Nebunia reformelor la Cîțu

Nebunia reformelor la Cîțu. Pe mulți, căldura verii îi lovește în creștet ca o sabie a a samuraiului sau ca un bolovan cu densitate de meteorit. Vara amplifică sau mutilează procesul de gîndire al celor care nu știu să stea la umbră. Declarațiile lui Florin Vasilică Cîțu pot fi incluse în această categorie. Sună a pierdere de măsură. Din păcate, Piața Victoriei este goală, televiziunile dorm sau transmit imagini despre ultimele aventuri sentimentale de pe litoral, iar cei interesați de politică, plecați sau pregătiți de vacanță, vor fi scăpat declarația caricaturalului nostru premier. La o simplă privire pe o revistă a presei, doar Ion Cristoiu a realizat răsturnarea haznalei din Piața Victoriei.

El singur a sesizat aberațiile rostite de premierul năvălit după preluarea controlului asupra prime time-ului de la TVR. Și Cristoiu a apăsat pe butonul de alarmă și a scris editorialul său ”Cîțu pune la îndoială parlamentul care l-a ales ca premier”, pe care l-am semnalat și noi în ediția de joi a Cotidianului.
Prezența premierului la TVR cu inițiative care țin de un delir politic ar trebui să ne sperie. Pare că pe șeful Executivului l-a lovit damblaua puterii, în timp ce președintele doarme profund pe bancheta din spate a mașinii care îl plimbă regulat la Sibiu și retur. Ca să realizați ce prostii se flutură la TVR și să înțelegeți ce nenorocire poate veni peste noi în următoarea perioadă, reproduc fragmente din gîndirea deja zănatică a premierului:

Sunt mai multe legi care s-au blocat în Parlament: desființarea SIIJ, abrogarea interzicerii investițiilor străine în companiile cu capital românesc, alocațiile la fel. Nu putem să zicem asta e decizia Guvernului și să rămână prin Parlament”,…..„Nu putem să mergem toți că vrem să facem reformă, iar în Parlament să se blocheze. Voi face reforme prin OUG. Nu putem să așteptăm după Parlament. E în beneficiul tuturor românilor să facem aceste reforme. Guvernul își va asuma reformele”…..„Sunt sigur că nu vor fi împotriva noastră în coaliție, dar, trebuie să accelerăm ritmul”, a adăugat Florin Cîțu la TVR.

Toate acestea reprezintă idei trăznite ale unui ins plasat ca premier de un grup de interese. Omul fie se consultă cu aceștia, fie se duce acasă și se consultă cu motanul său sau cu cățelul (depinde ce-o fi avînd) și se duce la guvern unde imprimă țării proiecte și măsuri accelerate. Așa crede el, așa visează dînsul, așa plănuiește el cu Lucian Isar și Alina Gorghiu.

Noua răbufnire a premierului atins de mania puterii mai conține și cîteva mesaje pentru peneliști și pentru conducerea partidului. N-au decît să freamăte sau să se enerveze. Este problema lor internă. Dacă îi pune să stea într-un picior sau să facă ture prin Dorobanți și ei se aprind de plăcere, să fie sănătoși.

„Voi fi președinte după congresul PNL și acolo se vor schimba multe lucruri. Când voi spune că o decizie a Guvernului și coaliție a fost luată, mă voi asigura că ea se va implementa rapid”

Ce ne facem cu răbufnirea subconștientului de ins banal, ajuns premier al României? Recitiți cu atenție aceste propoziții:

”Nu putem să mergem toți că vrem să facem reformă, iar în Parlament să se blocheze. Voi face reforme prin OUG. Nu putem să așteptăm după Parlament”.

Cristoiu zice că nu sunt numai nerozii, ci și pași premergători pentru minimalizarea parlamentului care l-a votat pe Florin Cîțu. Și care minimalizare vine din gîndirea președintelui Klaus Iohannis:

Florin Cîțu se înscrie în șirul celor care au considerat Parlamentul nu drept ceea ce e constituțional și democratic – Principala instituție a țării – ci un apendice al Guvernului. Mulți comentatori au ținut să remarce faptul că Florin Cîțu face astfel declarații anticonstituționale. Eu însă altceva țin să observ în declarația asta stupefiantă. Teza Parlamentului anacronic, piedică în calea Reformelor, a europenizării României, a fost sloganul luptei lui Klaus Iohannis împotriva PSD. Timp de 6 ani – din 2014 pînă în 2020 – Klaus Iohannis și-a justificat statul pe cuptorul de la Cotroceni prin faptul că Parlamentul era dominat de PSD. Au venit alegerile din decembrie 2020, Grație disponibilității UDMR de a fi de pe Centură, Parlamentul României are o nouă majoritate. Klaus Iohannis a putut striga:
Am în fine Parlamentul meu!

Vară-vară, vacanță-vacanță, dar pericolul este total. Țara a încăput pe mîinile a doi oameni care au o înțelegere limitată și personală a democrației. Klaus Iohannis crede că i se cuvine toată puterea și el poate decide toate măsurile și strategiile României. Pe cale de consecință, și Florin Vasilică Cîțu scapă caii egolatriei în bălării și dă la iveală aceeași gîndire bazată pe stilul președintelui.
Ne-am ars! După „Eu, Klaus Iohannis”, vine cu tractorul și „Eu, Florin Cîțu”.

Pentru Cîțu, Ziua Națională este cea în care Iohannis a semnat Referendumul

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 39

110 Comentarii

  1. Este sub limita degradarii umane a unui popor! Sa pui la Closca cu Pui de Aur un sudor cu nota 4 la in liceu industrial din Valcea in treapa II-a, cu doua esece consecutive la ASE si care a facut un veceu de facultate in Skid Row si care a vrut cu alt natarau, cu un alt Narcotraficant adica Isar, sa „ingenuncheze” moneda nationala si sa provoace sinucideri in masa la cei cu credite in Valuta ca Jim Jones in 1979 in Guyana Franceza cu Templul Popoarelor..Daca faceau asta in Iran ERAU ca Mihail Viteazu in piata publica, cu generalul Basta in multime sau cu cortexul pe Tipsia de aur a lui Irod in care sf Ioan Botezatorul era simplu spectator…Alina Gorgiu o consumatoare indracita de lame si spuma de ras, in loc sa stea la Tecuci cu mustar bun, impute spatiul real, cuantic si subtil al politicii romanesti..Dl Johannis cand pune doua suine care au vrut sa prabusesca financiar o tara, care tara a dat TERREI vagoane de sange soldatesc la Oarba de Mures, si-a pierdut MANTUIREA..Dragostea de Tara a pierdut-o de mult…

  2. Deplorabil. Cât de jenant este pentru fiecare român,cetățean contribuabil, muncitor cinstit pentru
    supraviețuire, să aibă ca supervizori& guwernanti asemenea exemplare de zoonpolitikon.In ce hal ne ironizează străinii, imperiile, ale căror Servicii și ai căror ambasadori girează birocratia de stat mercenarizata dinRO ! Un blamaj pt toți românii care se definesc patrioți!

  3. Ce ‘intelegere limitata si personala a democratiei ‘,in astia doi zace duhul dictatorului.Pana la urma acesti doi saltimbanci ai politicii,isi dau arama pe fata,cu atitudine de jupani pe care nu poate nimeni sa-i traga la raspundere ?Au incalecat Tara,si-si fac de cap cu poalele in cap in vazul lumii. Intrebarea ce se impune,pana cand ?

  4. Comisiile Juridice si Parlamentul nu pot fi luate la intrebari decat de „Comisia de la Veneția…” ???!? Romanii care i-au ales au uitat sa-i intrebe pe REPREZENTANTII LOR… „PARLAMENTARI”…. CAND AU CONTROLAT ULTIMA DATA „EXECUTIVUL”… ALIAS – GUVERNUL ROMANIEI. SI PE INSUSI „MARIA SA” PRIMUL MINISTRU – CU PRIVIRE LA SUPRAFATA TOTALA RETROCEDATA IN FIECARE JUDET SAU UAT DIN ROMANIA DUPA 1989… SA SPUNA NATIUNII CEEA CE GUIVERNUL ROMANIEI „A UITAT” SA PREZINTE DE 31 DE ANI…: – ‘CARE ESTE SUPRAFATA TOTALA RETROCEDATA IN ROMANIA SI IN FIECARE DINTRE JUDETELE SI LOCALITATILE SALE DUPA 1989 !?!?! Sau poate „ROMANII TREBUIE SA SCRIE „COMISIEI DE LA VENETIA”, UNIUNII EUROPENE SI FIECARUI STAT MEMBRU ACEASTA INTREBARE CU RUGAMINTEA CA INTREBAREA SA FIE APOI ADRESATA DE CATRE ACESTE ORGANIZATII SI TARILE RESPECTIVE TUTUROR INSTITUTIILOR RESPONSABILE SI TUTUROR ALESILOR STATULUI ROMAN… ?!!? Nu exista nici avocati care sa i reprezinte pe cetateni pentru rezolvarea acestei dileme desi exista cel putin un Ministru cu ANCPI in subordine si mai multi Prefecti care s-au exprimat public cu privire la retrocedari – inclusiv pe site-ul Prefecturii – afirmand ca acestea depasesc suprafata tarii… mai exact… de 3-4 ori pe cea a judetelui fiecarui prefect… ??? Guvernele se tot imprumuta si despagubesc de zor… Romania nu avea deloc datorii in 1989… Romanii obisnuti sunt sunt tot mai indatorati in vreme ce EXECUTIVUL SI PARLAMENTUL SE INFRUPTA NELIMITAT DIN RETROCEDARI SI DESPAGUBIRI EXCESIVE, SCAPATE DE SUB ORICE CONTROL ?!? AVOCATUL POPORULUI… AL CARUI POPOR E ?

  5. De 2 zile mananc numai rosii cu sare! Mort pe peronul tramvaiului 41 Crangasi, eu vazut, anorexie! Si dl Johannis cand Mortii de la Bals se tavaleau in chinurile mortii, cu saliva din gura la 1000 de grade, schia VOIOS si tragea cu nesat OZON in ultima alveola pulmonara..Altii pentru care Infernul lui Dante era „actual” si serotonina dlui presedinte, pofta de viata a dansului era la fel de „actuala”…De ce nu empatizeaza dl Johannis cu mortii de la Bals??? Nu e o paradigma! Simplu ca branza de oaie a dlui Vanghelie. Nu iubeste acest popor..IUBESTE in schimb doi distinsi domni care au vrut sa ruineze financiar Romania, sa o duca in mizerie, ruina , suferinta..Si cand te gandesti ca este la al II-lea mandat…Dansul e pentru Romania ca Ion Ramaru pedagog la un internat de fete..Tac resemnat! Auzi tu! Al 2-lea mandat si Catu RE-PE-TEN-TU’ prim-ministru..Sa razi, sa plangi???

  6. Loserul de Serviciu de la Victoria, Vasilica Citu executa orbeste Ordinele Criminalului Politic Klaus Iohannis aflat in Lesa Serviciilor Altora pentru a duce pina la capat, Pas cu Pas, Agenda Globalistilor.
    DISTRUGEREA SPIRITULUI CRESTIN IN PERIMETRUL MIORITIC PRIN PAUPERIZARE !
    Toate Functiile Cheie din Straturile de Putere ale Statului sint Incredintate Alogenilor, Cozilor de Topor, Mercenarilor si Primatelor Acefale Obediente Stapinilor lor Externi.
    Asazisa Romanie este Piata de Desfacere a Toxinelor Alimentare din Vest si Exportatatoare de Iobagi pe Plantatiile Europene.
    Capitala trebuie Mutata Urgent la Alba Iulia unde poate Functiona Admirabil ca Oras Administrativ European.
    Bucurestiul este Mahala Levantina cu iz Otoman unde Tembeli Congenitali ca Vasilica si Criminali Politici ca Petrov si Klaus devin standardul New Normal.
    Cu Prostituate Expirate ca Raluca Bot de Cal si Alina dela Tecuci in Concubinaj cu Limbricii Toxici USR+ si Cozile de Topor UDMRiste care fac Naveta la Budapesta pentru a Primi Indicatii Pretioase, Romania are Garantat, Asigurat, Statutul de STAT ESUAT.
    IOBAGIILOR LE-A AJUNS CUTITUL LA OS NEMERNICILOR!

  7. O reforma importanta a celor dela USR este Carte de identitate fara adresa, eu asi zice ca in locul ei sa fie trecut lungimea si latimea falusului, si adancimea vaginului la doamne, o vezi o iubesti dintr-o privire, ii ceri buletinul, si realizezei ca va potriviti, ajuta la cresterea natalitatii romaniei

  8. Cu cat e mai mare lipsa de educatie, omenie si empatie, cu atat microbul dictorismului se manifesta mai liber la acesti mediocri cocotati strategic pe destinele tari si natiei. Facand legatura cu referendumul mutului scrasnit – cu limitarea ordonantelor guvernamentale, Ziua nationala a alegatorului si dorintele emise de beizadeaua de Valcea se pare ca suntem intr-o jenanta comedie tragico-comica, suntem luati de prosti fara jena (asa si suntem prea am adormit pe coada la toate bulelile si tradarile acestor alogeni).

  9. Parlamentarii LIBERALI vor propune cat de curand aparitia LEGII PRAZULUI

  10. Nu stiu ce cuvinte sa mai intrebuintez in limbaj si ce elemente din Tabelul lui Mendeleev, ca sa imi exprim nemultumirea, dezamagirea, tulburarea sufleteasca la adresa unui Otel German, Otel Krupp, peste care s-a asternut „rugina” romaneasca….Un repetent la un mediocru liceu cu profil industrial, cu nota 4 la treapta 2 de liceu si 2 esece consecutive la ASE a vrut sa distruga bancar Romania dar nu a reusit.. A reusit TOTUSI cu ajutorul celei mai toxice proteine SASESTI ca sa ajunga Prim-Ministru si sa indatoreze pe generatii intregi Romania la cei cu Sortulet si Echer..Dle Vasilica Catu!!! Ati reusit stimate Domn…Dle Johannis ati reusit sa ingenucheati Romania la unii care livreaza hartii fara valoare in AUR si RESURSE..Un repetent vopsit in cap a indatorat pe veci si copii NENASCUTI ai ficei mele de paispe ani…Dle Johannis SUNTETI cea mai INFECTA forma de existenta Saseasca din Romania..ONOAREA Cavalerilor de Malta, Cavalerilor Teutoni sunt pt dvs ca Empatia mortilor de la Bals…Respirati degeaba aerul Romaniei si mariti inutil Amprenta de Carbon…Imi este efectiv rusine cu dvs…In matematica sunteti multimea vida si in fizica Entropia Infinita…

  11. Totusi, panarama vorbitoare despre reforme, cate clase a invatat(nu in cate clase)? Poate are cu 2 clase mai mult ca trenul!La numarat si calculat bani, se pricep si cei care nu au fost la scoala o zi!

  12. Cu aceasta „guvernare” PNL_UDMR_USR.PLUS biata Romania a ajuns :Un OSPICIU condus de PACIENTI !!….

  13. Premierul Olandei: Ungaria nu mai are ce căuta în UE!
    Declaraţia îi aparţine premierului Olandei, Mark Rutte, care a făcut referire, joi, la legea adoptată de Parlamentul ungar şi care interzice referirile la homosexualitate în şcoli, spunând că, din cauza discriminării persoanelor LGBT, Ungaria „nu mai are ce să caute în Uniunea Europeană”.

    Mark Rutte a sosit, joi, la summit-ul Consiliului European de la Bruxelles şi a transmis clar că intenţionează să facă Ungaria „să cedeze” pe această temă, scrie AFP.

    „În opinia mea, (…) ei nu mai au ce să caute în UE, dar nu doar eu decid”, a declarat Mark Rutte.

    Ungaria nu este însă în niciun pericol iminent, pentru că, la nivelul Uniunii Europene, nu există vreo procedură pentru excluderea unei ţări din blocul comunitar.

    Ursula von der Leyen: Legea este o „ruşine”
    Cu o zi în urmă, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, spunea despre această lege că este o „ruşine” şi contravine „valorilor fundamentale ale UE”.
    P.S
    E bine că am aflat că Lgbtiștii sunt „valorilor fundamentale ale UE”.
    Și noi care credeam ca proștii că-s cu totul altele… Dar vorba aceea „ Pe afară-i vopsit gardul, de fapt Țarcul, și-năuntru-i leopardul !

  14. Dacă-mi spunea cineva prin 1988 de cine vom fi conduși prin 2020- 2021 și refuz să cred că și pe mai departe, îl scuipam între ochi.
    Nu-mi puteam închipui nici că există atâtea cozi de topor, atâția ageamii și incompetenți la mintea cărora să fie lăsată o Țară-ntreagă , dar nici atâta răbdare și îndurare din partea unui popor ce vine de peste 2000 de ani prin negurile vremii și vitregiile ei, care acum se pare că-s floare la ureche pe lângă ce am pătimit . Poate de asta sentimentul de conservare și continuitate a acestui neam nu sunt încă considerate a fi în pericol și simțul datoriei față de urmași este încă în adormire . Deocamdată !

  15. Ha ha ha ha ha ha ha ha ha. Ca la comanda au aparut comentatorii de serviciu. Baieti,voi va informati inainte de a scrie sau luati de bun tot ce zice Cordel,intreb si eu? Cred ca sunteti un grup bine organizat care trolati.

  16. Va complicați. Băieții au avut ocazia să pună laba pe ciolan. Si fac totul ca sa nu piardă contactul cu ciolanul. Asa a fost si pînă acum. Voi nu aveti cum sa mai recuperați ciocanul. Gata. Urmează o nouă carantina prelungită. O noua tulpina, emisii de co2, alte chestii mortale. E vorba de siguranță sanitară. Deci stați acasă. Ei au grija de voi.

  17. ma intreb ce grozavii or fi facut aceste otrepe papusate …? ce crime sinistre…? ce dosare penale cu inchisoare pe viata or avea de sunt in stare de asemenea actiuni impotriva poporului roman si al Romaniei…? avem un parlament format din criminali, scursuri ordinare santajate de securimea corporaista deestate? CHIAR NU MAI EXISTA PATRIOTI IN ROMANIA? IN ARMATA? IN SERVICII? MAI EXISTA ROMANI IN ROMANIA?

  18. In feudele create cu dibăcie de PDSR și preluate de PSD, legile emise de Parlament erau, oricum, facultative. Baronul și ciracii sai, interlopii, făceau legea.
    Domnul Premier se pare că a reușit să închege o grupare alfa, care deține o feuda alfa. Cine își va declara vasalitatea, va papa verzișori, cine nu, trăiește din osânză, că are destula.
    Parlamentul va rămâne ceea ce a fost, magazin de imunități.
    Va fi un pic mai greu pentru babuini, căci vor fi jecmăniți din mai multe părți. Dar asta nu-i o problema, căci ei au declarat sus și tare că sunt rezistenți.

  19. In mentalitatea acestui decrepit desfiintarea SIIJ ineamna reforma. Asa vede el reformarea jiustitiei: desfiintand singura institutie care mai tinea in frau abuzurile ,,magistratilor”.

  20. Toate reformele sa fie implementate si Romania sa intre colaps. Cu cat mai repede cu atat mai bine ca sa putem obtine independeta Valahiei.

  21. Cum este posibil ca un handicapat sa conducă România? Handicapații sun ajutați financiar dar și uman prin legi speciale. Premierul Florin Câțu se înscrie perfect în aceasta categorie(152 cm înălțime, 36 kg greutate și IQ=86). A fost repetent, nu a trecut nici examenul de treaptă așa că poate beneficia, fără nicio îndoială de ajutorul financiar pentru handicapați.

  22. Din greșeală în greșeală, spre victoria finală; din prostie în prostie, spre adânc de nebunie! Iată unde duce politichia trepădușilor politici. Romania nu mai este guvernată, România este aruncată în chaos; Doamne, Dumnezeule; oare până când?

  23. Efectiv iti vine sa vomiti cand ii vezi si auzi pe ai nostri conducatori ( pusi de altii nu de noi ) ! Bravo lui
    Victor Orban ca are cojones ! El se gandeste la ai lui,i se rupe de lgbt-istul ala olandez. De o mie de ori bravo !!

  24. Reforme…niste cuvinte goale pentru prosti in loc de a construi ceva concret on tara asta.

  25. Sa nu uite Pulimea amnezica ce bine le este cu Struțo- Cămila PDLUSRCRUCE și la viitoarele alegeri sa-i voteze din nou, ca să aibă cine le pune CRUCEA la cap. Sa nu uite dom Cornel ca făcuse rubrică permanentă la Cotidianul din gândirea repetentului de la Grinnel Colledge. Erai cu toate țiglele pe casă, Omule, când ii suflai în cur acestui debil mental? Sau ce?

  26. Editat asta plesuva cu epiglota ca de caine de sub Podul Grant, la ce studii are, daca traia intre cele doua razboaie mondiale cand ” timpul nu mai avea rabdare” cred ca prasea la Cocosila 2 pogoane de pamant si era prostul de serviciu in Poiana lui Iocan…Este aberant ca asta cu Lucian Isar in loc sa fie in zeghe la Poarta Alba sunt respectati si pupati pe frunte de dl Johannis .Dle Presedinte! Va faceti de ras, ne faceti de ras, va complaceti in balegar ca suinele…Sunteti pierdut ca OM dle Presedinte. Doi traficanti ordinari de valuta la butoanele Romaniei???? Si o analfabeta din Tecuci traieste mult, mult, mult peste capacitatile ei intelectuale…E ca filoxera pe vie! Macar daca era via lu’ Manole, alt decrepit, alta tumoare care cu 4 zerouri puse in PLUS pe bacnote a saracit ROMANIA…Ce tara, ce decrepiti, ce popor cu memorie scurta..Memorie mica ca carasu…Trei secunde si iar la nada, iar la ac,iar prostiti…

  27. Pesedeaua reactioneaza la cuvantul „reforma” precum dracul la exorcist. Pe unde umbli dai numai de angajati la stat, institutii, agentii, deconcentrate, primarii si consilii de toate calibrele. O fauna diversa, dupa aparenta, dar apartinand aceleuias ordin „asistatus”.

    Nu reforma e problema ci absenta ei, nea Cornele. Nu pe voi va duce Citu cu zaharelul ci pe noi, nea Cornele, capisci?

  28. 9:45, cine i-a votat? Tica ar putea sa ne lumineze cine, de ce si pe cine au votat in Bragadiru. In rest, din auzite si cred, a fost vorba de o eficienta masina de propaganda. O masinarie de propaganda cu lozinci tip comuniste cunoscute de dinainte de ’89, bazata pe sunet si lumini. Spectacol care a atras cool imea precum fluturii la lampa. Parerea mea este ca oamenii din Bragadiru, cei care isi duc zilele de azi pe maine, sunt la mana primarilor, cei mai in putere, si-au luat lumea in cap. Elocvent pentru un studiu este Sectorul 1 unde se spune ca locuiesc bucurestenii cu cele mai mari venituri. Ei sunt oglinda decaderii.
    Nu stiu daca noi, cativa cu ganduri si intentii bune si curate, care am facut fata unei gasti de propagandisti, suntem relevanti intr-o statistica. Vorba lui Tica, plange inima in noi, prinsi intr-un vartej al vremurilor. Suntem spectatori neputinciosi.

  29. T.V.R. a început, sub noua conducere, difuzarea serialului „CÏTU-MÄTU HORROR TONIGHT”, accesibil numai pentru medici psihiatrii si pentru psihologi cu abonament special. Eventual si pentru cercetatori în domeniul trecutului, prezentului si viitorului dictaturilor.
    „Oreganele” participa la realizarea serialului.

    In alta ordine de idei, daca putem sa folosim aceasta expresie în ce îl priveste pe Dl Iohannis.
    Cu ce se ocupa Dl. „PESIDENTE MAXIMO” în cele 8 ore de traseu saptamânal dus-întors Bucuresti-Sibiu. Gândeste, citeste, lucreaza, scrie o noua carte esentiala pentru stabilirea tintelor si destinului omenirii?!…..

  30. Toți cititorii stau drept și judecă matur. Afară de acest Miroiu, mereu pe arătură, dar bine plătit de plusrpnl. România merge spre fundul gropii, iar ei aplaudă. Vor veni neîntârziat să se adauge tomlin, zmeul, rict de prost și alte lighioane. Așa este, dacă societatea îi neglijează. Trebuiau de mult întrebați ce pregătire au și ce hram poartă.

  31. Dle Nistorescu! La cate cititi nu vi se ridica parul in cap ca lu Vasilica Catu in bataia ventilatorului? Un repetent care sa distruga viitorul unor generatii in stadiu EMBRIONAR asta da hotarat pentru distrugerea unui neam…Ce presedinte, ce prim ministru…

  32. De unde aceasta brambureala cognitiva bolborosita de Vasilica a lu` Catu? Simplu!
    Pe Vasilica il trag de bracinar kolhozarii ce l-au numit, pentru ca atunci cand l-au numit, i-au dat si teme.
    Cum Kolhozarii sunt penali si isi doresc fraternizarea cu penalii din magistratura, Vasilica-i zdruncinat ca nu desfiinteaza SIIJ;
    La fel de bine kolhozarilor cooperatisti-corporatisti li s-au promis facilitati fiscale si legislative, iar Vasilica-i absent la raport.
    Bineinteles ca mai sunt si alte promisiuni clientelare neoperabile, asa ca-i deranj mare pe structurile cooperative-servicii-ambasade.
    Vasilica trebuie sa indeplineasca planul, asa ca zor nevoie mare, altfel bracinari-l sufoca.
    Delirul lui Catu!

  33. „E în beneficiul tuturor romanilor să facem aceste reforme”.
    Cum să faci o asemenea afirmație când știi că sunt juriști și asociații ale acestora care contestă desființarea SIIJ, că analiști economici își pun serioase semne de întrebare cu privire la corectitudinea unor privatizări pe care Guvernul le are în vedere, iar despre alocații nu putem spune decât că sunt cele mai mici din UE și o creștere cu 20% și apoi cu rata inflației este derizorie.

  34. Nenorocitul asta de Citi nu-i capabil să înțeleagă că trage acest popor adormit într-o groapă de unde nu se știe dacă va mai ieși.Este un iresponsabil!Dati-va demisia Citu și Iohannis!

  35. Bogdan Giuseppe pare să fie Editat, cine va da o căutare pe Google va afla chestii interesante.
    Vă întrebați ce caută acest ”Bogdan Giuseppe” să comenteze articole din Cotidianul?
    Numele lui ”Bogdan Giuseppe” i-a căzut cu tronc lui ”Chef Șarlică”, motiv pentru care îl folosește ca nick ”curat”, de fapt, aruncând miros de ghenă și șobolăneală postacă, pentru compromiterea Cotidianul.
    De fapt, postează aceeași persoană care uneori semnează ”Charlie”, ”Gelu”, ”Gogu”, „Gică”, ”Doru Popescu”…
    ȘARLICĂ crede că folosind nickurile de mai sus, își protejează ”brandul Charlie”, cel pentru care este retribuit.
    Dacă nu credeți și aveți timp de prisos, cercetați!
    Dar stilul este inconfundabil, anumite cuvinte înfipte în cortexul lui ”Chef Șarlică”, ies în unele postări precum râmele după ploaie…, sunt amprentele în putrefacție ale unui ins gregar, fără lotuși de gândire astrală, cum ar spune „rene”…
    Șarlică are o anume dexteritate de a plictisi prin folosirea excesivă a doar câteva construcții verbale infantile, fără un dram de inteligență creativă.
    Ca un ”Giuseppe” dintr-un orășel italian cu străzi înguste, Charlie aruncă la adăpostul nickului, cu degecții, anateme, sentințe…, cum ar fi ”antisemit”, ”legionar”, în capul celor ”periculoși” pentru SISTEM.
    Dar nu sunt evreii atât de tâmpiți să plătească un provocator atât de rudimentar, plata se face la cursul de schimb Ruble-Euro, cursul în lei…
    De remarcat că aplombul lui Charlie s-a estompat la două-trei săptămâni după vizita în România a Presedintelui Statului Israel în România, ce spuneți de coincidență?

  36. „Guru Bogdan Giuseppe, un bărbat din România trimis în judecată pentru zeci de violuri și agresiuni sexuale, este acuzat că încă racolează fete în București.In ciuda faptului că pe numele său sunt mai multe capete de acuzare, precum 31 de violuri, 23 de agresiuni sexuale și multe alte infracțiuni, acest individ este liber și pare că își continuă ”activitatea”.Autor: Adrian Baciu | 09.09.2020-FAnatok news.”Un psihopat narcisist- dar un individ care manipulează cu lejeritatea cu care respiră- care e în stare să vrăjească pe loc orice tânără dezorientată și să o prindă în ghearele lumii lui bizare. Guru se folosea de droguri.Gurul este lasat in libertatea,autoritatile nu au intervenit”_stirile kanald).
    Dosar penal la Judecatoria sector 6 ?”
    OAre sa fie @charlie gurul violator psihopat?
    2064, iarna spune:
    25 IUNIE 2021 LA 12:56 -celelalte referiri la alte nickuri -”Gelu”, ”Gogu”, „Gică”, ”Doru Popescu”…,unde le-ai gasit ?

  37. Vedem cu usurinta semnalele trimise in teritoriu de catre actualul premier . Bani noneuropeni vor fi alocati spre a se reface infrastructura comunitara . Localitatile , functie de proiectele prezentate si de dovezile ce tin de modalitatea de punere in practica a acestor proiecte, vor primi sume de bani etapizat .In acelasi timp vedem cum banii de la PNNR vor veni si ei peste o luna undeva in luna august , la sfirsit , sau luna septembrie pina in data de 15 ale lunii , moment in care vor fi facute si alegerile generale din PNL. In paralel vom asista la alegerile din teritoriu , filialele din PNL, ce vor desemna mai vechi sau mai noi cistigatori , ce se vor exprima in clar asupra deciziei luata in filiale desemnind, ca si sustinere data, noul sef PNL -CITU .motiunea de cenzura depusa de PSD nu are sorti de izbinda . PNL a anuntat ca nu voteaza in plen si probabil la fel vor anunta si partenerii din coalitie . Presedintele natiunii este singurul actor politic ce numeste un premier desemnat ce incearca a coagula o majoritate si singurul ce poate fi numit in acest moment este tot CITU. Alegerile anticipate nu pot avea loc – Decizia CCR a eliminat aproape in totalitate aceasta posibilitate .Alegerile anticipate pot fi facute doar in urma unui consens general unde toate fortele politice parlamentare si presedintele tarii trebuie sa zica DA .Va imaginati cum aceasta situatie este imposibil de construit .Premierul Citu este nevoit a guverna tara si a respecta angajamentele luate de catre partidele cistigatoare din coalitie fata de cetatenii nartiunii si fata de acordurile cu reprezentantii UE.Urmarea este bine cunoscuta : se vor reintroduce din nou ordonantele de urgenta care o data prezentate produc efecte , iar parlamentul are tot timpul , pus la dispozitie de lege ,sa le analizeze si sa le voteze . Timpul nu ne iarta si deciziile sunt DE URGENTA – ca dealtfel si numele ordonantelor de acest fel .

  38. Ordonantele de urgenta nu au nici cea mai mica forma de ilegalitate atunci cind situatia o cere – adica urgenta . Premierul a aratat foarte clar nevoia punerii in valoare a unor ordonante de urgenta atita timp cit parlamentul evita a pune legislatia propusa pe ordinea de zi . Guvernul Romaniei functioneza in aceste zile sub asediul URGENTEI -necesitatii punerii in practica a promisiunilor facute de parlamentarii puterii in campania electorala si sub presiunea acceptarii tuturor intelegerilor in vederea realizarii si obtinerii fondurile din PNNR . Nu exista mai mare urgenta decit asta .Altfel spus : premierul isi onoreaza angajamentele facute catre UE si catre cetatenii tarii . Timpul nu ne iarta si deciziile sunt DE URGENTA – ca dealtfel si numele ordonantelor de acest fel . Urgenta este si punerea in practica a cerintelor populare si respectarea angajamentelor catre UE .< Mai de urgenta decit asta nu poate fi nimic .Concluzia este simpla si pe intelesul tuturor .

  39. @core spune:
    25 IUNIE 2021 LA 10:44
    Sunt aproape de zona Bragadiru si pot sa-ti spun ca la una din alegeri a castigat un mafiot,cu banda lui,daca nu ma insel avea dom.intr-o comuna apropiata si a candidat aici.El si bbanda sa mafiota se ocupau cu imobliarele,asa cumse ocupa primarii din localit invecinate.Izolati in turnul lor inchis,isi vad de afaceri iar locuitorii nu-i deranjeaza cu nimic,si iundatiile din Bragadiru sesunt cauzate de calitatea slaba desigur a investiilor stradale- canalizari de mintuiala facute pe f.eurorpen de und e isi trag partea leului,nimeni nu-i controleaza.La alegerea interlopului petrecerea a durat 3 zile si 3 nopti si nu d eputine ori fac chefuri mosntruoase cu artificii bubuind ca au de unde !Probabil sunt in leg.cu politia,cu armata toti la buget!Cunosc un caz cand pt.a lua o simpla adev.ca nu are venituri,o pers.a fost purtata pe drumuri zile intregi intre comuna sa si bragadiru.
    Este adevarat ca nu suntem relevanti intr-o statistica a majoritatii ,altfel supusii cu sobolani in casa, din sect 1 s-ar revolta si ar actiona prin vreo cale legala ! A ramas doar sa vorbim,poate se vor speria d eimpactul public si semnalele date, dar sper ca se va form ao masa critica a revoltai si protestelor cu impact de tavalug,de inlaturare a ABUZANTILOR REGIMULUI DEVENIT DE NETOLERAT prin dictatul abuzurilor.

  40. ileana, cred ca si daca scriam Baragan pentru ca faceam apel la Tica, era la fel, avea exemple similare. Tu spui „A ramas doar sa vorbim, poate se vor speria de impactul public si semnalele date, dar sper ca se va forma o masa critica a revoltei si protestelor cu impact de tavalug, de inlaturare a ABUZANTILOR REGIMULUI…” Cineva spunea ca daca sobolanii se inmultesc peste o limita critica, preiau puterea, nu mai pot fi tinuti sub control. Te felicit pentru comentariile tale argumentate si pentru ca esti optimista!
    Am recitit ieri poezia „noi vrem pamant”. G Cosbuc, in 1894 prezinta intr-un ton ferm situatia dramatica a taranilor ajunsi la limita suportabilitatii.

  41. @Ileana, nickurile derivate din ”Gheorghe”, plus ”doru popescu”, par a semna în Cotidianul DOAR când cel ce semnează ”Charlie” are nevoie de puțină ceață, zgomot de fond sau puțină uitare care să-i acopere neroziile de pe forum.
    Mă bucur că ai avut curiozitatea de a căuta pe Google numele lui Bogdan Giuseppe, cred că mirarea ți-a fost mare.
    Dar vei fi cu atât mai surprinsă dacă vei avea curiozitate și vei căuta două pagini de Facebook:
    ”BUNICA AYAHUASCA” și ”CRISTIAN BUNICA”.
    Am avut răbdare să caut ”prietenii” și ”profilul editorial” al acestor pagini, iar ce am găsit acolo, mi-a dat impresia de făcătură cu rol vădit provocator, în scopul depistării și recrutării unor inși ce ar putea fi exploatați în orb pentru diferite ”cauze”.
    Las pe seama ta de a confirma sau nu, caracterul celor două pagini, gradul de pericolizate…
    Am găsit acolo și o ”colegă” de pe forum, cu ifose și franțuzită, idei și postări ce au caracter antisemit sau legionar, pedepsit de legile române, dar și texte de prozelitism pro rusesc, pro Putin, anti UE și SUA.
    Charlie este misogin autentic, dar nickul Bogdan Giuseppe este un nick de ”camuflaj” pe forum, numic mai mult, decât, cel mult, i-ar fi plăcut să fie în mod real Bogdan Giuseppe, doar că…, nema putița.

  42. 2064, iarna spune:
    25 IUNIE 2021 LA 14:45 Multumesc pt.clarificare.
    Te anunt ca u nu am facebook,m-am inscris la un moment, am sters,dar ei revin mereu cu „reinscriere”,ceea ce refuz.Chiar am incropit o reclamtie impotriva ovreiului cu par cret,Zuckerman sau cum il cheama,a caruia dreesa exista in neeant,sa ma lase in pace!Sunt curioasa,daca dl.Piperea va reusi ceva,vizavi de banarea contului sau.Cand m-am inscris cautam un serial,dar minciuna-nu au dat episoadele despre care minteau ca le au deja.Asadar, nu pot consulta si nici nu ma intereseaza,deoarece clar acest charlie este un psihopat,iar genealogia sa poate fi banuita deci- bolnav si in plus activ fost sau prezent al securitatii etc.Pe unde si-a format,clatit sau spalat creierul el stie,nu este treaba mea.Decat atunci cand improasca cu legionarii,cominternul,cum da el lectii si s e lauda ca a facut si a dres vizavi de sustineri,ca are el „dreptate”,vai de mama lui de cetos,confuz,in fine pare un bolnav cu obsesii trotiooanre, toti sa fie de acord cu el,daca nu „explica”el din fundul bolii in care este cuprins,cum devine „chestia”.In ce ma priveste dau mesaje ANTI-UE,sunt profund ANTI-UE,dau mesaje ANTI-SUA ,pt.amestecul total in Ro prin NATO si CIA .Deoarece ei incalca suveranitatea,statul national,ordinea de drept,familia,credinta,istoria ,valorile romanesti si ale poporului roman,aplicand masura stramba a COTROPITORULUI CARE DICTEAZA.Evenimentele care duc la acestea se vad de catre cei care constientizeaza VALORILE,sau se intuiesc si de aceea nici-un roman nu tb.sa accepte Ura lor,Lacomia Lor,Dsipretul Lor,Mirsavia lor.CATi si Iohannis sunt coomplicii COTROPITORILOR!

  43. Spre mirarea sau surprinrerea unor compatrioti de pe forum, cel ce utilizeaza nick-ul Bogdan Giuseppe … este chiar Bogdan Giuseppe. In afara de numele real ce-l utilizez, am mai postat comentarii sub nick-ul „Nealul lui Bicilis”/
    ”Charlie” are temele lui. Nu le discut, insa nu a postat niciodata folosindu-mi numele. Ca mi-a criticat postarile, asta-i alta poveste. Insa nu merita criticat/invinovatit/acuzat pentru ceea ce n-a facut.
    Cat despre ceea ce se gaseste pe net despre mine, acuzatiile, sunt o betie cu apa rece. Drept este ca-i cald, si apa rece buna, dar oricat de rece si buna ar fi apa tot nu conduce spre un delirium teremns.
    Voi continua sa postez cu nemele real atata timp cat adminul Cotidianului imi va permite. Daca cei de la Codidianul se simt jigniti, deranjati de faptul ca postez comentatii, ii rog sa-mi comunice acest fapt si nu voi mai posta comentarii.
    Tuturor, sanatate!

  44. Câtu, acest repetent ce conduce România. Ceausescu avea 2 clase peste studiile acestui (editat)

  45. Zicea Catalin Striblea pe 106.7FM ca Vasilica Catu este un om extrem, extrem de performant! Viseaza si in somn cifre. HUIDUMA de Striblea a uitat sa spuna si despre ce CIFRE este vorba! Poate 69 si pss 6 vine Gaborii…Atatia cretini in Romania ,silfidul de Striblea nu face exceptie..Auzi tu! Om al cifrelor premierul Catu..Cifra 4 la treapta a II-a la un liceu submediocru din Valcea si locul 324 la respinsi de doua ori la ASE..Catalin Striblea Vasluianul lingaul, caratorul de olita de noapte a lui Vasilica Catu??? Striblea un nou Rares Bogdan??? Scuip cu scarba..

  46. Bay @ mafaldo,numai la pomana de la UE va este gandul astora ca tine pe care v-au tinut Catzu si Palton-voda acasa ca sa frecati menta,ca asa-i in pandemie pentru unii,pe bani de imprumut pe care credeti voi ca ii vor plati copiii altora.Voi visati bani pe da moaca cand banii aia vin cu obligatii de a plati tot de catre simpli cetateni in draci a unor taxe si impozite noi toate si mai mari si ca sa ce? Ca sa faca,doar in interesul lor personal,niste smecheri care au praduit deja terenuri,Metrou la Cluj ca sa se afle in treaba cu metrou intr-un orasel cu 300 de mii de oameni din care cel putin jumatate sunt plecati afara? Si mai de graba desfiintarea irigatiilor ca sa distruga terenuri manoase pe care sa puna panouri solare pentu patru luni de soare relativ,tot ca sa se bage in seama cu „energia verde”? Si pentru alte sute de asazise lucrari care vor fi doar experimente care vor umple tzara de alte ruine,asa cum au mai lasat alte mii de ruine dreptacii autohtoni ai lui Merkel si pe care doar pe cateva au reusit,altii veniti la treaba dupa puturosii cretini de dreapta,sa le duca la final? Crezi tu ca din pomana aia asteptata cu drag de tine si de altii ca tine iti va rezulta si tie macar de un covrig,sau se va duce pomana in conturile unor fomisti mai mari care,ca de obicei,vor papa tot?

  47. Jos proasta de Dancila! Ei!, cum vi se pare?! Nu-i asa ca „proasta” a dus tara de rapa? Nu-i asa ca dupa un asa „dezastru” era necesar sa fie adusa la carma o „capacitate” financiara si economica? ASA-I!!! De ce va plangeti!?! „Capacitatea” isi face treaba! Cu brio! Deci …. mucles! Ciocu mic si capu la cutie!

  48. Ileana, ai dreptate în ce privește renunțarea la suveranitate a României și rolul ”comisarilor” UE și ai SUA în supunerea țării.
    Mă uit la stârpiturile useriste plantate prin ministere și nu-mi vine să cred că reprezentanții a câtorva procente de români, pot să facă distrugeri mai mari decât toate războaiele la un loc.
    Mă îngrijorează distrugerea sistematică a economiei, dar mai ales împrumuturile abracadabrante, ce indică faptul că șobolanii de pregătesc să părăsească corabia cu zeci de miliarde în cont și promisiunea de a primi sinecuri la nivel planetar, având în vedere ”realizările” din România.
    E întâmplare că majoritatea celor ce ne hotărăsc soarta nu au urmași?
    E întâmplare că agricultura ne este sabotată criminal și siguranța alimentară a românilor va depinde de revoltele pe cale să se transforme în război civil în Franța?
    Îmi place demnitatea de țară afișate de Polonia și Ungaria, în fața ofensivei LGBT europene, cum luptă pentru suveranitatea propriilor națiuni.
    România trebuie să livreze Epsteinilor europeni carne vie, prostituție, desmăț și turism sexual.
    O întrebare: Carmen Iohannis”, decorativa nevastă româncă a trădătorului de țară Werner Iohannis, are o părere despre desmățul legislativ și perspectivele de ștergere a identității cetățenilor români?
    Realizează românii ce pericol planează asupra lor, din momentul ruperii teritoriale a țării?
    Realizați că inacțiunea de azi și acceptarea complice a ceea ce ne fac ”niște trădători”, va duce la depersonalizare și canibalizarea la propriu a românilor?
    Realizează românii că suntem în pericol a trăi din ce ne aruncă alții din avioanele ”umanitare”?
    Nu spuneți că sunt defetist, priviți în jur: lăsați-vă copleșiți de șobolanii lui Clotilde și țineți-vă respirația, sau ridicați-vă ca niște bipezi înzestrați cu rațiune și băgați-i la zdup!

  49. @Bogdan Giuseppe spune:
    25 IUNIE 2021 LA 16:19-
    „Guru Bogdan Giuseppe, un bărbat din România trimis în judecată pentru zeci de violuri și agresiuni sexuale, este acuzat că încă racolează fete în București.In ciuda faptului că pe numele său sunt mai multe capete de acuzare, precum 31 de violuri, 23 de agresiuni sexuale și multe alte infracțiuni, acest individ este liber și pare că își continuă ”activitatea”.Autor: Adrian Baciu | 09.09.2020-FAnatok news.
    Fata de „activitatea” intensa a lui Bogdan Giuseppe trimis in judecata,dar totusi umblind liber,aparitia sa pe forumul Cotidianul cu lejeritate,nu surpinde pe nimeni ,data fiind libera circulatie in spatiu inclusiv virtual.
    Cu un tupeu nemrginit,totusi ne numeste „conationali”,personal nu-l consider „conational”ci un prezumtiv infractor pina la condamanreea definitiva si irevocabila ,un infractor periculos.Este o dovada clara ce fel de specimene se ascund sub diferite nikuri,precum acest pradator sexual care nici nu realizeaza ce rau face femeilor,natiunii sale, daca o fi roman,ceea ce nu cred.Speram ca autoritatile il au in vizor.

  50. Cred că cea mai stupidă probă de democrație este aceea că un partid care câștigă alegerile, dar nu cu peste 50% nu intră la guvernare, în timp ce o gașcă de 5 % , alături de altele ceva mai mari de !5 -20 % ajung să-și facă de cap la guvernare, conduși și ei la rândul lor de alde Câțu, Turcana și alți iluștri necunoscuți, niște ageamii sadea, cu pregătire de grădinar la învățământ, sau de dansatori la sănătate, iar moț în fruntea Statului ROMÂN un sas cu pregătire de profesoraș de țară, nu un lider de Țară !
    Și apoi ne mai mirăm că toate merge de-andoaselea, ce-i drept conform doctrinei lgbt a UE !

    P.S. Solicitată să arate doar un singur român în componența Institutului Cultural ROMÂN din America, directoarea Ioana Radu a răspuns că ea nu-i controlează în pantaloni , ci îi alege după calitățile lor artistice și literare , astfel că avem de toate acolo, evrei, maghiari, germanim chiar rromi, dar nici un român ( cel puțin la aceea dată).

  51. Dle Nistorescu! Ati vrea sa fiti tratat de un medic cu abilitatile Academicianului Leon Danaila sau de un medic cu performante intelectuale identice cu ale lui Popescu Piedone cu 8 clase la 24 de ani si cu 21 de Hamburgeri mancati o data…Dl Academician si-a donat absolut TOTUL si Piedone e putred, putred de bogat…El iubeste luxul, banii, nemunca, Antena3 si pe Profesorul Voiculescu si pe cretinii, gibonii care il voteaza in toate Comitetele , Comitiile si Primariile ,de 27 de ani adica o jumatate de viata de om..Creierul unui scelerat, unui analfabet cu bidonu de motorina in mana in IMPUTUTII ani 90 in Piata Crangasi versus creierul unui Serafim al Vietii. SI dl Academician a salvat de la Morga 45 300 de oameni…Un sobolan versus un geniu…Cat balegar in Romania… TRILIOANE DE TONE…

  52. Probabil, nu se va îndeplini obiectivul preşedintelui Joe Biden ca până pe 4 iulie 70% dintre adulţi să fi primit cel puţin o doză de vaccin anti-Covid-19.

    La bărbaţi numărul cazurilor de inflamaţie a inimii par a fi semnificativ mai mari în săptămâna de după a doua doză de vaccin. CDC a identificat 309 spitalizări din cauza inflamaţiei inimii la persoanele cu vârsta sub 30 de ani, dintre care 295 au fost externate.

    Dr. Tom Shimabukuro, director adjunct al Biroului de siguranţă pentru imunizare al CDC, a declarat că datele de la unul dintre sistemele de monitorizare a siguranţei agenţiei – Vaccine Safety Datalink (VSD) – sugerează o rată de 12,6 cazuri pe milion, în cele trei săptămâni de după a doua doză, la persoane cu vârste de la 12 la 39 de ani.

    Conform datelor US Vaccine Adverse Event Reporting System (VAERS), au fost observate 347 de cazuri de inflamaţie a inimii în săptămâna de după cea de-a doua doză de vaccin, la persoane de sex masculin cu vârsta cuprinsă între 12 şi 24. Conform ratelor de incidenţă ale populaţiei SUA, aşteptările erau de 12 sau chiar mai puţine cazuri pentru bărbaţii din acest interval de vârstă, a arătat CDC.

    Conform datelor CDC până în prezent peste 138 de milioane de americani au fost complet vaccinaţi cu unul dintre cele două vaccinuri ARNm.

  53. „Giuseppe”, faptul ca folosesti cuvinte cu parfum antibolsevic gen „kolhozarii” nu putea sa nu starneasca Hienele din haita „Humoroidului” si intentionam sa-ti atrag atentia, dar hienele au fost mai rapide, fapt ce-mi provoaca serioase suspiciuni ca esti o „hiena ratacita” de haita special,mai ales ca nu ai reactionat confirmandu-mi suspiciunile!!! Aceeasi situatie in ce-l priveste pe „doru popescu” care duplicitar mi se adreseaza indirect interpretand sustineri ce-mi apartin!!! E vorba de o noua ESCALADARE a BESTIALITATII Grupului operativ al Seku de pe forum, paralel avand loc o eruptie de comentarii in stilul „Tica”-losului legendat calarasean!!! Greatza imi provoaca in mai mare masura modul abject cum vestala des franata(ma refer la Centura de Casta!)”core” vorbeste…ne infranat de „puritate, iubire de tara si popor” in timp ce se afla sub coordonarea „Pestelui…de crescatorie seku Humoroid” care si-a facut un tel in viata lui nevolnica, anihilarea principalului dusman al Seku de pe forum, Seku care-l tine in Deal pe Secu-i!!!

  54. Pai sa incepem
    Prima reforma , cea Sanitara, a scapat covidu pe josca avea treaba cu dreapta
    Reforma pensiilor, le-a recalculat ca daca le mareste cu 80% sunt mai mici ca astea de acum
    Reforma pentru copii, le-am marit alocatia, da in mod negativ, da le-a marit-o
    Reforma in Transporturi – facem un Buget separat pentru firmele de partid, restul absorbim din PNRR, care e varza de Bruxelles
    Reforma la enegia electrrica din iulie scapa cine poate, a aparut o noua Piata, Piata Canci in Bucuresti, chiar vis a vis de Guvern
    Reforma LGBT, ii astepata posturi calde in Guvern, asteptam ca doamna Dan sa conduca Ministerul Liberattii Inchise
    Reforma la sobolani, se va infiinta Minsiterul Sobolanilor Liberali, unde toti ce simte Liberal e bineveniti

    Ref

  55. Cum a devenit dolarul „moneda lumii”
    Moneda americană a înlocuit lira sterlină ca principală valută de rezervă de pe glob în secolul al XX-lea. Procesul a durat nu mai puțin de treizeci de ani, din 1914 până în 1944. Declinul lirei sterline început odată cu izbucnirea Primului Război Mondial cu lichidarea activelor de către britanici și tipărirea de bani pentru ca Regatul Unite să poată finanța efortul de război.
    Această „criză” s-a încheiat cu acordul de la Bretton Woods din 1944, care a consolidat legătura dolarului cu aurul ca nou standard mondial.

    Chiar și după ces-a renunțat la legătura cu aurul în 1971, dolarului a rămas moneda de rezervă pentru că nu exista o alternativă mai bună.

    Extraordinara idee a petro-dolarilor
    A urmat, apoi, acordul din 1974 cu Arabia Saudită și alți membri ai cartelului OPEC de a stabili prețul petrolului în dolari. Acest acord a creat o creștere a cererii globalăecrescută pentru moneda americană.

    Ideea era că dolarii urmau să fie depuși la băncile americane, astfel încât să poată fi împrumutați țarilor în curs de dezvoltare. Cu acești bancare, acestea care ar putea cumpăra i produse manufacturate și produse agricole din SUA.

    În acest fel, economia globală avea o baza pentru creștere, iar SUA putea menține stabilitatea prețurilor. Ambele părți aveau de câștigat Saudiții puteau conta pe mai mulți clienți și un dolar stabil, iar SUA forța lumea întreagă să accepte dolari, deoarece toată lumea avea nevoie să cumpere petrol.

  56. II

    Trebuie spus că americanii au obținut acest acord amenințând că vor invada Arabia Saudită și vor lua ua petrolul cu forța. Cu toate astea ideea petro-dolarilor a mers bine. Până în zilele noastre. Acum, după aproape 50 de ani, eroziunea rolului dolarului este vizibilă.
    Dolarul a început să se clatine
    Ponderea dolarului din rezervele globale a scăzut de la 70% la 60% în ultimii 22 de ani. Prețul aurului în dolari a urcat de la 250 USD pe uncie la peste 2.000 USD între august 1999 și august 2020 (acum este pe la 1.880 dolari pe uncie).
    P.S. Interesant de remarcat cam cît de cuvânt sunt americanii și-n această afacere: Dacă la început orice stat nu putea bate monedă proprie decât în limita aurului pe care-l aveau în trezorerii, după ce au văzut că această obligație nu o mai pot respecta, ei ah fost primii care au încălcat-o și au dat drumul la tiparniță !

    La fel s-au ținut de cuvânt și atunci când au promis că dacă Pactul de la Varșovia se desființează, NATO al lor nu va înainta spre Est. Ce au făcut după aia se vede acum foarte clar, ajungând cu bazele OTAN, de data asta din nou aproape de porțile Moscovei …. ?

  57. idiotenile lansate de uplinotorul navetist,un trantor de 7ani cu ,,psd este …,, se reiau de slugoii securisti convocati in ajutorul impotentilor mintali din jurul astuia care ACUM ,nu mai gaseste vreo explicatie pentru minciunile trambitate cu cele 80 miliarde euro care au ajuns ZERO !!

  58. desi afara este VARA … noi sa vorbim despre IARNA … unui an futu-rologic … anul 2064 …

    „2064: Read Only Memories” is a cyberpunk adventure game developed by MidBoss. It was directed by John „JJSignal” James, written by Valerie Amelia Thompson and Philip Jones, and features an original soundtrack by 2 Mello. It was originally released on computer platforms as Read Only Memories in October 2015, and the title was later updated coinciding with its PlayStation 4 release in January 2017.
    The game’s plot is set during the CHRISTMAS SEASON in 2064 in Neo-San Francisco, California. The player takes on the role of a journalist trying to track down their kidnapped friend and Parallax engineer Hayden Webber.
    Read Only Memories is described as a queer-inclusive video game, and its developers are also involved with the GaymerX series of LGBTQ video gaming conventions. Setting the game in the future, MidBoss aimed to posit a future where LGBTQ characters face less discrimination, allowing queer characters to be presented on equal terms with straight counterparts.

    deci … jocuri pentru subdezvoltati psihic … dezaxati de pe axa LUMII si al NATURII … LGBTQ … probabil … usr-
    unii … din NEFERICIRE … se mai dupa „fentele” … unor astfel de dezaxati …

    Mie … imi place sa RASPUND unor comentarii tendentioase … din sfera LUMII, a lumii si a spiritualitatii ROMANESTI (istorie, religie, cultura, STIINTA) …
    DE ACEEA … ORIUNDE si ORICAND … apar astfel de COMENTARII TENDENTIOASE … incerc sa RASPUND la ACESTEA !
    Folosind insa date … cat mai CONCRETE si DOCUMENTATE!

    Daca vreti sa AFLATI mai multe despre activitatea mea din LUME … cititi postarea mea despre DOCTORATUL unui mare FIZICIAN … din articolul „Marea plagă a plagiatelor”.

  59. Citez ce a scris caricatura umana din spatele personajului „Charlie” citez: Ma lupt cu VOI pe forum de ani de zile..Deci lupta cu Cititorii fara TREABA cu articolul.Ba ratatule! Care lupta? Ori esti de Obregia ori esti „plantat” pe aici de cineva! Amandoua rele! Oricum ca caracter TU persoana din spatele pseudinimului Charlie imi provoci scarba si voma! Ori nu esti SANATOS la cap, ori esti PLATIT sa debitezi idiotenii cu Antisemiti si Legionari! Tu ba caricatura din spatele pseudinimului „Charlie” esti platit de Fratii Murariu aia are dau cu Napalm in antisemitii Romani sau esti platit de Forumul Mondial Evreiesc? Nu cumva fapta matale e PENALA ca decribilizezi Romania in spatiu virtul? Ne intalnim „putin” si pe la ORGANELE DE POLITIE, vrei??? Am fost scolit de evrei din Tsahal caricatura ce esti…O sa iti blestemi zilele cat DECRIBILIZEZI Romania! Game over pentru tine nararau din spatele pseudonimului „Charlie”. Gura bate curu….

  60. Ia zi personajule ” ciudat” din spatele pseudonimului Charlie de ce ai „tacut” cand te-am intrebat din ce iti castigi existenta, painea de zi cu zi! De ce „iarasi” ai tacut cand te-am intrebat ce studii ai??? Din nou, iarasi, inca o data ai tacut cand te-am intrebat de ce jignesti oameni pe Forum cand TU persoana din spatele pseudonimului Charlie nu le-ai vazut nici macar culoarea irisului…Iarasi ai tacut..lucrezi pentru o INSTITUTIE EXTERNA ANUME sau pentru o persoana anume pentru DECRIBILIZAREA Romaniei ca suntem antisemiti???? Iei bani, malai verde din asta??? Ma joc cu tine persoana din spatele personajului Charlie ca soarecele si pisica…Esti o persoana mult inferioara mie! Sa vedem ce spun OAMENII LEGII..Daca lucrezi pentru EXTERN te-ai ars…

  61. Stimati domni! Am o paradigma! Flerul nu ma „minte”. Zice un pseudonim Charlie, citez: ma lupt cu VOI de ani de zile pe AICI antisemitilor! Voi, aici, fara legatura cu subiectele editorialelot???? Charlie, poate sa fie o persoana sau doua ori o institutie!!! Se castiga mult; tare mult sa decribilizezi o tara ca fiind antisemita ceea ce nu ESTE CAZUL Romaniei..Daca le reuseste faza cu antisemitii poporul respectiv se va imprumuta extern la baietii cu Sortulet si Echer la dobanzi si comisioane AS-TRO-NO-MI-CE…Avem cu miliarde cozi de topor in Romania. Caricatura din spatele pseudonimului Charlie nu face exceptie..Colo putin, colo putin asa devenim o tara de antisemiti si dobanzi externe de 7.9%…Auzi tu! Ma lupt cu VOI de ani de zile…Ba prostovane! Ti-ai dat foc la sandrama…Dobanzile vor scadea…

  62. Rasfoim si noi un pic arhiva Cotidianului? Sa vedem cum grupul din spatele pseudonimului Charlie a ajuns la „concluzia” ca Romania pute, e intesata de antisemiti..Exista la SRI un soft care nu este ” impresionat” de pseudonime si ia in calcul continutul articolului. Sa vedem in SFARSIT cine e Charlie, pagubele aduse Romaniei si ORGANELE ABILITATE…Sa vedem ce zice SRI…

  63. Persoana/ persoanele din spatele pseudonimului Charlie! Stai/stati in Romania sau intr-o tara mica din Orient pe un scaun in fata monitorului???? Daca stii/stiti limba romana de ce decribilizezi/decribilizati Romania??? Cate specimene care isi vand sufletul pe 30 de arginti…. A facut-o Iuda care L-A vazut pe Mantuitor, de ce nu ar face-o si subomul din spatele pseudonimului Charlie…Ma lupt cu VOI de 9 ani antisemitilor. Care antisemiti cretinule? Fratii Muraru de la Iasi cu 9.92 anul unu la istorie trebuiau sa li se RETRAGA cetatenia romana ca fac tara de ras si ca ne certam aiurea in tramvai cu poporul evreu. HOATE, TARE HOATE cele doua proteine chelioase. Iei bani de la Forumul Mondial Evreiesc si de la Bugetul de Stat si colac peste pupaza dai UN SENTIMENT DE CULPA poporului roman. Ma repet! Poporul roman nu este antisemit, poporul roman IUBESTE poporul lui Israel! Nu am vazut in viata mea cum arata un antisemit.. Alo DNA; ALO DNA..Fratii Muraru si Pseudonimul Charlie lucreaza in „clica”…De ce nu sunt la puscarie, la Poarta Alba???

  64. De retinut : Omul care trece , Mafalda , Mobutu Sese Seko , Miroiu . In rest , ceata lui Pitigoi / trece mandra prin zavoi …

  65. bleahh! … va NOMINALIZATI in corpore … voi cei din ceata NOCIVA a ciorilor PLESUVE … de la guvernarea pnl/pdl&usr-&udmr!

  66. Am fost la Davos! Undeva in Elvetia. Hotel cu 2-3 etaje joase si steagul Romaniei acolo! Tipic romaneste! steag jegos, nespalat, rupt de vant! Aici vine RE-GU-LAT Manole de la BNR ca sa stea in patru labe si sa faca liposuctie celor cu echerul mai mare ca al lui. Manole e prostovan are „echerul” mic; narodul joaca la cei cu echer mai mare spre 33 de grade arc de cerc! Manole nu a ingropat pe Ana ci Romania in totalitate.. Patru zerouri la bacnote, distrugerea exportului etc etc etc.Rezultatul??? 5,5 milioane de romani plecati definitiv din tara, cel mai mare procent de mortalitate infantila din Europa si cea mai mica speranta de viata tot din Europa! Manole e fericit; tare fericit. CUMULEAZA pensie si salar concomitent si tot comcomitent a comandat din partea BNR sturion si icre negre de 1.7 milioane de euro pe care le mananca tot EL adica El Magnifico; El Tutti Capo del Cappi; El Dumnezeu; El Univers…Si inginerii de la Turbomecanica crapa de foame, se impusca in cap…O sti Manole ca o cremaliera este o roata dintata cu raza infinita??? Rahat! Manole este dintat infinit sa crape ca un dezaxat in el icre de Manciuria..La veceu cu Romanica

  67. Cum spuneam, escaladarea atacurilor la „Charlie” a atins cote fara precedent robotii/clonele folosind orice mijloc, mai nou ca ma reclama la…Secu! M-au plimbat prin Moscova-Ierusalim-Tiraspol-Italia-Franta lui „Rollason”! Daca pana si „ileana” a inceput a vorbi de „OVREI” dupa 2 ani de la reconversia pe forum, ingrosand randurile unor „Humoroid”, „rene”, „eugen raduca”, „Con”, cei mai acerbi ANTISEMITI, in afara adeptilor lor ce ii idolatrizeaza si comentatorii care nu reactioneaza, avem o imagine a situatiei in care 2-3 roboti defecti Secu dejecteaza, propaga ura si cand i-am demascat ma acuza ca „incit”!? „Incit la respect fatza de popoare”? Luptatorul pt eradicarea antisemitismului e acuzat de propovaduitorii acestuia ca e „omul ovreilor”, la fel cum tot eu luptatorul contra IDEOLOGIEI GENOCIDULUI marxist/ bolsevic/nazist sunt pus la zid de acesti OAMENI NOI ai bolsevismului romanesc ca fiind omul bolsevicilor! Se fac ca nu stiu cine sunt si cu ce ma ocup dupa ce au lansat insinuari marsave prin care semnalizau ca m-au localizat! Daca ma „lupt” aici cu cineva acesta e OMUL NOU spalat pe creier, cu apologetii lui Dej si Ceausescu, ca si cu urmasii lor, „lupii tineri” ce URASC BATRANII, cu facaturile politico-civice ale MILIARDARULUI ROSU Söros si ale Seku! Ma lupt cu odraslele COMINTERNISTILOR care conduc de 32 de ani Romania, Ilici-Genocid, Pedro Canitul, Basoi, CaraMitrul, cu cominternisti precum raposatii Nicolaesco-Stanculescu Chitzac, cu sefii Secu ETERNE si de fapt acesta e motivul ca robotii si-au intins mainile peste transee reinfratindu-se, sfidand legendarile ca adversari pe forum pt a reproduce aici parodia politica „putere-opozitie”… Sunt urat pt ca arat fatza hidoasa a acelora care de 75 de ani silnicesc acest popor controland pe fatza si subversiv statul si vanzandu-ne sefilor lor IDEOLOGICI de afara,pt ca demasc complicitatea IDEOLOGICA si nu a BANULUI care e subsidiara…

  68. AZI, PE TRICOLOR E SCRIS UNIRE!
    De mâine gata, ne risipim energiile în contemplarea pasivă a pseudo-reformelor Guvernului Iohannis-Câtzu?
    Oare câți Românii se trezesc cu Tricolorul în Suflet și Cuvintele Imnului Național în minte?
    Câți Români mai cistesc memoria înaintașilor care și-au dat viața apărând simbolistica Celor Trei Culori și au acționat mânați de vorbele pline de substanță ale Imnului Național?

  69. Eu am votat , cu toata familia , ALDE , am mare incredere in energia si competenta lui Tariceanu , cum scapa de dosar o sa revina Prim-ministru .

  70. Incep sa cred tot mai mult ca nea Catu-Matu e pus acolo pentru un singur scop,sa afunde Romania in datorii cat mai mari si mai greu de platit inapoi.Asa a facut si Ucraina in timpul lui Poroshenko si acum datoria suverana a fost cumparata de familia de bancheri mondiali Rothschild,practic de acum sunt proprietatea lor personala.Bre,e dubios rau tare cum un repetent dovedit a devenit mare ,,economist,,cu studii in America la o scoala de prestigiu si burdusit bine cu recomandari de peste balta la plecare spre Romania.Ps.In ritmul in care se indatoreaza Romania,e la mintea cocosului ca planul pnrr a fost anumit busit cu dedicatie in repetate randuri,e doar o chestiune de timp pana vom deveni proprietata acestor bancheri putrezi de bogati ,pentru ca nea Catu-Matu are astfel partie facuta pentru a face noi inprumuturi inrobitoare chipurile pentru ,,binele,,nostru.Pas cu Pas.Rominia euriopeana,Rominia norr-maa-laaa,Rominia lucului binee fecut.Hei Siktir.Mari hahalere,bre.Mari.

  71. La 10:13 o inaripata din CUIB-ar ma ataca din nou cu abjectie folosind special „limbajul lui Tica”, fiind chiat „Tica”
    pe care l-am „incitat” ieri sa iasa in fatza si a facut-o cu brutalitatea unui „Smarandache”, cum isi zicea pe vremuri!
    A lansat o noua insinuare prin care vrea sa arate ca ar stii cine sunt, recomandand sa fiu trimis la…Poarta Alba, doar
    ai lui CONTROLEAZA justitia de cand s-au instalat in 1945 in Romania!!! Da, tatal si mama mea au trecut si pe la Poarta Alba in peregrinajul prin mai toate Lagarele Comunist-dejist-ceausiste ale Mortii…Acesti insi infami se erijeaza in aparatorii poporului roman, ba chiar in nebunia fanatismului lor bolsevic „SE CRED POPORUL ROMAN”!? Precum
    se credea Ceausescu!? Cititorii onesti si chiar jurnalistii „Cotidianului” sunt matorii inclestarilor mele exact cu
    ACESTI PROPAGANDISTI AI URII FATZA DE…”OVREI/JIDANI/EBREI/CAPITALISTI/khazari/oculti/masoni” cum ii numesc ei, eu pe acestia sanctionandu-i, numindu-i antisemiti, NU POPORUL ROMAN TOLERANT!!!Poporul roman care-i tolereaza pe bolsevici
    de 75 de ani sub TEROAREA care nu inceteaza…

  72. S-a trezit IDEOLOGUL, ce serveste la micul dejun ? Cominternisti, securisti, clone, antisemiti, genocid. Pofta buna. Asteptam meniul de la masa de pranz.

  73. @doru popescu, comentariul tău de la 11,41 i se potrivește ca o mănușă lui Charlie, ”apostolul” care te inspiră în a ”comite” afimații rasiste, ceea ce nu este comun altor comentatori din Cotidianul.
    @doru popescu, Charlie adică, tu chiar ne crezi proști?
    Crezi că inserând un cuvânt injurios, vădit rasit, între cuvinte scrise cu majuscule, cuvântul devine mai puțin nociv sau vizibil, în contextul dezbaterii despre antisemitism la români?
    @doru popescu, adică Charlie, nu ești doar un prostalău cu ifose de erudit la pensie, ești chiar un bâșinos a cărui rațiune este să amușineze drumul spre casă după propriul miros pestilențial.
    Crezi că dacă semnezi ”bleahh”, poți purta un dialog cu tine însuți, păstrând coordonatele și structura semantic-injurioasă în stilul Charlie?
    De asta spun că Charlie este un șoobolan ce își poate ține respirația în cada proprie numită ”Balcic”, poate fuma trabuce sub apă ca orice troll-ostaș sovietic plecat la război hibrid, dar aruncă periodic bășini de sondare a suportabilității celorlalți comentatori.
    A înjura fără argumente partidele aflate la guvernare este simplu, dar ție îți lipsesc argumentele, ”doru popescu”, alias ”bleahh”, alias ”Charlie”…
    Hai, spune ceva despre ”Nebunia reformelor la Cîțu”, dar nu argumenta cu mai multe puncte-puncte decât cuvinte.

  74. hopa !!! si la mine … a aparut o dublura !!!

    Eu am votat in actualul capitalism … doar ca un BUGETAR din domeniul STIINTEI … doar cu social democratia.
    Sunt si voi fi de STANGA … deoarece … SCRIU cu mana STANGA !!!
    Dar cum in creier legaturile sunt inverse … GANDESC DREPT !
    Nu ma intereseaza (DELOC!!!) banii/averea/faima/puterea !!!
    Ma intereseaza doar … ecuatiile din STIINTA care descrie LUMEA !!!
    La fel ca toti ceilalti care lucram in meseria noastra despre LUME … atat cei din tara, cat si din lume !!!
    STIINTA despre LUME … a fost/este/va fi considerata ca … AVANGARDA CUNOASTERII UMANE !!!
    Deci … sunt FERICIT ca pot sa lucrez … in AVANGARDA CUNOASTERII UMANE !!!
    Si asta imi este de AJUNS mie … si imi UMPLE toata viata mea !!!
    Ca om … imi sunt de ajuns cele 10^22 stele … de pe fiecare dintre umerii mei. Si astfel, ma simt printre cei mai „galonati” OAMENI din lume !!!
    Deh … COPERNIC … si al sau Principiu … „al modestiei locului OMULUI in lume si LUME” …

    In comunism … am fost tot bugetar … si am lucrat TOT in STIINTA despre LUME.
    Anul acesta implinesc 60 de ani de activitate (neintrerupta) in STIINTA despre LUME.
    Si ma simt FERICIT si IMPLINIT cu si in activitatea mea stiintifica !

  75. C, fiind nebagat in seama, nesocializat, nevorbit, ne, ne, se baga singur. Cum face asta ? Incepe sa-si dea cu parerea despre autor, dupa primele 5-6 cuvinte incepe cu aluzii jignitoare, ofense sau chiar injurii ca si cum el ar fi profesorul iar autorul elevul, asa ca il pune la colt. Tehnica asta starneste pe alti comentatori sa ia apararea autorului si de aici se lasa cu legionari, securisti si bolsevici, Sau varianta 2 in care posteaza si apoi se cearta cu el insusi, acuzand pe altii ca ii fura identitatea si incepe sa scuipe cu dejectii in comentatori. Cand incep telenovelele la TV, spre seara, se potoleste. Precis traieste izolat, singur, iar tot universul lui e reprezentat de cotidianul, telenovele si ziua de pensie, bineinteles speciala.

  76. Persoana/persoanele din spatele pseudonimului Charlie GAME OVER…Stop joc..Cu canal, cu Poarta Alba; cu draci, cu laci ..Asta sa i-o spui lu’ Mutu. ORGANELE STATULUI sa isi faca datoria! Ori esti un dezaxat mintal ori un mester, mare mester in manipulare! Io scriu alambicat ,dezacorduri in vocabular, pe cand TU ingrijit; minte odihnita…De 9 ani „supraveghezi” site-ul Cotidianului???? Asta fac serviciile CRETINULE…Te-ai dat de GOL ca ultimul gunoi…Pe cine REPREZINTI DE AFARA ??? Mossadul, Consiliul Mondial Evreiesc, KGB???.Ma lupt cu voi de 9 ani antisemitilor…Care VOI? Care antisemiti??? Care 9 ani…De 9 ani dai „geana” pe spatiul virtual al Cotidianului??? Cati sunteti??? Scris ingrijit, aici radeti, aici plangeti, aici laudati, aici scuipati!!!! Asta e pregatire MILITARA!!! O pica prostul in plasa??? Asta e racolare…Nici un stat cat este de imbecil nu isi pupa spionii, tradatorii…Charlie Taica!!! Pun SRI operativ pe voi.. Aveti pregatire MILITARA nu sunteti Gunoaie…

  77. Care guvernare la CATU? Pro romaneasca? Nu cred. guvernare doar pentru JEFUIREA sistematica a Romaniei !!!
    Care reforme la Catu ???
    Cui sunt directionate acele reforme ??? Cati dintre bani sunt alocati doar dreptei de la guvernare ???
    De ce invatamantul nu a ramas gratuit – ca altadata ??? Nu toti copii romani au bani! Si iata ca a aparut ANALFABETISMUL!
    De ce sanatatea nu a ramas gratuita – ca altadata ??? Si asta se vede in STAREA de SANATATE PRECARA a populatiei din Romania.
    Unde este protectia sociala a guvernarii de dreapta (banii bugetarilor, banii de pensii, banii de alocatii la copii) ???
    DE CE SUNT BLOCATI acesti BANI? iar ALTII (de dreapta multi) isi petrec vacante de lux in diverse „paradisuri” din lume ?
    De aceea AM FOST si RAMAN de STANGA. Adica NU SUPORT nedreptatea si inechitatea sociala … mult prea evident(IAT)e.
    Ca un fost bugetar din STIINTA despre LUME. Si ca pensionar acum.
    Altii sunt de DREAPTA – cu toate consecintele de mai sus . Nu ma confundati cu ei ! Si cu afirmatiile lor !

    Scuze … ma refeream doar la PASARI „caraitoare” NOCIVE de DREAPTA. Adica la cei din guvernarea NOCIVA de azi !
    Nu m-am referit (de loc!) la un neam pe care il RESPECT !

  78. Ma lupt cu VOI de 9 ani ani antisemitilor. .Fiecare pasare pre limba ei piere. Am facut toate cursurile posibile si imposibile de vanzari! M-am imprietenit cu un maior din armata Israelului Tsahal…Persoana/persoanele din spatele pseudonimului Charlie este cam proaste putin pregatite militar,in razboiul psihologic pentru mine…Ba ratatilor??? Ati racolat vreo coada de topor sau ati fost mangaiati pe frunte de cei cu Sortulet si Echer ca Romania este total antisemita si mananca evrei pe paine??? Cat va dau Fratii Muraru??? Si altii au murit la Oarba de Mures ca sa traiti voi, imbecililor…CHARLIE! Game Over…

  79. De 9 ani MA( sau noi) lupt cu VOI antisemitilor.. Cum o arata asta la fata??? Are placa in gura; e barbat,e femeie??? De ce a facut gestul asta? ? Crapa de foame sau pur si simplu este URA pe poporul roman, e ceva patologic??? Nu l-am luat in seama pe natarau! Dar lucrurile se vor schimba fundamental…

  80. Ciltul ,un slugaci second hand ,aceeasi categorie ca si Or-Ban dar si marele Lenes de Sibiu…totusi ei nu se compara cu bubosul Ciolos, asta e slugaciul care „primeste” comanda direct de la sursa ….

  81. @ Ileana
    Iti plac dramele, iar negandu-ti Sinele, te identifici proiectiv amplificand thanatosul. Daca ai cosmaruri, nu-i de mirare.
    Habar n-am cine-i Adrian Baciu, probabil ca narodul a preluat articolul din Libertatea a lui Matei Barbulscu. Cam asa fac prigoriile astea marxiste, dau copy-paste (fara sos) exact cum le sta bine celor de prin UM-urile mass-media.
    Sunt acuzat (de catre procuror) nicidecum de persoanele pretins vatamate, ca am realizat vreo 94 de violuri si 53 de agresiuni sexuale, iar in ciuda mediatizarii psihotice a pretinselor mele ispravi, nicio femeie/doamna/domnisoara nu a depus reclamatia impotriva mea din proprie initiativa. Nici macar atunci cand au fost instigate de procurorul Alexandru Anghel, nici macar atunci, pretinsele persoane vatamate nu au consemnat in delcaratia data faptul ca le-am violat, agresat sexual, amenintat, constrans, puse in imposibilitatea de a se apara sau de a-si manifesta vointa.
    De aceea sunt liber!
    Ca si psiholog inteleg perfect „revolta” impotriva mea a unor oameni ce nu si-au implinit dorintele sau fantasmele. Se simt esuati, de aceea au tendinta de a introiecta lipsa realizarilor si exporta aceasta introiectie sub forma „taie-i capul, fura-i basca”.
    Orice om ce gandeste cat de cat normal isi pune automat intrebarea: cum naiba a produs asta 94 de violuri si 53 de agresiuni sexuale? Cand a avut timp sa produca asemenea atrocitati si nimeni nu l-a bagat in seama (asta pana nu a venit una la mine, de 4 ori, si a incercat sa-mi faca flagrant material, si daca nu i-a reusit flagrantul a dato-n viol).
    Si ca sa-ti mai pun putina benzina, acolo unde-i doar vid, intr-un final voi fi achitat, liber definitiv si irevocabil, bineinteles, asta dupa ceva balci.
    Balcu-i de baza!

  82. Charlie de la 13,27, acest Mare Etalon de Jigodism aplicat, dar și Model la Fabrica de Prezervative Găurite pentru Piticii Decorativi din Râzboiul Hibrid, perseverează cu expresii rasiste și semnează ”doru popescu”.
    Crede această secătură că semnând comentarii injurioase cu alte nickuri decât Charlie, va convinge că în paginile Cotidianul se creează ”o masă critică” de români antisemiți, sataniști, rasiști sau legionari?
    Pare evident că repetiția unor acuzații neargumentate, expune România unor defăimări internaționale, țintite, având cu beneficiari pe cei ce tânjesc la bogățiile României.
    Imbecilitatea acestui Homunculus depășește limitele legilor românești, viteza luminii și excede marginile Universului.
    Dar nu putem trece peste prestațiile lui Iohannis de a vulnerabiliza România din poziția sa de yasman european, ura manifestă a guvernanților, care se întrec în a debita legi ce bulversează societatea și o sărăcesc reprimându-i elitele, promovând niște no name infantili.
    Tică are un comentariu de excepție, între multe altele: creșterea și acceptarea dobânzilor la creditele României face parte din ”jocul” în care actori suprastatali dau șpagă actualilor guvernanți, altminteri nu se poate înțelege apetența acestora de a îngropa România și a o împinge spre disoluție ca stat.
    Apropo!
    După preluarea zăcămintelor de grafit de Regia Sării, ce credeți, cât va dura până la înstrăinarea ei?

  83. Bogdan Giuseppe, nu ti-am citit niciunul din comentariile tale pana acum, prin urmare nu te-am cautat pe internet, nu stiu nimic despre tine dar ileana este un comentator serios. Acuzatia care ti se aduce este urata daca ar exista cumva si altfel de acuzatii. Este de nesuportat pentru o femeie normala. Sustii ca este o acuzatie falsa si nu ar fi primul caz dar nu te aperi, atacand. Pur si simplu, intelegi motivul revoltei ilenei si, intelegand, iti expui argumentele tale inlaturand de la tine o astfel de acuzatie cu totul nedemna pentru un barbat.

  84. Bogdan Giuseppe, ai întrebat: ”cum naiba a produs ăsta (adică tu) 94 violuri și 53 agresiuni sexuale și este liber?”
    Răspunsul e simplu ca oul lui Columb: tu, Bogdan Gieseppe, ai putea să fi interafața unei rețele de prostituție cu acoperire internațională, aflată sub controlul unor persoane influente, posibil din servicii.
    Se fac euro frumoși din ce transpiră fundurile ”a niște” românce prin lumea asta largă, tu ești doar un păduche, un intermediar-recrutor, nici măcar pește…
    Pește pare să fie RAMMSTEIN, dacă nu sunteți cumva unul și același…
    Ai greșit grav că ai fost ireverențios față de ILEANA, sunt sigur că vei suferi o corecție severă.
    Nu că ți-ar păsa, ai obrazul gros măcar ca Charlie sau Cioloș ,care vrea să se apuce de alăptat…
    Câtă vreme ești ”psiholog”, înțelegi mecanismul prin care poți convinge femei vulnerabile, să ”pună botul” la poveștile tale, să le întinzi curse și să le șantajezi.
    ”Oferta” e vastă, cererea pe măsură, doar dacă pomenim de Bazele aliate de la Deveselu și Mihail Kogălniceanu, ca să nu mai vorbesc de ambasadele Curcubeu-LGBT din România, amatoare de ”prospături” și avocați din oficiu ai dezaxaților useriști autohtoni.
    Vezi, eu nu sunt convins că acei conducători UE care nu au copii, ar avea ceva împotrivă ca ăștia ca tine să fie protejați în fața legilor române tocmai de cei care trebuie să le aplice.
    Nu în ultimul rând: nimeni nu a câștigat un război cu presa!
    Bogdan Giuseppe, (uneori ”gelu”, alteori ”gogu” ”gică”, niciodată ”GHEORGHE”, alteori ”Charlie” sau ”doru popescu”), ascultă-mă bine!
    Nu stârni mușuroiul, poate crezi că suntem proști, dar suntem mulți:
    Nu te avantajează un brainstorming avându-te în prim plan!

  85. Doru Popescu! Scrie Charlie si tu ii acoperi urmele? In inteligence asta inseamna urme de Urs. SE duce unu in fata ca sa fie culegator de onformatii sau Sniper si vine altu in spate si ii calca pe urme cu labe de urs pentru musamalizare…Sunteti doi sau mai multi imbecili ia spuneti? E antisemita Romania ??? E legionara Romania??? In locul dlui Nistorescu as anunta autoritatile…Rolul vostru la Cotidianul s-a incheiat definitiv.. Duceti-va la alte publicatii…Posteaza Charlie si tu ca un IDIOT postezi Kilometric la 2 nanosecunde…Sunteti niste natarai si vanzatori de tara. Auzi tu! Romania antisemita! Ma inchin cu 3 maini ,cu limba pe bolta palatina si cu epiglota pe nasofaringe….Rolul vostru s-a incheiat definitiv…Fara legionari si antisemiti in postari…Puscaria va mananca cretinilor. L-ati vazut pe dl Nistorescu bun la suflet? Jigodiilor..Cat ca dau proteinele chelioase de fratii Muraru ca sa faceti BALACEALA pe forumuri, in spatiul virtual???

  86. @doru popescu spune:
    26 IUNIE 2021 LA 7:46″daca vreti sa aflati activitatea mea in lume etc”.
    Am citit postarea la care se face referire – adica ,iata un fragment”Ieri … vorbeam cu o colega de la Cambridge … despre unul din studentii de acolo … care lucrand la TEZA sa … teoria a fost „imprumutata” de profesorul sau (nume mare!) … astfel ca teza a aPARUT ca „plagiata” …cu ce ne ajuta asta ,sa ne „luminam”?
    Mai grava mi se pare postarea lui” @rene spune:
    26 IUNIE 2021 LA 12:29
    @doru popescu, comentariul tău de la 11,41 i se potrivește ca o mănușă lui Charlie, ”apostolul” care te inspiră în a ”comite” afimații rasiste, ceea ce nu este comun altor comentatori din Cotidianul.
    @doru popescu, Charlie adică, tu chiar ne crezi proști?
    Crezi că inserând un cuvânt injurios, vădit rasit, între cuvinte scrise cu majuscule, cuvântul devine mai puțin nociv sau vizibil, în contextul dezbaterii despre antisemitism la români?”
    Sincer,nu am mers cu ideia pina acolo ca @doru popescu ar fi @charlie!
    Pina la urm aconteaza articolele, comentariile, permutarile de nickuri, cine pe cine simuleaza,vrea sa insele ,cloneaza-il priveste !

  87. Comentariile lui @Tica izvorasc din revolta intemeiata provocata de @obrejia sau@balaceanca forumului,care i-a facut pe toti”legendati””legionari””antisemiti”el pazind de 9 ani in „lanul in care nu se cara”,forumistii;pe absolut toi i-a trecut prin ciur si prin dirmon,plus autorii carora le da „sfaturi”,ii ia drept”elevi”,un paranoic- Un veritabil Eugen Turcanu de la Penitenciarul Pitesti descris in Fenomenul Pitesti de Virgil Ierunca.-
    Cum a sfarsit Eugen Turcanu si sleahta se stie,insa potrivit legii bolnavii psihici nu raspuns penal,sunt iresponsabili,daca nu s edovedeste ca doar simuleaza,de fapt sunt in deplinitatea capacitatilor mintale.S-a mai apelat la admin.Cotidianul pt.modul cum individul denigreaza mari valori culturale si nationale,cum jigneste,fara rezultat.Ziarul este singuurl care are emailul individului deci cunoaste daca este un individ sau un grup de raufacatori fata de comentatori prin calomnii,abjectii si in general defaiamator al Tarii,privind „bolsevismul””legionarii”antismeitismul”atribuit de acest „paznic”bolnav.In boala si nebunia lui nu stie ce este argumentatia la tema,obiect,discutia civilizata ,ataca persoanele necunoscute,si n-a aflat ce este libera expresie ,limitele sale care nu trebuie s a incalce libertatea celorlalti etc.

  88. Manole implineste 72 de cotolani dintre care 31 jupan peste finantele unei tari! Peste putin timp Manole se va desparti de templul sufletului pe care l-a slujit cu „nemandrie” si se va duce la JUDECATA ETERNA. Cate nu are de spus Manole da’ cate nu are! Cum a pus 4 zerouri la bacnote de a saracit o tara si exporturile ei, de au plecat 5.5 milioane de romani DEFINITIV. Cum din cauza ACELUIASI Manole s-au inmultit cazurile de Malpraxis Exponential caci au plecat medicii buni si au ramas ciurucurile! Din nou, iarasi, inca o data acelasi ETERN Manole se duce anual la Davos pentru politica antiromaneasca!Si dl Johannis mananca hipocaloric pentru autofagie celulara medic japonez Nobel, ca sa traiasca 190 de ani si noi sa ne ducem in groapa la 48. Si Vasilica Catu cu Know How pe Facebook..Un repetent si 2 esece la ASE cu Know How?? CA-CA-REA Romaniei. Asta ne mai lipsea, un saltimbanc repetent! Vesela tara. Manole imi dai si mie pe caiet 2 kile de icre negre? Mi-este asa pofta de ele. Pofticiosule Manole..Si Manole are CNP invers;arata la 72 ca la 27!

  89. Ba, „Tica” losie intruchipata si umbra a lui „rene” calcandu-i pe urme precum „ursul intelligence”, voi faceti cel mai mare rau Romaniei acoperind SECURITATEA si crimele contra umanitatii ce nu inceteaza de 75 de ani! Monstruozitatea ta
    e macrocosmica…Cine a afirmat ca ROMANIA ar fi „ANTISEMITA”, ne norocitule? E „Humoroid” Romania? E „rene” Romania?
    E „ileana” Romania? E „core” Romania? Dar „Con”? Dar „eugen raduca”? Toti astia sunt maxim 2-3 roboti defecti ai Seku!
    Trebuia sa te autodenunti seca tura si sa-i reclami exact pe cei enumerati, voi toti nescapand un prilej sa condamnati
    evreii, mai nou ai mers pana acolo sa-l acuzi pe presedintele Israelului ca incita prin „mine” la antisemitism, ca eu dupa vizita Presedintelui facuta in Romania as posta mai rar!? E incredibila nerusinarea voastra de a acuza evreii de toate relele din Lume, ideologice, de capital, de genocide, de resetare pentru ca apoi „declarandu-va ‘poporul roman'”
    sa ma acuzati pe mine cu abjectie ca demascandu-va antisemiti as acuza POPORUL ROMAN!!! Sunteti disperati si turbati!
    De ce nu ma acuzati ca denigrez POPORUL ROMAN ca fiind „antiamerican”? Tot pe voi va acuz de antiamericanismul tipic
    miscarii bolsevice…Nu americanii, nici rusii, nici evreii si nici chinezii nu comit genocidele, ci ILEGALII care-i
    conduc fiind instalati de Partidul Mondial…

  90. Manole de 31 de ani de cand este la BNR este ca DDT-ul uman! Aproape nici tipenie de oameni in Romania! Mai ales in Moldova si Dobrogea la sate e jale mare..Ori Manole a dat prea mult cu DDT, ori a pus ceva in mancare mai ales in icre negre ca tot a facut comanda de 2 milioane de Euro, de i-a facut pe romani din fotoni cu „masa de repaus” Romanii exista, chiar si aia 5.5 milioane da’ nu ii vedem caci sunt facuti din lumina, din energie electromagnetica..Ce este tragic ca acesti cetateni nici ei intre ei nu se vad si nu se pot reproduce, nu pot avea relatii sexuale, placeri carnale! Asta-i tara lu’ Manole in care prezervativul este absolut inutil, balon de joaca! La multi ani Manole! Ne-ai adus in desertul Gobi! 1 om la 5000 de kilometri patrati..Destept om, des.. des…

  91. @Bogdan Giuseppe spune:
    26 IUNIE 2021 LA 14:02″Iti plac dramele, iar negandu-ti Sinele, te identifici proiectiv amplificand thanatosul. Daca ai cosmaruri, nu-i de mirare.”
    Ca dovada ca nu imi plac dramele,am spus ca prezumtiv infractor,se va dovedi in justitie vinovatia sau nu.Nu eu traga dramele dupa mine,nu le savarisesc,ci personal ai recunoscut si recunosti pe forum ca esti autorul preuspuselor violuri etc.
    Intr-adevar esti un psiholog versat si subtil,deci periculos pt.cine se lasa inselat de „negarea sinelui”,si vorbind de de”identificarea proiectiva amplificand thanatosul”,reusesti sa dai mesaje subliminale,asa cum probabil ai facut cu victimele naive!Constiinta de sine,pt.cine o are, realizeaza ca „sinele”pe care marea majoritate il apara si il cultiva,care poate ataca si poate fi atacat,este un concept pe care omul si l-a creat singur,de pilda, un psiholog „versat”care nu si-a abandonat scopurile egocentrice si ataca.Constiinta mea nu „neaga sinele” ci este detasata de acesta, nu este deci sub „thanatos”sau „hypnos”-adormita,asa cum spunea Ouspensky vorbind de constiinta relativa etc.In consecinta,nu noi tb.sa ne intrebam cum s-au produs” 94 de violuri si 53 de agresiuni sexuale”,nefiind producatori de drame- ci Unii care si-au lasat „sinele inferior”sa zburde prin balarii,nu s-au detasat de el -si care sa demonstreze ce au de demonstrat in fata justitiei.

  92. Apropos de Manolică a lui Tică : Deși are 72 de cotolani și potrivit legii nu ar avea voie să cumuleze salariul enorm și pensia babană, ambele de la Statul Român în afară de celelalte sinecuri care-l fac pe un îmbrobodit petrolist de primă mână să pară un sărăntoc pe lângă el, Isărescu , născut prin Basarabia din mamă evreică ( sari javră franțuzită!) se declară nedreptățit deoarece este pus să aleagă . nu între două țări, că a ales de mult !) ci între două movile de euroi , ori pensie, ori salariu , dar ca nesimțit ce este le vrea pe amândouă, ce împreună, pe o lună, fac cam de zece ori cât câștigă într-un an unul ca Tică ce-și rupe coatele pe la sediile băncilor să-și plătească dările către unul ca Manole și amortizoarele prin drumurile „îngrijite” de alți nemernici abonați la banii românilor ! Siktir !

  93. „Să fie pace în lume!

    Să fie pâine pe masă
    Şi toţi ai casei acasă
    Şi grâu-n brazdă să iasă,
    Să fie pace, pace, pace pe Pământ.

    Şi ale lumii guverne
    Să ştie bine-a discerne
    Nevoia vieţii eterne,
    Să fie pace, pace, pace pe Pământ.

    Să fie-o blândă lumină,
    Şi nu rachete-n grădină,
    Doar veşti frumoase să vină,
    Să fie pace, pace, pace pe Pământ.

    Ca focul rău să nu ardă,
    Cât viaţa-n noi nu e moartă,
    Să stăm cu toţii de gardă,
    Să fie pace, pace, pace pe Pământ.

    Sub zbuciumatele astre,
    Destul cu-atâtea dezastre,
    O cer durerile noastre,
    Să fie pace, pace, pace pe Pământ.

    Destul cu traiul de câine,
    Spre dezvoltare şi pâine
    Şi pentru ziua de mâine,
    Să fie pace, pace, pace pe Pământ.

    De-o pace dreaptă mi-e sete,
    Plenară-ntregii planete,
    A hotărât ce se vede,
    Să fie pace, pace, pace pe Pământ

    Miniştrii lumii să n-asculte
    De interese oculte,
    Ci de voinţele multe,
    Să fie pace, pace, pace pe Pământ” A. Paunescu
    Cineva se pricepe foarte bine sa provoace comentatorii si sa insinueze vinovatii ireale si absurde.

  94. Ceea ce era de demonstrat, „Humoroidul” vede evreii, nu MARXISTII/BOLSEVICII/NAZISTII, iar „core” vrea „pacea lui Paunescu”, cel mai desantat poet al cultului personalitatii bolsevice, o „pace” in care extremistii sa se poata desfasura netulburati…Nu faptul ca a fost adus pe Lume de o evreica e relevant pentru Maresalul de Securitate
    Escu von der Isar, ci acela ca a fost CLONAT de Comintern care i-a transmis gena genocidara…Nimeni nu a dezvoltat
    acest subiect mai bine aici decat „javra frantuzita(!?)”, la fel cum am facut cu subiectele Dragnea, Ponta, Basoi,
    ALOGENII INTERNATIONALISTI care ne conduc din 1945, indivizi APATRIZI pe care-i numesc pe buna dreptate „FOSTI”…
    Asasini contra umanitatii care si-au macelarit…FOSTII CONATIONALI mai ceva decat strainii legendati de Comintern!
    Nimeni nu a demascat Lovitura de Stat Comintern cu mai multe detalii si analize geo-politice, la fel „epocile Ilici
    Iliescu-Genocid si mostenitorul desemnat sa-i tina caldutz ‘tronul’ din Deal sau Basoiul care a scufundat in propriile buzunare Flotele Romaniei si mostenitorul desemnat sa-i blocheze celula meritata de la Jilava sau Rahova, Alogenu’ Secu-i”!!! Nimeni nu a demascat mai clar si detaliat perioada 2012-2021 cu manevrele „politice” ale Securitatii care
    a culminat cu DETRONAREA lui Dragnea si RECAPTURAREA PSD, aparitiile FACATURILOR USr si AUr, anterior Usl, alterior
    „balamalele” generalului BASOIST Ghitza puse la dispozitia cominternistului Del Ponte…De aici URA hienelor stiute!!!

  95. Adrian Păunescu a fost și rămâne un mare patriot român, un mare pericol pentru Dictatorul Ceaușescu.
    Lefegiul care îl denigrează ar trebui întâi să-și caute o țară, simboluri de iubire națională, înțelegere a istoriei și eroilor acestui neam.
    Distrugerea unui neam începe cu distrugerea simbolurilor naționale, iar Păunescu punea în versurile lui, simțire românească, umor, desnădejde, tristețe și tragism, bucurie și înțelegerea timpurilor prin care trecea România, a Trecutului, Prezent și Viitorul acestei Țări frumoase.
    Cântecele lui Păunescu nu aveau granițe de înțelegere și emana empatie pentru părinți, tineri, copii.
    S-au cântat la Cenaclurile Flacăra cântece evreiești, americane, ungurești, dar mai ales au debutat tineri români talentați din toate etniile țării, aducând plusvaloare actului artistic și limbii române,îngemănând suflete, stârnind pasiunea iubirii de țară, răscolind amintiri și generând speranță.
    Totul, dar absolut totul, a fost peste existența lui Adran Păunescu ca om și poet, expus ATUNCI detractorilor din activul de partid, iar ACUM, a celor ce urăsc România și pe Fiii ei, conturul Țării, Imnul, Stema și Tricolorul!
    Adrian Păunescu, este și va rămâne actual prin cântecele sale, câtă vreme vor exista români pe aceste plaiuri
    Românii se înghesuiau la Concertele Flacăra, căci acesta era un act de patriotism adevărat și revoltă colectivă față de cuplul Ceaușescu.
    CORE, nu ar strica o dedicație specială din cântecul ”Charlie Chaplin”, ”…și la casa de nebuni…”

  96. In mod vadit, „rene” depaseste orice limite ale TUPEULUI abject nu numai inaltand ode unui sinistru culturnic bolsevic
    care a transformat cultul personalitatii MONSTRULUI Ceausescu ASASINUL TARANIMII ROMANE, a TALPEI ACESTEI TARI, intr-o
    PARODIE NATIONALA, dar mai ales prin rastalmacirea grobiana a acestei realitati traite de romanii acelor timpuri, prin catalogarea acelei forme abjecte de viata drept „dizident”!? Vorba aia, pseudodizidentii poeti ratati intre ei…
    Doua scursuri umanoide culturnice, galagioase, tupeiste, nesimtite a clonat bolsevismul romanesc sub Ceausescu, ambii
    OFITERI DE SECURITATE DEPLIN CONSPIRATI, pe Vadim si pe Paun Escul…Ambii paranoici in fanatismul bolsevic, ambii
    facand posibila perpetuarea unui alt paranoic, Ceausescu pana in 1989 printr-o PROPAGANDA CRIMINALA, ANTIROMANEASCA!!!
    Cate sute de mii de romani au murit flamanzi, infrigurati, bolnavi, in intuneric si fara vreo speranta, cate FEMEI au
    fost ucise prin politica criminala a INTERZICERII INTRERUPERILOR DE SARCINA? Acesta e CUIB-ul LEGIONAR al Securitatii!

  97. Da, dandu-se el asa de iubitor de evrei, credeam ca melodia pe care sunt cantate versurile de catre Angela Similea sau din Cenaclul Flacara ii va spune ceva…
    Da, ramane indemnul lui Aurelian Andresscu (ce voce!)
    „Oameni, oameni, oameni
    Semanati, cu iubire… Cararile…
    Oameni, oameni, oameni,
    Cautati, foc de soare, stralucitor…”
    Si as adauga eu, iubiti cu tarie viata, iubiti-va prietenii cat si cati ii aveti! Cum zicea Mircea, tot ce misca’n tara asta raul, ramul, Mi-e prieten numai mie …

  98. „Hava Nagila este cântat îndeosebi la sărbătorile evreieşti. Cântecul este intonat la nunţile în stil tradiţional, dar şi la petrecerile de Bar Mitzvah. Cel mai probabil, actualul aranjament al cântecului datează de la finalul primului război mondial. Acesta îi este atribuit lui Abraham Zevi Idelsohn. El a compus acest cântec de bucurie şi pentru a celebra victoria Imperiului Britanic în Palestina, contra Imperiului Otoman, din anul 1918, dar şi Declaraţia Balfour, prin care lordul Balfour, şeful Guvernului britanic, recunoştea dreptul evreilor de a emigra în Palestina.

    Au luat cântecele cu ei

    Cel mai probabil, cântecul Hava Nagila s-a impus prima dată în rândul evreilor originari din Bucovina, care au emigrat în Palestina după ce a fost emisă Declaraţia Balfour. Apoi, melodia a ajuns să fie cunoscută în toate comunităţile din Israel, iar în anii ’50 ea a devenit un adevărat „hit”, cunoscut pe tot mapamondul. Din necunoaştere, unii îi atribuie acestui cântec rădăcini ucrainene.” R. L.
    Pentru cine nu stie, regimul Ceausescu era extrem de opresiv asa incat Adrian Paunescu a gasit solutia de a insufleti tineretul. Fie-i memoria binecuvantata.

  99. (I)
    [[Pare evident că repetiția unor acuzații neargumentate, expune România unor defăimări internaționale, țintite, având cu beneficiari pe cei ce tânjesc la bogățiile României.]]
    DEFAIMAREA INTERNATIONALA A ROMANIEI s-a PRODUS in „epoca” 2017-2018 cand „forte antipopulare” (anti majoritatea de centru-stanga) s-au grupat si organizat pentru rasturnarea guvernarii alese democratic in 2016 ! Ea a culminat cu „MAREA DEFAIMARE” organizata in 10.08.2018!
    Guvernarea de centru-stanga a avut drept scop PROTEJAREA bogatiilor Romaniei!
    Guvernarea actuala de dreapta se conformeaza ”jocului” EU ACTUAL: „actorii suprastatali CU apetența (lacomie) VOR îngropa România și a o împinge spre disoluție ca stat.” RO ca o colonie a unui UE cu sefie germana! Ruinarea economica a RO! Indatorarea financiara a R! Pana la colaps financiar si incapacitate de plata! Ca si Grecia, vom putea plati – in „natura”, cu bogatiile RO!
    [[A înjura fără argumente partidele aflate la guvernare este simplu, dar ție îți lipsesc argumentele]]
    Ro colonie a UE! Ruinarea economica a RO! Indatorarea financiara a RO ! Imprumuturi fara NUMAR ! Care nu sunt justificate.
    Autonomie teritoriala (nejustificata) … intr-o tara definita prin CONSTITUTIE ca fiind UNITARA, INDEPENDENTA si SUVERANA!
    Parlamentul MEU, guvernul MEU, justitia MEA, avocatul MEU, CCR al MEU … ROMANIA doar a MEA … (KW) .
    [Hai, spune ceva despre ”Nebunia reformelor la Cîțu”, dar nu argumenta cu mai multe puncte-puncte decât cuvinte.]]
    Culmea ipocriziei „dreptei romanesti/via pm” – daca „afacerile” PRIVATILOR vor creste … si firimiturile de la masa lor vor creste … si astfel ROMANII si ROMANIA (majoritari de centru-stanga) vor mai putea ciuguli si ei cate CEVA !

  100. (II)
    [[un cuvânt injurios, vădit RASIT ???]]
    Cioară (specie de păsări care fac parte din genul „Corvus”, familia „Corvidae.)
    B(lack body) (CORP NEGRU din fizica/termodinamica) & W(hite light) (LUMINA ALBA din fizica/optica).
    Folosirea calculatoarelor ca platforme de jocuri deocheate/VR/AI (prin inhibarea/ruinarea supercomputerelor din mintile noastre).
    EL si YAHVE in mitologia popoarelor (cele din zona semitica).

  101. doru popescu, ce părere ai despre opera lui Adrian Păunescu, cenaclu, cântece…?

  102. Ce bine au observat si rene si Ticuta, cum apare nickul „doru popescu” cu fumigenele cand il „solicita” „singurul aparator al evreilor”, de fapt, un jalnic provocator. Pomenirea nickului Cha… , este o impietate la adresa marelui actor.

  103. [[cu ce ne ajuta asta ,sa ne „luminam”?]]
    Cand vorbim despre doctorate si plagiate – nu vorbim doar de vina SINGULARA a doctorandului.
    Vorbim despre o vina COLECTIVA – doctorand/profesor coordonator/comisia de doctorat/publicul pezent la sustinere/CNATDCU.
    Profesorul – trebuie sa propuna titlul tezei, sa coordoneze, sa monitorizeze si sa verifice (inclusiv de plagiat) lucrarea doctorandului. El isi da semnatura pentru aprobarea lucrarii. Astfel, acesta ADMITE si TRANSMITE teza spre Comisia de doctorat ! Profesorii pot fi si INCORUPTIBILI si CORUPTI, si buni profesional dar si demodati.
    Comisia de doctorat – are SARCINA de a REVERIFICA continutul si corectitudinea tezei (inclusiv a detecta un posibil plagit). Comisia APROBA, sub steza pentruemnatura, SUSTINEREA PUBLICA.
    Publicul prezent la sustinerea tezei – POATE inca ridica SUSPICIUNI asupra continutului tezei si a corectitudinii sale (inclusiv a unui posibil plagiat). De abia apoi – comisia se retrage si APROBA, sub semnatura colectiva, teza de doctorat.
    Mai apoi teza de doctorat se trimite (de catre secretariatul Universitatii in cauza) catre CNATDCU – pentru o REVERIFICARE si pentru ACCEPTUL FINAL al tezei de doctorat ! CNATDCU – EMITE mai apoi, sub semnatura si parafa, DIPLOMA de DOOCTOR.

    Astfel sunt cinci trepte de avizare a unei TEZE de DOCTORAT.
    In cazul unui plagiat – toti cei cinci SUNT si ei vinovati.
    Culmea este ca tot CNATDCU … cel care a semnat pentru CORECTITUDINEA TEZEI … este si forul care trebuie sa se CONTRAZICA ! Acceptand un plagiat … pe care tot acest for l-a GIRAT.

  104. Core, nu ai dreptate intru totul, unii insistă să credem că sunt proști pe persoana fizică, nu ca membru/duplicat al unei masonerii de baltă românești, chitită să paraziteze din rasputeri comentariile din Cotidianul.
    Din lipsa raspunsului la întrebarea pusă lui Doru popescu, de a ne spune părerea despre opera lui Adrian Păunescu concluzia este una singură, ghici care…
    Lică von Pirț ot Bărci, din ramura Bârzoi, alintat cel.mai adesea ȘARLICĂ, semnează pe statul de plată și cu „gheorghe Doru Popescu”…
    Delir in formă continuată.

  105. „doru popescu”, iti repet, poate te trezesti, nereactionand la nominalizarea ta in CUIB-ul „Humoroidului” de catre de-al
    de „rene/core”, pesemne respectandu-ti principiul evitarii dialogului direct, principiu partial incalcat fatza de mine cu care ai dialogat…indirect, abordandu-mi sustinerile, pasaretul antisemit te-a considerat de-al lor, a contat pe tine! Cu atat mai mare le-a fost URA constatand ca esti un spirit liber,un liber-cugetator si nu un inregimentat ca ei
    care opereaza in HAITA…Ma intreb,de ce vestala „core” nu a catadicsit sa vorbeasca de poetul evreu cand „Humoroizii”
    isi dejectau ura fatza de evrei? Doar e ahtiata dupe poeti culminand cu cel mai hidos bolsevic creator al CULTULUI PERSONALITATII ASASINULUI…TARANIMII DETINATOARE DE PAMANTURI, pamanturi primite si prin JERTFELE incepand cu 1877 si 1918!!! Despre asasinarea in masa prin infometare, lipsa asistentei sanitare, legea interzicerii avorturilor, ca si despre asasinarea rapida in stabilimente sordide a HANDICAPATILOR am mai vorbit!!! O mai mare MARSAVIE la „core/rene”
    nu poate exista decat sa-l declare pe Paun Escul „luptator anticeausist”!? In ce mod il „submina” pe Ceausescu, printr-un abject CULT AL PERSONALITATII, printr-o desantata invocare a „patriotismului si romanismului”, adica EXACT
    LINIA PARTIDULUI/SECURITATII, asa-zisul „nationalism comunist”!? Identificarea ASASINILOR BOLSEVICI cu…TARA!? In plus, dupa Lovitura de Stat-Comintern a avut finantare pentru crearea unui PARTID, „muncitoresc” bineinteles, prin care ajuns in Parlament a facut „opozitie”!? Deci, „dizidentul ceausist” in loc sa se alature acelora care au reusit
    „sa-l scape” de Ceausescu, a tunat si fulgerat para noic, fara insa a condamna Lovitura de Stat-Comintern…

  106. RASPUNS … unor MAIMULTE NEEVOLUATE … din specia STUPIDUS-STUPIDUS:

    TEOREMA. In biblioteca MEA posed doar OPERELE autorilor INDRAGITI de MINE.

    Corolar 1. Ce ii F… grija pe maimutele INVOLUATE (fara stiinta de carte) ce CARTI posed in BIBLIOTECA MEA?
    Deoarece EU sunt NEAFILIAT si NEINREGIMENTAT politic si militar (la diverse UM-uri DIVERSIONISTE) … EU POT si VREAU sa raspund la intrebari … NESILIT de NIMENI … si doar unde vreau EU, cand vreau EU si de ce vreau EU. De altfel, INREGIMENTAREA militaro-politica (in HAITA) a MACACILOR SUPIZI … se VEDE si se SIMTE … de la o POSTA !
    Corolar 2. REPET: sunt de STANGA – scriu cu STANGA si sunt adeptul politic al SOCIAL-DEMOCRATIEI de STANGA romanesti! Si deci – deoarece sinapsele in creierul uman sunt inversate – gandesc cu emisfera cerebrala cea DREAPTA !
    Despre Adrian Paunescu: [[ Indiscutabil, orientarea politică a lui Păunescu a fost întotdeauna una de STANGA. Talentul său poetic a fost apreciat de mulți critici literari importanți. Astfel, Șerban Cioculescu a spus că Adrian Păunescu că este cel mai mare poet SOCIAL de după Tudor Arghezi, iar Eugen Simion îl consideră „ultimul mare poet SOCIAL român”.]] (wiki)
    Astfel incat RASPUNSUL la intrebarea STUPIZILOR … apare REDUNDANTA !!!
    Corolar 3. Si datorita acestei AFILIATII comune – POSED in BIBLIOTECA mea OPERA poetica COMPLETA a lui Adrian Paunescu !!!
    Corolar 4. In perioada cenaclului sau … eu efectuam OBSERVATII de noapte in stiinta despre LUME. Cerul TARII era inca NEPOLUAT in acea EPOCA! Asa ca aflam, DOAR ulterior, despre intalnirile cenaclului.
    Corolar 5. Deoarece computerele din cupolele unor macaci postaci stupizi s-au cam DEFECTAT (le FILEAZA lampile, fiind prea INVECHITE) … propun ca toata aceasta TURMA de macaci INREGIMENTATI in stupizenia lor … sa se INTERNEZE de URGENTA in „ATELIERE de SPECIALITATE”… pentru a le fi „reparate” computerele mult prea INVECHITE !

  107. „doru popescu” incearca o echilibristica extrem de fragila in chestiunea Paun Escul, poate pentru a le da o micutza satisfactie „macacilor”(jur ca am mai auzit de macaci aici cu ani in urma si de aceea ii rog pe macacii din CUIB-ul
    legionar al Seku de pe forum sa umble la…arhiva Cotidianul!)…Ca „astronom” care contempla Lumea zi si noapte si datorita oboselii nu a reusit in STRAFUNDURILE…UNIVERSULUI PE DUMNEZEU, „doru popescu” trebuia sa aiba macar forta
    de a separa „talentul” de…EXTREMISM!!! Si martor mi-e…Dumnezeu ca am explicat aici repetat ca primordiale sunt faptele de COMPLICITATE LA GENOCID si nu versificarile, respectiv odele in proza inchinate CRIMINALILOR CONTRA UMANITATII si acest Paun Escul e un exemplu emblematic, asa cum am ilustrat mai suc, ca si cu alte ocazii…

  108. Doru Popescu, esti magnific, și cunoscător de macaci, totuși…
    Ai in bibliotecă și „Operele complete” ale Macacului ce te invită la dialog interstelar și refuzi sistematic ceea ce ar trebui să fie Ciocnirea Lumilor?
    Charlie își dorește supremația si crede că ești un pitic retardat abordabil pentru a-i fi apostol, în vreme ce el e Mama Macacilor Interstelari cu Urticarie și Bube la Cur.
    Felicitări pentru aprecierea lui Adrian Păunescu.
    Convinge-ne că nu ești unul și acelasi cu Macacul Șarlă, sau măcar încearcă, concluzia o tragem noi, pensionarii comentatori.

  109. Interesant … am DESCOPERIT si eu ROATA !!! Roata morii !!! Incredibil …
    Insa – spre DEZILUZIA MULTORA … avand cate 10^22 stele pe fiecare umar …eu SUNT prea PUTERNIC ANCORAT/GALONAT in CONVINGERILE mele despre lume (stanga) … pentru a putea fi RACOLAT … de cei de dreapta sau de alte grupuri inregimentate de babalaci (in conceptia despre lume).
    In conceptia despre LUME si VIATA din LUME … avand cate 10^22 stele pe fiecare umar … am de asemenea PROPRIA mea CONCEPTIE GALONATA STIINTIFIC … despre care o sa va vorbesc altadata.
    BIBLIOTECA MEA … de carti si concepte PROPRII … ESTE PREA MARE si GALONATA … ca sa se poata inregimenta unor „ideologii” mult prea „limitate” in spatiu-timp.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.