Noul evreu e omul alb

Păcat că-i locuită, am spus despre ţară, cu o obidă nec plus ultra. Despre instituţii? Păcat că au nevoie de persoane ca să funcţioneze. Ce nu fac persoanele ca să se răzbune pe alte persoane? Nu şi la nivelul Academiei, vor spune naivii. Acolo e vorba de nemuritori, titulari pe viaţă ai demnităţii de academician. Ei bine, nemuritorii vor, acum, un statut nou, care să permită excluderi din Academie.

Iar progresiştii oengişti din ţară protestează ca nu cumva preşedintele să promulge o lege care interzice profesorilor propaganda pe ideea că genul (masculin, feminin) n-ar avea nicio legătură cu sexul (bărbătesc, femeiesc). Să fie permis, zic oengiştii, ca în şcoli elevii să afle că poţi să îţi hotărăşti singuri genul.

Estimp, campionul absolut al progresismului românesc a devenit Andrei Cornea, intelectual cunoscut.

Iată pasajul final din articolul său publicat recent, în „Dilema veche”, 18-24 iunie: „Şi, în încheiere, o părere personală: în Biblia asta e vorba prea mult de evrei. Şi despre Dumnezeu. Mi s-a acrit!”

Andrei Cornea înţelege că, acum, pentru progresişti omul alb este ceea ce era evreul pentru Hitler: cauza tuturor relelor din istorie.

Ce peisaje avem sub ochi? O revoluţie culturală şi un război împotriva rasei albe. Avem de-a face cu un nou nazism altoit pe idei extrem-socialiste. Partea de revoluţie culturală este făţiş anticreştină.

E clar că textul lui Andrei Cornea are a avea o cheie ironică, dar una care a dispărut din text. Ceea ce nu ar fi trebuit să se întâmple.

Dar dacă textul acesta nu e gândit în cheie ironică, atunci ne aflăm în faţa celei mai iraţionale acuzaţii asupra rasismului ce s-a manifestat în trecutul nostru istoric. Evreii din Vechiul Testament se fac vinovaţi că nu au prevăzut evoluţiile din viitor ale umanismului şi nu s-au adaptat în prezentul lor acestui viitor.

În cazul lui Andrei Cornea, încă mai poţi încerca să consideri că autorul a greşit doar stilistica unui discurs. În cazul protestatarilor anarhişti, nu ai deloc această şansă. Demenţa „discursului” lor este patentă.

Susţinerea politico-mediatică de care se bucură această demenţă devine simptom. Despre ce fel de patologie e vorba? O religie politică nouă a dat drumul unei noi Inchiziţii. Una populară, de astă dată.

În fapt, textul lui Andrei Cornea e o ducere către evidenţa absurdului. Ce duce până acolo? Noua cenzură inchizitorială.

Unui lucru fără cale cale dându-i, multe lucruri fără cale-i vor urma – zis-a Dimitrie Cantemir. Aici ne aflăm. Am dat drumul unui lucru fără cale. Cale dându-i, vedem cu ochiul liber una din căile Antihristului.

Andrei Cornea a făcut-o evidentă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 7
Ioan Buduca 1112 Articole
Author

13 Comentarii

  1. Dl Buduca,mai degraba ‘noul evreu”e omul negru!
    Citez :”„Există, de fapt, un pretext al acestor miscari anti-raciale,pentru a demola și a învinovăți Occidentul, pentru a obține un anumit număr de avantaje, ceea ce se manifestă deja în Statele Unite și astăzi în Franța, având în vedere că că discriminarea pozitivă este practicată de ani de zile și este un fenomen care se accelerează”(Sputnik din 12.06.2020-declaratie om politic francez)
    Cred ca pana la urma se va lasa cu ceva banuti in buzunarele tumultosilor afro ,dupa modelul deja verificat de practica ..
    De acum 4000 de ani,codul lui Hammurabi,ne invata ca „daca cineva ..asa si pe dincolo..el va plati atati șekeli…
    Totul e pe si pentru bani…

  2. Bine ca in cele din urma te-ai prins!
    Majoritatea popoarelor ce apartin rasei albe sunt crestine. Pentru a impune religia/doctrina luciferica trebuiesc parcursi mai multi pasi: 1.Reducerea fortata a populatiei albe. 2.Subminarea Crestinismului. 3.Incrucisarea rasiala si crearea unei rase metise, fara identitate proprie, usor de manipulat si controlat. 4.implanturile cu nanocipuri (circuite integrate de dimensiuni nanometrice).
    Andrei Cornea este un homo stupidus, vandut Satanei.
    ………………………..
    Rasa alba a aparut in ROMANIA, de unde s-a raspandit de-a lungul mileniilor in intreaga lume.
    Nota: Desi bruneti, rudarii, arapii/arabii Romaniei, ce au stapanit in trecut Bas-arabia si l-au dat pe legendarul Negru Voda, apartin tot rasei albe, ei fiind urmasii dacilor liberi.

  3. alta manipulare…pai cine credeti voi ca profita de toata politica asta de discriminare pozitiva….ca doar nu albii sau negrii
    minciuni fundamnetale pompate dupa WW2 si dupa aceea mai abitir dupa dezintegrarea uniunii sovietice condusa tot de ei….unul dintre motive este de a nu atrage binemeritatea culpabilizare pentru impunerea comunismului sub conducerea lor. Toata propaganda este pentru ascunderea urmelor si ascunderea in spatele altor minoritati…

  4. Cine e … andrei cornea de-l bagati in seama!?! E brutar, macelar, strungar, oier, morar, medic, invatator, zidar, arhitect? Face ceva, sau doar da din goarna?

  5. Năpraznic va fi dacă i se va acri și lui Dumnezeu de cei ce nu văd și nu se bucură de darurile Lui. S-a mai întâplat în istoria omenirii. Poate că covid 19 este un semn pe care unii nu-l percem ca atenționare divină.

  6. Nici o problema.
    Noul centru al lumii, format in jurul Chinei, Koreei, Japoniei, ii va primi pe albii de valoare.
    In aceste tari omul alb este apreciat rasial.

  7. O, cortina si cortina cortinelor! Oare cine face „de-a baba oarba” sau „de-a v-ati-ascunselea” in istorie?! Cei care sunt blestemati sa incalce Legea Morala, nelegiuiotii, si cei care au cerut blestemul sangelui asupra lor la rastignire! Bine protejati o vreme de copertina antisemitismului, acum vor o alta mult mai sigura, aceea a antieuropenismului alb, antiarianului, ceea ce trimite problema pe terenurile miscatoare ale celor mai veninosi spini ai Istoriei! Urias risc! E bine sa minam serios terenul, ALTFEL!…

  8. În toată lumea vestică i se ridică statui lui Marx, Lenin, Stalin; progresiștii își zic neo-marxiști, marxiști culturali sau comuniști, se afișează cu steagurile roșii cu secera și ciocanul etc., dar domnul Buduca spune că ar fi vorba despre ”un nou nazism”. Când omul nu vrea să vadă adevărul din fața lui, n-ai ce să-i faci!! ..mai ales dacă a văzut de prea multe ori cel mai mediatizat film de ficțiune al lui Spielberg.

  9. Dl Buduca nu vrea sa priceapa ca cei mai criminali dusmani ai evreilor sunt MARXISTII/BOLSEVICII care au identificat ideologic EVREUL cu CAPITALISTUL, la fel cu multi dintre comentatorii antisemiti de pe forum!!!Pe dansul nu-l preocupa
    comentariile si mesajele continute, fiind absorbit de transmiterea analizelor incredintate expres de…subconstient. In somn ii apar ideile si mesajele redactate de-a gata si subconstientul nu a auzit de Marx, Engels, Lenin si Stalin cu dragostea lor bolnavicioasa fata de capitalistii evrei…Te pomenesti ca si batranul miliardar bolsevic Tzitziriac o fi si el evreu, ca si miliardarii actuali ai Securitatii?

  10. ”cei mai criminali dusmani ai evreilor sunt MARXISTII/BOLSEVICII care au identificat ideologic EVREUL cu CAPITALISTUL” = hipnoza de la distanță prin teve/facebook funcționează și face ravagii!!!

  11. „Marian”, ca esti Editat m simtit din primele tale postari cu acest pseudonim de front!!! Hipnotica a fost Editat cand te-a clo nat in Padure, la ceas de seara cand celelalte jivine se retrag in barloguri!!! Trec peste faptul ca nu am fost niciodata clientul facebook si la „teve” ma uit din An in Paste, niciodata nu m-am lasat furat de impresii de moment si cu atat mai mult nu sunt sclavul dogmei ca tine si toti ne norocitii dupa chipul si infatisarea ta hidoasa…
    Faceai pana mai deunazi pe mimoza care nu are nici in clin si nici in maneca cu marxism/bolsevismul, pana te-ai dat in petec cu antisemitismul tau de individ rudimentar si te-am altoit de te-au usturat ficatii…ideologici, ceea ce nu poate fi tolerat de nicio bruta securista…

  12. Ciarli, eu n-am de unde să știu când dai tu drumu la proteve; era mai bine pt tine dacă aveai creieru spălat decât să fii un mincinos. În Uniunea Sovietică antisemitismul se plătea cu viața în timp ce preoții erau asasinați și bisericile dărâmate. Dar de Leon Bronstein ai auzit? Sau de bancherii Schiff sau Warburg?

  13. Marian
    Cartea lui Soljenitin, „Doua secole impreuna” explica foarte clar genealogia prezentului.
    In Consiliul Revolutionar de Guvernare al Republicii Bolsevice Ungaria, in martie 1919, 32 din cei 35 ce il compuneau erau etnici evrei.
    Mesianismul politic a fost si ramas marca spiritului evreiesc, religios sau laic, cu ascendentul psihologic creat si intretinut de autodecernarea titlului de „popor ales”.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.