Opriți de urgență despăduririle ilegale!

Strategia de dezvoltare a României pentru următorii 20 de ani în viziunea Academiei Române a constituit fundamentul interviului realizat cu Bogdan C. Simionescu, academician, vicepreședinte al acestei instituții.

Cotidianul: Când vine vorba despre conservarea resurselor naturale, toată lumea românească are păreri, dar nu se remarcă existenta unor fapte benefice concrete şi adesea auzim cuvântul „devalizare“. De ce? De unde provine acest decalaj între percepții și practici?

Acad. Bogdan Simionescu: Termenul „devalizare“ este folosit deseori în antiteză cu cel de „dezvoltare durabilă“, ceea ce amplifică, din diverse motive, acest decalaj. În spațiul autohton, dezvoltarea durabilă este concepută, de multe ori, ca fiind un simplu mit, concept sau slogan frumos, însă complet lipsit de fundament sau aplicabilitate. Pe de o parte, ne lipsește un punct de vedere obiectiv – avem lacune serioase în ceea ce privește informarea, conştientizarea şi responsabilizarea cu privire la dezvoltarea durabilă şi problematicile de mediu. Ne lipsește un model adecvat de comportament civic, avem nevoie de o remodelare a valorilor, de promovarea unei educaţii ecologice superioare celei curente. Trebuie să identificăm o modalitate corectă de motivare a cetăţenilor şi societăţii în ansamblul ei să utilizeze în mod responsabil patrimoniul natural, istoric și cultural (de fapt, o parte însemnată din bogăţia acestui popor) şi să asigure generaţiilor viitoare dreptul firesc la o viață decentă într-un mediu curat și sigur. Pe de altă parte, avem nevoie de o analiză concretă și realistă a realităților complexe din acest domeniu și de o viziune pe termen lung, o abordare strategică de calitate care să prevadă soluţii capabile să răspundă într-un mod flexibil schimbărilor inevitabile ce se petrec la nivel local şi global și care să armonizeze pe cât posibil obiectivele economice, sociale și de mediu ale societății românești. Un punct de plecare solid pentru un astfel de ­demers îl poate reprezenta Strategia de dezvoltare a României pentru următorii 20 de ani în viziunea Academiei Române. Este un proiect care a reprezentat un exercițiu complex de construire a unui ansamblu de măsuri și priorități jalonate pe mai multe orizonturi de timp, capabile să se acomodeze schimbărilor chiar neaşteptate care pot surveni la nivel european sau mondial și a implicat o multitudine de specia­liști din interiorul și din afara Academiei Române.

Cum comentaţi felul în care se comportă statul cu rezervele naturale ale României?

Societatea românească se află la ora actuală într-o dinamică susţinută și complexă, iar nevoia de a atinge o stare de echilibru și de a nu uita să lăsăm ceva în urmă pare mai pregnantă ca oricând. Dacă ne dorim cu adevărat să ne numărăm printre țările de importanţă semnificativă (de fapt, să ne ocupăm locul la care suntem îndreptăţiţi în rândul naţiunilor lumii), trebuie să parcurgem într-un ritm alert câțiva pași mari în procesul unei evoluţii fireşti, iar dezvoltarea durabilă a României trebuie să depășească stadiul actual ­abstract și să se transforme într-o prioritate reală a întregii societăți. Tema resurselor naturale, foarte „la modă“ în ultimii ani, mai ales în ceea ce priveşte pădurile și resursele „tradiționale“ (petrol, cărbune, gaze naturale), presupune confruntarea cu o gamă diversificată de provocări majore: decalaje de percepții și practici, fragmentare, grad de epuizare avansat, productivitate și eficiență scăzute, probleme de infrastructură și finanțare, (uneori) lipsa specialiştilor ș.a. Concluzia generală a analizelor și scenariilor din domeniu, de exemplu, cea a Strategiei Academiei Române, este că România secolului XXI deține un patrimoniu natural ce se confruntă cu o multitudine de probleme cu implicații complexe, care creionează o perspectivă foarte sumbră pentru viitor și care impune identificarea și implementarea unor soluții clare și logice. Nu putem însă cădea în patima pesimismului sau a defetismului. O analiză serioasă evidențiază și o mulțime de aspecte pozitive, de puncte forte, inclusiv la nivelul politicilor publice pre- și post­aderare la Uniunea Europeană. Problema este cum profităm de ele, cum procedăm mai departe.

Ne lipsesc obiective clare, lucide și pragmatice, trebuie să stabilim câteva zone esențiale de acțiune imediată. Pot să dau drept exemplu cele șapte domenii prioritare ce au fost stabilite în capitolul referitor la resursele naturale din cadrul Strategiei: Ariile protejate, Apa, Aerul, Solul, Pădurile, Resursele subsolului, Deşeurile și materialele reciclabile.

În vreme ce românii, în general, solicită o valorificare cât mai prudentă a patrimoniului natural, în realitate, politicienii dau semne că nu agreează această opinie. De ce se adânceşte şi mai mult această prăpastie între „România lor“ şi „România noastră“?

Consider că realitatea este ceva mai complexă. Într-adevăr, se estimează că în condițiile actuale de producție și consum, rezervele naționale de gaze naturale sau de petrol, de exemplu, vor fi epuizate în circa două sau trei decenii. Noile descoperiri din zona Mării Negre mai reduc din dimensiunea acestui pericol, însă el persistă.

La nivel de societate şi de cetăţean, avem datoria de a utiliza în mod responsabil patrimoniul natural, istoric și cultural și de a păstra neatins dreptul generațiilor care vor urma de a beneficia în egală măsură de acest patrimoniu. Capitalul natural reprezintă o resursă strategică, în condițiile în care resursele tradiționale, neregenerabile, se află într-un proces ireversibil de epuizare, iar cele regenerabile sunt supuse permanent pericolului unei degradări irecuperabile, prin poluare.

Pe de altă parte, România se află la o distanță incomodă de nivelul de dezvoltare al țărilor din Centrul și Vestul continentului și ne dorim cu toții să reducem cât mai rapid această distanță, ceea ce presupune, inevitabil, consum de resurse. Apare astfel un dezacord între cererile evidente de producție și consum și caracteristicile fundamentale de ereditate și evoluție ale dezvoltării durabile. Atât timp cât nu vom înțelege că acest dezacord este doar unul aparent, că dezvoltarea durabilă înseamnă responsabilitate și echilibru și nu se opune nici creșterii economice și nici exploatării resurselor, această prăpastie se va adânci. Accentuarea componentei de mediu sau, mai degrabă, plasarea acesteia la același nivel cu pilonul economic și cel social nu trebuie să determine o situație conflictuală, ci să contribuie la creșterea economică atât de dorită, care să permită atingerea unui nivel de dezvoltare potrivit resurselor autohtone.

Ce anume să folosim şi ce să lăsăm generaţiilor viitoare?

Fiecare cetăţean are dreptul firesc la o viață decentă într-un mediu curat și sigur. Această axiomă reprezintă punctul de plecare al unui răspuns la această întrebare extrem de sensibilă și importantă. Dar pentru a fi trans­pusă în realitatea românească, această axiomă necesită un proces amplu și complex de transformare multidimensională, care trebuie să se petreacă într-o manieră echitabilă și echilibrată, care să ia în calcul atât problemele și prioritățile prezentului, cât și cerințele și provocările viitorului.

Avem nevoie de atingerea unui grad ridicat de creștere economică stabilă și de concretizarea unui progres social al individului și al societății, dar trebuie să realizăm asta prin utilizarea prudentă a resurselor naturale și asigurarea unei protecții eficiente a mediului înconjurător.

Prin urmare, întrebarea nu e ce folosim, ci cum folosim.

Vă dau câteva exemple.

Conform scenariilor realizate în cadrul Strategiei Academiei Române, dacă profităm de oportunitățile din domeniul solului și investim circa 2,1 miliarde euro în următorii 15 sau 20 de ani (și, atenție, nu toți acești bani trebuie să vină de la bugetul de stat) în infrastructura și resursa umană critică, vom obține venituri de peste 4 miliarde euro.

În domeniul pădurilor, pe lângă faptul că trebuie să oprim de urgență despăduririle ilogice, necontrolate sau ilegale, orice măsură propusă de Strategie (împădurirea se numără printre primele) este eficientă din punctul de vedere al costurilor, duce la profit pe termen mediu și lung. Încă avem diverse resurse minerale și energetice, distribuite consistent și echilibrat pe întreg teritoriul țării, și premise reale de dezvoltare calitativă sau cantitativă a rezervelor existente. Depinde doar de noi să profităm de acest set de circumstanțe, să investim când și unde trebuie și să menținem gradul mic de dependență de importurile energetice – la ora actuală, unul din cele mai mici din Europa.

Când vorbim despre dezvoltarea durabilă a României, este clar că pilonii importanţi – economici, sociali şi ambientali – trebuie compatibilizaţi, pentru ca apoi să poată acţiona independent, dar pentru acelaşi scop comun. Care este Strategia Academiei Române, care sunt scenariile posibile în care trebuie ca politicienii să lucreze pentru aceleași ţinte, desigur, presupunând că ţintele ar fi clar configurate de către ei?

Strategia de dezvoltare a Academiei Române pleacă de la definirea a două situații – unde suntem și unde vrem să ajungem – și propune un set de linii directoare interdisciplinare în domeniul resurselor naturale și nu numai: politici publice, resurse umane, infrastructură, gestionare durabilă, îmbunătățirea performanței ecologice, cercetare, dezvoltare și inovare și comunicare și educare.

Aceste direcții de acțiune presupun o evoluție etapizată ce nu se intersectează cu ciclurile electorale sau interesele politice conjuncturale și se supune unui ansamblu de conexiuni între domeniile funcționale, economie, capitalul natural și cultural și factorul demografic.

Proiectul Academiei Române oferă un instrument strategic – un set de ținte realiste dispuse pe trei orizonturi de timp – și un plan de măsuri – o colecție de acțiuni concrete de atingere a țelurilor propuse, la care se adaugă o estimare a resurselor umane și financiare necesare și, nu în ultimul rând, sursele de finanțare, fie ele interne și externe, publice și private vizibile la momentul actual.

Obiectivul fundamental al acestui demers de schimbare este atingerea unui nivel superior de dezvoltare durabilă și ocuparea de către România, pe scena europeană şi internaţională, a locului potrivit resurselor de care dispune.

El reprezintă doar un punct de plecare, o propunere obiectivă şi dezinteresată de măsuri și idei necesare unei dezbateri constructive la nivelul întregii societăți românești și al autorităților implicate în procesul decizional care să permită mai apoi construirea unui proiect de țară „sănătos“ și bine închegat, plasat în contextul unei globalizări accelerate.

Strategia cuprinde mai multe seturi de scenarii. Poate că cel mai interesant e cel care implică un scenariu pesimist, în care nu se întreprind niciun fel de acțiuni pentru a ne atinge obiectivele, un scenariu mediu, business as usual, în care gestionarea resurselor continuă în  cadrul actual, și un scenariu optimist, în care gestionarea resurselor permite atingerea obiectivelor propuse și asumate în următorii 20 de ani.

Care este părerea dumneavoastră referitoare la ceea ce se întâmplă cu ariile protejate?

Părerea mea este construită pe analiza SWOT realizată în cadrul Strategiei Academiei Române: România este o ţară cu un grad ridicat de biodiversitate care se află într-un proces continuu şi parţial ireversibil de degradare. Acest declin se traduce prin pierdere de habitate, de specii sau populaţii şi scăderea abundenţei acestora.

Există câteva puncte forte de care trebuie să ținem cont: rețeaua Natura 2000, care a permis creșterea numărului și mai ales a suprafeței ariilor protejate în ultimele decenii, cele peste 30 de arii naturale majore (inclusiv trei rezervaţii ale biosferei), creşterea gradului de implicare a ONG-urilor, instituţiilor de învăţământ şi cercetare în probleme legate de ariile protejate (a se vedea și participarea activă a Comisiei Monumentelor Naturii din Academia Română în procesul decizional).

Orice efort în această zonă trebuie îndreptat către înlăturarea principalelor amenințări: pe termen scurt, rezolvarea problemelor de management a ariilor protejate, cum ar fi reglarea cadrului legislativ și a infrastructurii critice, îmbunătățirea finanțării dedicate și a resursei umane, iar pe termen lung, reducerea presiunii antropice crescânde, generată de despăduririle necontrolate sau ilegale, turismul haotic, microhidrocentrale, depozitarea necontrolată a deșeurilor, supraexploatare.

Trebuie înțeles faptul că biodiversitatea reprezintă un capital natural naţional, o parte a dezvoltării durabile și oferă bunuri şi servicii, precum hrana, înmagazinarea carbonului şi redistribuirea apei marine şi terestre, care stau la baza prosperităţii economice, a bunăstării sociale şi a calităţii vieţii.

Unde sunt principalele probleme şi cum ar trebui reabilitat patrimoniul nostru natural?

Problemele sunt multiple și complexe și ating toate aspectele menționate anterior, de la politici publice coerente de gestionare durabilă și îmbunătățirea performanței ecologice la infrastructură critică, inclusiv resursă umană, cercetare și dezvoltare și, foarte important, comunicare și educare.

Buna guvernare în acest domeniu trebuie construită pe aceleași principii ca oricare altă serie de politici publice: scenarii pe termen lung, impact ecologic minim, consultare democratică, proces decizional transparent, reglementări, cooperare reală şi facilă între toți actorii implicați, limitarea birocrației ș.a. Ea trebuie să stabilească un echilibru între resursele naturale (pe care e obligată să le definească drept strategice), capitalul uman și resursele financiare (creșterea economică), pe baza unei evaluări corecte a potențialului existent.

Principiile conservării biodiversității şi ale dezvoltării durabile a capitalului natural trebuie să fie considerate fundamentale în stabilirea oricăror politici de dezvoltare economică şi socială.

Dacă statul se comportă astfel cu bogăţiile sale, care este părerea  dumneavoastră despre felul în care statul român îi protejează pe cei  slabi? De ce creşte numărul cetăţenilor vulnerabili?

Cred că ar fi mai potrivit să abordăm această problemă într-o perspectivă mai largă, a unei strategii coerente de dezvoltare a resursei umane în ansamblul său, pentru că resursa umană este bogăția cea mai de preț a oricărui stat. Și în acest caz ne lipsește un exercițiu de viziune pe termen lung. Politicile publice în domeniu se modifică într-un ritm rapid și haotic și este imposibil să vorbim despre predictibilitate, despre reglementări coerente și de calitate, de cooperare reală şi facilă între toți actorii implicați și nu doar cei politici. Astfel, putem identifica cu ușurință puncte slabe, derapaje și amenințări majore.

Mutațiile negative de ordin demografic și social, caracteristice ultimelor decenii, pot fi rezolvate sau măcar atenuate prin modernizarea coerentă și accelerată a sistemelor de educaţie şi formare profesională, sănătate publică şi servicii sociale, ţinând seama de contextul demografic extrem de complicat şi de impactul acestuia pe piaţa muncii.

Cred că acestea reprezintă punctele de plecare ale unei strategii de dezvoltare cu minime șanse de succes, pentru că dimensiunea porțiunii vulnerabile a populației este direct influențată de aceste domenii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.