„Opoziția a reușit încă o dată să submineze interesele”

Secretarul general al PSD Mihai Fifor acuză, referindu-se la respingerea Rovanei Plumb, că Opoziția a reușit încă o dată „să…

„Opoziția a reușit încă o dată să submineze interesele”

Secretarul general al PSD Mihai Fifor acuză, referindu-se la respingerea Rovanei Plumb, că Opoziția a reușit încă o dată „să…

Secretarul general al PSD Mihai Fifor acuză, referindu-se la respingerea Rovanei Plumb, că Opoziția a reușit încă o dată „să submineze interesele propriei țări și să calce în picioare imaginea României pe plan extern”, votând împotriva numirii acesteia în funcția de comisar european. Acesta subliniază totodată că din cei 10 candidați „cu suspiciuni”, doar Rovana Plumb este cea care trebuie să suporte consecințele.

„Situația Rovanei Plumb în contextul audierii în comisia juridică din Parlamentul European este acum speculată politic de către toți aceia care au sabotat candidatul țării lor.

Este trist să vedem politicienii opoziției sfâșiind candidatul propriei țări, este dăunător modul în care arătăm întregii lumi dezbinare, ură și distrugere din interior.

Atât PNL, cât și USR s-au opus constant reprezentantului României și au făcut încă o dată rău imaginii pe care o proiectăm în UE și în lume, alimentând dublul standard cu privire la țara noastră.

Deși au susținut de multe ori candidați cu suspiciuni de probleme penale și situații nerezolvate, de această dată au făcut front comun și au militat constant pentru respingerea reprezentantului României la audieri.

Din cei 10 candidați „cu suspiciuni” (dintre care unii chiar au fost dovediți cu probleme), doar Rovana Plumb este cea care trebuie să suporte consecințele.

Opoziția a reușit încă o dată să submineze interesele propriei țări și să calce în picioare imaginea României în plan extern. Cu oameni politici care nu simt că reprezintă această țară, vom stagna într-o stare de ură și dezbinare care ne face rău și ne ancorează în trecut”, a scris Fifor pe pagina sa de Facebook.

Reacția a venit după ce Rovana Plumb a fost respinsă în Comisia juridică a Parlamentului European pentru funcția de comisar european. De asemenea, a fost respins și candidatul Ungariei. Vizați de anchete și de suspiciuni au fost și candidații altor țări, lucru care nu a mai fost luat în seamă.

Nicio comunicare oficială

Rovana Plumb a transmis, joi, că nu a primit încă nicio comunicare oficială din partea Comisiei JURI din PE, în urma audierii sale. Ea precizează că au existat diferențe între declarația financiară depusă la Bruxelles și declarația sa de avere depusă în România.

„Azi am oferit colegilor europarlamentari din Comisia Juridică, așa cum mi-au solicitat, clarificări suplimentare. Prevederi diferite au făcut să existe diferențe între declarația financiară conform codului de conduită al comisarilor depusă la Bruxelles și declarația de avere depusă în România. Până la această oră nu am primit nicio comunicare oficială din partea Comisiei Juridice în urma audierii mele”, a transmis Rovana Plumb, într-un comunicat de presă.

Distribuie articolul pe:

22 comentarii

  1. Domnilor PSD-Dăncilă nu v-ți lamurit că sunteți fraieri? Ați pus-o pe Luminița să o voteze pe Codruța că și opoziția democratâ și care se ține de cuvânt o va sprijini pe Rovana Plumb. Încâ nu ați aflat cine este pe cine slujește și de cine ascultă Siegfried Mureșan, a cui ordine le execută Robert Turcescu sau ce mizerabil este Rareș Bogdan?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.