Nelu Tătaru, alarmat de consecințele deciziei CCR

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat, luni, că numărul pacienților care au solicitat externare, ca urmare a deciziei CCR, a ajuns la 550. CCR a decis că instituirea carantinei în România prin OUG reprezintă o veritabilă privare de libertate şi o restrângere a drepturilor fundamentale. Curtea Constituţională a României (CCR) declară că textele de lege privind internarea obligatorie şi carantina în timpul epidemiei sunt neconstituţionale, deoarece sunt lipsite de claritate şi previzibilitate, au un caracter incert şi dificil de anticipat şi nu oferă garanţii privind respectarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale.

Tătaru a declarat că autoritățile fac o evaluare a numărului de cazuri în care s-a solicitat externarea sau a numărului de persoane care au părăsit voluntar izolarea sau carantinarea. „Dacă este să facem o evaluare de ieri până azi, deși azi avem 250 de cazuri noi, avem o diferență de număr de pacienți din spitale de 550. Deci avem 550 de pacienți mai puțini internați în spitale. Proiectul de lege va merge în regim de urgență în Parlament. Sper ca un interes național să nu lase loc de interpretare politică”, a mai spus ministrul Sănătății.

Guvernul a aprobat un proiect legislativ privind iniţierea unor măsuri igienico-sanitare pentru situaţii deosebite de risc epidemiologic sau biologic, act normativ necesar pentru a „gestiona şi controla” pandemia de COVID -19, a declarat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

„A fost aprobat în ședință de guvern proiectul legislativ care să inițieze niște măsuri igienico-sanitare pentru situații deosebite de risc epidemiologic sau biologic. E necesar pentru a putea gestiona și controla pandemia prin care trecem. Ați putut observa de vineri modificările de abordare a tot ce a însemnat carantină, izolare, chiar și internarea în spital”, a declarat după ședința de guvern Nelu Tătaru.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

12 Comentarii

  1. … cap patrat ce esti, tatarule ! consecintele sunt cauzate de idiotenia hotararilor slehatei voastre de nulitati ordinare si hahalere …
    marele filozof … brazilian Socrates zice pentru specimene ca voi : „daca boul si-ar da seama ca e bou, n-ar mai fi bou ! beleaua e ca nu-si da seama”

  2. (editat) asta securist-semidoct=doctor ar trebui urgent bagat la puscari pentru:subminarea Romaniei si genocid impotriva romanilor!

  3. Niciodată, repet: niciodată n-au fost menționate în raportările zilnice ale cazurilor pozitive nou depistate câți din aceștia erau, de fapt, asimptomatici. Abia acum, când oamenii sănătoși pot părăsi legal spitalele-lagăr, putem vedea clar de ce: ca să speriați populația cu creșterea necontenită a pericolului, ca justificare a restricțiilor ilegale.

  4. Acest ministru cu ochi de peste mort, nu-si poate inchipui ca va veni vremea cand va fi condamnat pentru incalcrea drepturilor omului.

  5. Ce-i Tatare ?
    Te-ai speriat că cucoana matale, de la Husi, nu o sa-si mai poată vinde măștile, cu 15 lei bucata si fară bon fiscal ?
    Onor autorități, s-au prezentat dovezi certe !
    Ce mai așteptați ? Pauză ?
    Sau vreți să ne convingeti ca legea e doar pentru căței ?

  6. Tatare, o sa dati de dracu! Doar Romania interneaza asimtomatici sau cazuri usoare! Ce dracu tot insistati cu nazismul asta? O sa platiti pentru crimele astea Tatare si multi va vor intoarce spatele, nu va bazati pe politie si armata…astia vor pactiza cu poporul cand voi veti fi proptiti de gard la Targoviste!

  7. Nelutule, sa te ingrijoreze prostia si iresponsabilitatea PNL care, profitand de spaima romanilor, crede ca poate face orice porcarie ! Tocmai a impins Romania pe buza prapastiei !

  8. Am ajuns sa fim internați fara voia noastră si fără sa resimțim o boală anume printr-un ordin de ministru …adica maine toti care aveți mușcături de țânțari 14 zile in carantină ca acele mușcături pot sa fie letale iar in anumite situații contagioase ….ati vrea sa va moara sotul\sotia sau copilul ca unul a fost muscat de țânțari ? Asa vrea mușchiul meu eu fac legea in tara asta pe persoană fizică

  9. Pai fara numar de covizi la ,,cota,,nu mai au pandemie si guwernul de tepari liberali risca pierderea puterii si puscarie pentru liderii lor..Chiar ma intreb cum vor justifica inchiderea spitalelor pentru bolnavii non-covid,cauzand astfel moartea a peste 12 mii de bolnavi prin refuzul autoritatilor de-a avea acces la actul medical.Asa ceva se numeste GENOCID.

  10. sunteti in grafic:
    Iaca si dovezile despre care scriam prin martie si chiar aprilie, mai! O sa gasiti si premierea in valuta sau o compensare, o numire intro functie inalta a ue! Ia sa vedem, va fi exact cum scriu acum si aici? Cred sigur: DA!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.