Obrazul subțire cu împrumuturi se ține

bani-moneda-romania-inflatie

Suma totală pe care Ministerul Finanțelor Publice (MFP) intenționează să o atragă de pe piețe în noiembrie este 4,74 miliarde de lei, cu 1,4% mai mult decât în luna precedentă (65 de milioane de lei), reiese din datele afișate de instituție, consultate de agenția Mediafax.

Spre comparație, în octombrie, Finanțele și-au propus să împrumute 4,675 miliarde de lei, cu 18,8% mai mult decât în septembrie, dar au ajuns să împrumute 5,68 miliarde de lei. De asemenea, în octombrie, MFP și-a propus să atragă 3,94 miliarde de lei, dar suma finală a fost de 4,17 miliarde de lei.

MFP a anunțat că va vinde, în noiembrie, bonuri de tezaur în valoare de 600 de milioane de lei, cu 30% mai puțin decât în luna precedentă, printr-o singură licitație, organizată la 26 noiembrie, cu o maturitate de un an. În schimb, în octombrie, instituția a atras 900 de milioane de lei, cu 50% peste valoarea din luna precedentă, prin două licitații.

În plus, în noiembrie, MFP plănuiește opt sesiuni în care să vândă obligațiuni guvernamentale, față de șapte în luna precedentă. Astfel, suma țintă orientativă este de 3,6 miliarde de lei, cu 9% mai mare decât în luna precedentă.

Finanțele intenționează să completeze această sumă cu 540 de milioane de lei din sesiunile suplimentare de oferte neconcurențiale, un nivel, de asemenea, cu 9% peste cel din octombrie.

Patru dintre sesiunile de obligațiuni guvernamentale sunt de câte 600 de milioane de lei, față de una în luna precedentă, una de 400 de milioane de lei, două de 300 de milioane de lei, față de una în luna trecută, iar alta de 200 de milioane de lei și una de 100 de milioane de lei, precum în luna precedentă.

Acestora le corespund, în această ordine: patru sesiuni suplimentare de câte 90 de milioane de lei, una de 60 de milioane de lei, două de 45 de milioane de lei și una de 30 de milioane de lei.

Astfel, fără sumele suplimentare, MFP dorește să atragă în noiembrie o sumă de 4,2 miliarde de lei, apropiată de cea de 4,18 miliarde de lei propusă în octombrie.

În schimb, suma atrasă de România din extern, în acest an, se ridică la 4,75 miliarde de euro (peste 22 de miliarde de lei) – 3,75 miliarde în euro și 1,2 miliarde în dolari (aproximativ un miliard de euro).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. „Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
    Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
    Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
    Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.
    Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
    De atâţia copii şi de-atât nenoroc
    Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
    Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.
    Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
    Care ştiu dureros ce e suta de lei.
    De sunt tineri sau nu, după actele lor,
    Nu contează deloc, ei albiră de dor
    Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
    Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!
    …Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
    Cine are părinţi are încă trecut.
    Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
    Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
    Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
    Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
    Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
    Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
    Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
    Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.
    Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
    Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
    Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
    Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga…

    Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
    Pe conştiinţă povara acestui apus
    Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
    Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
    Iar când vom începe şi noi a simţi
    Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
    Şi abia într-un trist şi departe târziu,
    Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
    Vom pricepe de ce fiii uită curând,
    Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
    Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
    Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
    Deşi lumea în care părinţi am ajuns
    De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.”

  2. Off topic. -poate ii explicati ministrului ca in Romanai mai sunt persoane cu dizabilitati loco-motorii, cu hemipareze, cu parestezii, persoane singure,etc, care nu vor putea folosi cardul de pensie si care risca sa fie pacaliti si sali se goleasca contul.
    Este mai important sa murim de grija bancilor, sa falimentam Posta Romana sau sa mai avem un pic de respect si intelegere pentru batranii nostri?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.