De 1 Iunie. O mamă de 29 de kilograme și cinci copii cât o lume întreagă

De 1 Iunie, nu e doar despre baloane și fericire.

Într-o căsuță mică din Rahova, cu două camere, curte comună și o bucătărie improvizată într-un hol micuț, trăiește o familie care sfidează realitatea.

Cinci copii — patru băieți și o fată — cresc sub aripa unei mame care cântărește doar 29 de kilograme. Chiar și așa, are o forță sufletească pe care nu o poți măsura în unități omenești. La 45 de ani, pensionată medical, fragilă ca o frunză, dar încăpățânată ca o stâncă din Carpați, femeia aceasta ține loc de tot. Și de mamă, și de tată, și de scut, și de lumină.

Tatăl vine mai mult seara. Contribuie cu jumătate din chirie. Restul — viața, greul, grijile, nopțile nedormite— toate sunt ale ei. Ale mamei.

Femeia cu dimensiuni de copil nu regretă o secundă viața aleasă. Copiii — cinci inimi care bat pentru ea —   sunt sufletul și rațiunea sa de a trăi. Cei mari sunt în clasa a VII-a. Și sunt excepționali. Sfioși și cuminți, nu se lasă descurajați de greutăți. Încearcă să treacă peste neajunsuri și să meargă mai departe. Și reușesc.

Visuri mari, dorințe modeste

Băiatul cel mare iubește biologia și engleza. Ia în calcul să devină medic, asistent medical sau profesor de biologie. Dacă ar avea bani, nu și-ar lua nimic extravagant. Ar vrea doar ca toți ai lui să fie bine. Și, da ar vrea ceva și pentru el. Un lanț nou pentru bicicleta lui veche, fiindcă cel de acum a ruginit și frânele nu mai țin. Atât. Asta e dorința lui.

Fratele său cel mai apropiat ca vârstă e îndrăgostit de matematică, engleză și… gătit. Dacă ar avea o lume ideală, în care banii să nu fie o problemă și familiei sale să nu îi lipsească nimic, ar avea o singură dorință. Ar vrea un loc unde să gătească în voie. Bucătărioara de acum, chiar dacă e curată, e mult prea mică pentru ce speră el să prepare. Visează la o emisiune culinară. Nu la faimă. La bucuria de a face ceva cu mâinile lui. Și la a-și hrăni frățiorii și mama.

Băieții și sufletul casei

Cei mici sunt în clasa a II-a. Sunt doi băieți plini de energie care seamănă cu Harry Potter și cu Morcoveață. Plini de viață ca argintul viu, nu uită totuși să ridice mâna înainte să vorbească: „Doamna, pot să spun ceva?” Sunt politicoși, cuminți și atenți. Crescuți cu respect. Și ei iubesc orele de matematică și Limba Română. „Și pauza”, completează hâtru unul dintre frații mai mari.

Iar mezina — singura fată — e sufletul casei. La cei cinci ai săi, ea este lumina. Zâmbetul. Copilul blond și creț care aduce culoare în zilele gri.

Copiii nu au fost niciodată într-o vacanță adevărată. Nu au nici măcar bunici la țară la care să meargă. O ieșire la mare ar fi un vis. Au fost o dată, demult, într-o salină, dar nu își aminesc exact unde. „Am fost demult, și…am răcit!”, mărturisește unul dintre băieții mai mari.

De la casa de copii, la propriii copii

Mama lor luptă în continuare, chiar dacă viața n-a iubit-o prea mult. Femeia vine dintr-un loc în care nu ar fi trebuit să crească nimeni: casa de copii. Apoi, a trăit pe străzi. A dormit pe unde a apucat. A sperat mereu la o familie a ei. Tocmai de aceea, acum că o are, o ține aproape cu toată puterea celor 29 de kilograme ale ei.

Nu a avut noroc. Dar nu s-a lăsat. Nu se lasă doborâtă de faptul că soțul nu-i e deloc aproape. Are cel mai bun motiv din lume pentru asta. Știe că are copii buni. Știe că sunt educați, politicoși, muncitori. Știe că merită mai mult decât o casă fără apă curentă, cu o fântână în curte, cu o bucătărie improvizată și cu o primărie care le-a spus că „sunt alții mai rău ca voi”.

Organizația Salvați Copiii este cea care nu i-a lăsat singuri. De șapte ani, familia este sprijinită de Organizația Salvați Copiii. Sorina Fekete, asistentul social care se ocupă de ei, e îngerul lor păzitor.

„Copiii cei mari au ajuns la noi când aveau 7 ani. Noi le-am fost aproape și, pentru că i-am văzut că sunt copii buni și că învață bine, ne-am ocupat în continuare de toți”. Iar doamna Fekete a trecut de stadiul în care are grijă de copii doar pentru că lucrează la Salvați Copiii. Cei mici i-au devenit atât de dragi încât se luptă și cu autoritățile ca să le obțină acestora condiții bune de trai și de învățătură.

Ajutor de la Salvați Copiii

Ea este cea care a mers de nenumărate ori la Primărie și nu a lăsat lucrurile la întâmplare. „Ne-am dus și le-am spus că nu se poate ca această familie să nu fie ajutată. Măcar cu o igienizare serioasă a casei. Colaborarea cu Primaria și DGASPC sector 5 a fost foarte bună, ne-am împărțit sarcinile și am reușit să asigurăm resursele necesare igienizării locuinței. Pe lângă cele necesare unei locuințe care găzduiește șapte suflete, am cumpărat paturi suprapuse pentru copii, fiindcă încăperea este atât de mică încât altă soluție nu era viabilă”.

Datorită sprijinului Organizației Salvați Copiii, cei mici ajung la oftalmolog și la stomatolog. Doamna Sorina ține legătura și cu profesorii când este cazul. Se asigură că nu le lipsește nimic. Îi vede. Îi ascultă. Îi ține aproape.

O familie care trăiește din puțin, dar dă mult

Mama are o pensie de 400 de lei. Copiii primesc burse de merit — pentru că învață excelent. Dar în vacanțe, bursele se opresc. Și atunci începe lupta pentru supraviețuire.

Cei mari o ajută la cumpărături. O țin de braț. O protejează. O veghează. Ea, deși ar avea nevoie de spitalizare, nu pleacă nicăieri. Nu poate. Nu vrea să-i lase singuri.

O familie care nu cere milă, ci șansă

Într-o lume în care unii au totul și nu știu cum să-l utilizeze, există această familie: cinci copii buni, politicoși, muncitori, și o mamă care, deși abia se ține pe picioare, ține universul lor în echilibru.

Nu sunt o poveste tristă. Sunt o poveste puternică. O poveste despre demnitate, iubire și supraviețuire. Și foarte multă speranță.

N. red. Din motive lesne de înțeles, nu publicăm fotografii, nume sau informații care i-ar putea pune pe copii într-o lumină nefavorabilă față de colegii lor.