Opărită intenționat. Părinții torționari din Prahova și-au aflat pedeapsa

Tribunalul Prahova i-a condamnat pe părinţii care şi-au omorât fetiţa în vârstă de doi ani şi 10 luni prin opărire intenţionată miercuri, la pedepse de 20, respectiv 22 de ani de închisoare.

Judecătorii l-au condamnat pe inculpatul Horia Mihai la 22 de ani de detenţie pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat asupra unui membru de familie, Maria Diana Mihai primind o pedeapsă de 20 de ani de închisoare pentru aceeaşi faptă.

Cei doi se află în arest preventiv în penitenciarele Mărgineni, respectiv Târgşor.

De asemenea, bunica paternă a copilului ucis, Mihai Petruţa, a primit o pedeapsă de 8 luni de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de lăsare fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate.

Instanţa a admis acţiunile civile exercitate de Mihai Daria Ionela şi Mihai Roberta Cristina (copii minori ai cuplului – n.r.), prin DGASPC Călăraşi, obligându-i pe părinţi la plata a 200.000 lei cu titlu de daune morale.

Decizia nu este definitivă.

Părinţii fetiţei în vârstă de doi ani şi 10 luni, care a murit după ce a fost opărită intenţionat, au fost arestaţi preventiv la data de 1 aprilie 2023, măsura fiind luată la aproape doi ani de la momentul faptei, anchetatorii stabilind că minora a avut o moarte violentă, ca urmare a unor arsuri grave pe care le-a suferit, iar părinţii acesteia nu au luat nicio măsură pentru a-i asigura îngrijirile medicale necesare.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova arăta că organele de cercetare penală s-au sesizat din oficiu în acest caz, la data de 27 octombrie 2021, iar cercetările s-au desfăşurat iniţial cu privire la comiterea infracţiunii de ucidere din culpă.

Ulterior, Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de ucidere din culpă în infracţiunea de omor asupra unui membru de familie şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, întrucât la acel moment au rezultat indicii temeinice cu privire la comiterea unei infracţiuni cu intenţie contra vieţii.

„În fapt, a rezultat că în seara de 26.10.2021, în jurul orei 22,00, aflându-se în comuna Poienarii Burchii, judeţul Prahova, victima M.A.P., în timpul băii de seară, a suferit arsuri cu apă fierbinte, de grad II-III, pe 54% din suprafaţa corporală, după care, în intervalul orar 22,00 – 05,00, nici inculpatul M.H., nici soţia acestuia M.M.D, deşi, în calitate de părinţi, aveau obligaţia legală de a acţiona în sensul asigurării accesului, de urgenţă, la îngrijiri medicale de specialitate, nu au luat nicio măsură, stând în pasivitate, deşi copilul a dat semne vizibile de suferinţă. Decesul victimei a fost constatat de echipajul de la ambulanţă solicitat de martorul L.C., proprietarul imobilului, la data de 27.10.2021, ora 05,00”, arăta sursa citată.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală (autopsie), moartea victimei a fost violentă şi a fost cauzată de insuficienţă cardio-respiratorie acută, urmare a arsurilor, între leziuni şi deces existând legătură de cauzalitate directă necondiţionată.

„Propunerea de arestare preventivă a fost formulată la momentul la care din probe certe, după administrarea unui probatoriu complex, a rezultat că împotriva celor doi părinţi poate fi susţinută o acuzaţie în materie penală sub aspectul comiterii infracţiunii de omor asupra unui membru de familie”, se mai preciza în comunicat.

Potrivit unor surse, bunica paternă a fetiţei se afla în casă în acea seară, însă nici ea nu a luat nicio măsură pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale.

Ulterior, femeia, care în primă fază a fost parte vătămată în dosar, iniţiind chiar o acţiune în justiţie prin care a reclamat tergiversarea anchetei, a fost pusă sub acuzare.

Cei doi inculpaţi mai au doi copii minori, care se află în sistemul de protecţie la DGASPC Călăraşi dinaintea arestării preventive.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

5 Comentarii

  1. Caz pentru care legislația trebuia să prevadă pedeapsa cu moartea !

  2. Iar despre Călărași! Acea localitate, parcă e predestinată infractorilor de orice fel! Prostituție, trafic de fetițe(Elveția) cu acceptul porcororilor și miliției(în 2013 fetițele amenințate, am mai scris despre asta, ii amenințau pe românii agresivi că dau telefon la caposi și îi liniștesc, dar când auzeau numele caposilor in funcții, se linișteau rapid), furt și distrugere, explozii, infracțiuni de orice fel! Acolo, localitatea parcă rezista doar pe infractionalitate, parcă e complicitate intre toti.

  3. Degetoaice, de la Târgușor, asigurați-vă că scroafa are parte de o primire adecvată și că, după câțiva ani de „distracție” o s-o „rezolvați” definitiv.Idem și cu porcul.O primire călduroasă la propriu, să devină empatic, tata, înainte să dea colțul, scopit corespunzător.Cât despre”bunica” poate se implica și vecinii.

  4. Femeia de ce a primit o pedeapsa mai mica daca amandoi au comis aceeasi fapta?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.