Noua Securitate și copiii

O investigație Radio Europa Libera, preocupată de personalul implicat în alegeri și activitatea AEP, a dat peste o cucoană cu o biografie interesantă.

Ingrid Bicu are 33 de ani și reprezintă România ca expert la Institutul Internațional pentru Democrație și Asistență Electorală (International IDEA) – Stockholm. Toate costurile privind cazarea, diurna, salariul și transportul sunt suportate de România prin Autoritatea Electorală Permanentă.
Cariera lui Ingrid Bicu începe însă pe băncile liceului, când are primul contact cu SRI. La 19 ani este angajată de Serviciul Român de Informații, iar la 26 de ani predă ca lector la Academia Națională de Informații. Și-a dat demisia din SRI la 29 de ani pentru a se angaja la Autoritatea Electorală Permanentă. În ultimul an și jumătate, ea a reprezentat România într-un for important privind promovarea democrației la nivel Mondial, organism internațional din care România nu face parte încă”.

Că un acoperit SRI reprezintă România la un organism internațional nu este de mirare. De când avem misiuni, avem și acoperiți între cei trimiși. Și ambasadele altor țări funcționează la fel. În interiorul lor, serviciile se calcă pe piciore și se întrec în dat lecții, cules informații și promovat de contracte. Surpriza vine de la un detaliu. La 19 ani, domnișoara Ingrid Bicu era angajata SRI. O păpușă de fată care, cu greu, ar fi putut număra cumpărătorii dintr-un magazin era angajată a SRI. Adică înainte de a termina liceul, ea era deja omul primului serviciu secret al României. Adică o informatoare, o agentă, o colaboratoare, o sursă sau Dumnezeu mai știe ce posturi mai ocupau fetele drăguțe.

Nu avem date despre începutul colaborării domnișoarei Ingrid cu SRI. Trebuie să fi fost în perioada 2000-2004. Nu-i exclus ca specialista noastră în alegeri să fi fost racolată și din clase ceva mai mici. Trimisă de părinți sau „agățată” de un ofițer. Circulă nenumărate informații de presă despre elevii de liceu racolați de serviciile secrete. Despre studenți, să nu mai vorbim! De reținut că un fel de adolescent aflat la debutul maturității a fost la 19 ani angajat la SRI. Ce a făcut Ingrid Bicu în studenție? Greu de răspuns în amănunt. S-a pregătit pentru o carieră spectaculoasă! De politician român sau de agent român peste hotare.
Merită să revenim la povestea unui student de la IATC, informator al Securității înainte de 1989. Părinții săi fuseseră legionari și pentru asta avea un dosar prost și a fost presat să colaboreze cu „băieții”. După 1990, în perioada Pieței Universității și după, tînărul regizor a fost căutat de fostul său ofițer de legătură. Ce mai face, cum o duce, pe unde merge și ce își dorește. Întrebări banale, după care i s-a recomandat să insereze la Liga Studenților sau în redacția revistei Expres, unde lucram și eu. Om de bună credință și speriat de culisele noului regim, fostul informator a venit la redacția noastră și ne-a spus ce i se întîmplă. El a făcut ce a făcut pentru că nu avea scăpare și voia să termine facultatea, dar să toarne și acum, în vremuri de democrație, asta nu mai înțelege. Într-o asemenea împrejurare, i-am propus să încerce o continuare a colaborării cu fostul său ofițer de legătură și să ne ajute să înregistrăm toate convorbirile între prostovanul de ofițer și tînărul regizor. A fost primul ofițer de securitate înregistrat de ziariști. Discuția a fost preluată și de International Herald Tribune iar ofițerul dat afară (de ochii lumii !) de Virgil Măgureanu. Probabil, a fost mutat undeva mai la umbră și admonestat că a căzut în plasă ca un pește chior.

Ce vreau să spun? Că structurile informative ale fostei Securități s-au refăcut imediat după 1990. Cu denumiri diferite dar cu același comportament și practici. Nu am ajuns la planul de acțiune sau al programul care să descrie selectarea unei noi generații de agenți, încă de pe băncile liceelor sau ale facultăților. Sigur a existat unul și pentru infiltrarea partidelor politice. Nu am nici o îndoială în acest sens. Altceva mă frămîntă și nu găsesc un răspuns! Cît de mari au fost loturile de studenți colaboratori ai Noii Securități trimise la pregătire profesională în străinătate, la marile universități? A auzit cîte ceva despre o asemenea operațiune a SRI, desfășurată încă de pe vremea lui Virgil Măgureanu? Atunci a început trimiterea la studii. Pardon, a început înainte de 1989, cînd Securitatea trimitea la studii și la doctorate tot felul de ”talente” și pe care le recupera și promova în baza unei biografii strălucite. Cei mai mulți sunt deja cunoscuți, mai ales că ocupă deja funcții importante în statul român.

Care este situația după 1990? Cîți au fost selectați și trimiși la studii în străinătate? Pe ce bani și cu ce obligații? Cîți s-au întors și cîți au rămas să fie reactivați cînd este nevoie? Nu știu dacă ați observat că multe talente cu studii la universități celebre au fost promovate pe neașteptate în funcții cheie și că acolo au luat decizii ciudate, care arătau ca un răspuns la niște comenzi.

Cu siguranță că este vorba de noua generație de ofițeri acoperiți, mascați de patalamale obținute la universități străine. Cei mai mulți sunt copii de mahări și generali dar și tineri îngrijorați de șansele lor în viitor și cu găuri mari la caracter și care au ales varianta colaborării cu Noua Securitate. Noua generație de copii selectați de Noua Securitate a luat examenele prin capitalele lumii și s-a întors să conducă România!
Post scriptum:
De câteva luni am primit și eu copia răspunsului dat de CNSAS unuia extrem de interest de viața mea. Și acesta, al treilea sau al patrulea, spune același lucru. Că nu!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 36

45 de Comentarii

  1. Asa procedeaza toate serviciile pe lumea asta, au grija de pepiniere, sunt abordati tinerii cei mai rasariti dintr-o generatie. Asta nu ar fi o problema.
    Problema e de ordin general, ca aceste servicii sa slujeasca patriei, a priori si nu a posteriori. Atentie- patriei NOASTRE. Nu a altora.
    Privind la cloaca de spioni, sageti si interese obscure de care este plina acum politica romaneasca, te intrebi daca asa or sta lucrurile.

  2. Nu am înțeles P.Scriptum !! Ce ai vrut să zici?? ,,interest”??

  3. La Petrov cum a fost!
    CN$A$ asta nu e cumva dirijat tot de neo!
    Singura solutie e modificarea constitutiei si introducerea obligativitatii ca pentru toate functiile de demnitate publica, magistrati , parlamentari sa se intreduca testul poluaregraf prin care sa elimine faptul ca nu sunt acoperiti, colaboratori ai serviciilor, masoneriilor etc!
    Daca tot nu s-a facut lustratie!
    Va dati seama cata indignare a fost la Petrov de a condamnat comunismul!
    Romanilor le place!

  4. Legea lustratiei , Legea confiscarii averilor nejustificate , Legea desfiintari sistemului pensiilor speciale !Acestea sunt legile pe care le asteapta , poporul cinstit si muncitor ! Daca urmatoarea putere politica -66% — va avea si vointa politica necesara , aceasta se va face ! Macar in parte !

  5. La sf. anilor 2000, la mine la serviciu s-a administrat un program de finantare a studiilor pentru studenti din Rom. care urmau sa faca un masterat sau sa studieze un an, doi la universitati europene, cu conditia sa revina in tara si sa lucreze in admin. publ. un nr. de ani. Programul a fost supervizat de Univ. Buc. si a primit chiar si o oarecare, mica finantare de la Guv. Rezultatul: NICI UNUL / UNA DIN BENEFICIARI/E NU A FOST ANGAJAT/A IN VREUN MINISTER / AGENTIE la intoarcere. De ce? Pentru ca veneau pe alta filiera decat a securitatii. „Regula” e ca, in posturi de decizie se promoveaza in admin. publica NUMAI ACCESORIILE SECURITATII (cu studii in tara sau in strainatate). Astfel, pe langa imensa gaura neagra (teapa) pe care o face anual in buget pt. miile sale de paraziti/e, infulecand banii batranilor si bolnavilor, securitatea blocheaza dezvoltarea Romaniei si in multe alte feluri. De ex. urinand pe un program finantat inclusiv din bani publici. pt. ca nu-l controleaza. Gropara patriei. Since 1949.

  6. Maestre ,
    Astazi am auzit o grozavie ca , MATENCIUC marele producator de filme detine in zona Crangasi o scoala de pregatire a spionilor avand cursanti copii pana in varsta de 10 ani,acestia provenind/recrutati din familii dezorganizate.

  7. Dl Catu Florin : ’92-’96 Grinnell College. Acum scolaritatea costa la vreo 70.000 de $ pe an.
    Poate prin ’92 costa 40.000 pe an, suma enorma la vremea aia cand un apartament se vindea cu cateva mii de dolarei.
    Stie cineva cum si-a finantat studiile?

  8. Daca se intamplă acelasi lucru (recrutarea), si-n SUA sau UK, cu regularitate, inseamna ca asa e normal.Totodata asta mai inseamna si ca ce se intampla inainte de ’89 era tot conform „normalitatii”, intr-un sens larg.
    Deci rezultă ca RSR era un stat deja congruent, pe zona securitatii nationale macar, cu statele UE si NATO, inca de dinainte de ’89.Asta pare deja un paradox.

    Mai apare insa o problema, daca subiectul e cu adevarat ” acoperit”, de ce l-au „descoperit” asa repede cei de la evropa libera ?!Si daca e deja „descoperit” cum mai poate fi util.

    Cat priveste votarile, si pe la noi, dar si pe la altii, cred ca deja suntem lamuriti: sunt vrajeli-povesti cu final cunoscut.Anu’ asta e insa oferta :mergi la vot si participi si la loteria covid, inscrierea e gratis.

  9. @Fasolea boaba; interesanta informatia dvs..cu luni inurma puneam aceeasi intrebare ..adica cine i a finantat studiile..apoi am presupus ca i vorba de cele doua sapratamani in urma carora se elibereaza un cert ..asa cum a obtinut printre altii/le ..se putea altfel Elena …aaa nu blonda ..Elena bashescu..

  10. De ce nu militezi tu, coane și pentru desființarea tuturor ong-urilor „speciale” în care lucrează marea majoritate a acestor „minți luminate” printre te afirmi și tu, cu multă râvnă și patos, de o lungă bucată de timp?
    (Prietenii știu de ce.)

  11. -Secu de la CNSAS va trimite mereu acest raspuns pt. ca in evidentele lor cu informatorii cei care erau colaboratori -membrii pcr – erau in evidentele de la pcr. pt. ca pcr era stapanul si ordona secului si nu invers ! Si asta o stiti foarte bine, de ce va complicati v… ! Apropos, ati verificat in arhivele pcr care stocheaza si evidentele dar si dosarele de colaboratori daca figurati cu dosar de colaborator ? In evidentele de membru pcr figurati sigur in carnetele centralizatoare, cu dosar de intrare si cu cel de cadre la judetul in care era org. de baza, fireste la litera N !

  12. Poate o sa vina o zi cand nu va mai avea mare relevanta decat pentru istorici si vom afla si alte chestii interesante despre „serviciile” noastre, cum ca, de ex., cand Ceausescu, cel disident fata de rusi, le-a refacut/restructurat pe baze noi cu ajutor american si cel putin o factiune a acestora coopera deja transatlantic mult inainte de ’89. Asa s-ar putea sa adaugam o fila noua cazului Pacepa dar si faptului ca Ro, o perioada, s-a bucurat de tratament special din partea Vestului — creditele masive obtinute pentru punerea pe picioare a unei industrii performante la vremea ei, Clauza natiunii celei mai favorizate, plimbarea cuplului prezidential prin toata lumea.
    „Cultul personalitatii” Ceausestilor nu a fost opera lor, ci a securitatii, parte a unui plan care inca ramane obscur in punctele sale esentiale.
    Pe de alta parte, globalismul, pentru cine vrea sa-l examineze, implica o arhitectura piramidala de tip militar. Este dificil sa obtii consensul si sa guvernezi un stat in conditiile unei democratii asumate, (presedintelui Obama ii placea sa spuna ca „democracy is a messy business”), daramite coordonarea globalista a lumii. Asa ca ceea ce nu se poate obtine prin functionare democratica, se obtine cu ajutorul unei supra-structuri ierarhice globale a serviciilor. Serviciile formeaza azi, mai mult probabil decat oricand in istorie, o „fratietate” suprastatala globala, nedemocratica, dar cu putere enorma conferita de statutul ei „secret”, netransparent, autonom ca si de resursele tehnologice si financiare de care dispune.
    Unii numesc asta „deep state.”

  13. 2. Niciun presedinte azi nu este ales fara binecuvantarea serviciilor si nici alte functii importante.
    Dl Nistorescu trebuie sa stie ceva despre asta caci Cotidianul a publicat cu ani in urma mesajele unui ambasador (facute publice cred ca de Wikileaks) vizavi de preferinta fata de alegerea candidatului Basescu. In democratie, fie ea si doar nominala, trebuie sa te descurci cu o multime de functionari publici, reguli si agentii pana ajungi la consensul dorit, pe cand intr-o ierarhie autoritarista ai de dus tratative in primul rand cu seful din varful piramidei. Un motiv in plus pentru care dictatorii sunt preferati acolo unde sunt interese. Desigur, totul se execta prin intermediul unor agentii si structuri de asemenea globale — banci, aliante strategice etc.
    Cica daca vrem pax universalis si prosperitate, fara sa ne murdarim noi pe maini cu treburile urate, sa lasam corporatiile si „agenturili” sa lucreze in tihna. Ugh…

  14. Ce mai stiti de marele MRU — Mihai Razvan Ungureanu?
    Tot bine, satul de gratare Kobe?
    El incepuse oficial o campanie de recrutare a tinerilor din universitati. Inteleg ca, revenit in pnl, din 2014 este consilier al presedintelui? Ceea ce explica multe, imi pare mie…

  15. Înainte te şantajau ca să devii colaborator ( am mai spus că am fost exmatriculat mai întâi de la IEFS B , apoi de Univ. Iaşi, apoi de la Maxim Gorki Bucureşti, apoi din toate facultăţile, în fine şi de la Scoala Tehunică Financiară N. Kreţulescu B), astăzi e mult mai simplu : te plătesc, cu bani sau funcţii !
    Şi am ajuns ca unii de pe aici, aflaţi cu siguranţă în asemenea postură să mă acuze că primesc pensii speciale . Nu ! Am o pensie decentă după 45 de ani de serviciu , cu studii superioare şi mai multe funcţii de conducere, fără a fi măcar o zi membru de partid !
    (Mi s-a aprobat să dau admitere din nou la învăţământ superior după ce cazul meu a fost făcut cunoscut şi în Occident de nişte cunoştinţe stabilite acolo şi astfel am reuşit să termin Babeş B. de la Cluj, dar nu mi s-a aprobat să rămân lector la Catedra de Sociologie deşi am fost selectat .)

  16. Am îndrăznit să pun comentariul de mai sus, după ce am întâlnit un altul a lui Tică :
    ” Am politehnica, un master in vibratii, 1 an studii aprofundate, automatizari industriale. Am dat meditatii fac. AERONAVE ANUL 3.”
    M-am gândit cum poate un om cu asemenea pregătire, probabil încă în activitate, să ţină capul de afiş , alături de alţii ca el, nu le mai dau „numele” că mi-e silă, să stea toată ziua pe bloguri şi să combată atât de descreierat tot ce nu-i trecut pe lista lui de priorităţi ( de el, sau de alţii !). Să nu-i mai ajungă veniturile cuvenite în urma prestărilor în asemenea importante sectoare, să fie obligat/şantajat în vreun fel „să se dea în bărci”, sau pur şi simplu asta-i este funcţia, sau caietul de sarcini ?!
    Nu aştept nici un răspuns, îl pot bănui şi singur !

  17. Tare ești tu „pleșuv”. Vorbești mai mult decât ești întrebat iar asta este dovada faptului că cineva te-a remarcat cu foarte mult timp în urmă. Acum lucrezi pentru el(ei) dar nu – ți dai seama cum și în ce fel. Într-o singură privință ai dreptate: „Poate o să vină o zi…”

  18. Se întâmplă după ’89 :
    Un biet inginer de maşini agricole, care o târâia de azi pe mâine, trăgând barca pe uscat, angajat metodist la Casa de Cultură este la un moment dat recrutat şi trimis la nişte cursuri în Danemarca, după care , deşi are dosar de informator/colaborator cu vechea securitate i se admite candidatura pentru Pprimăria oraşului, pe care o câştigă, la mustaţă, cum altfel, şi de atuncă câştigă fără problemă mandat după mandat, dar nici unul adecvat, cum se spune, pentru diferite acuzaţii, inclusiv apartenenţa la o reţea de prostituţie ce funcţiona pe lângă focarul de cultură.
    Dacă alţii nu pot să se înscrie în lupta electorală dacă au fost dovediţi turnători, al nostru n-are nici un fel de greţuri şi cu gaşca închegată de-a lungul a 16 ani se pare că va ieşi la pensie ( specială !) ca primar, deoarece CNSAS a considerat că dacă trece în declaraţie faptul că a fost turnător, nu mai este nici o problemă ! Dacă minţea, atunci- da !
    P.S.
    După apariţia actului de colaborator este dat în judecată de nişte foste victime, cărora pe parcurs a reuşit să le închidă gura : de acum avea cu ce , doar era ditamai organul…, pregătit de un ong ca lumea …. )

  19. Vorbesti basme. A fost odata. Care tineri rasariti, doar daca te referi la cei rasariti in familiile de securisti cu tatici si unchi combinatori mafioti. Din acest punct de vedere mecanizatorul Ciolosh chiar este rasarit, ca si ginerele Helvig. Magureanu si-a recrutat si promovat numai bolovanii sai, majoritatea proveniti din mediul rural in care a avut incredere. A fost singurul crieteriu. Sau pentru tine ‘universitarul’ Coldea este un rasarit?

  20. Esti un povestitor de banca din fata blocului. Cine sa fabrice si sa dea legile alea? Niste securisti? Ne aflam in treaba sa parem savanti.

  21. domnule nistorescu naivitatea pe care o afisati la virsta pe care o aveti e coplesitoare…americanii isi insceneaza cu Editat atacuri teroriste asasinindu-si cetatenii si pornesc razboaie si sint aliatii nostril astia iubitori de democratie …..de exportam Mondial ……

  22. Exista o mica-mare diferență. Pe vremuri, tineretul ura securitatea. Azi, tineretul o iubește. De ce, nu știu, sunt multe de comentat. Rezultatul îl vedem în fata zi de zi!

  23. @Radu Humor: Tic’al tau, nu cumva era baiatu’ lu’ postelnicu, am fost un prost? L-am cunoscut. Avea o freza perfecta de frizer de la Cambridge, si niste ochelari intelectuali de la Harvard. Vorbea domol si afectat. In facultate colabora deja cu nush’ ce universitate din Elvetia, pentru un lagar fara ungere. Mama ce tare era!!!!!

  24. Domnule Nistorescu in sfarsit prima initiativa notabila si bine pusa a cel ce a fost exemplu pentru noua stea liberala, amandoi facand parte din familia latratores acoperiti.
    Alegeri in aer liber cu respectara distantei sociale.
    In curtea scolii, luceului, facultatii. Ar putea face si localele si parlamentarele in acelasi timp.Economie de bani.
    Doar niste corturi …daca ploua!
    Turcescu merita un cico!

  25. Faptul că donșoara știe să numere până la o sută e evident. Altfel nu era promovată, rămânea ieduță.
    Dar deconspirarea sa de către Europa Liberă, m-ar putea face să cred că România a început să plătească mai bine.

  26. „Hekel si Jekel” ” pt. ca pcr era stapanul si ordona secului si nu invers !” Acum, cu lectia invatata,stapanul disparut , ce ar putea sa faca decat sa inlocuiasca el pe stapan.

  27. sapte servicii speciale, sau poate mai multe.
    Problema, functioneaza ca un pian dezacordat.
    In ultimii 30 de ani multi, foarte multi angajati s-au ocupat de afacerile personale, nu de ale Romaniei.
    Intre timp, strainii joaca tontoroiu pe plaiurile mioritice.

  28. Adrian Severin ii acuza public pe cei de la putere de tradare a interesului national. Este o acuzatie grava deoarece apartine unui specialist adevarat in domeniu. Pentru a salva reputatia unei semianalfabete impinsa mereu din spate de niste profitori sa ajungi sa-ti tradezi tara este o premiera absoluta pentru Romania. Ce fel de conducatori are Romania daca s-au pretat la o astfel de ordinarie? Sa vedem daca SRI-ul patent Magureanu va avea vreo reactie in acest caz fara precedent.

  29. HEKEL si JEKEL : Foarte frumos comentariul tau ! Complimente ! RADU HUMOR : Va sa zica ai suferit pe vremea PCR ? Pai si atunci cum naiba ai ajuns postac PSD ? Ca din postarile tale , numeroase si voluminoase , asa rezulta ! Radule , Radule … nu cumva tu minti oamenii ?

  30. Dupa revolutie majoritatea securistilor ….organul de opresiune al poporului roman si mai ales al muncitorilor si taranilor…..De frica americanilor au schimbat stapanul. Acum sunt tot organul de opresiune cu pensii mari si salarii fara numar dar in slujba comunismului globalist sorosist. Sunt in stare sa-si distruga si statul national roman si Romania sa devina doar niste regiuni in Cocina globalista europeana. A fost pusa o fata fara experienta ca sa poata fi manevrata din spate si sa nu carteasca la orice ordin i se da. Trebuie cautati cei din umbra si dati poate de agenti infiltrati ai altor puteri ostile poporului roman.

  31. Securistii au fost la butoane tot timpul. Dupa ce l-au impuscat pe ceasca, ordinul pe unitate a fost „infiintarea de partide mai mult sau mai putin istorice”: plutonul si partidul. A urmat al doilea ordin pe unitate: „ocupati media”, apoi al treilea ordin: „ocupati economia si scapati de proletariat”. Dupa care a urmat vanzarea resurselor naturale, a populatiei apte de munca, pauperizarea poporului (bancile si bnr), toate in paralel cu imbogatirea lor.
    Sarabanda continua cu noi recruti, bine platiti „de la buget”, coane Fanica! Urmeaza ONU, sau EC, OSCE, sau cine stie ce „organism” international in care colcaie serviciile tuturor. Bravo ei!

  32. Presa scrie ca acest Adrian Severin ar fi nepotul lui Saul Brukner sau Silviu Brucan.
    Daca o fi asa, ma inclin,
    este un foarte mare specialist.

  33. chiar este un mare specialist, mai trebuie sa invete si formula apei si o va depasi pe academiciana de renume mondial, coana leana!
    Neica, sunteti penibili.

  34. Legea lustratiei , Legea confiscarii averilor nejustificate , Legea desfiintari sistemului pensiilor speciale !Acestea sunt legile pe care le asteapta , poporul cinstit si muncitor ! Daca urmatoarea putere politica -66% — va avea si vointa politica necesara , aceasta se va face ! Macar in parte !

  35. patria noastra nu a fost niciodata a noastra ci intotdeauan a altora si asta pentru simplul motiv ca ne exista „noi” ca sa paota exista un „al nostru” sa nu-mi spui ca puneti botul la dacoromanismul nostru si chair daca puneti nu vedeti dihotomia? daco si romaano – doua elemente distincte care nu se pupa cam ca apa si uleiul deci…tot ceea ce este fara fundament va disaparea! Asa e dat de la Dumnezeu. Castel pe nisip nu tine!

  36. daca traia hebreul Lenin observa ca urmasii lui conationali au inventat BURGHEZIA SECURISTA CU PENSII SPECIALE SI INCOMENSURABILE cu 6..7 mii euro pe luna iar poporul muncitor cu 200 euro pe luna….ca de nu a lucrat pentru sorosh ci doar pentru Romania.

  37. DA, DA. Securitatea a fost „intoarsa” de CIA imediat in ’91, ’92. Adica securisti comunisti-nationalisti s-au trezit peste noapte cu ideologie schimbata: securisti in slujba capitalismului occidental(nu romanesc,nu!).Toti sefii mari si medii au fost recrutati de CIA . Asa-i si acum.

  38. @ con de Jorj
    Bai gheorghe, dar tu ce ai fost pe vremea pcr-ului? Ca dupa cum ai tu timp sa comentezi la mai toate articolele, ba sa mai si te uiti ce au comentat altii in urma, pari sa fii pensionar. Si, exact cum e mentionat in articol, probabil esti din categoria de fost informator sau activist, care latra acum mai tare ca sa fie convingator in schimbarea loialitatii. Tu de fapt esti doar un jeg, daca maine invadeaza rusii, redevii comunist. Fiind „con” nici nu-ti dai seama ca nu mai esti util.

  39. @Emil Pribuleanu
    Sant de acord ca trebuie recrutati tineri capabili si patrioti . Se pare insa ca la SRI selectia e inversa : prosti si tradatori. Altfel cum ne-am putea explica dezastrul tarii dupa ’90

  40. Excedat de comentariile despre Securitate si securisti Dl Nistorescu s-a decis sa ne bage pumnul in gura! Nu exista Securitate, eventual niste securisti tembeli infundati de oamenii muncii din bransa ciripitorilor contaminati de virusul bolsevic care s-au spurcat rapid la „democratie”. Faptul ca Dl Nistorescu a consimtit sa ne vorbeasca despre acest subiect
    delicat, in mod „Expres” nnu inseamna ca vrea sa ne confirme certitudinile, ci sa le spulbere!!! Securitatea nu mai exista
    si nici securistii, eventual „Noua Securitate” care e clar ca reprezinta cu totul altceva, nu are nicio baza IDEOLOGICA, nu mai serveste Partidul, pentru ca, nu-i asa, Partidul nu mai exista, la fel ca Securitatea, cu deosebirea ca noile partide create de Securitate prin concasarea PCR, nu pot fi considerate „Noul PCR”…”Noua” Securitate fiind nou-noutza
    e cam novice, ea recruteaza din liceu, nu ca pe vremuri de la gradinita precum Petrovii si nici nu-i mai preia ca inainte
    din familii sarace sau orfelinate transformandu-i in masini ale mortii, ci din licee…Sa ne simtim usurati, nu numai Noua
    Securitate foloseste acoperiti, ci toate serviciile din Lume conduse de cominternisti sub…acoperire!

  41. Prin doamna Ingrid Bicu cu o cariera securista inca din fasa,aflam istoria „traditionala”sau amanunte despre ea, asa cum se configureaza cu coloratura denumita „anaconda”iata ca nu numai intern,ci si extern.
    Facand anumite asociatii de idei,devine clar de ce :-dna Viorica Dancila a admis la alegeri euro,prezidentiale prezenta tabletelor schilodind Legea electorala,Ro fiind singurul stat european ce admite IMIXTIUNA,PREZENTA,PARTICIPAREA la alegerile electorale a unui SERVICIU SECRET MILITARIZAT-STS!Programul de soft NU a fost verificat in preajam alegerilor de catre partide,asa cum spune legea ,nefiind deci acceptat sau omogat.Comisia parlamentara de cercetarea fraudelor condusa de Olguta Vasilescu a dat si ea chix,adica a stabilit nimic,amintirea inscenarilor de cozi la AMbasade problema ,la paris,Londra,Roma a ramas neelucidata.Nici-o neregula nu a fost semnalata, BEC a dat „rezultate”copiate copy-paste cf.”vointei”contrafacute.Asadar,nici premierul DAncila,nici PArlamentul ,nici BEC nu se opun, nu rezista „Anacondei”externe,dresata din frageda pruncie si care sta de paza in lanul de vot.In mod normal, dansa”democratica”trebuia sa fie prima care sa se planga ce s eintampla in Ro,iar UE sa sara arsa :primo,ca i se trimite o securista pe cap si nu un expert competent in ale democratiei statului de drept;secundo sa vada-acest Institut Internațional pentru Democrație și Asistență Electorală (International IDEA),cum si-a bagat securitatea mainile pana la coate in electorala ,si de ce un STS miilitarizat manuieste cu tableta cca 18 mil.de „turma”…Dar n-a facut asta, romanii tb.dusi la taiere ca padurile pe care le taie si jefuiesc Ikea,Austria,Germania,Ungaria in timp ce tipa si urla despre „mediu”…Deci coada sarpelui SECURITATE care vrea banii,conducerea si dominatia Romaniei,trebuie taiata si noi putem sa o facem pt.ca suntem multi,dar tb.sa fim si uniti.De asta dezbina ei tot timpul.

  42. „Draki”, inteleg sa apreciez faptul ca ai consimtit sa asezi PCR deasupra Securitatii in timpul comunismului pe fatza! Au incercat unii sa inverseze rolurile din tendinta de a crea confuzie asupra situatiei actuale, folosindu-se de disparitia oficiala a PCR. Recunoasterea supravietuirii PCR in ilegalitate comporta un risc enorm, identificarea supravietuirii Comintern care oricum de decenii, inaintea diversiunii trecerii la „capitalisn” si pseudodemocratie in 1989, deplin conspirat. In consecinta, Securitatea nu a obtinut nicio „victorie” in pretinsa inclestare cu PCR, comitand in continuare
    crime impotriva poporului roman ca brat inarmat al Partidului si Cominternului…
    „ileana”, constat cu reala satisfactie ca discursul tau a devenit pertinent, realist si surprinzand esentialul! Mai ramane
    sa aprofundezi latura ideologica, respectiv ce motiveaza Securitatea in practicile pe care le-ai ilustrat exemplar, fara a scapa din vedere componenta externa!!! Oare au dreptate acei comentatori care vad o continuitate intre faza tradarii tarii
    fata de comunism si aceea de dupa 1989 fata de „capitalism”?Oare bratul inarmat al PCR s-a transformat dintr-un instrument
    ideologic fanatic intr-un instrument la fel de fanatic al finantei mondiale…”capitaliste”? Cu profesori ai puzderiei de „universitati” securiste fosti inalti ofiteri ai Securitatii comuniste?

  43. ”Cariera lui Ingrid Bicu începe însă pe băncile liceului, când are primul contact cu SRI. La 19 ani este angajată de Serviciul Român de Informații, iar la 26 de ani predă ca lector la Academia Națională de Informații. Și-a dat demisia din SRI la 29 de ani pentru a se angaja la Autoritatea Electorală Permanentă. În ultimul an și jumătate, ea a reprezentat România într-un for important privind promovarea democrației la nivel Mondial, organism internațional din care România nu face parte încă”.”
    CITITI MACAR ACEST PASAJ SI VA VETI INGROZI !
    Asadar, la 19 ani era angajata(!). OARE CU CE GRAD, FIINDCA OFITER NU PUTEA FI ?!
    La 26 de ani, cind inca habar nu avea cu ce se maninca munca informativa, era LECTOR LA ACADEMIA NATIONALA DE INFORMATII. DECI INTRE TIMP A DEVENIT OFITER, FIINDCA NU CRED CA ERA INCA SERGENT SI PREDA LA ACADEMIE, ACUMULIND SI EXPERIENTA PROFESIONALA NECESARA POZITIEI DE LECTOR.
    Va dati seama cum luau notite si oascultau disciplinati toti papagalii din ”lumea politica” si din alte domenii, care urmau cursurile academiei, pe PARASUTA CARE NU STIA NICI SA SE SPELE DE BRINZA CRESCUTA…..JOS ?!?!
    Praful s-a ales de tot in Tra aceasta numita, inca, Romania !!!

  44. Hmmm deci tovarasa la asta se referee cand I-a indicat lui Stanculescu sa aiba grija de …. copii

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.