O comisie din Parlament cere aviz pentru amputarea legii antifumat

Ministrul Sănănății, Vlad Voiculescu, susține că astăzi la Comisia pentru Drepturile Omului din Parlament, se va ciunti legea antifumat astfel încât fumatul să poată fi posibil în orice spațiu închis.

Vinovat de acest fapt, în optica lui Voiculescu este noul „Partid Stat Dragnea”. „La umbra respingerii premierului, oarece domni din
Parlament au trecut deja la treabă. În Comisia pentru Drepturile Omului, se cere aviz pentru amputarea legii de interdicţie a fumatului în spaţiile publice închise. Pentru reamintire, COMISIA DE SANATATE din Senat (!!!), condusă şi atunci şi acum de distinşi membri ai noului Partid Stat Dragnea (PSD) – parte dintre domniile lor chiar distinşi membri ai breslei medicale – au propus modificări care nu înseamnă altceva decât o SCHILODIRE a legii antifumat. Ce s-a mai întâmplat între timp? Senatul a aprobat deja tacit modificarea legii aşa încât FUMATUL AR FI POSIBIL, PRACTIC, ÎN ORICE SPAŢIU ÎNCHIS.
Camera Deputaţilor este camera decizională. Nicăieri nu este consacrat în vreo lege sau în Constituţie dreptul de a fuma, dar propunerea de modificare a legii tratează fumatul în spaţiile publice închise exact
aşa. Forma actuală a legii antifumat este doar unul dintre punctele care merită şi trebuie aparate de întreagă societate, împotriva intereselor industriei tutunului şi împotriva intereselor unor anumiţi membri ai Parlamentului”, a scris Voiculescu pe pagina sa de Facebook.

Aurelia Cristea, deputatul care a promovat legea antifumat, a fost scoasă de pe listele PSD la alegerile din 11 decembrie la cererea lui
Liviu Dragnea.

Proiectul de lege care prevede interzicerea fumatului în spaţiile publice închise, spaţiile închise de la locul de muncă, la locurile de
joacă pentru copii, în unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului a fost adoptat pe 15
decembrie 2015 de plenul Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz. Legea a intrat în vigoare de la 16 martie anul curent.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4562 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.