După abdicarea regelui Mihai, în 30 decembrie 1947 s-a instalat în România – aflată sub ocupaţia Amatei roşii – „republica populară română” un regim de „dictatură a proletariatului ”, o dictatură a PCR condus de Gheorghiu Dej.
La 11 iunie 1948 „naţionalizarea mijloacelor de productíe” a distrus structura de proprietate şi, odată cu asta, lumea românească, cum se ridicase după 1848, a devenit istorie.
România trecut în altă epocă – a exploatării nemiloase a omului, a corupţiei, cenzurii şi represiunii, a aventurismului politic acut. În totul a fost un experiment eşuat.
Perioada s-a încheiat la 22 decembrie 1989. Atunci, regimul comunist s-a prăbuşit în urma unei revolte din cîteva centre urbane – în contextul în care regimurile de tip sovietic din centrul şi estul Europei se prăbuşeau. S-a instalat republica FSN-istă. Un regim hibrid, indefinit, dirijat de eşaloanele 2 şi 3 ale PCR, armatei, Securităţii, administraţiei vechiului regim. Un regim republican care a păstrat mari părţi din ce fusese republica bolşevică.
Noul regim a încercat să se prezinte drept altceva – ca o ruptură de trecut. Liderii FSN au limitat revoluţia, însă doar la plecarea de la putere a familiei Ceauşescu.
Au limitat în acele săptămîni schimbarea pe care o aştepta societatea românească la atît. Au dorit foarte puţin – să dea o faţă umană comunismului, ca în Cehoslovacia lui Dubcek, în 1968, şi URSS, sub Gorbaciov după 1985.
Piaţa Universităţii a fost un protest pornit de aici. Cei care s-au strîns acolo începînd cu aprilie 1990 au dorit o democraţie de tip occidental.
Republica fesenistă s-a confruntat din primul ceas al instalării sale cu cea mai mare problemă – lipsa de legimitate. Baricadele – chiar şi victorioase – nu îţi conferă una.
S-a mers atunci pe politica faptului împlinit – cine a ajuns primul în Palatul Victoria a exercitat puterea. Cea mai simplă soluţie ar fi fost – după anularea Constituţiei lui Ceauşescu – revenirea la Constituţia din 1923. Or asta ar fi însemnat revenirea la monarhia constituţională şi readucerea pe tron a regelui Mihai (aveam şansa că trăia). Ocazia a fost ratată.
Logica bolşevică domina la vîrful FSN şi a dus la asta. S-a preferat o Constituţie republicană, în care chestiunea monarhie sau republică a fost eludată. Nimeni nu a arătat atunci viziune sau patriotism.
Cum era şi natural, lipsa de legitimitate a avut efecte drastice. România a intrat repede în derivă din cauză că procesul revoluţionar – abia început în decembrie 1989 – a fost sugrumat în faşă. Au urmat 26 de ani cu multe eşecuri, violente, o tranziţie dureroasă cu rezultate îndoielnice şi cu mari întîrzieri.
România ar fi putut atunci să ajungă de la coada Europei în fruntea ei în procesul transformărilor de la sfîrşitul secolului trecut. Republica instalată în 1989 a fost/este o experienţă ratată care a sacrificat cel puţin o generaţie.
Revenirea la Constituţia din 1923 şi trecere de la republica bolşevică din 1948 la un regimul de monarhie constituţională ar fi evitat acest eşec. Ar fi asigurat o mult mai mare deschidere lumii româneşti.
România a ratat ocazia şi istoria nu face daruri. Consecinţele acelui moment istoric ratat din 1989/90 se văd bine astăzi. O schimbare parţială, sărăcie, corupţie la scară mare, nesiguranţă.
Sursa: stelian-tanase.ro
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.