Kelemen Hunor i-a luat apărarea ministrului Demeter, căruia ieri i-a cerut demisia după ce o înregistrare în care acesta înjură interesul național în cadrul unei analogii inverse a apărut în spațiul public. Liderul UDMR a explicat faptul că Demeter a luat în 2010-2011 o decizie „patriotică” atunci când a validat cumpărarea Radio Chișinău de către instituțiile românești.
„Bun, haideți să luăm un pic așa, de unde a plecat și unde s-a ajuns. În primul rând, Demeter, în 2010-2011, când era președintele Consiliului de Administrație al Radiodifuziunii și directorul general al Radiodifuziunii, a făcut un lucru absolut senzațional și important. Aș spune patriotic, dacă nu ar fi acest cuvânt uzat.
Fiindcă Radio Chișinău era într-o situație dificilă și atunci Radio România Actualități l-a cumpărat și a făcut bine. Altfel ajungea la ruși, direct sau prin interpuși. Și, de aceea, eu cred… Am avut atunci discuții cu el și cu colegii din CA-ul de atunci și noi l-am încurajat, l-am susținut pe Andras să facă acest pas. Și a făcut, și a făcut foarte, foarte bine.
Și astăzi funcționează sub această formă Radio Chișinău. A fost o anchetă în care acuzația era că statul a fost prejudiciat, dosarul a fost închis.”
Kelemen Hunor: Ce a pățit Demeter e o manipulare ordinară
Despre înregistrarea apărută în presă, în care ministrul explică mai multor persoane detalii din dosar, Kelemen Hunor spune că reprezintă „o metodă tipică” de șantaj. Totuși, UDMR a decis să ceară demisia ministrului din cauza discursului care invoca prea puternic etnicizarea.
„El, anul trecut, a povestit toată acea perioadă cuiva, nu știu cine a înregistrat, și a stat șase luni, șapte luni, dacă înregistrarea într-adevăr s-a întâmplat anul trecut în noiembrie, și i-a dat drumul într-un site din Maramureș. Nu vreau să spun un site obscur, dar oricum nu prea cunoscut.
Deci este o metodă tipică de a șantaja pe cineva. Și limbajul este inacceptabil, pe care l-a folosit domnul Demeter, iar conținutul era foarte, foarte etnicizat și ați văzut ce s-a întâmplat, cum a fost rostogolită povestea.
Cel puțin pentru mine și pentru colegii mei era clar că trebuie să facem repede un pas și, mai ales în momentul în care a apărut această știre și cum a fost preluată, am cerut de la domnul ministru să-și dea demisia. Este un om responsabil și un om curajos și a făcut acest gest ieri după-masă și eu trebuie să-i mulțumesc lui.
Altfel, noi, în săptămânile și lunile care urmează, de fiecare dată ar fi trebuit să explicăm de ce a spus ce a spus. Dar a fost scos din context. De fapt, este o chestiune extrem de onorabilă și pentru care și acum vreau să-i mulțumesc lui Demeter, pentru ce a făcut în 2011, când era președintele Radioului, și vreau să-i mulțumesc și pentru această perioadă de când a fost ministru.
Și-a asumat responsabilitatea pentru limbajul folosit și a făcut acel gest, acest pas înapoi care trebuie făcut de fiecare dată când un om greșește și în cazul în care este o manipulare ordinară. Este o manipulare ordinară, asta trebuie să spun.”
Hunor: Nu există coincidențe
Kelemen Hunor vede două variante pentru care această înregistrare a apărut la peste jumătate de an de la realizarea sa, chiar în mijlocul unei crize politice. Acesta consideră că momentul apariției înregistrării, în plină criză politică, nu e o concidență.
„Nu există coincidențe, nu sunt un om naiv. Haideți să fim foarte, foarte serioși. Sunt două posibilități.
Una dintre posibilități este acel moment când au început evaluările pentru instituțiile de spectacole și unele personalități sunt deranjate că nu au primit nota de trecere, șapte, ca să poată concura mai departe. Și atunci, sigur că cineva a scos această înregistrare. Putea să o scoată anul trecut, în noiembrie, dacă era foarte deranjat de limbaj, de vulgaritatea limbajului. Dar a așteptat șase luni, șapte luni, a așteptat un moment când poate fi folosită acea înregistrare, poate fi folosită împotriva lui Demeter.
Asta este prima variantă. A doua variantă e un pic mai complicată și la un alt nivel. Nu vreau să intru în detalii. Vă dați seama că la un moment dat vom afla cu toții de unde a plecat, cine a trimis înregistrarea, fiindcă țara e mică și toată lumea vorbește. Deci e doar o chestiune de timp să aflăm, de fapt, cine era în spatele manipulării.”
Întrebat dacă a doua variantă ar putea ține de negocieri, acesta a admis posibilitatea unui astfel de scenariu.
„Poate să facă parte din războiul cognitiv, războiul hibrid, categoric, dar nu vreau să intru în alte detalii până când nu am mai multe informații.”
Ministrul Culturii UDMR și-a dat demisia: Îmi cer scuze față de cei care se simt trădați
În urma îndemnului partidului din care face parte, UDMR, Demeter István și-a înaintat demisia din funcția de ministru al Culturii. „Îmi prezint și scuzele pentru a fi generat, involuntar frământări și divizare în societatea noastră contemporană și așa încărcată și împovărată de tensiuni”, a scris el.
În noiembrie 2025, Demeter András István le-ar fi povestit unor angajați cum a decurs o audiere a sa din anul 2012 în fața unui procuror al Parchetului General. În înregistrare, Demeter folosește cuvinte jignitoare cu referire la interesul național. „Declarațiile din această înregistrare sunt inacceptabile”, a spus Kelemen Hunor, președintele partidului.
Context
O investigație jurnalistică publicată de platforma 2mnews.ro, îi atribuie ministrului culturii, Demeter Andras Istvan într-o înregistrare din noiembrie 2025, cu un limbaj licențios la adresa interesului național. În birourile instituției, Demeter András István le-ar fi povestit unor angajați, cu detalii licențioase, cum a decurs o audiere a sa din anul 2012 în fața unui procuror al Parchetului General. Dosarul de la acea vreme viza o presupusă fraudă financiară legată de achiziția postului Radio Chișinău din Republica Moldova de către Societatea Română de Radiodifuziune (SRR). Este unul din cele patru dosare penale în care a fost cercetat ministrul, tot în perioada în care a fost în CA la SRR.
Înregistrarea audio l-ar fi surprins pe demnitar relatând replica pe care i-ar fi dat-o magistratului, în mod ironic:
„Zic: Doamna procuror, puteți să vă jucați cât vreți, dar dacă eu mă enervez, eu mă duc acum, că încă suntem în consiliul de administrație […] mergem frumos, îi anunțăm pe ruși, vindem radioul cu 5 milioane, dumneavoastră nu mai aveți pretinsul prejudiciu, statul român va câștiga, va fi pe profit. Și îmi bag p(…)la în interesul național, pentru că eu sunt ungur! Deci dumneavoastră ar trebui să-mi dați o statuie, că am făcut ce voi n-ați fost în stare, și dumneavoastră mă fu(…)eți cu p(…)la îndoită aicea”, conform sursei citate.
Domnul Kelemen Hunor incearca doar sa stearga imaginea colegului, dar eu cel putin sunt sigur, ca toti din acest partid politic UDMR ,gandesc la fel cu domnul ministrulu Demeter.
Santaj sau nu …..e mai putin important. Important e a spus sau nu a spus?
În toată istoria României, etnicii HUNGURI au trădat interesele naționale !
si pentru asa limbaj si tot trebuie alungat!