Nu se mai scrie corect limba română

Şi nici engleza, germana sau spaniola. Nici o limbă nu se mai scrie cum trebuie. Sunt greşeli peste tot cauzate de o lipsă generală de grijă din partea editorilor şi scriitorilor. De vină este „era digitală”, care a invadat timpul, minţile şi concentrarea celor care scriu şi redactează într-un spaţiu public.

România se numără printre puţinele ţări din lume care nu au o tastatură specială pentru limba lor. Faptul că scriu cu ş, â, ţ ş.a.m.d. este datorită faptului că am instalat un program de diacritice pe laptopul meu (sau computer portabil de pus în poală, cum ar fi zis George Pruteanu!). Am impresia că poporul român şi sistemul de învăţământ nu mai respectă limba română. Peste câţiva ani, tinerii nu vor mai şti de ş, î, â pentru că nu le vor mai folosi. Mess-ul folosit de tânăra generaţie înseamnă că mulţi nu mai scriu corect româneşte şi nimeni nu îi mai corectează. Agenţia de presă Hotnews nu foloseşte diactrice, Mediafax şi cotidianul.ro le folosesc.

Înainte să scriu „necrologul” limbii române, vreau să subliniez un fapt interesant, şi anume secretul că unii scriitori străluciţi erau cunoscuţi pentru stilul lor neatent şi nedisciplinat. Unii făceau greşeli de ortografie care erau ulterior riguros corectate de editorii lor care aveau şi timp, şi bani la dispoziţie să iasă „o carte perfectă, fără cusur”. Vladimir Nabokov, autorul romanului „Lolita”, care a scris şi în engleză, şi în rusă, scria impecabil, fără greşeli. Însă F. Scott Fitzgerald, autorul cărţii „Blândeţea nopţii”, s-a luptat să scrie cuvinte simple, cum ar fi în limba engleză „definite”, pe care el l-a scris „definate”. Cei care nu scriu mereu corect în limba lor pot fi nişte scriitori sublimi şi vii, iar cei care nu greşesc niciodată scriu nişte texte plicticoase, rigide, insipide, care te adorm. Este interesant că autorul romanului ”Marele Gatsby” nu reuşea să scrie corect un cuvânt de nivelul unui copil în clasa 5-a!

Cei care nu scriu corect un cuvânt, mai ales în limbile care nu se scriu fonetic (cum ar fi engleza), s-au născut aşa în cele mai multe cazuri. Un scriitor cu o minte care nu înregistrează modul în care cuvintele sunt scrise tinde să vadă prin cuvintele pe care le întâmpină – direct lucrurile, personajele, ideile, imaginile şi emoţiile pe care le evocă. Un „abecedar” bun, prin contrast, genul care ştie fiecare cuvânt şi toate ciudăţeniile anumitor cuvinte, tinde să vadă limba ca un sistem. Cei care scriu impecabil sunt deseori atraşi de poezie şi de jocuri de cuvinte, în timp ce cealaltă categorie vede limba ca un mod de exprimare, şi nu un scop în sine, poate excela la reportaje sau la descriere.

Înainte de tehnologia digitală, editorii aveau editori şi corectori care filtrau greşelile scriitorilor. Acum, aceştia nu mai există. De aici a venit degradarea limbilor, care va continua dacă nu există un efort important în fiecare ţară să oprească acest fenomen. Limba înseamnă cultură, istorie şi civilizaţie. Neglijarea ei înseamnă că ne întoarcem la epoca de piatră, măcar din punct de vedere cultural.