Andre Agassi nu mai este antrenorul lui Novak Djokovic, fost lider mondial şi deţinător a 12 titluri de Grand Slam, anunţă ESPN! Darren Cahil, mentorul Simonei Halep, consideră că tenismenul sârb a greşit faţă de Agassi.
Djokovic se desparte de Agassi după 10 luni de colaborare, întrerupte şi de accidentarea suferită la cot de jucătorul din ţara vecină! Legendarul american a declarat că au existat mai multe neînţelegeri între el şi Novak, fără să detalieze: „Am încercat să-l ajut pe Novak şi am avut cele mai bune intenţii. Dar de prea multe ori nu am fost de acord în privinţa unor chestiuni”, a spus Andre.
Darren Cahill a comentat pe marginea subiectului la ESPN, fiind de părere că Djokovic „nu s-a implicat total în relaţia cu Agassi”. Este cunoscut faptul că australianul are o relaţie de prietenie cu Andre Agassi, cel pe care l-a ajutat să devină cel mai în vârstă lider mondial la 33 de ani. Recent, Cahill şi Agassi i-au dus pe Halep şi Djokovic într-un stagiu de pregătire comun, în Las Vegas.
Despărţirea dintre Novak Djokovic şi Andre Agassi s-a produs după mai multe rezultate dezamăgitoare înregistrate de tenismenul în vârstă de 30 de ani. Novak, aflat pe locul 12 mondial, a fost eliminat la debut atât în cadrul turneului de la Indian Wells, cât şi la Miami. La Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al sezonului, „Nole” s-a oprit în optimile de finală. Djokovic are un palmares de patru victorii şi trei înfrângeri în 2018.
Claudia de mult a spus ca trebuia rupta relatia cu Agassi si mai mult ca sigur ca Djokivici i-a citit interventia!
Cred ca Novak Djokovic este intr-un moment delicat al carierei sale, cred ca resimte o uzura fizica, nervoasa , dupa atatea meciuri disputate in ultimul deceniu in tenisul mondial ! Cred ca nu antrenorii sunt cauza insuceselor sale din ultimul timp! Sa speram ca are sa gaseasca resurse in fizicul sau sa revina in topul tenisului mondial.
@c.g.pe acest subiect Claudia a pus de mult punctul pe I! e vorba de absenta unui psiholog de calibru care trebuia sa-i consulte separat pe Djokovici si pe Agassi, plus sotiile lor ( se cunoaste influenta femeii in viata barbatului este hotaratoare)si apoi terapie de grup! Claudia a mai spus ca daca evaluarea psihologica si terapia de grup nu dau rezultate, repede trebuie despartit antrenorul de jucator! daca nici urmatorul antrenor nu are rezultate, Claudia a sugerat ca Djokovici sa divorteze si sa mearga la muntele Athos pentru spovedanie!
Pt.mariuta. … spui asa in paranteza: ”(se cunoaste influenta femeii in viata barbatului este hotaratoare)”, iar eu spuneam:”speram ca are sa gaseasca resurse in fizicul sau ”, cam tot legat de starea sa de om implicat intr-o relatie cu o femeie … ! O noapte linistita ! P.S.-ca in zicerea:” femeia te ridica, femeia te coboara, … ” s.a.m.d. !