PSD taxează  Nu se atinge nimeni de „al nostru”

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a declarat, vineri, întrebat dacă-l va demite pe directorul CFR Călători, că judecă activitatea celor din subordine după profesionalism şi eficienţă, iar evaluarea se face la rece, nu după o greşeală de moment sau după o declaraţie, ”oricât de nefericită a fost”.

Întrebat, vineri, dacă îl va demite pe directorul CFR Călători, Cătălin Drulă a declarat: “Principiile pe care funcţionez şi echipa mea funcţionează cât timp sunt aici, sunt pe bază de profesionalism şi eficienţă. Asta înseamnă că actul de management se judecăt aşezat, la rece, nu după o greşeală de moment, o declaraţie oricât de nefericită a fost. Domnul director de la CFR Călători şi-a prezentat scuze public ieri şi pentru mine subiectul e încheiat”.

Ministrul Transporturilor a precizat, însă, că există o evaluare a mandatului directorului CFR.

”Există o evaluare a mandatului dumnealui. Dumnealui are un mandat, conform legii, de patru plus două luni. Aşa sunt mandatele cu o evaluare interimară la patru luni şi una finală la şase luni. Acest termen de patru luni se împlineşte pe 19 august. Vom avea o evaluare profesionistă aşa cum facem pentru toţi managerii pe care i-am adus în Ministerul Transporturilor şi vom concluziona atunci ce se întâmplă în continuare la CFR Călători”, a mai declarat Drulă.

Dar Barna ce mai zice?

„Am avut o discuție cu premierul ieri. Nu e nicio problemă. Pentru mine subiectul este închis”, a declarat copreședintele USR PLUS Dan Barna despre situația lui Ovidiu Vizante, șeful CFR Călători.

„Nu ajută pe nimeni o isterie falsă. (…) Trebuie să evaluăm oamenii, inclusiv directorul de la CFR, în funcție de activitățile și nu neapărat de o declarație. Nu este nici prima dată, nici ultima dată când datorită accidentelor sau a fenomenelor meteo extreme se întâmplă astfel de eveniment. Ceea ce însă este foarte important, învățământul principal pe care îl tragem și un obiectiv al directorului CFR Călători este un plan de management de reație în situație de criză, pentru că a fost o criză”, spune Dan Barna.

El afirmă că Ovidiu Vizante „de trei luni a început să facă schimbări semnificative”.

„Nu este prima oară când se întâmplă ca un tren să se blocheze datorită accidentului. Cu toții, cei care am călătorit cu trenul am stat în tren când s-a blocat și am stat o oră, două, trei, cinci… după situație. Când am fost student cred am stat undeva la șapte sau opt ore, undeva pe Valea Oltului. Accidentele sunt inevitabie, din păcate”, adaugă Barna.

El a evitat să comenteze solicitarea adresată de premierul Florin Cîțu ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă, pentru a-l demite pe directorul CFR Călători: „Am avut o discuție cu premierul ieri. Nu e nicio problemă. Pentru mine subiectul este închis”.

Directorul CFR Călători, Ovidiu Vizante, a intervenit, joi dimineață, la Antena 3, și, întrebat de ce o locomotivă nu a ajuns timp de 8 ore la trenul în care se aflau copii care se întorceau din tabără, de la Costinești, a spus că nu el trebuie întrebat despre acest lucru.

„De ce mă întrebați pe mine? Noi am pus la dispoziția CFR-ului această locomotivă. Dacă a fost un pom căzut pe linie, locomotiva nu poate, din păcate, sări peste linie (…) Încercați, totuși, să vorbiți cu responsabilii, cei care se ocupă de circulație. (…) Cred că e impropriu să spuneți că au stat abandonați (…), încercați să găsiți transbordare pentru 1.000 de călători la 1 noaptea”, a spus Vizante.

Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători “C.F.R. Călători”-S.A este în subordinea Ministerului Transporturilor, condus de Cătălin Drulă (USR PLUS).

Joi, Florin Cîțu i-a cerut ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă să îl demită pe directorul CFR SA, Ovidiu Vizante, spunând că „dacă directorul CFR ar fi lucrat la Guvern, acum era acasă”.

Reacția acidă a PSD

„Politica durerii în cot față de nevoile românilor este deviza useristă exprimată perfect de acest Vizante”, spune secretarul general al PSD, Paul Stănescu. El afirmă că directorului CFR Călători i se reproșează „indiferența, aroganța și tupeul cu care a tratat pasagerii din trenurile blocate”.

„Directorul CFR, Ovidiu Vizante, este imaginea exactă a acestei guvernări PNL/USR. Niciodată ei nu sunt de vină. Dacă Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, Vicepremierul Barna și ceilalți useriști îl apără, până în pânzele albe, pe acest individ lipsit de orice empatie față de acei copii și călători, înseamnă că nu este absolut nicio diferență între ei. Cine se aseamănă se adună. Politica durerii în cot față de nevoile românilor este deviza useristă exprimată perfect de acest Vizante. Nu i-a cerut nimeni să mute trenuri și locomotive stricate mai repede decât se poate”, transmite secretarul general al PSD, Paul Stănescu.

El spune că ceea ce i se reproșează lui Vizante „este indiferența, aroganța și tupeul cu care a tratat pasagerii din trenurile blocate”.

„Un pahar de apă și un sandwich din bugetul CFR nu ar fi fost nicio pagubă. Dar cum să se gândească ei la un minim gest de compasiune, când durerea în cot este deviza asumată? Drulă îl ține în brațe pentru că e mai important Vizante pentru el, decât toți pasagerii din toate trenurile. Sunt orbi la nevoile românilor. S-au cocoțat pe like-urile de pe Facebook și nu mai văd nici șobolanii din București, nici copiii care mor de sete în trenurile oprite pe câmp, nici valul patru al pandemiei, nici creșterea euro, nici eșecul PNRR, nici agricultura care este la pământ. Această guvernare care funcționează sub semnul șobolanului, într-o capitală a Uniunii Europene, este o rușine. Cine ar fi crezut că Nicușor Dan va fi primar la București ca să numere șobolanii de pe străzi și să ne zică că sunt același număr ca și în anii trecuți? Dacă USR-ului i-ar fi păsat de pasagerii blocați în tren, Vizante era acum acasă și nu-l mai deranja nimeni ca să-și facă treaba de director al CFR. Iar dacă USR-ului i-ar fi păsat cu adevărat de români, împreună cu Vizante pleca și Drulă. Dar nu le pasă. Pentru că pur și simplu îi doare-n cot”, conchide Stănescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

16 Comentarii

  1. Pe vremea locomotivelor cu aburi, bunicii mei isi desfasurau actvitatile, in timpul zilei, nu dupa ceas ci dupa mersul trenurilor. Parca o aud pe bunica-mea, in vacante:” Scoala-te, a trecut trenul de 8! „, ” Vino la masa, a trecut trenul de 1!” , ” Intra in casa, a trecut trenul de 6 !”.

  2. Circ, circ si iar circ!!! USR-Plus, PNL si UDMR distrug tara iar PSD valseaza!!! De ce face Ciolacul opozitie de catifea si PSD asista pasiv cum tara e bagata in haos de Citu??? Cu putin inainte de ultimile alegeri parlamentare, in mod sigur Ciolacul a avut o convorbire de taiana cu WKJ la Cotroceni sau in alta locatie pe sestache, in care Johannis i-a explicat c-a dat ordin ca Dragnea sa fie condamnat, el Ciolacul sa preia PSD. Ca alegerile vor fi fraudate, PSD sa nu faca galagie si sa accepte rezultatul asa cum e. Ca-l aresteaza pe Dragnea a doua zi dupa incheirea alegerilor si PSD sa nu opuna nici o rezistenta. Ciolacul sa-i dea afara din partid pe toti oamenii lui Dragnea si PSD sa faca opozite doar de ochii lumii „guvernului meu”, adica al lui Johannis. Ciolacul e Iuda care l-a vandut pe Dragnea si a adus PSD in siajul presedintelui. Daca eu am dreptate in cele afirmate, Ciolacul v-a fi pedepsit de Sfantul Dumnezeul, Imparatul Ceresc pana la sfarsitul acestui an. Nici WKJ nu va scapa de pedeapsa divina. Cum vor fi pedepsiti cei doi, numai Sfantul Dumnezeu, Imparatul Ceresc stie???

  3. Despre Paul Stanescu putem afirma ca e un propagandist slab,cu ziceri deplorabile…sa isi vada de tractor..

  4. USR = CORUPTIE; CORUPTIA UCIDE; USR = SRI; USR SI SRI UCID TOATA ROMANIA; DNA PROTJEAZA USR SI SRI; DNA = CORUPTIE

  5. Când au votat românii nu s-au gândit că pe ăștia îi doare in cot de votanți, acum au ce au votat.

  6. Dezgustător om acest Ovidiu Vizante. Dar asemenea lui sunt și apărătorii lui de teapa lui Drula,Cristina Pruna ( ce fruct otrăvit și acru e aceasta femeie), Barna. Se dovedește ca USR Plus e partidul oamenilor perverși si al parvenitilor. Nu mai trebuie votați. Afara cu astfel de jigodii!

  7. ŞEFILOR !

    V-aţi gândit să inventaţi locomotiva cu drujbă şi macara ? Ce simplu ar fi fost !
    Parafrazând: „Mintea prea odinită naşte monştri (1000 de pasageri la 1 noaptea ?! Şi câte vagoane ? Câţi acari Păun ? Cîţu, câţi, Cîţi ai prin guvern ?!” Câţ de-aici ! Ca să se înţeleagă: aşa cum le spui la pisici ! Cu şobolanii din guverne ori marca „Clo Clo.. Parcă Claude François, nu ? ( – Cu Clothilda (în)Armada – o „De Goală” cu baston de mareşal napoleonian în raniţa de primar” – ne comportăm altfel.) SFAT gratis: Chivernisiţi-vă acum,cât sunteţi la putere, că n-o să vă mai „odihniţi / hodiniţi – cum se spune prin alte părţi – în fotoloaiele – am inventat cuvântul ! – de prin birourile goale şi „nule” – dacă-s goale, n-am dreptate ?!”

  8. Nemernicul Dan Bârnă își bate joc de o tara întreaga și declara ca pentru ilustrissima lui nulitate subiectul Vizante ar fi închis. Îl va redeschide electoratul la alegerile viitoare și praful se va alege și de acest urangutan de la Sibiu, și de Usr Plus. Și de Drula, și de Pruna. Un monstru aceasta femeie.

  9. Singura ocazie ca aceste canalii sa fie trimise acasa (si apoi, multi dintre ei in puscarii !) este ziua votului ! Dar pentru aceasta trebuie sa existe si alternativa credibila si valabila, nu doar „ii votez pe astia acum, pentru ca vor fi, cred, mai putin rai decit precedentii !”

  10. Pt.#gelu: AVETI DREPTATE DOMNULE! Acesta a fost scenariul scris inafara tarii si pus in regie si apoi in practica cu concursul serviciilor tradatoare in cirdasie cu cozile de topor autohtone.”Justitia,inclusiv cea divina,intirzie dar soseste”;parafrazare dupa Fidel Castro de meserie avocat.

  11. Greu să decelezi dacă indivizii din USR+PLUS sunt imbecili, inculți, ticăloși sau mai degrabă toate la un loc. Domnul acesta înalt Barna suferă de retard coșcogeamite? Băi,?domnule Dan Barna înainte de 1989 pe Căile Ferate Române circulau sute, poate mii de trenuri.Trenuri de navetiști pentru 3 schimburi, trenuri de persoane cu oprire în toate haltele, trenuri accelerate, trenuri rapide, mii de vagoane de tren de marfă cu grâne, cu sfeclă de zahăr, cu cărbune, cu minereuri, cu petrol, cu concentrate de metalurgie neferosă, cu produse finite, import, export etc… Acum e liniște se exportă cherestea, grâne și fier vechi la export și sunt căteva trenuri de persoane care nu mai se numesc românește adică Personal, Rapid, Accelerat ci și Regio și InterRegio.

  12. unde-i DNA sa-i aresteze pt abuz in serviciu, incompetență crasă, declaratii ce incită la ură, incalcarea gravă a drepturilor copiilor, la dreptul la un nivel de trai decent, la sănătate ??????

  13. Haita de talhari aroganti. L-am auzit si pe Barna batand campi cand a fost intrebat ce ar fi facut daca copilul lui ar fi ramas blocat in tren 8 ore la mama dracului fara apa si mancare.
    Pai ce sa se fi intamplat? In acel tren era doar (editat) Plozii USR-istilor nu circula cu trenul, mijloc de transport ptr sarantoci si resursa financiara ptr USR. Daca totusi ar fi fost vreo progenitura USR-ista pe acolo, sa vedeti cum ar fi fost mobilizata militia, armata, NATO, ONU… TOTI, cu elicopter, tanc, avion, autobuz, submarin.. etc. Asa? Ghinion, vorba politrucului de 2 bani.
    O imensa prapastie se casca intre guvernul lui Iohannis si poporul roman.

    p.s. sa nu uit, PeeeSeeeDeee e de vina. Si ptr incompetenta si ptr declaratiile „autoritatiilor”.

  14. @Doina Oltului : uite aici în legătură cu Paul Stănescu îți dau și eu dreptate odată, în sfârșit. Dar de ce ești supărat (ă) pe Ciolacu, Stănescu, Dâncu, Tudose, Grindeanu et comp ? Sunt tot de-ai voștri, nu vezi ce „opoziție” fac ? 🙂 Toți cei care conduc azi Pesedeul nu sunt oponenții voștri, sunt partenerii voștri cei mai de încredere, sunt toți de la aceeași Unitate ca și voi. Nu e colegial ceea ce faci… 🙂

  15. A fost o situtie de urgenta, Arahat de ce nu a intervenit ?

  16. Român vă spune că.,CIULEACU o luat PSDEUL DE LA DĂNCILĂ,prostindo să candideze la prezidențiale.Doar nu credeți că CIULEACU e m ai bun că,Cuțu.PSD nu lua atîta la parlamentare dacă nu îl ajută WERNER.Pînă va sta Ciulamaua asta la partidul PSD că șef se va alege praful de partid.Ducăse dracului toți,dar toți.Își bat joc de noi,păcat că îi lăsăm.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.