
Donald Trump, proaspăt învestit președinte al Statelor Unite, a semnat luni un decret pentru a retrage SUA din Organizația Mondială a Sănătății (OMS), transmite AFP.
„OMS ne-a escrocat”, a acuzat el, după ce a declarat în momentul semnării decretului că contribuția Statelor Unite la organizația internațională este mult mai mare decât cea a Chinei.
De asemenea, Donald Trump a inițiat luni o nouă retragere a Statelor Unite din Acordul de la Paris privind schimbările climatice, o măsură care pune în pericol eforturile globale de a frâna schimbările climatice, scrie AFP.
Republicanul, notoriu climatosceptic, s-a ținut de cuvânt semnând în prima zi a revenirii sale la putere un ordin prezidențial și apoi o scrisoare către Națiunile Unite în acest sens.
Această retragere extrem de simbolică ar urma să intre în vigoare într-un an.
@Barbu Gh. „Mioriticii nimic? Nimic, nimic?”
-in poza e o pisica
nicidecum un catzelush cum cred 99% dintre idioti.
Toate organizațiile globaliste trebuiesc desființate. Acestea au devenit în mod inevitabil uneltele celor 1%, ultrabogații planetei și megacorporațiile. UE, NATO, ONU, FMI, BM, toate trebuie să dispară.
OMS =oficiu de propaganda
Acordul de la Paris= o prostie
S-a prins și Trump că virusache a fost inventat de sorosisti ca să-l dea jos de la putere! Succesuri guys!
SUA ca sa fie first nu are nevoie de acestea. Pt ca oricum planeta este poluata continuu. Stoparea emisiilor de carbon este o utopie. Numai incendiile din Los Angeles au produs carbon, fum, cenusa cat pt 2-3 ani ca poluare a planetei,la fel si razboiul din Ucraina, Gaza. Numai Ursula crede in Green Deal,ce pune Europa pe butuci…SUA va pregati mari surprize Europei…
Bravo dle președinte!…asa trebuia sa facă toți cei care au suferit după urma acestor impostori sorosisti!…
Pe noi ne-a escrocat , ăl de câțu, voiculescu, mihăilă,sub girul lui madame Ursula
Cele două organizații sunt piloni de bază ai șandramalei Davosiste . Se clatină , se surpa , se vor dărâma .
Mioriticii nimic? Nimic, nimic?