„Pacienta nu a dat șpagă și a fost trecută cu vederea”

Cezar Danilevici este medic psihiatru într-un spital din Cluj. O noapte de gardă petrecută în spital s-a transformat într-o radiografie dură, dar sinceră și dureroasă în același timp a sistemului medical românesc. El povestește pe blogul personal frustrările unui medic care se luptă cu sistemul medical.

„Sunt de (z)gardă într-un oraș din Ardeal… Știu, îmi depășesc competențele profesionale, dar nu am ce să fac. Sunt cu foamea în gât, nu am niciun venit, trebuie să supraviețuiesc. Singura variantă e să fac gardă pe toată medicina internă, nu doar pe specialitatea mea. Așa e în România: chiar dacă ești specialist pe o anumită specialitate, din lipsa cruntă de doctori, poți face gardă pe mai multe specialități. Nimănui nu-i pasă de competența și de faptul că mi-o depășesc. Trebuie acoperite gărzile – majoritatea medicilor au plecat deja afară – și spitalele trebuie să-și justifice existența“. Așa își începe medicul Cezar Danilevici „testimonialul“ dur.

„Stomatologi de gardă la medicină internă“

Aflat în situația de a face de gardă pentru specialități care nu-i sunt prea familiare, medicul psihiatru se vede nevoit să se confrunte cu tot felul de situații neprevăzute, toate cauzate de lipsa medicilor din spitale. „Și dacă tot umbla zvonul că la un spital vecin au ajuns să facă de gardă stomatologii pe medicină internă, din lipsa de doctori, mă gândesc că mă voi descurca și eu. Nu apuc să mă dezmeticesc bine și sunt chemat de urgență: stop cardiac pe o secție. (…) Într-un pat, direct pe pat, niște asistente fac deja manevrele de resuscitare pe un pacient. Ce caută în pat? Urlu la asistente să tragă pacientul din pat direct pe jos. Echipa se șochează. O asistentă îmi spune că se vor murdări cearșafurile dacă punem pacientul pe jos. (…) Nu am timp de explicații, așa că iau un capăt de cearșaf și trag singur pacientul pe jos, ajutat de o altă infirmieră. O scurtă inspecție îmi arată că pacientul e cu pupilele dilatate. Prin minte îmi trece faptul că e mort de multișor, doar că acum a fost descoperit că nu mai suflă. Încep compresiile pe piept pentru a reporni inima, în timp ce de undeva apare un balon pentru respirații“. Medicul explică apoi, pentru cei care nu au cunoștințe medicale, că resuscitarea se face numai pe un plan dur.

„Aici totul s-a făcut de mântuială“

„Număr 30 de compresiuni pe piept cu voce tare, după care fac o pauză în care un asistent insuflă de două ori aer cu balonul pe nasul și gura pacientului. Observ cu coada ochiului că balonul nu e ținut etanș cu mâna de asistent, astfel că tot aerul iese pe lângă pâlnia aparatului și mai nimic ajunge în plămâni, dar «merge și așa». Prin gând îmi trece că, pacientul fiind cu midriază (pupilele dilatate), de fapt eu fac resuscitarea unui cadavru, dar pacienții din jur se uită și «dă bine» să arătăm că ne pasă, așa că tot exercițiul continuă până mă epuizez. (…) Am făcut deja injecția cu adrenalină și am chemat Smurd-ul. (…) Un asistent mi-a luat locul la compresiunile cardiace. Urlu la asistent să numere cu voce tare. Parcă e prima dată când face o resuscitare, nu știe, pentru numele lui Dumnezeu, că se numără până la 30 cu voce tare ca să știe cel cu balonul când să umfle plămânii!?! (…) Sunt pe terapie intensivă și îmi dau seama că asistenții nu știu nimic. Un alt gând îmi spune că aici totul s-a făcut de mântuială până am venit eu, din alt județ, să le stric feng-shui-ul…“. Potrivit relatărilor lui Danilevici, SMURD-ul a venit, dar pentru că nu s-a mai putut face nimic a fost declarat decesul pacientului.

„Pe secția lor nu au termometru“

„Sunt înarmat doar cu un stetosc op și un tensiometru, fără laborator accesibil, fără posibilitatea de a face radiografii, fără a putea să dau o singură pastilă din aparatul de urgență (dulapul cu medicamente de urgență) pentru pacienții veniți din exterior și care nu necesită internare (am dreptul să dau medicamente doar la cei pe care îi voi interna).“ „Delirul“ continuă după ce medicul este solicitat pentru o pacientă cu pneumonie care se simte rău. Dar surpriză: foaia de observație era goală, completată doar cu un șir de diagnostice. Și, deși pacienta era internată de mai multe zile, nimeni nu completase istoricul sau rezultatul consultului la internare. Și asta chiar dacă legea prevede ca foaia de observație să fie completată în primele 24 de ore de la internare. „În disperare de cauză, mă uit la foaia de evoluție, unde se scrie de obicei tratamentul. Nu e nimic scris. Urlu la asistente să îmi dea planul de tratament și descoperim împreună, cu oarecare stupoare, că pacienta nu are tratament. A fost internată, i s-au pus câteva diagnostice, după care a fost parașutată într-un pat și… au uitat de ea (…) Mai am bănuiala sumbră că pacienta nu a dat șpagă și atunci a fost «trecută cu vederea», dar îmi păstrez bănuiala pentru mine. (…) Întreb asistenta dacă au un medicament pentru a elibera căile respiratorii, un expectorant. Asistenta îmi zâmbește amar: spitalul nu are nimic pentru expectorație. (…) Pun pacienta pe oxigen și îi cresc un pic confortul (…) Sunt chemat pe altă secție. Altă gripă cu febră. Întreb cât de mare e febra și asistenta nu știe. Îi spun să îi pună termometrul, pe tonul cu care te adresezi unui cretin. Asistenta, jenată, îmi spune că pe secția lor nu au termometru și va trebui să meargă pe altă secție, la câteva minute distanță, pentru a împrumuta de acolo un termometru. (…) Sunt în România anului 2017“, își încheie „manifestul“ medicul Cezar Danilovici.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.