Morega s-a ales cu capul spart

Fostul prefect de Gorj, Dan Ilie Morega, nu scapă de probleme. După ce a revenit în atenția publicului urcându-se la volan de numeroase ori fără să aibă dreptul și apoi obligat să se interneze la Psihiatrie, Morega revine. De data aceasta, nu din vina sa.

Preluat, luni după amiază, cu o ambulanță, de la locuința sa din Baia de Aramă, pentru o internare în spitalul din Severin, după cum a decis instanța de judecată, fostul prefect de Gorj, Dan Ilie Morega a suferit un accident, scrie Gorj Online.

La mică distanță de unitatea medicală, ambulanțierul aflat la volanul salvării a pus brusc o frână pentru a evita un accident. Pacientul aflat în spate și-a spart capul, având nevoie de câteva copci. Va fi îngrijit astfel la unitatea medicală din Severin, apoi va fi internat la un spital din Timiș.

Fostul parlamentar de Gorj a fost obligat la o internare forțată la un spital de boli psihiatrice, din cauza urcării repetate la volan, în ciuda retragerii dreptului de a conduce. Dan Ilie Morega are 78 de ani și s-a aflat, până luni, în arest la domiciliu, după cum a stabilit o instanță din București. Starea de sănătate a pacientului este una bună.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

6 Comentarii

  1. Cică mașina cu banii de măriri de pensii s-a răsturnat! Manelarul Dorian Popa va fi pedepsit exemplar! Aceasta-i Romania reală!

  2. Un cap spart, apoi un picior fracturat si la sfarsit, patru scanduri. Incet, dar sigur..ne facem tot mai bine.

  3. Mai bine că i s-a întâmplat lui și nu a lezat el cu propria mașină cetățeni nevinovați. Obligatoriu, trebuie păzit sa nu aibă ocazia de a pleca cu mașina sa omoare oameni, e pe ultima parte a vieții prelungita, nu mai are control și nici discernământ.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.