O temă importantă despre care nu mai discută nimeni

Europarlamentarul Dan Nica, liderul delegaţiei PSD din Parlamentul European, a cerut Comisiei Europene să acţioneze pentru eliminarea mecanismului de vize impus în prezent de SUA românilor, bulgarilor, croaţilor şi ciprioţilor şi pentru renunţarea la tratamentul discriminator aplicat statelor membre UE, se arată într-un comunicat transmis, marţi.

„Comisia Europeană are, de şase ani, obligaţia legală să emită un act legislativ prin care să impună, pe bază de reciprocitate, vize pentru cetăţenii americani. Este o tergiversare inadmisibilă, pe care Parlamentul e chemat să o penalizeze. Drept urmare, am cerut, în dezbaterea de ieri din plenul Parlamentului European, o acţiune concretă în acest sens. În caz contrar, prin votul pe care-l vom da mâine pe această temă, vom solicita chemarea Comisiei Europene în faţa Curţii de Justiţie Europene pentru nerespectarea articolului 7 din Regulamentul 2018/1806”, a declarat eurodeputatul PSD, conform comunicatului.

Dan Nica a precizat că discriminarea impusă cetăţenilor români, bulgari, croaţi şi ciprioţi când călătoresc în SUA este inacceptabilă.

„Pentru respectarea principiului solidarităţii între membrii UE, cerem Comisiei să respecte legislaţia europeană şi să emită o propunere de suspendare a scutirii de vize pentru cetăţenii SUA”, a spus Dan Nica în plenul forului europarlamentar.

„Mecanismul de reciprocitate iniţiază o procedură cu termene precise şi acţiuni de întreprins pentru a pune capăt unei situaţii de nereciprocitate, în momentul în care Comisia este notificată privind o astfel de situaţie de un stat membru”, se arată în întrebarea cu solicitare de răspuns oral adresată de Comisia europarlamentară pentru Libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne către Comisia Europeană.

Dan Nica a menţionat că, în 2014, cinci state membre, inclusiv România, au notificat Comisia pe această temă, iar Executivul european avea obligaţia ca, până la 12 aprilie 2016, să suspende exonerarea cetăţenilor SUA de a deţine viză pentru a călători în Uniunea Europeană.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Ioana Radu 8518 Articole
Author

6 Comentarii

  1. Vai, dar domnul Edrian Zucketman ambasadorul USA în România născut în Bucureștiul din vremea cântecului “În Bucureștiul iubit , / Azi negura s-a risipit, / Și în străvechiul oraș / Vieții clădim nou făgaș… “, vorbitor de limbă romănă și de când a venit nu a rezolvat problema vizelor pentru români? O ține doar pe lina ambasadorului de tristă amintire din președenția democrată, domnul Klemm, puia-gaia cu lupta contra PeSeDe? De la pomul lăudat să nu te așteți la nimic!

  2. Aliatul Strategic nu doreste Negri Mioritici decit in Afganistan, Carne de Tun.
    Don’t Fuck with Trump, Losers !!!

  3. Eiii, na! Oricum, pretenii si partenerii paratrantorului si a secu sunt exonerati de orice infractiune faptuita pe teritoriul romanesc! Putin mai e si:
    – Pasaport obligatoriu la granite,
    – Impingem colorati sa completam ceea ce s-a faptuit prim decimarea coro! Si dupa, liber la orice actiune prin zonele de urias interes!

  4. Ce folos cu un europarlamentar romanesc cu coloana vertebrala?!? Maine-poimaine se duce la Bruxelles presedintele, sau premierul, si ingenuncheaza, ca sa primeasca si ei o medalie de tinichea.

  5. Doar nu credeai ca vandutul Ciolosh ar face ceva bun pentru romani. Sau Muresan, alt roman curat.

  6. A fost Aurash al nostru in America. O fi vorbit cu omologul sau despre eliminarea vizelor pentru romani? Iohanis s-a multumit cu sapca.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.