Nicușor Dan: Bucureştenii, cei mai puţini bani de la Guvern

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că bucureştenii au primit cei mai puţini bani de la Guvern prin schemele de compensare pentru consumul de gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022.

În acest sens, el menţionează că o locuinţă din Capitală a primit în iarna 2021-2022, pentru termoficare, 28,21 lei, în timp ce alte localităţi, precum Călăraşi, Bacău, Rădăuţi sau Giurgiu, au primit chiar şi de zeci de ori mai mult per locuinţă.

„Dintre toţi locuitorii României, bucureştenii au primit cei mai puţini bani de la Guvern prin schemele de compensare pentru consumul de gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022. Doar 28,21 de lei per locuinţă a alocat Executivul iarna trecută pentru Municipiul Bucureşti. Spre comparaţie, oraşul Călăraşi a primit 4.417 lei, adică de 156 de ori mai mult decât Capitala, Drobeta Turnu Severin 2.281 lei (de 80 de ori mai mult), iar Odorheiu Secuiesc 1.797 lei (de 63 de ori mai mult)”, a scris edilul general, pe Facebook.

Nicuşor Dan adaugă că există o „discrepanţă” între sumele primite de alte oraşe faţă de cele alocate Bucureştiului. În acest sens, prezintă şi un tabel cu date extrase din hotărâri de Guvern şi ordine de ministru, conform cărora Călăraşi a primit 4.417 lei de la Guvern pentru termie în iarna 2021-2022 per locuinţă. Acesta este urmat de: Bacău – 3.927 lei, Giurgiu – 3.506 lei, Făgăraş – 2.560 lei, Iaşi – 2.450 lei, Drobeta Turnu Severin – 2.281 de lei, Otopeni – 2.163, Timişoara – 2.180, Tulcea – 2.053 sau Arad – 1.961 lei.

„Poate cu aceste cifre în faţă, domnul Marcel Ciolacu o să vadă că Bucureştiul a fost şi este vitregit. Situaţia datoriilor la termie ar fi trebuit să fie şi ea cunoscută la Guvern, pentru că eu vorbesc despre asta încă din octombrie anul trecut. Pot însă oricând să fac coaliţiei de guvernare o prezentare a situaţiei din termie de la nivelul Capitalei”, a precizat edilul general.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, i-a transmis duminică lui Nicuşor Dan, că nu ar trebui să i se adreseze lui, ci premierului pentru a rezolva problema datoriilor la termoficare, subliniind că demersul acestuia este unul tardiv, iar acest lucru dovedeşte că actualul edil-şef „nu are capacitatea să conducă Primăria”.

„Tu te interesezi de căldura bucureştenilor pe 10 noiembrie? Eu cu Toma de la Buzău avem discuţii din iulie despre abordarea cu termoficarea în Buzău. Cică să sune Ciolacu pe ministrul Finanţelor… Păi, în noiembrie vrei să îl sun? Să fac trafic de influenţă? Eu sunt prim-ministru? Are excedent, sunt date publice, de 200 de milioane de lei. Păi, ceri ajutor de la mine? O să discutăm în coaliţie dacă prim-ministrul doreşte să o avem, că nu e în atribuţiile mele, să vadă de ce să ajute Bucureştiul, dacă e aşa o catastrofă. Rectificarea se face la sfârşitul lui noiembrie, dar tu eşti primar şi te trezeşti pe 10 noiembrie că ai o discuţie în ce priveşte încălzirea?”, a spus Ciolacu.

El a adăugat că, în opinia sa, ar fi bine ca Nicuşor Dan să-şi dea demisia, întrucât nu are capacitatea de a conduce Primăria Capitalei.

Joia trecută, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, i-a cerut preşedintelui PSD, Marcel Ciolacu, să discute cu ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, astfel încât să fie identificată o soluţie în ce priveşte datoria de 600 de milioane a companiei Termoenergetica faţă de Elcen. Edilul general a precizat că a existat o discuţie, miercuri, pe această temă cu reprezentanţii Guvernului, dar că nu a participat nimeni din partea ministrului de Finanţe.

„A lipsit, cum s-a mai întâmplat, reprezentantul ministrului Finanţelor. Toţi oamenii cu care am vorbit caută soluţii pentru problema asta (a datoriei pe care o are Termoenergetica – n.r.)”, a mai precizat el.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

10 Comentarii

  1. Pai, Plicusoare sa-ti dea bani, PNL partidul care a comis prostia sa te impinga la PMB, cunoscand ca tu esti un incompetent si un mincinos, un USR ist de zero barat. Ilegal este, bai Plicusoare, sa te agati de Ciolacu sef al PSD, omul nu te-ar fi propus primar al Bucurestiului, nici daca-l picai cu ceara fierbinte. Deci, Plicusoare, hartuieste-l pe Primul Ministru PNL Ciuca, pe senatorii si ministrii PNL/USR, pe drak’ sa te culeaga …

  2. Mai panarama, locuitorul din Călărași are salariu sau pensia unui mitica? Vrei sa stai in capitala țării cu toate facilitățile( civilizație, sănătate, salarii babane, droguri, metrou etc) și vrei bani de la săracul din Călărași care nu are după ce bea apa? Huuo jigodie userista!

  3. Ca Nicusor nu le are cu calculele contabile, pentru ca la olimpiada de matematica nu se cereau, nu e o problema. Problema e ca Ciuca, prim ministrul, zice ca Bucurestiul nu poate primi bani si alte primarii nu, ca nu sade frumos. Acuma ca dumnealui comsidera Bucurestiul un oras oarecare, unul din multele, ar fi inca o problema. Ca Bucurestiul s-a pricopsit cu acest nefericit ca primar, sustinut cu mult elan de liberali, e dovada ca prostia se plateste; desi ai timp sa-ti repari greselile, te prefaci ca nu exista. Multe, multe probleme vor avea liberalii la alegeri, si va fi interesant sa vedem pe cine vor da vina atunci.

  4. @Monica
    Liberalii nu vor avea nicio problema la alegeri. Sunt asigurati la unii cu multe antene si tablete..

    • @ john steed, probabil ca ai dreptate, desi daca esti Editat de rupi gardul, nicio tableta nu te mai poate ajuta… :)) Vorbim si despre prezenta la urne, trebuie sa se inchida excelul la domnii, altfel nu se poate.

  5. Normal. Miticii au bani, să și-i investească, nu bani de la alte județe.

  6. Lasandu-l de-o parte pe Nicusor asta, e un joc politic pe spatele prostimii pentru a face loc unui candidat de-al lor! Asta ar trebui inteles, cat de mult ii intereseaza pe politicieni de populime ! Sigur ca e mare subventia si asta nu e in regula, sa bagi bani intr-o groapa, dar daca era primar de la cineva din coalitie … !?

    • @ironic, foarte bine spus, e un joc politic; acelasi pe care guvernul Orban l-a facut Gabrielei Firea, ca sa poata veni salvatorul natiei la primarie, sa ne rezolve…Faceti o socoteala simpla de cand sta populimea asa, asteptand sa primeasca ce plateste? Sunt doi ani si jumatate, aceasta e a treia iarna fara caldura si apa calda; ziceti ca e in regula? Oricum o fi situatia, e totusi capitala, vrem nu vrem; acum ca am aflat si ca prim ministrul este perfect indiferent, chiar ca nu mai avem nicio nadejde ca se va rezolva ceva.

  7. Rid cu gura pina la urechi marii mafioti politici fosti primari , FIREA , OPRESCU , VIDEANU , Tudorache , cind citesc postarile postacilor psd de mai sus ! Pt. ca pe ei ii durea in coor de toate problemele pe care NICUSOR DAN , are naivitatea sa creada ca v-a fi lasat sa le rezolve . Care nu realizeaza ca s-a constituit o coalitie psd- pnl , in frunte cu diabolica FIREA si o presa de partid groasa si bine platita din impozitele bucurestenilor , care il v-a sabota si batjocori neincetat . Totusi mai este pina la alegeri !!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.