O nouă alertă meteo de la ANM

Alertă ANM ploi

Meteorologii au actualizat, marţi, informarea meteo, anunţând precipitaţii moderate şi intensificări temporare ale vântului începând de marţi ora 15.00 până miercuri la ora 8.00. De asemenea, la munte este anunţat viscol.

Potrivit ultimei informări meteo, începând de marţi ora 15.00 până miercuri la ora 8.00 vor fi precipitaţii în sudul, centrul şi estul ţării şi pe arii restrânse se vor acumula cantităţi cuprinse între 10 şi 15 l/mp.

La munte şi în Transilvania vor fi mai ales ninsori şi lapoviţă şi va continua să se depună strat de zăpadă.  În Moldova precipitaţiile vor fi mixte, iar în Oltenia şi Muntenia vor predomina, treptat, ninsorile.

Temporar vântul va mai avea intensificări, cu rafale în general între 45 şi 55 de kilometri la oră, iar în zona montană înaltă, cu viteze de peste 70 de kilometri la oră, viscolind ninsoarea sau spulberând zăpada.

Codul galben de viscol, în vigoare până miercuri la ora 4.00, a fost restrâns la zona montană a judeţelor Braşov, Covasna, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Mehedinţi, Gorj, Sibiu, Alba, Caraş-Severin, Hunedoara, Vrancea şi Buzău.

În Munţii Banatului, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură va continua să ningă moderat cantitativ. Vântul va avea intensificări, cu viteze mai mari la altitudini de peste 1.500 de metri, unde temporar rafalele vor depăşi 80 – 90 de kilometri la oră şi va fi viscol.

Meteorologii au emis o prognoză specială pentru Capitală marţi, când sunt aşteptate ploi slabe şi vânt moderat, urmând ca vremea să se răcească, iar în cursul nopţii, ploile să se transforme în lapoviţă şi ninsoare. Este posibil să se depună un strat de zăpadă de 2-5 cm, avertizează ANM.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) avertizează că vremea va continua să fie rece şi închisă marţi. Temporar va ploua, iar în cursul nopţii, treptat ploaia se va transforma în ninsoare şi este posibil să se depună strat de zăpadă de până la 2…5 cm.

Vântul va sufla moderat în cursul zilei, cu rafale de până la 35…40 km/h, apoi va slăbi în intensitate.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 5 grade Celsius, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de -1…0 grade Celsius.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.