Nu este SAFE să introduci apărarea țării în lupta politică internă!

Părea că sloganele “pierdem banii europeni” și “nu ne vindem țara” sunt suficiente pentru a legitima discursul, pentru fiecare dintre părțile combatante pe frontul pentru moțiunea de cenzură! Înaintea depunerii moțiunii de cenzură se auzea, doar ca un susur timid, că și banii din SAFE ar putea fi pierduți dacă actualul guvern este dat jos!

Însă, de câteva zile, au început să explodeze petardele! Dacă deschizi televizorul sau surfezi pe rețelele sociale pare că SAFE a devenit principalul front de luptă politică internă! Ilie Bolojan merge la Suceava să fie prins în poză la evenimentul de semnare a contractelor pentru proiectarea și execuția a două loturi din „Autostrada Pașcani-Suceava”, prilej cu care declară că este vorba de „primul contract pentru România finanțat prin programul SAFE”. Însă când este întrebat de jurnaliști despre achizițiile pentru înzestrarea Armatei Române, prin același program SAFE, în loc să dea explicații se rezumă să replice că întrebarea este “tendențioasă şi eronată” sau dă vina tot pe … “greaua moștenire” lăsată de Marcel Ciolacu!

Iar televizoarele și rețelele sociale nu mai prididesc să ofere destul spațiu de emisie, respectiv de postare, pentru explicații legate de oportunitatea sau inoportunitatea modului de implementare a programului SAFE! Oare am putea să spunem că ceva nu este în regulă cu acest bombardament mediatic? Da, foarte multe!

În primul rând absența capilor Armatei Române din tot acest zumzet mediatic! Sunt singurii care ar putea să ofere substanță și legitimitate discuțiilor legate de înzestrarea Armatei Române, care nu trebuie să fie explicate de vocea sau aprobată de pixul unor politicieni! Politicieni care se pricep să ne explice ritos care puști, elicoptere, nave sau mașini de luptă sunt mai performante, de parcă au lucrat zeci sau chiar sute de ani în domeniul înzestrării cu tehnică de luptă!

Nu poți să afirmi că o anumită sumă alocată pentru înzestrarea Armatei Române reprezintă doar un “jeton” care salvează Șantierul Naval de la Mangalia – 2 Mai de la faliment! Păi… alocăm bani din SAFE să fabricăm nave de luptă la acest șantier doar pentru a-l salva din faliment? Sau pentru că este cel mai potrivit loc pentru fabricarea acestui tip de nave de luptă din toată Uniunea Europeană? Eu nu am un răspuns la această întrebare dar nu am primit unul lămuritor nici de la Radu Miruță! Dar știți ceva? Nici nu așteptam un răspuns în acest sens de la Radu Miruță! Mi-aș fi dorit să citesc un comunicat oficial al Statului Major al Forțelor Navale Române care să spună că există un raport detaliat cu privire la oportunitatea construirii celor patru nave de luptă, care vor fi finanțate prin programul SAFE, la șantierul de la Mangalia – 2 Mai (de ce nu la șantierul naval de la Galați sau Brăila, m-aș putea oare întreba?). Și să mai scrie în acel comunicat că acest raport are viza unor reputați specialiști în domeniul construirii de nave de luptă!

Dacă ar fi fost să citesc acel raport tehnic, probabil nu aș fi înțeles nimic. Pentru că nu sunt militar al Forțelor Navale Române și nici specialist în construirea de nave de luptă! Dar aș fi avut încredere într-un simplu comunicat oficial al Statului Major al Forțelor Navale Române și nu m-aș fi întrebat dacă fondurile SAFE sunt doar un “jeton”, ca la jocurile de noroc!

Iar dacă lărgim discuția de la nave de luptă la elicoptere, puști și mașini de luptă aș fi foarte încrezător că “lista de cumpărături” (cum deseori întâlnim, în discursul public, referirile la planul de investiții în industria de apărare a României, prin programul SAFE) este întocmită în concordanță cu capacitățile industriei de apărare din România și cu nevoile Armatei Române (achiziții de armament în curs de derulare, interoperabilitatea cu armatele celorlalte state membre NATO etc), dacă un comunicat oficial, precum cel menționat, ar fi dat publicității de Statul Major al Apărării sau dacă la ședința Comisiilor reunite de Apărare  ale Camerei Deputaților și Senatului (sau la conferința de presă ulterioară obținerii avizului acestor comisii) i-aș fi văzut pe șefii de arme ai Armatei Române în spatele lui Radu Miruță!

Pentru mine acest lucru ar fi fost o legitimare clară, în mijlocul acestui bombardament informațional, că banii din SAFE sunt cheltuiți pentru nevoile Armatei Române! Cineva ar putea argumenta că șefii de arme și-au spus punctul de vedere și că acesta a fost asumat și promovat de Șeful Statului Major al Apărării (membru CSAT) prin faptul că, în noiembrie 2025, CSAT a aprobat planul de investiții în industria de apărare a României, prin atragerea de fonduri prin programul SAFE.

Total de acord, dar ranforsarea deciziei CSAT, prin prezența militarilor în acest moment de criză, ar fi fost de natură să garanteze că suntem pe drumul cel bun cu privire la nevoile de înzestrare ale Armatei Române, chiar dacă au survenit modificări față de lista inițială de achiziții (un exemplu larg dezbătut este “încheierea unui Acord-cadru pentru o cantitate totală de 298 MLI și derivate, dintre care 232 MLI și derivate, în valoare totală estimată de 2.598,4 mil. EURO, prin accesarea mecanismului de finanțare SAFE”)! Și că producătorii de armament sunt aleși dintre cei pe care Armata Română îi consideră cei mai buni!

Atunci nu cred că ar mai fi existat atâtea dubii cu privire la modul în care aceste achiziții vor fi făcute și nici discuții neaoșe despre oportunitatea unor achiziții de armament anterioare sau aflate în derulare (de exemplu achiziția de camioane IVECO sau mașini de luptă OTOKAR). Nu cumva, în acest fel, este aruncată o umbră de încredere față de capacitatea militarilor români de a decide ce au nevoie? Sau asupra calității armamentului provenit din state aliate României? Nu se poate ridica întrebarea dacă, peste câțiva ani, nu vom auzi aceleași discursuri cu privire la achizițiile prin programul SAFE? Sau despre faptul că, după toate fondurile “localizate” prin SAFE, industria de apărare a României este tot doar o grămadă de utilaje ruginite care nu este în stare să producă nimic? Și poate că prezența militarilor ar fi fost de natură a ne face să ignorăm NOTELE INFORMATIVE despre pericolele implementării programului SAFE, „scurse, pe surse, în presă”, a căror veridicitate nu este infirmată sau confirmată de nicio structură abilitată a statului român!

Pe celălalt palier al bombardamentului informațional cu privire la programul SAFE, anume procedurile de achiziții publice, m-am întrebat și mă întreb și cu această ocazie dacă nu cumva Guvernul României ar fi fost mult mai legitimat în deciziile sale dacă ar fi supus aprobării Parlamentului (nu doar Comisiilor reunite de Apărare  ale Camerei Deputaților și Senatului) cheltuielile pe care intenționează să le facă prin programul SAFE și modul în care acestea se vor face!

Deunăzi, fără să anticipez explozia mediatică generată de moțiunea de cenzură, mă întrebam dacă lista de investiții și procedura de achiziții publice, aprobată de guvern prin ordonanță de urgență, ar fi trecut sau nu de votul Parlamentului? Nu avem de unde să știm, dar faptul că aveam o coaliție la guvernare și un aviz al CSAT mă face să cred că DA! Mai cred că, odată promulgată o astfel de lege de către Președinte, niciun politician care ar fi votat pentru, înainte de 20 aprilie 2026, nu și-ar dori să nu fie pusă în aplicare de către orice miniștri ar trebui să semneze contractele de achiziții.

Pentru că acum, fie că va trece sau nu această moțiune de cenzură, nu putem să nu ne întrebăm dacă ordonanța de urgență a guvernului cu privire la programul SAFE va trece sau nu de votul parlamentului! Iar românii, la unison cu Comisia Europeană și alte state aliate de unde am achiziționat tehnică de luptă vor rămâne în minte cu modul în care politicienii au pus la îndoială capacitatea militarilor de a se înzestra cu armamentul necesar pentru a ne apăra!