Ofiţerul Manole se pregăteşte de zbor de pe streaşina „Mănăstirii BNR”

inflatia

Vasile Alecsandri ar muri de invidie să vadă că alegerea sa a baladei, „Monastirea Argeşului” pare de-a dreptul ştearsă faţă de opera recentă a CNSAS „Manole”. CNSAS a aprobat Nota de Constatare și a dispus introducerea la Curtea de Apel București a acțiunii în constatare pentru stabilirea calității de colaborator al Securității a Domnului Mugur Isărescu.

Cel puţin nu ne putem plânge de lipsa de cultură şi artă literară pe timp criză. Varianta „Mănăstirea Curtea BNR” înglobează într-o formă contemporană şi extrem de acaparantă toate elementele clasice ale cunoscutei balade folclorice. În esenţă povestea este în toate versiunile aceeaşi: La porunca unui domnitor ctitor trebuie ridicat un lăcaş de cult la care meşterii se pun pe lucru, însă ceea ce construiesc ziua, noapte se surpă. Presupusului ofiţer „Manole”, de la Institutul de Economie Mondială din Bucureşti, îi apare noaptea în vis că trebuie ca mare patriot şi credincios să jertfească şi el ceva ca să nu se clatine ţara după Revoluţie. Fără îndoială alinierea României postdecembriste în rândurile lumii occidentale a presupus şi edificarea unei templu al banului după canonul finanţei mondiale. Deoarece nu pusese braţul la ridicarea Casei Poporului, ci la catedrală financiară a neamului, doar nu era să zidească o „Ana” ci să sacrifice o ţară întreaga.

Sistemul contra Mugur Isărescu

Atât meşterul cât şi ofiţerul Manole au acţionat la comanda unui stăpân, având doar opţiunea „cum” însă nu şi „dacă” să construiască edificiul. Precum Negru Basarab a ales unul dintre cei mai pricepuţi zidari, pe cine să fi pus într-o ţară a paraşutelor politice în vârful celei mai prestigioase instituţii ale statului? Există şi pentru Domnul Isărescu o prezumţie a nevinovăţiei atât din punct de vedere juridic cât şi una a conştiinţei de bun român, care a pus tot sufletul la propăşirea neamului. Independenţa garantată a băncii centrale nu înseamnă un talibanism al guvernatorului, cât o adaptare autonomă la cerinţele factorului politic. Manole din legendă nu a fost arhitect ci zidar, la fel ca şi un şef de bancă centrală, este lipsit de opţiunea refuzului.

Dorinţa românilor după integrarea şi aderare la UE impune şi funcţionarea impecabilă a verigei financiare dintre România şi parteneri externi. De data aceasta balada nu are ca temă iubirea dintre Manole şi Ana, sau jertfa. Accentul stă pe invidia personajului Negru Basarab din legendă, astăzi întruchipat de o utopie a purităţii informative antedecembriste şi de o ipocrizie colectivă, dornică să asiste la zborul lui „Manole” de pe acoperişul BNR-ului. Subjugat de propriul geniu al construirii, aproape de sfârşitul mandatului, tragismul uneşte atât pe meşterul legendar cât şi pe presupusul ofiţer.

Locul unde meşterul a căzut a răsărit un izvor. Eu îmi doresc din tot sufletul ca Domnul Isărescu să nu ducă şi el balada până la capăt în forma cunoscută. Manole a încercat să-şi facă aripi ceea ce a eşuat tragic. Opţiunea guvernatorului ar fi să se adreseze prin şarmul şi umorul să inconfundabil, ipocriţilor, oferind României, ajuns pe ultima sută de metri pe acoperişul BNR-ului, o şansă să demaşte minciuna şi făţărnicia unui stat eşuat. Adevărul trecutului administrat de CNSAS cu pipeta este după treizeci de ani o picătură otrăvitoare pentru o ţară dezbinată.

Cazul Isărescu „colaborator al Securității”: „Să demisioneze de urgență sau să fie demis de Parlament!”

Mărturisesc că l-am criticat în trecut pe Domnul Isărescu de nenumărate ori. Personal l-am întâlnit numai cu două ocazii. Am înţeles şi eu că datoria Germaniei faţă de România nu se rezolvă de guvernatorul BNR ci de factori politici care se împotrivesc. În afară de Dinastia Hohenzollern numai Mugur Isărescu a rezistat atâţia ani prin cele mai turbulente momente economice şi politice la cârma ţării. Fac parte dintr-o generaţi care a prins Revoluţia la vârsta copilăriei. Mă număr printre românii ai cărui părinţi au părăsit ţara din motive politice şi au fugit de Securitate. Români din generaţia mea, i-ar purta Domnului Isărescu respectul cuvenit dacă ne-ar spune de ce a făcut cele reproşate. Am dori să ştim cât la împiedicat ipocrizia sistemului, de să se spovedească, cu toţi dinţii, despre presupusul angajament la Securitate, exact în stilul său de profesor jovial, erudit şi înţelegător. Doar sinceritatea sa îi va transforma foştii epoleţi în aripile de care are nevoie ca să rescrie o baladă, dar puţin şi din istoria noastră.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 7
Radu Golban 89 Articole
Author

9 Comentarii

  1. Tinerii Ofiteri din SRI-AT au primit Green Light de la Tovarasa Gina sefa CIA sa-l promoveze pe tov Manole ca Maresal al Curtii de Conturi al UE unde nemtii isi fac de cap. Tovarasii din Grupul Bildenberg rezoneaza cu Ofiterii din SRI-AT…

  2. Si dacă a fost si daca nu a fost ,cel puțin este un om cult care a facut cinste postului de guvernator ,va fi înlocui de unul asemenea lui Câtzu ,lui Turcan sau in cel mai bun caz un Orban ,colaborator este greu de spus adica cum sa nu vina cineva de la SRI sa te întrebe macar odată ceva tu guvernator fiind ,si ce ai putea face ? Sa te baricadezi ? Evident ca răspunzi ,colaborator însemna prea puțin evident este nevoie de un pretext pentru ieșirea lui Isărescu care a facut istorie la BNR

  3. Dl Golban face uriase confuzii si cinstit sa fiu, il inteleg, cand a scris aceast articol a facut scurta calatorie in copilaria de acum 30 de ani, copilarie „infrumusetzata” de BASME, unul din ele un BASM SANGEROS, Lovitura de Stat KGB,
    cu zmeii care au spulberat 60.000 fetzi frumosi! Cum sa poti schimba ceva in Romania cu asemenea analisti care nu s-au
    dezbarat de basmele copilariei? Sa nu intelegi dupa 30 de ani ca in 1989 COMINTERNUL/PARTIDUL/SECURITATEA nu puteau sa lase tarile sclave pe mana popoarelor care sa le DEMASTE GENOCIDUL?Sa vezi cum Cerberul arhivelor crimelor Securitatii
    nu face decat sa-i ocoleasca pe SUTELE DE MII DE ILEGALI SI OFITERI ACOPERITI DIN TARA SI STRAINATATE si sa te ocupi doar de „informatori” si sa te limitezi la un pamflet bazat pe conotatia „Manole”- Mesterul Manole!? Pseudodemocratia securista s-a construit de garnituri intregi de „mesteri Manole” ai Partidului/Securitatii cu grade de generali cu „N” stele, ba chiar MARESALI! Crede cineva ca deplin conspiratii ce au comis Lovitura de Stat si s-au instalat in functii, unii pe viata s-au multumit cu un grad de GENERAL DE SECURITATE cand un parlit de Coldea si-a tras PATRU STELE? Precis
    in uriasa sala Dzerjinski-Lubianka sunt busturile Maresalilor Brucan, Ilici-Genocid, Pedro Romanivici Ibarruri, Basoi, Escu de pe Isar si in procedura accelerata Natzimann…

  4. Așteptări absolut inutile din partea domnului Golban. Doamne, suntem la grădiniță să mai credem în basme
    cu Feți-Frumoși și Ilene Cosânzene? Când vreodată, în această viațâ, se va spovedi public Mugur Isărescu pen-
    tru tot ce are cunoștință că a fost împotriva intereselor României?

  5. @Andrei: și tu crezi în basme cu … Zmei. Mulți rămân în istorie, ce-i drept. Depinde ce adjectiv îi
    însoțește: malefic sau benefic.

  6. In 23 Noiembrie 1988 , eu am vrut sa Scriu in Declaratie , ca vorbesc la Telefon , cu o Ruda a Familiei Ceausescu ,adica cu Domnul Georgescu si cu Doamna Georgescu , si cu o Doamna , Ruda a Familiei Ceausescu ,si nu a fost de Acord Domnul Securist . Era Interes . Decât Rudele Mele din Germania Federala ,despre Sculpturile in Miniatura .377 Modele . Si de Doamna Directoare de la UNESCO-CEPES Bucuresti , deoarece vroiam sa ajung precum CONSTANTIN BRANCUSI .dar n-am ajuns precum CONSTANTIN BRANCUSI .am ajuns in Piata Universitatii din Bucuresti in 1989 , unde am avut Desene cu Liberty on WALL . Iar Colectia de 377 de Miniature in Lemn , am avut EXPORT DEFINITIV in GERMANIA , prin OPCN ,Bucuresti .

  7. Soarta Romaniei e pecetluita de toti „Andrei”-i care o populeaza, inclusiv pr forum!!! E imposibil ca la o dezvaluire noua a crimelor Secu si a indivizilor plasati sa o distruga sa nu apara un abject gen „Andrei” care sa invoce marsav calitatile individuale ale criminalilor!!! Escu de pe Isar e responsabil de distrugerea a milioane de existente, zeci de mii alegand sa-si puna capat zilelor pentru ca aceasta BEST ie cominternista a administrat saracirea romanilor si imbogatirea Partidului/Securitatii si a bancilor Comintern…Nesimtirea criminalului a fost probata cu un an in urma cand nu a inteles ca e cazul sa se retraga, dar a primit ordinul de a continua DISTRUGEREA ROMANIEI…Cat timp Dragnea
    a stat ca o sula in coasta Securitatii stalinist-baso-yoha-niste, acest monstru bolsevic a devalorizat RON pana la 4,8
    pentru un Euro, de la 4,5 si imediat dupa executia politica a lui Dragnea, in 8 luni de guvernare stalinista RON este
    mai stabil ca niciodata, inclusiv in 4 luni de paralizare economica a Romaniei…

  8. Momentul e bine ales,..urmeaza dezastrul financiar ,..concluzia fiind…. ce bun era Manole
    Nimic nu e intamplator,…vin vremuri f grele pt romani si o inflatie pe masura.2021 va aduce miscari sociale in Romania,inceputul crizei se va simti in cateva luni…,scapa cine poate,…Manole deja o face

  9. Issar escu a fost „intors” de CIA al carei agent a fost in toti cei 27 ani !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.