Cum nu stau destul în arhive, istoricii scriu anevoie istoria țării. Sunt familiarizat cu problema, chiar dacă vin în fapt dinspre filosofia contemporană. În ianuarie 1990, ales fiind decan al Facultăți de Istorie și Filosofie, una din grijile de primă oră, împreună cu Nicolae Bocșan și Pompiliu Teodor, a fost să stabilim la universitatea clujeană o catedră de istorie contemporană competitivă. Proiectul nu s-a realizat – în sensul că nu a apărut un istoric care să fi dat o monografie hotărâtoare – din cauza migrării celor care și-au asumat catedra fie spre politică, fie spre servicii secrete, fie spre altceva decât istoria.
Bănuiesc că și în alte universități situația a fost aceeași. Or, nu se poate scrie serios istoria fără a sta în arhive și fără a stăpâni într-o anumită măsură economia, dreptul, sociologia și filosofia. De aceea, la noi ies rar scrieri de istorie care contează dincolo de interese mărunte și de tămâierile uzuale.
În schimb, cercetători din alte țări au petrecut timp îndelungat în arhivele, adesea dezordonate, din România și au dat scrieri care, convine sau nu, fixează, în virtutea temeinicei calificări a autorilor, interpretarea unor momente cruciale din istoria țării. Nu mă gândesc doar la exemplul, oarecum clasic, al lui Andreas Hillgruber (Hitler, König Carol und Marshall Antonescu, 1953), care a lămurit sfîrșitul anilor treizeci din istoria României, ci și la Robert Levy (Ana Pauker. The Rise and fall of a Jewish Communist, 2001), care a cercetat emergența socialismului sovietic în țara noastră, sau la analizele germane și franceze privind răsturnarea lui Ceaușescu. Dacă istoricii din România nu lămuresc momentele cruciale ale evoluției propriei țări și, mai ales, istoria ultimului secol, vin alți istorici și o fac. O fac cu pasiune, cu stăruință în arhive și, trebuie spus, cu o altă pregătire. Și scrierea istoriei poziționează statele în cultura lumii.
Avem acum pe standuri, în traducere, o nouă monografie istorică de mare pondere: cartea lui Oliver Jens Schmitt, Corneliu Zelea Codreanu. Ascensiunea și căderea “Căpitanului” (2016, Humanitas, București, 2019). Profesorul vienez abordează un moment de convulsii adânci din istoria României și produce o cotitură istoriografică.
Nu este nevoie de multe cuvinte pentru a evidenția importanța temei. Vrem-nu vrem, Corneliu Zelea-Codreanu a ajuns la un moment dat vârful de raliere al politicii și vieții intelectuale din România. Între altele, liderul legionar a împușcat cu mâna sa concetățeni, nu s-a distanțat vreodată de asasinii din rândul mișcării pe care o conducea și “a oscilat între violență și resemnare” (p.225). Inspiratorul său, A. C. Cuza, a fost cel care relansat aberația “opoziției” dintre Iisus Hristos și Vechiul Testament și a fost socotit “mentorul antisemitismului european”(p.281). Această aberație, pe care nimeni cu oarecare greutate nu o mai frecventase de secole în Europa, a fost și platforma de gândire a lui Corneliu Zelea-Codreanu.
Oliver J. Schmitt împărtășește opinia că doar Corneliu Zelea-Codreanu l-a egalat pe Hitler în „gândirea lui monomană a catastrofei” și că Legiunea „a fost probabil cea mai interesantă și cu cele mai multe fețe dintre toate mișcările fasciste” (Ernst Nolte, Die faschistische Bewegungen, DTV, München, 1969, p. 225-226). El adaugă evaluarea sa: “Cu o carieră axată pe propria țară, Codreanu face parte dintre politicienii de opoziție cu cel mai mare succes în istoria recentă a Europei. …. El a fost singurul conducător european al studenților care a reușit să mobilizeze, grație mișcării sale, o țară întreagă, și anume nu dintr-o poziție de extremă stângă, ci de extremă dreaptă” (p.336). Efectele acțiunii lui nu au fost oarecari, în context și mai târziu.
Monografierea realizată de Oliver J. Schmitt stă pe o documentare practic exhaustivă în arhive românești și străine, pe buna cunoaștere a istoriei Europei și pe stăpânirea procedeelor istoriografiei actuale. În vreme ce istoriografia de la noi – dominată mai nou de scrierea propagandistică a istoriei, de cea liricoidă, și chiar de cea comercială – nimerește greu istoria istorie, în volumul Corneliu Zelea Codreanu. Ascensiunea și căderea “Căpitanului” se află cu totul altceva, Anume, o reconstituire istorică fără resturi, care lasă să se exprime unghiuri de vedere diferite spre a capta ceea ce s-a petrecut efectiv și încadrează competent faptele în epocă, după ce aceasta este bine cunoscută.
În tema Corneliu Zelea-Codreanu, Oliver J. Schmitt are incontestabil întâietatea în a da o scriere bazată pe parcurgerea arhivelor. El observă că, până în zilele noastre, “afirmațiile științifice privind Legiunea pornesc de la surse documentare extrem de limitate. Cercetarea internațională face apel mai ales la lucrarea lui Armin Heinen, fără a recurge la materialele de arhivă. Dar și cercetătorii români, care nu sunt nevoiți să depășescă bariera lingvistică, au tendința de a lucra cu materiale tipărite, evitând mai curând arhivele” (p.366). Evantaiul surselor și explorării sale este larg, încât Oliver J. Schmitt poate să remarce: “Codreanu apare astăzi atât de retras și premodern tocmai pentru că este cunoscut doar din imagini statice – fotografii și representări idolatre realizate de adepții săi” (p.226). Alte surse au fost distruse, dar trebuie încercată recompunerea datelor pe cât posibil din materialele păstrate. Oliver J. Schmitt își ia pe umeri această aspirație și o convertește într-o reușită ce se cuvine salutată din capul locului.
Rămâne istoricilor de profesie să examineze volumul Corneliu Zelea Codreanu. Ascensiunea și căderea “Căpitanului” în optica lor specifică. Doar că, pe cursul temei, Oliver J. Schmitt ajunge să descrie statul român al anilor treizeci, iar ceea ce el observă, cercetând in extenso ceea ce s-a petrecut, este argumentat solid. De aceea, mă refer în comentariul de față doar la tabloul statului român al anilor treizeci, plecând de la observația, pe care am făcut-o și altădată, că istoria secolului al douăzecilea ar trebui scrisă, în sfârșit, și în România. Anii treizeci, cu deosebire, ar trebui priviți mai atent, inclusiv pentru a înțelege istoria ulterioară. Nu este vorba de a face din trecut explicația, căci, în definitiv, formele mai complexe explică cele simple, nu invers. Dar, din precisa reconstituire a istoriei acelor ani de distrugere a constituționalismului democratic și încărcați de abuzuri și eșecuri este de învățat.
Volumul Corneliu Zelea Codreanu. Ascensiunea și căderea “Căpitanului” aduce numeroase argumente pentru ideea că statul democratic prevăzut în Constituția României din 1923 a fost dublat în fapt, tot mai mult pe măsura înaintării în timp, de un “stat profund”. Prima și hotărâtoarea caracteristică a României timpului era, de altfel, “slăbiciunea instituțiilor statului, care nu puteau rezista presiunilor regelui” (p.127). Labil civic și moral și gata să instrumenteze orice în interes personal, acesta nu a putut fi păstrat în limitele Constituției. Iar de aici nu avea ce să urmeze decât desfigurarea democrației, manipularea organizată a cetățenilor, conflictualizarea societății. S-a putut astfel ajunge la ceea ce Constantin Argetoianu semnala în epocă: “singurul lucru organizat în România e jaful și șperțul” (p.128). Restul s-a transferat arbitrarului și abuzului.
Oliver J. Schmitt constată grava răsturnare din organizarea și funcționarea țării în anii treizeci. El observă că “România era guvernată … de un stat profund a cărui expresie (desigur nu exclusivă) era camarila. Serviciile secrete, armata, oamenii de afaceri importanți, lojile masonice, intelectuali ambițioși, aveau mai multă influență decât Parlamentul și instituțiile prevăzute de Constituție…. Statul profund era, din punct de vedere mental, în mare măsură ancorat în epoca de dinainte de 1914; era elitist și se limita la un cerc de bărbați aflați în competiție, care se cunoșteau bine personal…. În acest fel, puterea esthablishment-ului nationalist-conservator trebuie să dobândească o nouă bază de masă, fără a se schimba în mod substantial” (p.338-339). Înainte de orice, acest “stat profund” a slăbit România.
Pe acest fundal, al unei “boli politice și morale”, pe care “boala economică” a acelor ani a intensificat-o, și al unui stat paralel, s-au produs ascensiunea și declinul lui Corneliu Zelea-Codreanu. Fapt este că “în România interbelică, serviciile de informații, care supravegheau întreaga viață socială importantă din punct de vedere politic, reprezentau, probabil, cea mai eficientă componentă a administrației. Statul era autoritar, un stat al poliției și informatorilor, orice politician trebuia să ia în calcul acest domeniu din umbră” (p.252). Oliver J. Schmitt avansează la fiecare pas probe ale acestei descrieri. Cartea sa este, într-un fel, romanul impecabil, dar care rămâne mereu sub controlul factual, al statului dublat.
Și atunci și mai târziu, mulți s-au drapat cu meritul de a se fi opus alunecării spre dreapta extremă. Destui mimau democrația, dar efectiv făceau invers. Faptele lor spun cu totul altceva decât sprijinirea democrației. Bunăoară, “când Armand Călinescu combătea Legiunea fascistă, el nu apăra democrația, ci dictatura regelui. Ideologia lui nu aducea nimic nou, ci prelua elemente de recuzită ale acelui legionarism care pătrunsese adânc în porii societății românești – atât de adânc, încât gândirea și limbajul legionar impregnau chiar și concepția despre lume a adeversarilor politici” (p.306). Câți nu s-au dat democrați, dar nu erau în stare să gândească decât în termenii zilei, adică ai sprijinirii dictaturii? Eventual, al unei noi dictaturi!
Camarila a avut cu deosebire un rol distrugător. Oliver J. Schmitt o spune răspicat: “camarila nu poate fi obiect de bârfă pentru cercetare, ci, ca fenomen politic, trebuie privită împreună cu efectul ei destabilizator asupra statului și societății”. Ea a fost servită de “serviciile secrete care pătrundeau până în vasele capilare ale elitelor” (p.128). Aici, în aceste organizări, erau “cei care ani de zile au subminat instituțiile și statul constituțional, au deturnat finanțele statului, mai ales bugetul militar, au dezbinat partidele, sprijinindu-i la un moment dat pe sub mână, pe radicalii de drepta” (p.129). Aici se aflau aceia care “au lăsat țara fără apărare și prin faptul că n-au susținut nici un fel de valori politice, au ignorat starea jalnică a maselor largi ale populației și au creat, prin oportunism, cinism și corupție, o atmosferă care nu putea decât să-i îndârjească pe cei care credeau în reguli” (p.129).
Neavând vreo analiză economică și politică și cultivând un moralism străin de considerente de drept, Legiunea s-a aruncat în pretenții tăioase și zgomotoase, dar goale. În interior, Legiunea se proclamase “ <școală a omului drept>, nu doar o organizație de luptă” (p.258) – o școală având ca temă formarea “Omului Nou”. “Legionarii erau convinși că trebuie să intre în lupta credinței împotriva puterilor infernului”(p.270) spre “mântuirea” neamului. În exterior, “Codreanu își definea poziția având ca idee de bază respingerea explicită a Uniunii Sovietice“(p.268). În optica sa, “doar asocierea cu Italia și Germania ar fi putut proteja țara de amenințarea Uniunii Sovietice staliniste” (p.233). Locul examinării lucide și al soluțiilor mature l-a luat, în interior și în exterior, obsesia.
Legiunea a mobilizat un sprijin masiv din societatea românească a vremii și resurse considerabile, inclusiv financiare. Numai distrugerea de către Căpitan a arhivei, spre a nu cădea în mâna adversarilor săi, privează posteritatea sa de cunoașterea exactă a listei donatorilor. Lui i s-au alăturat mulți și dintre cei mai reprezentativi intelectuali ai timpului. Oliver J. Schmitt lasă să se sesizeze cât de ramificată era susținerea Legiunii și care au fost oscilațiile actorilor politici și culturali principali de atunci. Tabloul pe care îl oferă volumul Corneliu Zelea Codreanu. Ascensiunea și căderea “Căpitanului”, pe baza arhivelor, este în multe privințe nou și obligă la reconsiderări.
Prin Căpitan, avem, iarăși, în istoria României ascensiunea politică a unora care nu sunt fruntașii profesionali și culturali ai generațiilor lor. Din nivelul absolvirii liceului și al studiilor sale, ne dăm seama că și Corneliu Zelea Codreanu intră în categoria inșilor cu pregătire lacunară, despre care vorbeau, în alte împrejurări, Stendhal și Thomas Mann, care au acuzat punerea destinelor țărilor în mâinile pripășiților. Precum Mussolini și Hitler, “Codreanu se distanța explicit de orice program concret” (p.240) – în ce-l privește din motive religioase: el voia să pună în lucru un plan împotriva Satanei” (p.113). “Codreanu nu era un teoretician: îi ataca pe Lenin și pe Troțki fără să fi citit vreodată un rând scris de aceștia. Nici nu considera că e necesar așa ceva” (p.88). El își prelua universul de idei din tezaurul mai curând folcloric. Altceva nu intra în sfera lui de interes.
Anii treizeci au fost dominați de scăzuta prețuire a vieții omului în Europa, iar actorii României acelei vremi nu s-au lăsat deloc mai prejos. Nu competiția ci lovitura forma miezul politicii. Folosirea instituțiilor statului pentru înlăturarea rivalilor și recursul la asasinat ca mijloc politic păreau în firea lucrurilor. Și Legiunea și statul nu ezitau să caute anihilarea fizică a preopinentului. Legiunea amenința cu moartea și omora, iar statul avea să-i țină isonul.
Închisoarea era concepută tot mai mult ca exterminare a deținutului, după procese neduse până la capăt. De pildă, “acțiunile ministrului de interne erau bine ticluite. Codreanu trebuie istovit în izolare, nu numai psihic, ci și fizic. Într-adevăr, vechea tuberculoză i-a reapărut” (p.300). Pe lângă atrocitățile comise de membrii ai Legiunii, aruncarea de vie într-un crematoriu a șefei femeilor legionare, omorârea prin sugrumare a Căpitanului ilustrează și ele mentalitatea orientată spre lichidarea fizică.
Mereu bazată pe fapte, argumentativă și cu imaginea vie a întregului, analiza din volumul Corneliu Zelea Codreanu. Ascensiunea și căderea “Căpitanului ” ajunge să tematizeze orientarea culturală a celor care ajung la decizii. Cu o documentare lărgită, Oliver Jens Schmitt aduce în relief un fapt prea puțin examinat: “elitele României Mari erau marcate de fobii, se vedeau amenințate din toate părțile și cunoșteau un sigur limbaj, cel al forței statului, și un singur model de organizare statală, cel al centralismului francez, care trebuiau să aducă și țină laolaltă o țară eterogenă, cu sau fără voia ei. De aceea, în perioada interbelică, aproape fiecare guvern a făcut apel la legea marțială: la granița cu Uniunea Sovietică, în Basarabia, ea era aproape permanentă, dar și în alte părți ale țării era instituită pentru manipularea alegerilor” (p.20). În țară se instalase, în orice caz, o “atmosferă de violență structurală din partea statului și a sistemului social și de violență fizică fățișă” (p.21) din partea unor grupuri. Iar această orientare a avut efectele ei nefaste, căci desfigurarea democrației se plătește mai scump decât orice.
Ca prim efect, orizontul unei „democrații curate”, proclamată cu speranță plină de entuziasm la Alba Iulia în 1918, era practic trimis în muzeu. Iar cu asemenea premise, nu surprinde înaintarea României spre prăbușirile ce au urmat anilor treizeci.
foto -captura http://www.humanitas.ro/humanitas/corneliu-zelea-codreanu
Articol scris de un intelectual al bolsevismului despre o miscare al carei scop a fost tocmai impiedicarea expansiunii acestuia.Legiunea Arhanghelui Mihai nu a fost o miscare fascista ci crestina,atata timp cat a fost condusa de Codreanu
Vorbe goale, getule. Bolșevism pentru geți este tot ce nu intră în mintea lor strâmtă. Uită-te bine, Biserica ortodoxă română a spus că legionarismul nu este creștinism. Nici Oliver schmitt și nici Andrei Marga nu au de a face cu clișeele mata de gândire. Ia, getule, în seamă faptele și documentele, ca să nu bați câmpii. dacă la voi gândirea se reduce la bolșevism și creștinism, atunci ne-am ars. Lumea este mult mai complicată și ar fi cazul ca și geții să învețe ceva nou.
Să nu mai distribuim aiureli, nene getule! Căpitanul s-a apropiat de Hitler, Goebbels l-a sprijinit. Căpitanul a dorit să fie în familia fascismului și a fost. Orice mișcare pe lume edste cu cineva împotriva cuiva. Opoziția la bolșevismul din Rusia nu explică totul și nu este scuză pentru orice. Să nu credem că oamenii nu știu și se lasă păcăliți. Trebuie și cultură minimală când discutăm asemenea subiecte. Este bine că domnul Marga – el însuși specialist în contemporanistică – își ia răspunderea să examineze lucruri complicate.
Citez dintr-un clasic in viata :”În paranteză, o amintire cu Dinu Giurescu, de la o sesiune a Academiei Române dedicată Holocaustului din România, cu care ocazie am respins acuzația de holocaust adusă României. După încheierea discuțiilor, Dinu Giurescu m-a luat deoparte și s-a scuzat pentru afirmațiile făcute ca moderator al dezbaterilor: „Ce vrei să facem? Trebuie să zicem ca ei!…”
Cand altii iti scriu istoria ajungem de unde am plecat, la Eduard Robert Rösler si Franz Josef Sulzer !Istorici romani, scrieti si voi despre Wilhelm Tell,ca s-a dat liber la fictiune!
Hitler ( austriac, nu asa?) si acest Zelinski zis Zelea fac parte dintr-un sir mare de alogeni, cu scop de ghiseft. Daca Hitler finantat de bancile lor a avut rolul de a ameti Europa impreuna cu fratele lui Stalin ca sa se adune nu numai aurul de la dintii de la Auschvitz, dar si de la celelate tari obligate sa intre in razboi, si mai apoi sa dispare cu el cu tot fugind in America. Armatele lui se antrenau in stepele ruse, ca nu se putea alfel sa aive asa ceva dupa WW1, cot la cot frateste cu cele ale lui Stalin, iar noi romanii nu aveam asa ceva, murind pe capete din aceasta cauza. Asa ca preamarirea, comparare cu Hitler, este propaganda, uitindu-se cu toate aceasta ca Romania, cu toate cele rele a fost a 4-a forta militara in lume care a distrus nazismul, dar s-a dorit sa nu se recunoasca la pace acest lucru, pentru ca de la inceputuul WW2 s-a stabilit cine sunt invingatorii(elita mondiala).Schmid putea sa arate macar din presa vremii cine facea apologia suprematiei rasei germanice inca din secolul 18, s-au macar cine a fost primul terorist in Parlamentul Romaniei si de ce a facut aceasta crima. PCR ca partid legal cu intentii ostile tarii a fost desfintat, asa ca cominternisti au creat pe post de cal troian,ocult,ca urmare a unui vis a lui Zeli, nu legal, pentru ca sa reziste influienta lor la nationalismul romanilor, scopul find ascutire luptei de clase, si ca dovada legionari au fost inclusi de alogeni ca securisti de catre PCR Deci Schmit, decit sa atace tari si natiuni, mai bine ar face o istorie larga si a acestor alogeni, din cauza carora au murit zeci de milioane nevinovati.Rusii daca de atunci vroiau influienta in Balcani prin aceste razboie hibride, acum de frica scrierii istoriei adevarate, pun la cale tiparirea de noi carti, poate, poate tine, sau mai sti aici este vorba de un nou Nobel, mai ceva ca WeiSSel. Mare este gradina Domnului…
O zi buna
Con
@Andrei Marga : Cotidianul publica târziu si numai un articol despre nazeificarea României în anii ’30, fara sa ia-n seama, alaturi de oamenii politici – initiatori, prin PNT-CD, în special, partid trufat de agenti britanici, de la Maniu la Coposu, care -au mai si fost proclamati „eroi” nationali, dupa ’90 (= pacat originar), desi indivizii tradasera fara scrupule România interbelica, stat abia format, si-n care ar fi fost nevoie de afirmarea institutiilor, nu de distrugerea lor sistematica si aruncarea tarii-n dictatura (legionara) – diversiunea, dupa ’90, a „condamnarii comunismului” (Consiliul Europei afirmand, însa, corect, c-o orânduire sociala nu se poate condamna). Vânzarea la bucata si, prin consecinta, renazeificarea tarii dupa ’90, datorându-li-se acelorasi. PNT-istii nefiind decât fratii siamezi ai legionarilor. Istoria reînnodându-se din punctul în care fusese trunchiata de ceea ce indivizii numeau „comunism”. Marii „istorici” si „analisti” anti-comunisti (între care Ernst Nolte, pe care-l pomenesti în articol, alaturi de Heidegger) = cu totii, membri activi ai NSDAP. Între care, ultimul a contaminat-o, spre rusinea ei, si pe Hannah Arendt (amanta. Care echivaleaza nazismului comunismul, când ultimul îsi are modelul în Revolutia Franceza). Zelea Codreanu fanatic analfabet, e incontestabil. Ca si-ar fi adus la perfectiune „structurile”, mai putin: în România, nazistii n-au reusit sa-si alcatuiasca, asa cum s-a-ntâmplat în Polonia-Ucraina, statele baltice (foste germane), ba chiar si-n tari din Vest (Franta, Belgia …), batalioane de VOLUNTARI SS din populatia bastinasa. Oliver J. Schmitt greseste profund (nici nu ma mir ca lucrarea-i e publicata de Humanitas a lui Liicheanu), iar Zelea Codreanu (care nu era român, Zelinski, era ucrainean sau polonez) a esuat.
Este mare grădina, oameni buni! În fața unei lucrări pe bază de arhive nu prea mai este mare lucru de zis. Jos pălăria pentru autorul cărții și pentru autorul articolului. Dacă tot veni vorba, ce fel de creștinism este acela să împuști cu mâna ta? Ce fel de creștinsm la Căpitan să nu scoți o vorbă la asasinatele comise de subalternii tăi? Ce fel de creștinism să îndemni la lichidarea conaționalilor lui Iisus? Să nu ne jucăm cu creștinismul, care este altceva decât crede getul de mai sus.
Nu ar fi cazul să observați domnilor statul profund? Suntem acum departe de anii treizeci? Mi se pare că se cam copiază – cu șef de stat care încalcă constituția, cu distrugerea partidelor, cu dezdemocratizarea, cu dezorientarea externă etc. În plus azi este cea mai mare emigrare a propriilor cetățeni din lume și din propria istorie. Nu ar trebui dată alarma?
Sa-mi spuna si mie dl. Marga daca cercetarea arhivelor si redactarea unei lucrari pornind de la documente, inseamna ca rezultatul nu e puternic orientat ideologic? Vedem dintr-o alta lucrare a aceluiasi domn austriac, ca, desi cerceteaza arhive, nu intelege f. mult din realitatea subiectului (istoria contemp. a Romaniei). In fapt, de la aceleasi documente, se poate scrie o alta lucrare, care sa sustina alte concluzii, diferite de ale d-nului austriac. Unele, opuse. Asadar, felicitari pentru studiul documentelor, insa razboiul l-au castigat unii, ca urmare, orice carte care sa circule, trebuie sa ilustreze pozitia invingatorilor, altfel, moare intr-un sertar. Nu argumentam mai mult aici, nu e locul pentru recenzii.
” Destui mimau democrația, dar efectiv făceau invers. Faptele lor spun cu totul altceva decât sprijinirea democrației. Bunăoară, “când Armand Călinescu combătea Legiunea fascistă, el nu apăra democrația, ci dictatura regelui”
Pai azi cum e cu # rezist , cu „statul de drept ” ( colonial ) , cu „Dragnia la puscarie” , cu puzderia de ONG uri ( „Fucking Shitizen” ) cu prostetatarii Ceausescu , Angi , etc ? Alte masti , aceeasi piesa …
Tocmai aici este chestia – se repetă ce se petrecea în regimul lui Carol al II-lea. distrugerea partidelor, distrugerea personalităților, distrugerea democrației ca să iasă pasența interesului personal al unuia: guvernul meu, al doilea mandat, casele mele etc. Trist, dar adevărat. Prea adevărat!
Domnule „Albert Zweistein”, profesorul Marga, „bate” departe…?! Sunteti un om extrem de inteligent si erudit. La fel Ileana. Nu se poate sa nu fi remarcat acest lucru, adica sinonimia „profunda” a timpurile nenorocite de atunci descrise atat de maiastru de profesorul Marga, in eseul de mai sus, cu mizeria politica si identitar-abisala pe care o traim de ceva vreme cu bestiile basiste si plavane. Ia mai revedeti, ia mai recititi. Candva, baietan fiind, la sfarsitul unei istorisiri a mamei despre tatal meu si un membru marcant al familiei Djuvara, al caror Castel se afla la cateva sute de metri de casa noastra, am intrebat-o daca pentru acest lucru fusese persecutat si batjocorit in anii 50. Am aflat atunci, printre lacrimi, cum intr-o zi calduroasa de august a anilor 30, fiul cel mai „rasarit” al satului, a fost „imbracat de proba” in uniforma de un „trimis” al Legiunii Arhanghelului Mihai, sa vada „cum-ii sta”, fotografiindu-l. Ei, acel „trimis”, devenise in anii 40/50/60, cel mai activ bolsevic. Era un orator extrem de abil…?! L-am cunoscut. A murit prin anii 60, calcat in copitele animalelor din grajdul sau, aflat in coma alcoolica profunda. Stiti unde facuse fotografia cu tatal meu imbracat in haine de „proba” de legionar ?! In fata Grajdului Comunal, unde erau tinuti taurii de prasila…?! Domnule, „Albert” si dragi colegi de forum, intodeauna Satana se ascunde in detalii pana ajunge sa domine si sa otraveasca mintile si sufletele oamenilor. Mare atentie la „detalii”, gen, LGBT, Spiralele MISA, Soseaua Fundeni nr.11, Hastag Rezist, etc. etc. care sau inmultit ca paduchii, otravindu-ne la propriu muschii si osatura pe care se reazema fiinta si identitatea nationala crestin ortodoxa. Multumim, profesore Marga ?!
Genosse Albert Zweizwiebel tot la serviciu, la fiecare oră? N-ar strica ceva odihnă, mai ales că bați câmpii. Nu ne întoarcem la ce spui dacă le spui șefilor tăi să lase țara în pace. Destul cu prosteala și prostia lor. Așa că mai bine ocupă=te de ei. Ar câștiga toți concetățenii.
Istorici straini invata pe romani, si se mai si gasesc prosti sa-i bage in seama. Ce stiu acesti amatori despre perioada respectiva? Au fost macar in tara sa caut documente istorice, sa dialogheze cu persoane in viata? Nu, pentru ca ei stiau ce vor sa scrie. E o carte complet rupta de realitate. Daca vrem arhive le citim noi, fara minciunile adaugate.
Ne povesteste „fritzul” ala despre statul profund care guverna Romania in anii ’30? Pai nu l-a descoperit inca pe cel de azi cand securitatea guverneaza la propriu prin conservele sale pitite in parlament, servicii, loje masonice, mediul intelectual si mai ales cel de afaceri. O face nestingherit de treizeci de ani si nici un „fritz” de afara nu se sesizeaza. Poate ne face Andrei Marga o vorbire proprie despre acest fenomen actual, sau inca nu s-a impiedicat de el?
Ce părtinitor este Marga cu ” serioasele cercetări de arhivă” ale austriacului! Mitul grotesc al „necesității de a studia mai ales arhivele” trădează poziția greşită a lui Marga față de noi, Românii! Coadă de topor?
Documentele sunt documente, geluțule. Cum zice domnul marga, dacă istoricii din țară nu le parcurg, o fac alții. cartea este beton, o spun ca istoric. Nu ține cu vrăjeala că ne scriu alții istoria cu răutate. cartea este scrisă cu toată simpatia pentru români și cu apelul la istoricii de aici să-și scrie istoria propriului popor. dar unde nu e nici Dumnezeu…Oliver Sschmitt explică anii treizeci prin statul paralel creat de carol al II-lea. Ca români ar fi cazul să ne întrebăm: cum este astăzi? Răspunsul e trist.
Exceptional articol si multumesc domnului profesor Marga si …
Avis aux amateurs !!!
Contează și logica, haștag Alex! din ce spui nu rezultă deloc ce concluzie vrei să tragi. Domnul Marga are dreptate că nu se poate scrie istoria serios dacă nu stai în arhive. Din fluierat în trișcă și stat pe marginea prispei nu rezultă acea istorie. Trebuie învățat musiule!
… ce crestinism e acela care a ucis prin cruciadele Bisericii Catolice milioane de oameni, ce crestinism e acela care a instaurat Inchizitia si a ucis milioane de oameni, ce crestinism e acela in care in numele Bisericii Catolice au fost exterminati zeci de milioane de oameni de-a lungul timpului?Mai ai mult de recuperat, pune mana pe carte ca goagal-ul lui Vanghelie ajuta foarte putin in aceasta materie, clar?
Tot înapoiat, tot înapoiat? Să te întreci în asasinate este de prost gust, de la început necreștin. Nu facem aici istoria asasinatelor, dar este clar că unde-i asasinat nu este creștinism. Simplu ca bună ziua. Așa că să discutăm ce este pus în discuție, nu aiureli. Dacă știm cumva discuta și aven ceva de spus.
@Ion Ce ii impiedica pe istoricii romani contemporani sa scrie istoria „Statului profund” din Romania de dupa 22 decembrie 1989? Sau trebuie sa mai asteptam inca treizeci (30) ani sa ne-o scrie, din nou, un strain?! Aici este cheia salvarii noastre,a lustratiei, si a resetarii in drept si in fapt a societatii romanesti. Arhive scrise, audio, video, si persoane exista, inca din belsug, nu exista nici o scuza pentru a justifica lipsa de apetenta a istoricilor pentru a ne pune la dispozitie un Who is who al statului profund din institutiile de forta, din justie, din economie, din invatamant, si, last but by no means least, din politica.
@Andrei Marga Domnule Marga, tin sa va felicit pentru tinuta deosebita a recenziei. Mi-ar placea sa aflu ca scrieti, sau veti scrie, o carte despre „STATUL PROFUND DE DUPA 22 DECEMBRIE 1989”. Sau, sa coordonati un grup de istorici mai tineri, suficient de curajosi pentru a aborda acest subiect „nedefrisat” inca in societatea romaneasca actuala. Latinii spuneau, nu este asa? „Nomen est omen”. Prenumele domniei voastre va predestineaza… V-am fi sinceri recunoscatori, atat noi, cat si, mai ales, cei care vin dupa noi.
@Ileana fiul lui Rolla Da, comunismul/bolsevismul este un avatar al Revolutiei franceze. Revolutia franceza este, inainte de toate, Ur-nationalism. Nazismul este Ur-nationalism dus la paroxism. Atat oranduirea sociala nazista cat si ceea comunista au fost, sunt, si vor ramane pentru eternitate criminale, fata de corpul si constiinta umana. Nici democratia liberala nu este scutita de derive ce aduc atingere demnitatii umane, dar modul sau operandi este cel al unei dictaturi manageriale si tehnocratice de tip soft. In acest sistem este inca posibila revolta politica, economica, si sociala, in forma legala. Cu conditia ca cei care vor sa schimbe sau sa imbunatatesca sistemul sa fie deja liberati, in constiinta lor, printr-o educatie liberala demna de acest nume (umanioarele), inainte de specializarea lor profesionala.
Ai dreptate, statul profund este după 1989 și mai ales sub Băsescu și Johannis statul care conduce. Doi inși absolvenți modești, ca să nu spunem altfel, s-au proțăpit, iar generali de Securitate, justiție instrumentalizată și intelectuali de carton le țin isonul. Cum săp progreseze această țară. Când vezi cu cât aplomb citește dulapul prostiile puse pe foile sale insipide și cum crede că îi duce de nas pe proștii ce-l iau în seamă, începi să fii tare trist. Chiar așa rău merită românii? Nu au dreptul și ei la lumină, la oameni luminați, care nu au nevoie de Securitate ca să fie ce sunt?
Textul autorului, aparent impecabil, trebuie, totusi, luat cu rezerva. Acesta se pare ca are predilectie pentru abordarea discutabila a unor subiecte sensibile. A facut-o in cazul lui Skanderbeg. Arhivele, documentele, nu reflecta mai niciodata fidel realitatea. Nu degeaba se spune: unde, in studiul istoriei, s-a vazut un document care sa nu fie contrazis de alt document? Evident, este o butada. Ea reflecta insa terenul, nu chiar ferm, al cercetarii istorice. Autorul nu explica de ce Miscarea Legionara a avut atit de multa priza la public, de la oameni simpli pina la spirite rafinate. De asemenea, desi numeste fara nici o rezerva Miscarea Legionara ca fiind fascista, nu explica de ce aceasta nu a fost asimilata fascismului sau nazismului la procesul de la Nuremberg. Se pare ca domnia sa urmareste o pasienta care, sub zodia corectitudinii politice, iese oricum.
Oliver Schmitt lamureste destul.Sa nu tot cautam nod in papur[, ci sa citim bine. Nu se pot conmfirma toate prejudecatile si idiosincraziile romanesti de azi. Legiunea a vrut sa fie fascista si a fost. Pierdem vremea. E doar o scapare la Nurnberg.
Daca nici Nurenburg nu va ajunge cit va dat, atunci ce Dumnezeu mai este pentru cei botezati in ghiseft, ori voi pe ce lume mai traiti??? Chiar asa, v-ati scapati pe voi, sa nu admiteti nici ce a vrut Nuremburg, mai draga TeiSSler, ca poate umbli si tu dupa un Nobil ca WeiSSEL. Se pare ca voi care nu ati facut nici frontul in WW2, va considerati cistigatorul de fapt, probabil la citi bani ati luat, si sperati ca omenirea va datoreaza ceva, la cit rau a-ti facut, asa cum spune povestea cu Harap Alb. Poporul Roman, va educat, va dat o pine alba de mincat si voi drept rasplata mai vreti sa ne vindeti pe 30 de arginti la oricine da, ca sa nu se cheme cersetorie ca la rommy(citire de la Pedro Roman)
O zi buna si sa va dea cel de sus asa cum vreti voi poporului care vorbeste limba ta(romaneste).
Con
O cultură din clișee – doar străinii fac rău, noi suntem necontaminați etc. – face mai mult rău decât bine. Nu cumva românii își fac rău, apoi regretă și în final îi acuză pe alții. Pe lume toți sunt la fel de virtuoși sau păcătoși. Nu popoarele sunt de vină. Și la Nurnberg s-a reconfirmat. dar că în anumite țări în anume ani a fost m ai mare prostia este cunoscut. Domnul Marga amintește des de Thomas Mann cu observația că germanii au greșit luându-i pe cei mai de jos (die Untersten), cultural, civic, moral, ca și conducători. Crezi anonimule și conule că nu au făcut și alții greșeala fatală? Sau nu o fac și astăzi?
@Teissler: Sint cumva toate prejudecatile si idiosincraziile straine adevarul gol-golut iar dezbaterea lor cautare de nod in papura si pierdere de timp?
@Teissler: O intorci din condei. Nu a pretins nimeni ca sintem fara prihana dar nici sa fim mereu pusi la colt de orice neica nimeni nu e de acceptat. Sa mature deci intii fiecare la usa sa si, daca il arde curiozitatea sa se uite prin curtile altora, sa o faca mai cu bagare de seama, ca ii sade mai bine. Vezi ca, in cazul lui Skanderbeg, nu i-a mers. Faptele fiind insa vechi si din alt registru, nu au intrat sub incidenta atotputernicei corectitudini politice.
Avem cîteva realități, stimabile Anonim. Anii treizeci cu derapajul care a costat enorm România. Anii unui stat profund, paralel, adînc, cum vreți să-i ziceți, dar stata care a slăbit România, cum spun și Oliver Schmitt și Andrei Marga. Acum avem tot un stat de acel fel, care face daune României. este slab argumentul cu curtea fiecăruia. Ceaușescu l-a folosit pentru a face o dictatură. Nu are rost acel argument. Nici cartea lui Oliver schmitt nici articolul de comentariu nu au de a face cu corectitudinea politică. dacă se știe ce înseamnă asta!? Ia adevărul în btațe și nu-l mai răstălmăci, că vei fi altfel, omule!
‘Vai de poporul caruia altii ii impun cum sa-si judece trecutul.’ Cartea este scrisa altitudinar, cu lacune de documentare, dar mai ales de judecata. La fel si comentariile domniei tale, care postuleaza si deviaza de la subiect, de exemplu Ceausescu. Pe net exista o analiza mai ampla a acestei carti, diferita de acest articol adulator. Deranjati-va si o cautati, eventual sa o comentati.