In urma cu trei ani, intr-o discutie socanta cu rudele mele din Phoenix, Arizona, luam cunostinta prima data cu conceptul „medical” american Do Not Resuscitate (DNR) – nu resuscita. Se aplica, in special, batranilor aflati in aziluri sau in regim de care giving (un fel de pensiune sanitara, in care gazda este, in acelasi timp, infirmier).
In urma cu doua luni, din presa alternativa si din relatari directe ale unor persoane revenite din Italia, am aflat terifiat ca zeci de batrani au fost lasati sa moara, la propriu, de infirmieri si cadre medicale (indecent de bine platiti din bani publici gestionati privat, de altfel) care au fugit mancand pamantul la prima informare a presei main-stream din care rezulta ca batranii sunt primii afectati de covid-19 si ca pot raspandi molima prin simpla lor existenta. In statisticile italiene, peste 90% dintre decesele puse pe seama covid -19 s-au „contabilizat” in dreptul persoanelor in varsta de peste 75 de ani. Nimeni nu a spus, inca, daca acei batrani ar fi decedat din cauza covid-19 sau din cauza abandonului lor in aziluri, pensiuni sanitare si spitale.
Am aflat, de asemenea, ca aceasta dovada de inalta civilizatie si de progres spiritual si umanitar s-a regasit, cam in aceleasi coordonate, si in Franta, si in Spania.
Suedia, tara care nu a impus stare de urgenta sanitara si care are prima sansa pentru imunizarea naturala in masa, a declarat ca, in cele aproape 20 de mii de decese anuntate a fi „cu covid-19” (si nu „din cauza” covid – 19), mai mult de 2 treimi sunt decese din randul batranilor inclusi intr-o forma sau alta de „protectie” – care giving, azil, spital de gerontologie etc. Inteleg ca exista o oarecare ancheta la nivel national in legatura cu abandonuri similare celor din Italia, Franta sau Spania.
Iata ca imperialismul american nu este doar cultural sau juridic, este si medical.
Tari civilizate sunt Italia, Franta, Spania si Suedia, nu? Tari -model pentru cei care inca mai tipa „vrem o tara ca afara”.
[nota – desi lumea „buna” de la noi a uitat, eu nu uit scandalul Barnevernet, cu copiii romani rapiti din familie de statul norvegian, pentru „protectia” lor, si nici scandalul international referitor la copiii dr Smicala, rapiti din familie de statul finlandez; acestea, plus multe altele, sunt reale dovezi de „civilizatie” si progres…]Aflu, si mai recent, dar tot din presa alternativa si din relatarile cunostintelor mele din SUA, ca un deces suspect de covid – 19 inseamna o plata de la asigurarile de sanatate de 19 mii de dolari, iar un deces confirmat cu covid – 19 inseamna o plata de 39 de mii de dolari.
La fel se intampla si in Italia.
In plus, spitalele lucreaza la 20% din capacitate, intrucat tot efortul (inclusiv cel financiar, precum vedeti) se concentreaza pe razboiul cu covid-19. Bolnavii cronici, cei care necesita proceduri medicale urgente, cei care necesita fizioterapie, cei care necesita interventii stomatoligice etc. sunt pusi in asteptare. Poate se vindeca singuri sau poate parasesc scena in tacere, ca sa nu deranjeze prea mult. Este un adevarat vis al anti-natalistilor (care controleaza efectiv OMS, in aceste vremuri pandemice).
In Romania, conform INS, 90% dintre cei care au fost inregistrati ca decedati cu covid-19 aveau alte boli grave, fatale, iar trei sferturi dintre cei rapusi in perioada de pandemie aveau o varsta de peste 60 de ani.
Pentru un deces „obisnuit”, se acorda un ajutor de inmormantare de 2500 de lei. Pentru un deces „cu covid-19”, se acorda 8000 de lei.
Medicilor din „prima linie a frontului” li s-au promis renumeratii sumplimentare de 500 de euro – banii nu s-au achitat, medicii ramanand cu promisiunea, cu tot cu eroismul cu care au fost gratulati. Se spune ca acesti bani nu pot fi achitati intrucat Ministerul Sanatatii „a uitat” sa declare epidemie la nivel national, iar plata era conditionata de aceasta chestie birocratica.
Intre timp, spitalele sunt inchise sau goale, medicii stand si uitandu-se pe fereastra, ca sa treaca timpul si sa uite cumva de suferintele pacientilor obligati sa astepte redeschiderea spitalelor si a mintilor panicate de covid-19. Centrul Ana Aslan, care a fost reorientat exclusiv pentru cauzurile de covid – 19, are in acest moment un singur pacient infectat cu covid-19. Unul singur.
Un intreg sistem sanitar, care era si asa vai de mama lui, este pus la fezandat pentru 14 mii de persoane infectate cu covid-19. Culmea stupizeniei birocratiei medicale, in Romania sunt internati/carantinati si pacientii asimptomatici, adica aceea care nu au nimic, fiind doar suspecti ca sunt purtatori sanatosi de covid-19.
Nota bene – populatia activista a Romaniei, care acum tace si deseneaza curcubee si compune filmulete cu fericirea de a sta acasa, considera sistemul public de sanatate cel mai de dispret resort al statului si vrea „spitale, si nu catedrale”, dar face acum din medicii „din prima linie a frontului” niste eroi. Este evident ca acesti medici merita toata stima noastra, dar sunt aceeasi medici, din acelasi sistem de sanatate ultra-dispretuit pana in martie si, in plus, sunt oameni care isi fac merseria/profesia, fara sa fie soldati in vreun razboi, totusi.
Nu pot sa confirm adevarul acestui zvon, dar : sunt foarte multe persoane care mi-au spus, fie prin viu grai, fie prin comentarii pe aceasta pagina sau prin mesaj privat, ca rudele celor decedati sunt „ofertate” de diversi indivizi cu caracter de hiena cu niste banuti (de regula, e vorba de 3000 de lei – pare ca asta e pretul de mercurial) pentru a declara ca decesul a fost in legatura cu covid-19.
Nu stiu cati bani primesc spitalele pentru fiecare caz de infectare/deces cu covid, caci nu ni se spune, dar putem banui ca se primesc, selectiv, mai multi bani decat in perioadele normale. Toate ar fi bune si furmoase daca acesti bani suplimentari s-ar duce in dotari, renovari (serioase, care sa elimine infectiile nozocomiale de care, btw, o sa se tot moara in Romania, si nimeni nu se va panica cerand inchiderea economiei si a societatii) si salarii motivante pentru cadrele medicale, dar vedeti bine ca acesti bani suplimentari se arunca pe himere, in gaurile negre ale buzunarelor invartitilor politici si ale profitorilor de pe urma „razboiului”.
Cocluzia ca aceasta pandemie este si altceva decat o problema de sanatate publica va las sa o trageti singuri. Just follow the money, atat va zic in plus.
Asigurandu-va ca nu minimalizez cu nimic dramele si tragediile celor afectati direct de covid-19 si nici efortul de a sta acasa, in cutiuta de (dis)comfort timp de 2 luni si cine stie cate altele vor mai fi necesare de acum incolo, nu pun nicio alta concluzie, exceptand-o pe asta :
Nu imi doresc sa traiesc mai mult de 65 de ani intr-o lume ca asta. Nu imi doresc sa ajung sa il iubesc pe Fratele Excesiv de Mare. Nu imi doresc sa supravietuiesc intr-o lume in care ignoranta este putere, sclavia si supusenia sunt libertati, iar razboiul este pace.
Hai să fim serioşi domnule Piperea !
De ce să moară caii, când vor câinii ăştia care nu mai au nici un fel de limită a dezmăţului declanşat pentru îngenuncherea Poporului Român !
Le vine rândul lor mai repede decât vă aşteptaţi, dar mai ales de cât se aşteaptă !
Aşa că la mulţi ani cu sănătate, cel puţin până pe la 8o-90 !