Negocierile dintre Guvern şi Dan Diaconescu au fost reluate, joi, la Ministerul Economiei, unde este așteptat și Dan Diaconescu.
Avocaţii lui Diaconescu pun mai multe condiţii pentru semnarea contractului de privatizare.
Avocatul lui Diaconescu, Daniel Fenechiu, cere statului să se precizeze în contract modalitatea concretă în care va fi ajutat să preia rafinăria Arpechim de la OMV, să-şi achite datoriile salariale către angajaţi până la această dată şi să se prezinte garanţii că nu va fi executat imediat în contul datoriilor fabricii către entităţile de stat AVAS şi Electrica.
În patru zile expiră termenului până la care Diaconescu trebuie să aducă banii.
În situația în care tranzacţia nu se încheie, reluarea procesului de privatizare a combinatului se va face etapizat, potrivit ministrului Economiei, Daniel Chiţoiu.