Opoziția cere demisia Ligiei Deca: „Piatră de moară pentru învățământ”

Parlamentarii USR şi Forţa Dreptei depun o moţiune simplă pe Educaţie, prin care cer demisia ministrului Ligia Deca, au anunţat, luni, senatorul Uniunii Ştefan Pălărie şi deputatul independent Alexandru Kocsis.

„Astăzi vom depune la Camera Deputaţilor o moţiune simplă împotriva ministrului corigent, Ligia Deca, un ministru care a ajuns să fie o piatră de moară pentru tot ceea ce se întâmplă în învăţământul românesc, iar acest lucru este cunoscut şi de către colegii de guvern ai domniei sale, şi de premierul Ciolacu. Un singur an calendaristic ar fi fost suficient pentru doamna ministru să-şi dea cel puţin trei demisii. O demisie pentru rezultatele catastrofale de la testele PISA şi pentru încercarea dumneaei de a măslui aceste rezultate, alegând convenabil doar cifrele pe care şi le doreşte. O anunţ pe doamna Ligia Deca că în acest moment România se străduieşte să adere în rândul ţărilor OECD şi că este o ruşine publică să falsifici un raport internaţional de opt pagini alegând doar ce îţi place ţie din acel text”, a declarat senatorul Ştefan Pălărie, într-o conferinţă de presă susţinută la Parlament.

În opinia sa, ministrul Educaţiei ar fi trebuit să-şi dea demisia pentru „cea mai mare grevă a profesorilor din ţară în ultimii 18 ani, o grevă care a fost batjocorită în repetate rânduri de către guvernul de la acea dată, fie prin vouchere, fie prin păcăleli mici, iar astăzi acea grevă este urmată de o altă minciună colosală şi anume creşterea salariilor personalului din învăţământ aşa cum a fost promisă oficial prin Ordonanţa 57 din anul curent”.

De asemenea, a adăugat senatorul USR, ministrul Deca ar fi trebuit să demisioneze şi pentru Legile Educaţiei, rezultatul proiectului „România Educată”.

„După ce domnul Iohannis şi doamna Ligia Deca s-au străduit să monopolizeze şi să ucidă orice altă competiţie în a reforma şi a îmbunătăţi condiţiile de învăţământ (…), vedem că de fapt această lege nu este altceva decât maculatură. Iar această lege, culmea, ar fi trebuit să fie însoţită până la termenul de 1 decembrie de aproape 40 de acte normative, hotărâri de guvern şi ordine de ministru. Avem o întârziere, suntem aproape de jumătatea lunii decembrie iar aceste documente juridice nu au ieşit de la Ministerul Educaţiei”, a transmis Ştefan Pălărie.

Deputatul neafiliat Alexandru Kocsis, reprezentant al partidului Forţa Dreptei, a susţinut că „în ultimii doi ani (…) impostura şi-a făcut culcuş la cel mai înalt nivel, la vârful statului”.

„Avem un guvern condus de un prim-ministru certat cu şcoala şi certat cu munca. Marcel Ciolacu a terminat o facultate obscură, neacreditată, şi şi-a dat licenţa la nouă ani distanţă după terminarea facultăţii. Primul contact cu munca l-a luat la vârsta de 29 de ani. Am avut în guvernul anterior plagiatori, doctor Bode, doctor Ciucă şi alţi doctoraşi mai mici sau mai mari. Am avut şi avem în guvern mincinoşi, oameni care şi-au asumat că vor da profesorilor o salarizare care să corespundă rolului pe care această categorie profesională îl are în societate, o salarizare justă. Atât Sorin Câmpeanu, fostul ministru al educaţiei, cât şi Ligia Deca au spus în repetate rânduri că salariul minim din Educaţie va fi egal cu salariul mediu brut pe economie şi că acesta va fi salariul profesorului debutant şi că grila de salarizare de aici va fi construită. La Legile Educaţiei în luna mai li s-a promis că acest principiu va fi introdus în legile educaţiei. Nu a fost introdus”, a arătat deputatul.

El a amintit că termenul asumat de către Guvern pentru finalizarea şi punerea în dezbatere publică a noii legi a salarizării unitare era 15 iulie, iar astăzi suntem la finalul anului şi „nimeni nu mai vorbeşte despre aplicarea acestei noi legi a salarizării unitare de anul viitor”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

6 Comentarii

  1. „Pestele invatamantului” de la cap se impute și capul peștelui este la Cotroceni!@ inanine de ministreasa decât ar trebui sa plece k.w.i
    pentru 101 motive , dar ca ca pleci trebuie sa ai demnitate mândrie și onoare@@

  2. Nu au dreptate , fiindca altadata USR a sustinut la min. Sanatatii pe cineva care nu avea pregatire adecvata domeniului, un domeniu in care pregatirea dureaza multi ani si in care activeaza o multime de specialisti cu reputatie, iar situatia in care cineva cu pregatire de exceptie sa se subordoneze si sa iroseasca timpul cu cineva care nu cunoaste nici macar termenii medicali este penibila.Chiar daca opiniile despre d-na Deca sau Ciolacu sunt corecte, nu au dreptate in privinta educatiei, fiindca rezultatele nu depind decat in mica masura de cei doi(min. si premier), ci chiar de eforturile cadrelor didactice. Greva a fost a unor grupuri de presiune:profesorii, in ciuda rezultatelor slabe ale elevilor, au cerut mariri de salarii. In plus, importanta educatiei este exagerata de cele doua partide si de profesori(sociocentrism -exagerarea importantei activitatii cuiva , pentru a primi fonduri si salarii mai mari).Pt cele doua partide(si, la fel, pt cele de la butoane) miza este sa obtina voturile cadrelor didactice, stiind ca sunt categoria cea mai numeroasa de bugetari.

  3. Stimate Domn senator Stefan Palarie, pentru PISA, Taxa platita ECT Princeton, via OECD, tot 151.000 de euro sau a mai crescut? (Atat a platit Ciolos, in avans, in 2016 🙂 . Tocmai ca….. in proverbul: ” si….cu banii luati!!

  4. Nota de FUNDAMENTARE …..365 400 euro PISA 2025!! Trendul va fi mai mare de 81 de tari participante? Frumos sau ce?…… Frumosi bani!

  5. Rugam de urgenta demiterea cucoanei care repune in functie directorii corupti,doar pentru ca sunt liberali!Acum vand orele la taraba oficial,ca sunt numiti din nou de coana Deca in functie!Rusine!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.