Norvegia împrumută FMI pentru a salva zona euro

La scurt timp după ce statele UE au realizat ca nu pot colecta cele 200 de miliarde de euro pe care s-au angajat să le transfere într-un fond special al FMI pentru creditarea statelor euro, Norvegia a anunţat că va împrumuta FMI 9,4 miliarde de dolari.

„Norvegia a oferit astăzi şase miliarde de drepturi speciale de tragere pentru FMI ca împrumut bilateral care contribuie la stabilizarea economiei europene şi globale şi astfel contribuie la stabilizarea economiei norvegiene şi a locurilor de muncă din Norvegia”, a declarat premierul Jens Stoltenberg, adăugând că partenerii economici ai Norvegiei care au dificultăţi trebuie susţinuţi. Împrumutul trebuie aprobat de parlamentul de la Oslo. Norvegia a mai împrumutat FMI cu circa 5 miliarde de dolari în 2009.

Norvegienii au respins, prin referendum aderarea la UE în 1972 şi apoi în 1994.

Norvegia este socotită printre ultimele ţări din lume în ce priveşte probabilitatea unui faliment datorat crizei. Veniturile obţinute din rezervele de petrol din Marea Nordului se ridică la 40 de miliarde de dolari anual. Pentru a limita inflaţia, guvernul a restricţionat cheltuirea banilor obţinuţi din petrol. Fondurile sunt investite strategic. Fondul norvegian de pensii este finanţat integral de sectorul petrolier al economiei prin redevenţele plătite de companii. În ciuda rezervelor imense de petrol, industria energetică norvegiană se bazează aproape exclusiv pe hidrocentrale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.