Italia, prima țară G7 care vrea să o ia pe Noul Drum al Mătăsii

O șansă ca UE să se trezească

Guvernul de la Roma se află sub o presiune diplomatică crescânda din partea Statelor Unite, Germaniei și Franței, care încearcă să împiedice semnarea unui acord preliminar pentru intrarea Italiei în uriașul proiect de infrastructura al Chinei ”Belt and Road” sau Noul Drum al Mătăsii Feroviar și Maritim. Guvernul italian se află în fața unei dileme: dacă merge pe Drumul Mătăsii, SUA îi devine inamic; dacă părăsește acordul cu China, piața chineză va rămâne închisă pentru Italia.

Italia nu ar fi prima țară UE sau NATO care intră în acest proiect. Până acum au făcut-o Croația, Cehia, Ungaria, Grecia, Malta, Polonia și Portugalia, potrivit Reuters. Însă Italia ar fi prima țară membră G7 care ar adera la proiectul chinez și este și a treia putere a zonei euro și stat fondator al UE. Semnalul transmis de Roma ar fi unul foarte important.

Prima care a reacționat a fost administrația SUA, alegând canalul platformelor sociale. Consiliul Național de Securitate al SUA a postat un mesaj pe Twitter: ”Italia este o mare economie globală și o destinație pentru investiții. Susținerea Belt and Road oferă legitimitate abordării prădătoare a Chinei când vine vorba de investiții și nu va aduce beneficii poporului italian”. A urmat apoi Garrett Marquis, unul dintre consilierii președintelui Donald Trump: ”Italia este o mare economie și o țintă a investițiilor. Nu e nevoie ca guvernul Italiei să legitimeze programul de infrastructură neserios al Chiei”.

Reacțiile de la Bruxelles au fost mai reținute, însă clar împotriva aderării Italiei la proiectul Beijingului. Un purtător de cuvânt al UE a declarat ca Europa cooperează cu China în acest proiect, însă asta cu condiția ca ”Beijingul să facă din el o platformă deschisă în care să se aplice regulile pieței, standardele europene și internaționale”.

Italia: UE și NATO nu ne pot interzice să facem afaceri cu China

Vizita președintelui Xi Jinping la Roma, pe 22 martie, pare să fie preludiul semnării acordului preliminar dintre China și Italia pentru Noul Drum al Mătăsii. ”Luându-ne toate precauțiile necesare, cred că poate fi vorba despre o oportunitae pentru țara noastră”, a spus o premierul Giuseppe Conte, pe 8 martie. Același Conte a avut și o reacție la avertismentele SUA: ”Am explicat că pentru noi este vorba de o alegere comercială și economică. Faptul că suntem în NATO și în sistemul european nu ne împiedică să facem alegerile economice și comerciale care să ne permită să avem mai multe oportunități”.

A reacționat și Michele Geraci, subsecretar in Ministerul Italian al Dezvoltării Economice. ”Sincer, sunt puțin surprins. Nu înțeleg de ce este atât de controversat. Este un acord cadru, doar indicăm niște sectoare srategice în care să promovăm investițiile comune. Lucrăm la infrastructură, transport, autostrăzi, comerț, industrie, economia verde. Companiile private vor decide dacă participă sau nu. Dacă participă, vor avea garanții pentru susținerea lor în eventuale dispute legale. Mă întreb de ce este atâta îngrijorare. Ne vom proteja proprietatea intelectuală, avem o regulă de aur care este printre cele mai stricte din Europa. Am oferit Statelor Unite toate asigurările în această privință”.

La îngrijorarea că Italia ar fi prima țară G7 care aderă la Noul Drum al Mătăsii, Geraci a răspuns: ”Și ce dacă? Ungaria, Polonia, Grecia au făcut același lucru și nu le consider niște țări de mâna a doua în Europa. Cei care gândesc diferit nu au o adevărată viziune europeană. Iar G7 poate fi un concept depășit: nu mai reprezintă cu adevărat cele mai mari puteri economice, pentru că nu include India și China”.

Va deveni oare Veneția un port chinez în curând, așa cum s-a întâmplat la Pireu? Va fi Italia prima țară G7 și prima mare putere europeană care să intre în Noul Drum al Matasii? Va fi bine pentru Europa și pentru Occident?

SUA: Este imperialism chinez mascat!

Părerile sunt împărțite. Viziunea administrației de la Washington este limpede – partenerii și aliații SUA nu au ce căuta în proiectul chinez. Pentru SUA, proiectul este o capcană a datoriilor și a arătat deja cum funcționează în țările asiatice care s-au alăturat, în special în Malaezia și Sri Lanka. China alege țări izolate, cu guverne slabe, cu economii îndatorate, care caută state puternice care să investească în infrastructură și locuri de muncă fără prea multe condiții politice. Numai că uriașa parte a proiectelor din aceste țări sunt duse la capăt de companii chineze, iar datoriile rămân tot în seama țării care a semnat acordul cu Beijingul. Din acest moment, statul respectiv este vulnerabil și poate fi influențat de China. În ce privește experiența europeană, s-a constatat cum containerele chineze vin pline în Europa, dar pleacă goale înapoi in Est. Nu este un comerăț cu adevărat echitabil. Pe scurt, viziunea SUA este că Noul Drum al Mătăsii este manifestarea imperialismului chinez, mascat de proiecte de infrastructură și împrumuturi pentru țările îndatorate.

UE: China este rivalul sistemic!

Viziunea UE este ceva mai temperată decât cea americană, însă cu tot mai multe semnale de respingere a Chinei. Chiar în timpul disputei legate de intrarea Italiei în parteneriatul cu China, Comisia Europeană a prezentat un nou proiect de Strategie UE-China în care Beijingul este numit pentru prima dată ”rival sistemic”. În ultima asemenea strategie, elaborată în 2016, China era tratată cu mult mai multă moderație de Bruxelles. ”Este un competitor economic care caută să obțină dominația tehnologică și este un rival care promovează modele alternative de guvernanță”, se arată în comunicarea strategică a Comisiei. Sunt criticate și subsidiile de stat pentru companiile chineze. ”Vrem să evităm situația în care sa fim obligați să concurăm cu subsidiile publice. Noi credem în economia socială de piață și nu suntem în favoarea economiei bazate pe subsidii”, a spus vicepreședintele CE, finlandezul Jyrki Katainen. ”China provoacă țările europene unele împoriva altora, iar asta face ca o investiție chineză într-un port din Grecia să ducă la blocarea unei poziții comune a UE privind drepturile omului în China”, a spus eurodeputata olandeză Marietje Schaake. ”Aceste sciziuni trebuie să înceteze”.

Germania si sateliții ei fac mari afaceri cu țara pe care o condamnă

Pe de altă parte, viziunea europeană este una ipocrită și a dublului standard. Guvernul Germaniei este de acord ca proiectul Noului Drum al Mătăsii este un cal troian al Chinei în UE (așa arată un document semnat de ambasadorii la UE ai statelor membre, cu excepția Ungariei). Pe de altă parte, cea mai importantă conexiune feroviară a Drumului Mătăsii în UE este la Duisburg, în Germania. Apoi, porturile Valencia, Bilbao, Zeebrugge fac afaceri mari cu Cosco (China Ocean Shipping Company) și sunt avute în vedere pentru o eventuală preluare de către gigantul chinez. La fel, Franța președintelui Macron a semnat un contract de 10 miliarde de dolari pentru vânzarea de avioane Airbus în China.

Alberto Bradaninifost ambasador al Italiei la Beijing este revoltat de opoziția Germaniei. ”Țările din Nordul Europei, Germania și sateliții ei în special, care se opun acum semnării acestui memorandum de înțelegere între Italia și China – poate pentru că trebuie să facă pe plac Americii – fac afaceri cu China în toate domeniile și in orice mod posibil, fie sub umbrela Drumului Mătăsii, fie altfel”.

Același diplomat vorbește despre lipsa de responsabilitate a UE când vine vorba de comerț, un domeniu în care statele UE au cedat total prerogativele Bruxellesului. ”Europa nu este un atu pentru Italia, ci este un dezavantaj, un factor care produce daune structurale în economie și în bunăstarea cetățenilor”, spune Bradanini. De aceea, el exclude ideea că decizia Italiei de a semna acordul cu China este o mișcare a guvernului populist de la Roma pentru a întări curentul eurosceptic in UE. ”Cred că decizia Italiei nu are de-a face cu situația critică dintre Roma și UE, ci se bazează strict pe protejarea legitimă a intereselor naționale”.

Fostul diplomat italian subliniază că avantajele pentru Italia în acest potențial parteneriat cu China țin de investițiile chineze în infrastructură, nu de comerț. ”Pentru Beijing, memorandumul are în principal o valoare politică, pentru că Italia este o țară din G7. Italia sau alte țări nu se pot compara cu China din punct de vedere al capabilităților industriale, pentru că Italia oferă bunuri care pot fi găsite și în altă parte. În timp ce China are control total asupra economiei sale, Italia nu poate acționa decât prin companiile publice care i-au mai rămas sau prin încercarea de a convinge mediul privat să coopereze cu China – succes”.

Europa trebuie să intervină în jocul imperiilor

Există și o altă viziune asupra proiectului Noului Drum al Mătăsii, potrivit căreia mișcarea aparent anti-UE pe care se pregătește să o facă Italia va fi extrem de benefică pentru Europa, căci va trezi din amorțire malaxorul birocratic de la Bruxelles și va solidariza țările membre pe un front pe care pot profia atât Europa, cât și China.

Publicația Linkiesta susține că elitele chineze și-au dat seama că mecanismul acumulării primitive – de a produce orice și de a exporta peste tot – nu mai poate performa, în timp ce populația Chinei, cu o clasă de mijloc în formare, cere condiții de trai tot mai bune. Pentru a se menține, regimul de la Beijing trebuie să inoveze. În această lumina, Noul Drum al Mătăsii poate fi interpretat ca o formă de imperialism, însă și ca expresia necesității Beijingului de a ridica nivelul de trai în China. Aceasta, scrie Linkiesta, este o oportunitate: ”Prea bine, vreți să contruiți căi ferate, drumuri, porturi și tot ce va trebuie pentru a aduce bunuri pe piețele vestice. Putem discuta asta doar dacă sunteți de acord să folosiți infrastructura aceasta și pentru a duce bunurile și serviciile noastre la voi, să transportați oameni, capital și servicii nu numai din China în restul lumii, ci și din restul lumii în China”.

Aceasta ar fi modalitatea prin care Europa, acționând unitar, ca o mare putere economică, ar putea ajuta la ascensiunea forțelor ”liberale” din China. ”Paradoxal, guvernul eurosceptic de la Roma oferă UE ocazia de a reflecta la un rol inovator, rol pe care Europa ar trebui să și-l asume în fața jocului miop al luptei dintre imperii pe care Trump si Xi vor să ni-l impună”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

5 Comentarii

  1. Si totusi China este singura mare putere care a respectat Romania dupa aranjamentele din 1989. Romania se bucura atunci si probabil inca se bucura de o imagine buna in China. Un parteneriat strategic cu China incheiat atunci imediat probabil ar fi facut ca Romania sa nu devina colonia care este azi.

    • ,,uriașa parte a proiectelor din aceste țări sunt duse la capăt de companii chineze, iar datoriile rămân tot în seama țării care a semnat acordul cu Beijingul” – Deci daca ne jefuiesc chinezii nu e bine, e bine doar daca ne jefuieste Coca-Cola si Exxon! Despre companii locale si autodeterminare nu mai vorbeste nimeni!

    • probabil vom fi singurii respectaţi , fiindcă toţi conducătorii chinei au făcut scoala in România şi ei construiesc in china Societatea socialistă multilateral dezvoltată. tot ei ne-au salvat şi in 1998 de consiliu monetar al UE, ca la bulgari.dar şi noi am traficat investiţiile germaniei in china prin falsul PIB , cu investiţiile directe care apoi luau drumul chinei anul următor. In concluzie e o decizie importantă, istorică relaţia cu china care nu ştim cum se va înţelege cu ruşii, în timp ce americanii sigur nu se vor înţelege cu ruşii. singurul pericol sigur este imperialismul german de care ne poate salva momentan doar franţa care este acum in înţelegere cu germania.

  2. atenianul spune:….”singurul pericol sigur este imperialismul german de care ne poate salva momentan doar franţa care este acum in înţelegere cu germania.”
    Franta nu se intelege cu Germania! Franta este supusa Germaniei (In cadrul aceluiasi proces imperialist german???) Tendinta este ca Franta sa functioneze ca un land german !

  3. Nici noua nu ni se permite sa facem afaceri cu China . E aceeasi schema cu cea in care URSS a interzis statelor comuniste sa acceseze planul Marshall . Trebuie sa raminem saraci si neputinciosi pt ca sa nu ne putem rascula si iesi din statutul de colonie

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.