Noul certificat obligatoriu la vânzarea caselor bate la ușă. „Posibil octombrie”

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a vorbit marți, în emisiunea Jurnalul de Seară, la Digi24, despre modificarea prin care la vânzarea caselor sau a terenurilor să existe obligația de acoperire a datoriilor către ANAF.  Măsura ar putea intra în vigoare de la 1 octombrie, a precizat Boloș, explicând cum se va aplica.

Întrebat despre modificarea prin care la vânzarea imobilelor sau a terenurilor să existe obligația de acoperire a datoriilor către ANAF, Marcel Boloș a spus: „Aș vrea să risipesc o informație cum că această măsură ar interzice vânzarea de bunuri și terenuri ale proprietarilor persoane fizice și juridice. Exclus, nu. Odată cu vânzarea acestor bunuri sau clădiri sau terenuri ce sunt ele, are loc si plata impozitelor si taxelor, regula fiind deja aplicabilă pentru Primării – nu-ți poți vinde un bun sau un teren decât dacă ai certificatul de impozite și taxe locale cu zero sume datorate bugetului local – însă propunerea noastră este să permitem ca odată cu vânzarea bunului să fie plătite și taxele și impozitele”.

Cum va funcționa? „În momentul vânzării la notar, dacă ai datorii față de buget, trebuie să le achiți din prețul bunului pe care l-ai vândut. (…) La notar are loc tranzacția cu numerar de obicei și acolo, fie cu ordin de plată sau cum se întâmplă din punct de vedere al operațiunii derulate la notar, la acel moment trebuie achitate și impozitele și taxele. Nu înainte, cum s-a vehiculat, ci deodată cu vânzarea bunului. (…) Atunci când se prezintă ordinul de plată la notar, dacă știi că ai datorii, prezinți două ordine de plată – unul este pentru prețul de vânzare al bunului și un alt ordin de plată pentru achitarea impozitelor și taxelor pentru autentificarea contractului de vânzare – cumpărare”, a explicat Boloș.

Discuții cu mediul de afaceri Boloș spune că nu a luat în considerare ca această măsură să fie aplicată și companiilor.

Când ar putea intra modificarea în vigoare?

Intenția noastră este să intre în vigoare cât mai curând posibil. Pe discuțiilor cu mediul de afaceri, după ce a agreat acest mecanism, la 1 octombrie să intre în vigoare. De ce? Pentru că avem creanțe neîncasate la buget în valoare 175 de miliarde de lei ale persoanelor fizice și juridice. (…) În perioada anilor 2021- 2023, am avut 51 de miliarde de lei creanțe bugetare care s-au adunat la bugetul general și am încasat 7 miliarde de lei. Cu alte cuvinte, noi din punct de vedere al încasărilor la buget din aceste creanțe le avem foarte mici, iar dacă nu găsim mecanismele prin care să valorificam aceste creanțe și să încasăm banii la buget, noi în continuare trebuie sa găsim alte soluții să ținem sub control deficitul bugetar și să ne putem finanța cheltuielile statului”, a mai spus Boloș.

„Noua găselniță: nu mai poți vinde un teren sau o casă fără acordul statului”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

12 Comentarii

  1. Asta-i narod de-a binelea. Si pana acum erai obligat sa prezinti o adeverinta fiscala actuala cum ca vanzatorul nu are datorii fata de stat. Noul certificat va fi gratuit sau pe bani?

  2. Asta e lege cu dedicație pentru escrocii care nu se achita de datorii! Cetățeanul obișnuit, e incredibil de corect, are absolut tot ce ii trebuie pentru vânzare, in plus, ție om obișnuit, notarul nu îți întocmește actele fara toate actele care arată că nu ai datorii plus certificatul energetic plus asigurarea obligatorie de dezastre! Îți cer ceea ce ție cetățean obișnuit, nu îți oferă statul care nici de imaginea orașelor și blocurilor nu se achita, plus acel certificat energetic=bani încasați aiurea de la vânzător. Cei care nu au achitat până acum, au pile, cunoștințe și dau mita să facă actele notarii mai ales când casa respectiva e modificată și nu are cadastru care e obligatoriu(cabinete medicale, notariate, farmacii, firme,+) și se vând fara nicio problema, cumpărătorul trezindu-se cu casa fara cadastru legal actualizat. Nu e bășcălie, am scris la momentul când am văzut locuința și actele neactualizate.

  3. Anafu’lui Bolosh este ca DNA-u’ resapat de Koldea si Kodruta. Pe baietii cu un anumit pedigri si pe clientii mari ai acestora ii facea scapati iar pe prostime si pe cei incomozi ii radeau chiar mai mult decat trebuia. Trebuie sa-si justifice salariile uriase de speciali.

  4. …daca am mai avea avocat al poporului ineptia asta nu ar trece in veci de ccr, cat de politizata ar fi…imobilul trbuie sa fie liber de sarcini, nu proprietarul…juridic se cheama impiedicarea folosintei bunului si este de domeniul penalului…

  5. Onor guvernul RO vrea sa castige premiul intai cu coronita in cadrul concursului „Nu veti avea nimic si veti fi fericiti” lansat de WEF. E atat de simplu.

  6. Daca nu este casa mea nu pot sa o vand daca nu am cercificat de proprietar .

  7. Inca o potlogarie bolosista. In prezent nu poti vinde un imobil daca nu dovedesti cu acter ca nu are datorii. Notarul nu incheie contractul, Asa ca bolos acest individ sluga globalista trebuie dat afara din guvern.

  8. neconstitutional
    atac la dreptul de proprietate ărin constrangere, amenintare, abuz
    avocatul poporului sa se sesizeze

  9. Dar sa cumperi proprietati cat timp esti dator la Fisc se poate ? Voi iubi popalaii escroci si pedofili, asa ca nu va mai plangeti, aveti ce iubiti, in sutana (uniforma).

  10. Nu stiu cum se ,,risipesc” informatii, dar stiu cum se risipesc bani publici extorcati de la amarasteni

  11. „Noul certificat obligatoriu la …”

    Certificatul de neurmarire fiscala nu este o noutate decat pentru gazetari.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.