În seară zilei de 15 aprilie 2019, la Paris, Françoise, o fetiță de 7 ani, a trecut pe lângă catedrala din Notre-Dame. A văzut clar un înger. Îngerul se lupta cu flăcările. Francoise s-a grăbit să-l salvaze. A luat îngerul repede în casă. Îngerul a întrebat-o:
– Îmi poți da ceva de mâncare?
– Dar îngerii nu mănâncă! Nicăieri în lume nu mănâncă, poate doar în România! Acolo îngerii manâncă, vezi bine, cozonac cu stafide!
– Ascultă, sunt un înger care trebuie să mănânce.
– Dar ce fel de înger eșți?
– Sunt un înger obișnuit. Așa cum sunt și îngerii din România. Dar acolo, îngerii nu se înscriu în partide politice că în Franța.
– Mă faci să cred că nu.
– Da, da. Pe cuvântul meu.
– Nimeni nu știe că te-am salvat.
– Eșți speriată?
– Nu mă tem. Dar oamenii nu ar înțelege.
– Nu înțeleg oamenii îngeri?
– Ascultă, nu cred.
– Bine. Va fi secretul nostru.
– Sunt fericită că avem un secret.
– Și eu.
– Ce vrei să mănânci?
– Chiar nu știu. Nu am mâncat niciodată.
– Nu ai mâncat niciodată?
– Nu. Dar din cauza focului mi s-a făcut foame. Dar stai, cred că am mâncat în România, cândva. Pe undeva prin Bucovina.
– Acesta e un fenomen normal?
– Ce fel de fenomen?
– Din cauza căldurii ți s-a făcut foame. Dar, acolo, în cer, nu este cald?
– Este cald. Dar atunci când izbucnește incendiul într-o catedrală, acesta este un semn.
– Este un semn?
– Întocmai. Nu este un incendiu obișnuit.
– Aș vrea să-mi explici.
– Aceste lucruri nu se explică. Ele se înțeleg cu inima.
– Cu inima?
– Sigur că da. Tu trebuie să-ți asculți inima. Și într-o zi vei înțelege.
– Aș putea să-ți dau niște brânză.
– Brânză? Sună foarte bine. Aș vrea brânză.
– Vrei și ridichi sau vrei roșii?
– Roșiile sunt foarte frumoase.
– Tu vezi roșiile de acolo din cer?
– Uneori le simt mirosul. În România se simte cel mai bine.
– Atunci înseamnă că tu simți și parfumul trandafirilor din fața casei mele!
– Uneori îi zăresc. Îi zăresc printre nori.
– Și de ce nu coborî să-i miroși?
– Nu am voie.
– Nu ai voie?
– Nu. Nu am voie.
– Dar cine nu te lasă să coborî pe planetă noastră?
– Îmi pare rău. Nu pot să răspund la această întrebare. Nu ar fi corect din punct de vedere politic.
– Dar ești la mine acasă!
– Și de ce spui asta?
– Pentru că eu pot să te apăr!
– Vrei să mă aperi? E foarte frumos acest lucru, să știi!
– Mulțumesc.
– Dar, să știi, nu trebuie să mă aperi.
– De ce?
– Pentru că ceea ce trebuie să se întâmple, se va întâmpla.
– Dar ce trebuie să se întâmple?
– O să-ți spun. O să-ți spun pentru că ești o fetiță curajoasă.
– Te ascult. Sunt foarte curioasă.
– Vezi, și eu sunt foarte curios. Eu sunt un înger foarte curios. Îmi place să aflu lucruri noi.
– Și mie îmi place să aflu lucruri noi. Îmi place să merg pe oceanului. Acolo sunt atât de multe lucruri minunate!
– Dar oceanul e pretutindeni!
– Cum așa oare, pretutindeni?
– Eu sunt oceanul. Tu ești oceanul. E un ocean de ființe și de lucruri.
– Nu am mai auzit asta până acum.
– Am căutat în locuri interzise.
– Aha! Nu aveai permisiunea să faci asta!
– Adevărat.
– Atunci focul este un semn.
– Cred că da, da, e un semn.
– Și ai descoperit lucruri interzise.
– Da, așa e.
– Și asta înseamnă că dacă te-am salvat, am făcut ceva interzis pentru că ai făcut ceva interzis.
– Ai dreptate. E adevărat.
– Adică noi doi suntem acum la fel. Dar, ai grijă, în România politicienii sunt toți la fel.
– Da. Acum suntem doi îngeri care am făcut lucruri interzise.
– Dar asta este minunat. Îmi place foarte mult.
– Știi, vrei să mergi să vezi oceanul?
– Așa vrea. Dar tu nu mai vrei să mănânci?
– Așa, stând de vorbă cu ține, mi-a trecut foamea.
– Totuși…
– Nu. O să mergem pe malul oceanului. Pentru că vreau să înțelegi. E important să înțelegi.
– Și cum facem?
– O să zburăm către ocean. Sau vrei să zburăm spre România?
– Dar eu nu știu să zbor.
– Acum știi.
– Chiar așa?
– Încearcă!
– Oooo! Eu chiar pot să zbor. Mă ridic în aer. Eu pot să mă ridic în aer. Cum ai făcut această minune?
– Ești un înger plin de surprize!
– Și tu ești la fel, un înger plin de surprize.
– Și acum zburăm către ocean!
– Da, așa e. Uite ce frumoși sunt norii!
– Norii sunt că niște valuri!
– Și dealurile sunt că niște valuri!
– Și câmpiile sunt că niște valuri!
– Și drumurile sunt că niște valuri!
– Și oamenii sunt că niște valuri!
– Și razele soarelui sunt că niște valuri!
– Într-adevăr, oceanul e pretutindeni!
– Acum ai înțeles!
– Și stele sunt că niște valuri!
– Întocmai. Așa este.
– Și atunci, eu înțeleg. Pentru că ai descoperit acest adevăr, tu ai ajuns în mijlocul incendiului!
– Acum nu mai are nici o importanță.
– Stai, unde te duci?
– E timpul că noi să ne despărțim!
– Dar mai sunt atât de multe lucruri de discutat! Sunt o mulțime de răspunsuri de aflat!
– Dar le vei găsi în inima ta! Mereu ele vor fi acolo!
Și, într-o clipă, cerul s-a deschis și un val de ocean, uriaș, maiestuos, a luat îngerul cu el.
Adevarul e ca nu era ingerul,era un jihadist care a pus focul si fetita l-a intrebat :
– Dar rândunelele un’ se duc când se duc?
– În ţara rândunelelor.
– În ţara rândunelelor?
– Da…