Nicolae și Ioan Lazaru din Ioanina

Nicolae și Ioan Lazaru din Ioanina: tipografi, producători de hârtie și proprietari de tipografie la București (1776-1789)

Printre tipografii care au lucrat la București în secolul al XVIII-lea s-au numărat și frații Nicolae și Ioan Lazaru. Dar, spre deosebire de ceilalți, ei nu au fost doar tipografi, ci și producători de hârtie și proprietarii primei tipografii particulare înființată în Țara Românească în timpul domniilor fanariote (1716-1821). Originari din Ioanina (Epir), formați probabil ca tipografi la Veneția, frații Lazaru au venit la București pentru a deschide o „afacere” în domenii lipsite de concurență în Țara Românească în acea vreme: fabricarea de hârtie și publicarea de cărți pentru școlile cu predare în limba greacă.

Începutul a fost promițător: în 1776 au înființat o manufactură de hârtie iar în 1783 o tipografie grecească. Nicolae Lazaru, „capul” afacerii, era, după Nicolae Iorga, „un om foarte harnic și șiret” (Istoria romînilor în chipuri și icoane, Craiova, [1921], p. 278). E drept că Nicolae sau Nicola, cum mai este numit el în documente, a știut să capteze bunăvoința domnilor fanarioți, care i-au acordat protecție, sprijin financiar și slujba de vameș. Totuși, nici  protecția domnească și munca îndârjită, nici negustoria cu hârtie și tipografia nu i-au adus profiturile așteptate și nu l-au salvat de faliment.

Nicolae Lazaru a venit prima oară la București în 1769, fiind angajat la Tipografia grecească înfiinţată în 1767 de domnitorul Alexandru Scarlat Ghica (dec. 1766-oct. 1768). În cursul anului 1769 a imprimat o broșură cu Slujba sfinților ocrotitori ai mănăstirii Sf. Maria Sumela din Trapezunt. Din cauza războiului ruso-turc (1768-1774), tipografia și-a încetat activitatea iar despre Nicolae Lazaru nu mai avem timp de șapte ani nicio știre.

În 1776 Nicolae a revenit la București împreună cu fratele său, Ioan (Iane) pentru a deschide o manufactură de hârtie (hartughie). Cererea a fost aprobată de domnul Alexandru Ipsilanti (sept. 1774-ian. 1782), care le-a acordat privilegiu de funcționare prin hrisovul din august 1776: „Fiindcă cu multă cheltuială şi osteneală s-au adus acest meşteşug cu facerea hârtiei în această ţeară de Nicolae şi Iane Lazari, să nu aibă volnicie (voie n.n.) altul a mai face hartugii, fără numai aceştia, care s-au aretat cu atâta protemie (bunăvoință n.n.) şi râvnă spre podoaba politiei (orașului n.n.) şi ţerei”. Manufactura avea două puncte de lucru, unul pe moşia Fundeni, lângă Bucureşti, altul pe moşia Batiştea (jud. Prahova). Pentru vânzarea hârtiei, domnul le-a permis să deschidă o prăvălie în Bucureşti scutită de toate dările pe timp de un an.

Pasul următor a fost înființarea unei tipografii. Sperau să obțină comenzi pentru tipărirea de manuale și scrieri științifice în limba greacă, publicații care în mod obișnuit se aduceau din străinătate. Domnul Nicolae Caragea (ian. 1782-iul.1783) a aprobat deschiderea tipografiei și la 1 martie 1783 a ieșit de sub tipar prima carte, un Abecedar mare. După utilarea tipografiei și publicarea manualului, proprietarii au rămas fără fonduri și au cerut sprijinul domnului. La 5 mai 1783 Nicolae Caragea a poruncit boierilor epitropi ai Școlilor să-i dea lui Nicolae Lazaru suma de 250 taleri, pentru a putea tipări „şi alte trebuincioase cărţi şi pentru că tipografia are trebuinţă de cheltuială”. În schimb, epitropii urmau să primească un număr neprecizat de Abecedare. Anul următor, frații Lazaru au tipărit o lucrare de popularizare a științei scrisă de ierodiaconul Iosif Moesiodax (1725-1800), profesor la Academia domnească numită Însemnări fizice (Însemnări despre natură). Marile datorii acumulate de Nicolae Lazaru (în jur de 1000 de taleri) și procesele intentate de creditori au dus la încetarea activității după 1784.

Numirea ca domn a lui Nicolae Mavrogheni (mart. 1786-iun. 1790) a fost de bun augur pentru frații Lazaru. Mavrogheni i-a ajutat să-și redeschidă tipografia și le-a oferit spațiu pentru atelier la ctitoria sa, mănăstirea cu hramul Izvorul Tămăduirii, construită la marginea de nord a orașului (în prezent, biserica Mavrogheni).

Lângă mănăstire, domnul amenajase și o mare fântână publică numită „Cișmea”. Noua locație este menționată pe pagina de titlu a primei cărți, care a ieșit de sub tipar în februarie 1789 în „tipografia înfiinţată de curând cu sprijin domnesc, de la Izvorul Tămăduirii, de la Cişmea”. Este un volum omagial, intitulat Faptele vitejești ale lui Mavrogheni, în care sunt elogiate în versuri victoriile domnului în războiul ruso-austro-turc, în plină desfășurare (1787-1791). În iulie a apărut Descrierea Valahiei, o traducere anonimă din franceză în neogreacă din cartea generalului Fr. W. Bauer, Memoires historiques et geographiques sur la Valachie (Frankfurt-Leipzig, 1778). Spre deosebire de anii 1783-1784, când cele două cărţi au fost tipărite de fraţii Lazaru, în 1789 ei au angajat pentru imprimarea lucrărilor pe tipograful bucureștean, Dimitrie Petrovici. După ocuparea Bucureştiului de către trupele austriece la 29 octombrie 1789, tipografia și-a încetat activitatea, iar despre frații Lazaru nu mai avem menționări documentare.

Articol scris de Daniela Lupu/Muzeul Municipiului Bucuresti

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.