Olguţa Vasilescu, pe cai mari. A fost avansată

Lia Olguţa Vasilescu este noul preşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România (AMR), iar Emil Boc preşedinte executiv. Primarul Galaţiului, Ionuţ Florin Pucheanu şi cel al Sectorului 6, Ciprian Ciucu, sunt prim-vicepreşedinţi.

Până anul acesta, Lia Olguţa Vasilescu a fost vicepreşedinte al AMR.

Noii vicepreşedinţi ai AMR sunt primarul Hunedoarei, Dan Bobouţanu, cel al Oradei, Florin Alin Birta, primarul din Târgovişte, Daniel Cristian Stan, cel al Aradului, Călin Laurenţiu Bibarţ, primarul din Piteşti Cristian Gentea şi primarul municipiului Târgovişte, Daniel Cristian Stan –
Primarul municipiului Brăila, Viorel Marian Dragomir, este secretar general AMR.
Edilul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleşa, este purtătorul de cuvânt al AMR.
Membri în Comitetul Director al asociaţiei sunt: Daniel Băluţă – Primarul Sectorului 4, Mihai Chirica – Primarul municipiului Iaşi, Mircia Gutău – Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Vergil Chiţac – Primarul municipiului Constanţa, Cristi Valentin Misăilă – Primarul municipiului Focşani, Árpád – András Antal – Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Marius Vasile Screciu – Primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Astrid-Cora Fodor – Primarul municipiului Sibiu, Marcel-Laurenţiu Romanescu – Primarul municipiului Târgu Jiu, Gábor Kereskényi – Primarul municipiului Satu Mare, Florin-Tiberiu Iacob-Ridzi – Primarul municipiului Petroşani, Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu – Primarul municipiului Bacău,.
”Mă onorează această poziţie obţinută în urma votului de astăzi şi mulţumesc celor care au avut încredere în mine. În noua misiune, voi încerca să corectez legislaţia care are incidenţă în administraţia locală şi voi fi alături de membrii AMR pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru comunităţile şi administraţiile locale. Asociaţia Municipiilor din România va fi un partener corect şi loial în relaţia cu Guvernul României, parlamentul şi celelalte instituţii ale statului şi în relaţiile internaţionale”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu, prima femeie care ocupă această funcţie.
Recomanda 2
Author

19 Comentarii

  1. Aceeași mizerie aceeași coruptie psd-ista.Rotatia în funcții dar între ei,aceiași penibili incompetenți și putrezi de corupti.Olguta sa răzbunat pe rezerviștii militari din 2017,amenințând ,,Vor vedea ei domnii colonei” și au văzut discriminări la indemnizațiile militarilor din 2017 și nu sa schimbat nimic,admiratorul hăitaș al lui Haysan la vânătoare,Ciolacu care e atat de mândru de Olguța continua batjocorirea și umilirea rezerviștilor militari mințind cu nerușinare,aceasta a treia spiță la roata președinției.

  2. Olguta Vasilescu este inteligenta, eficienta si de aceea nu le place lingailor din opozitie. Acestia prefera tot felul de potai de genul Petrovului, Ciolannisului sau Georgescului beutor de apa cu nanocipuri. Ca primar, acum, Olguta este de nota 10……[Rumburak]

  3. @Johnson
    Culmea! Și în SUA sunt tot 3 moduri de calcul al pensiilor militare și în funcție de anul încheierii contractului unii au și pensii duble (la aceeași ani de serviciu și același grad).

  4. @je cand vorbesti de „cote inalte de civilizatie si confort” si de „femeie gospodar” cunosti si sensul cuvintelor, sau le folosesti ca suna frumos si te-ajuta personal? Daca nu sti, orasul Craiova a ajuns sa aiba o singura dorinta: sa fie oras turistic!!! si sa exceleze in organizarea de targuri, restu’ …, se pare ca te plimbi doar prin centru, de sarbatori.

  5. Dna. Olguta a ridicat la cote inalte de civilizatie si confort municipiul Craiova, ea este o femeie-gospodar cum nu sunt multi barbati fixati degeaba in posturi administrative. Necesare exemple de orase cu parcuri lasate in paragina de primari-barbati ? Lista ramane deschisa.

  6. boc un militian asta traseista, primari de metropole numai in gand.nici un oras nu este ca in vest.abureli si laude cat cuprinde.

  7. @atentie la limbaj: Pentru ca, desi nu avea atributii, fiind ministrul muncii, a fost de acord ca printr-o ordonanta de urgenta sa modifice Legea 223/2017, prin care, pensiile militare erau actualizate. De atunci aceste pensii sunt ‘inghetate’, fiind indexate cu rata inflatiei, atunci cand doreste sa faca acest lucru ‘mult iubitul si stimatul’ nostru guvern.
    Sunt 3 moduri de calcul al pensiilor militare: pentru cei iesiti la pensie inainte de 2017, cei intre 2018 si 2023 si cei care au iesit dupa 2024. Diferentele sunt uriase in raport cu gradul, functia si vechimea egale, cei pana in 2017 avand, media pensiilor 4000 lei, iar cei dupa 2024, cel putin dublu…

  8. Dis-de-dimineață, pe un post de-al lor a ieșit de la conservă Claudiu Manda, soțul doamnei. El, ca pesedist înfocat, un comasat, adică, a dat-o pe europenism și, totodată, a
    înfierat manifestările suveraniste. Dacă nu mă înșel, sinecuristul europarlamentar a fost, acum vreo câțiva ani, membru, dacă nu chiar șef al unei comisii parlamentare de control. Da, aia cu SRI. Nasol, suntem un pic înconjurați! Nu mă surprinde, așadar, că doamna a fost avansată, in timp ce consortul făcea dovada că a învățat lecțiile de la Bruxelles.

  9. Ha, ha! O pus-o pi oltianca aiasta, ria di muscă, șefă. Di-acum dreaqu-i a lor…Nij’ nu poci să mă gân’esc cum-i umple scăfârlia bocul’i și flegme dacâ nu face triabă bună…

  10. @Jigodia
    ar fi bine sa nu va revoltati legea pensiilor nu s-a aplica pt ca Catu si Orban nu au vrut. USR prin Ghinea in PNRR a impus catalogarea pensiilor militare drept speciale.
    In alta ordine aveti un Ministerul Aparareii si apoi un general PM…
    De ce spuneti ca Olguta Vasilescu va distrus ea nu mai e ministru din 2018 de 6 ani…

  11. @Wolf Edmond:

    Vorbesti prostii. Prin natura functiei, aveau obligatoriu de a face cu Securitatea, dar nu eras obligatoriu sa fie si membri ai acesteiea. Atunci, Securitatea se ocupa si de problemele economice si nu era deloc comod vreunui director sa fie chemat la raport, in cazul in care existau probleme de productie.

  12. Wolf Edmond spune:
    16 ian. 2025 la 20:05
    Aveti dreptate, doar cei de care spuneti D-vs. faceau si treaba ,nu ca astia de astazi care tae frunza la caini incasind salarii foarte mari.

  13. Tot așa era și pe vremea lui Ceaușescu. Directorii de fabrici și uzine împreună cu primarii erau aproape toți de la servicii. Tradiția se păstrează.

  14. @Jigodia: Așa se întâmplă cu femeile ‘seduse și abandonate’, mai ales când ajung în funcții mari, suferă toți. Și poate o fi primit și vreo comandă să facă ‘praf’ sistemul de pensii militare, nu doar suferința în dragoste…

  15. Inca un toxic ”pe cai mari„
    Sa ne-o amintim de cand ”impartea” munca omului.
    A cârpit legile muncii pana nu s-a mai cunoscut originalul.
    Apoi, un nou ministru al muncii, dupa ce Olguta se lauda ca nu mai are ce face la munca, urmatorul ministru a lucrat la reforme vreo doi ani.
    ”preşedinte al Asociaţiei MuNCipiilor” !!!

  16. Poate ne spune si noua cineva cu ce se ocupa aceasta Asociaţie a Municipiilor din România (AMR) unde doamna Lia Olguţa Vasilescu este noul preşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România (AMR), iar Emil Boc preşedinte executiv. Primarul Galaţiului, Ionuţ Florin Pucheanu şi cel al Sectorului 6, Ciprian Ciucu, sunt prim-vicepreşedinţi. In Romania sunt tot felul de asociatii care toaca banii romanilor de pomana si nu produc nimic si nici nu fac nimic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.