Marius Lazurca a explicat duminică seară poziția Administrației Prezidențiale față de acest scandal. Președintele nu a ales o singură tabără în disputa privind intențiile lui Donald Trump. El consideră că actuala criză a apărut dintr-o eroare de comunicare. România dorește ca situația să fie rezolvată folosind instrumentele diplomatice disponibile.
„Revenind la – îmi vine să-i spun oarecum aspiraţional mini-criza în care ne găsim – în ceea ce preşedintele României a semnalat prin postarea de pe una dintre reţelele de socializare este că, de fapt se situează nu în mijlocul celor două poziţii pentru moment antagonice sau uşor antagonice, ci solidar cu ambele poziţii. Ceea preşedintele deplânge este faptul că am ajuns într-un fel dintr-o eroare pe care ar fi trebuit să o putem evita, mai cu seamă dintr-o eroare de comunicare, într-o situaţie pe care n-am putut-o anticipa şi pe care ar trebui să o rezolvăm, fiindcă avem instrumentele de a o face cât mai repede cu putinţă”, a declarat Marius Lazurca, potrivit News.ro.
Efectele negative ale certurilor între aliați
Consilierul a avertizat că certurile dintre lideri afectează stabilitatea și pacea globală. Această „zâzanie” în interiorul Occidentului este un risc pentru toată lumea. Mesajul președintelui este unul direct către toți cei implicați. El cere oprirea atacurilor care fac rău întregii comunități internaționale. Întrebat dacă mesajul îi vizează pe Donald Trump și Emmanuel Macron, consilierul a răspuns: „Băieţii fiind toţi”.
„Ar trebui pe toţi să ne îngrijoreze că urmărim fenomenele politice sau nu le urmărim, că suntem oameni de afaceri sau dascăli, pe toţi ar trebui să ne îngrijoreze această zâzanie în interiorul Occidentului Colectiv, fiindcă vom priva scena globală, încă o dată de cea mai importantă sursă de ordine şi de stabilitate şi de pace şi de prosperitate şi de creativitate în cel mai larg sens al acestui termen. Asta semnalează preşedintele Dan. Băieţi, opriţi-vă, fiindcă ne facem rău unul altuia şi facem rău întregii…”, a afirmat consilierul prezidențial.
Diplomație în loc de rețele sociale
România pledează pentru o comunicare discretă între liderii lumii. Marius Lazurca susține că aceștia trebuie să vorbească mai mult între ei. Dialogul diplomatic trebuie să rămână baza relațiilor dintre state. Dezescaladarea retoricii actuale este considerată o prioritate pentru președintele Dan.
„Poziţia României este că ar trebui să depăşim cât mai rapid această poziţionare superficial-adversarială pentru a reveni, prin dialogul pentru care pledează preşedintele Dan, care a constituit baza raporturilor dintre noi după Cel De-al Doilea Război Mondial şi baza tuturor construcţiilor politice care au întemeiat ordinea globală după Al Doilea Război Mondial. E urgent să revenim la dialog, e urgent să dezescaladăm retorica, e urgent să vorbim mai puţin cu publicul nostru naţional şi mai mult între noi, e urgent să renunţăm la tentaţia de a ne adresa publicului naţional sau global utilizând reţelele de socializare, mai multă discreţie, mai puţină retorică şi mai mult dialog diplomatic. Asta spune în fond preşedintele Dan”, a mai transmis consilierul.
Carol I a spus, cu luntre-n doua cururi.
Asa este cand vii dintr-o tara mica dar acum suntem la moment de cumpana si a venit vremea sa alegem.
O logica normala ar indemna spre Europa dar ce mai este normal in ziua de azi?
Siii apoi, cat o sa mai traiasca si Trump, are spre 80 de ani!
Cel putin 95 de ani, cat dusmanul !
Mai bine luai pozitia strutului ca oricum nu te baga nimeni in seama, ruksacul si mai fa o tura pe la Chisinau !
….Președintele rus Vladimir Putin a fost INVITAT de omologul sau american Donald Trump,să se alăture Consiliului de Pace care va supraveghea noul guvern din Gaza !. (sursa EFE,Reuters,Agerpres)!.
Precedent de vânzare există, americanii au mai cumpărat insule de la danezi în 1917. Precedent cu Nicușor- președinte 5/2025 există, atunci de ce nu încă o tură până în 2030?
” – în ceea ce preşedintele României a semnalat prin postarea de pe una dintre reţelele de socializare este că, de fapt se situează nu în mijlocul celor două poziţii pentru moment antagonice sau uşor antagonice, ci solidar cu ambele poziţii. „. Trebuie sa recunosc ca acest „paradox” m-a lasat putin perplex iar pentru a-mi explica aceasta „superpozitie diplomatica” ma gandesc ca administratia prezidentiala a trecut la un nou tip de diplomatie si anume „diplomatia cuantica”.
Pro’s tracul Franco fon/afon E Mille a nas scut doi pui Shori, vii, Emil si emil…
Bravo , replica foarte inteligentă și oportună.
Care consilier prezidențial a scris-o ?
Laz urca a rat at inter viul !este de pasit de eveni mente,ramas in urma
Vai , ce cool e Nicu
Laz urca a rat at inter viul !
Intre SOLIDAR si „solitar” e o deosebire fundamentala nesesizabila de catre Ana alfa betzi…Bine ca recunosti ca esti un min cin nos…Pa Uli Ene…Exista un curent occidental care recomanda politichia Bursucului, adica sa-i permita COM intern Nistrului Trump sa-si satisfaca pohta ce-o pofteste…
TRUMP IA-TI INSULA SERPILOR INAPOI , MONARHIILE TREBUIE ABOLITE SI TIRANII INDEPARTATI , NATIUNILE ELIBERATE !!! ‘NEA PRESEDINTE STUDIAZA FURNICA,IARNA!
Băieţi, opriţi-vă, fiindcă ne facem rău!
Cu alte cuvinte , Nicusor Dan vrea sa ne spuna ca se bate pe burta cu ei …..
Pe Trumpy nu-l mai interesează cloaca prostocrației jmekerofile europene. Își face imperiu separat. N-are pentru ce să bage Murica lui în belele climatiste, „diversități” și alte măscări birocratice și ideologice davosite și nici să suplinească forța militară lipsită de industrie și agricultură a aberației europene pe care scrie”pagubă și sărăcie”.
Cenzurati degeaba…acestea sunt motivele invocate de Trump pentru cumpararea Groenlandei.
unii nu remarca, este ca oricine in lume asta poate schimba granitele, teritoriile printr-un referedum, mai ales cand cineva ravneste la bunul altuia, desi biblic, este un pacat, incalcarea celor Zece porunci, dar sa nu ne luam dintr-atata…iar Nicusor ar trebui sa invete sa TACA, pt ca ori in care barca ar avea piciorul pericolul de a cadea in apa este acelasi…mai ales intr-o lume in care nu se mai respecta nimic…
Cand te declari SOLITAR cu ambele pozitii AFLATE IN CONFLICT, este similar cu o declaratie de genul EU SUNT MINCINOS.
singur–-
Aveti perecta dreptate ,pozitia domnului Nicusor dovedeste falsitate si minciuna .Nu poti fi niciodata de acord cu ambele tabere pt. ca asa ceva nu este normal.
E pur decorativ acolo.Oricum nu-l bagă nimeni în seamă.Se face că face și se dă „internațional”, România s-o rezolve alții, nu e treaba lui. La fel a „performat” și la primărie. Figurant.
S-a trezit si Nike Shor geostrateg…Recunoaste „baietzii” dintr-o privire…
asta cica e diplomat la baza, sau autobaza: „…această poziţionare superficial-adversarială”… papleaca, atunci cind vorbesti cu superficial si adverasriala proiectezi prostia ta lucie in materie de comunicare la nivel de stat! si pot sa detaliez si explic ca la un tafandache abulic ce inseamna cuvintele tale in contextul subiectului daca mai este nevoie… ca.canari mindria puterii! mucind-ul (sa folosim corect gerunziul) nu pledeaza pentru dialog, el pledeaza pentru un razboi sustinut de primul sau ministru cu foarte multi bani.
noi ce sa facem acum, sa ne facem ca nu vedem toate astea si sa mergem pe fenta unui fante mediocru?
Uuuf! Hai ca i-a calmat! Asta era necesar! Totul revine la normal.?
Proverb: cu fundul în două lutri.