În anii ’80, m-am bucurat de-a fi fost unul dintre apropiații prieteni ai memorialistei, romancierei și jurnalistei Profira Sadoveanu, fiica marelui scriitor. Schimbările care s-au petrecut în societatea românească după 1989 i-au spulberat condiția în care trăise cu mult înainte de al Doilea Război Mondial. La o vârstă venerabilă, a pierdut totul, inclusiv casa, din care a fost evacuată forțat în urma unor bizare încurcături birocratice, și care astăzi este o ruină pe strada Delavrancea din sectorul 1. Când trec pe acolo, uneori, și văd ramurile unor copaci viguroși, apărute din interiorul clădirii compromise iremediabil, am încă o probă că o lume strâmbă s-a instalat, înlocuind-o pe cealaltă la fel. Profira Sadoveanu a fost exilată inopinat într-un cartier tranzitoriu rupt de lume, într-un imobil de categoria II, printr-o stranie acceptare a derulării acestei situații. Din casa în care respiram cândva aerul a ceea ce avut mai bun societatea interbelică, cum nu va mai fi în această țară, probabil, vreodată, distinsa doamnă Sadoveanu a plecat fără a pune în mișcare pe nimeni și nimic.
Ca urmașă a lui Mihail Sadoveanu a fost protejată de vremuri, însă nu s-a rupt niciodată de realitatea curentă, pe care nu a trădat-o. Sfaturile, observațiile nenumărate despre viață și contexte, pe care le-am primit, au fost din partea cuiva care nu a trădat cauzele pe care celebrul său părinte le-a făcut praf și pulbere. Profira Sadoveanu s-a stins în discreție și împăcare de sine, fără a fi abuzat de nimic. Situația românească postbelică a fost una prin care statul criminal și-a statuat principiile handicapante. Câți scriitori români au scăpat întregi, n-aș putea să spun. Mi-e teamă că foarte puțini, nu cât degetele mâinilor disperaților de acum. Refuz glorificarea deșartă cu extindere spre poporul literar. Mă gândesc nu la anticomunismul propagandistic, ci la principialitate. Colaboraționismul este numai o parte a unui fenomen mult mai profund. Astăzi, după 27 de ani de la căderea regimului comunist, avem o statistică a unui orizont în care foste idealuri se prăbușesc ritmic, sub bagheta unor lucrători în câmpul literaturii.
Am văzut mulți oameni prăbușindu-se în această perioadă, ajunși niște cârpe flurând harnic flamura tomurilor anuale. Mulți, foarte mulți. Pentru un blid de linte asigurat întregului neam și o tinichea în piept, ambele frauduloase, aceștia s-au imaginat stâlpi ai unei realități, neînțelegând că aceasta este un dezastru. Am văzut anticomuniști declarați din fașă operând cu mijloacele fostei securități. Am văzut inși construindu-și cariere culturale împotriva culturii și a ceea ce presupun fundamentele acesteia. Am văzut exact, milimetric, repetarea acelorași lucruri întâmplate în perioada în care Mihail Sadoveanu se afla în vitrina politică. Am asistat în acești ani la un veritabil Gulag românesc și la un stat mafiot care a devenit umbrelă amatorilor de totalitarism.
Profira Sadoveanu nu s-a agățat de noul regim, după 1990, sub nicio formă. A privit cu dezgust politica partizană, asemenea oricărui scriitor și intelectual respectabil. Însă ceea ce nu voi uita niciodată este legat de susținerea reformării unei instituții, asupra căreia m-a încurajat cu încântare și rezonanță, eu fiind chiar interesat de punctul său de vedere mai mult decât de al altora. Poate nimeni nu ar fi dat un asemenea gir, nici măcar confidențial, atunci, la începutul anilor ’90, ideii unui asemenea demers. Și mai este cineva care a gândit la fel, presimțind consecințele angrenajelor nimicitoare ale acelei instituții, un personaj meritoriu, tot din anturajul scriitoarei.
Profira Sadoveanu merită un loc în conștiința unei lumi noi, dându-mi un continuu „mesaj“ că normalitatea se va instala împotriva tuturor dificultăților.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.