Acordul de apărare semnat la Mecca de Turcia, Arabia Saudită și Pakistan nu este încă un NATO islamic ori NATO sunnit, dar este mai mult decât un summit. Cele trei state au stabilit că un atac armat împotriva unuia va fi considerat un atac împotriva tuturor, fără să explice însă până unde merge obligația de intervenție. Tocmai această ambiguitate face pactul important. El anunță că puteri regionale apropiate de Statele Unite vor să-și construiască și propriile garanții de securitate. Astfel de tratate vor de deveni o modă la nivel global.
Pentru România, noua formulă nu este una îndepărtată. Bucureștiul are relații importante cu fiecare semnatar, iar Egiptul, singurul posibil viitor membru indicat public, este la rândul său un partener vechi. Miza românească nu este aderarea la această alianță, ci folosirea unei rețele deja existente pentru a câștiga influență într-un spațiu care leagă Marea Neagră, Mediterana, Golful și Oceanul Indian. România poate deveni un interlocutor european util, cu condiția să renunțe la diplomația episodică și să transforme relațiile bilaterale în proiecte strategice. Într-o regiune în care securitatea energetică și libertatea navigației se amestecă tot mai mult cu apărarea colectivă, această poziționare poate deveni un avantaj real pentru București, dar nu prin simple vizite protocolare sau declarații generale repetate.
Turcia și Pakistanul, securitate și industrie
Turcia este punctul central al ecuației românești. România are cu Ankara un parteneriat strategic din 2011, ridicat în 2024 prin Consiliul de Cooperare Strategică la Nivel Înalt. Cele două state sunt aliate în NATO, cooperează în grupul naval pentru combaterea minelor din Marea Neagră și au schimburi comerciale de aproximativ 12 miliarde de dolari. Bucureștiul trebuie să susțină rolul regional al Turciei, dar și să urmărească atent compatibilitatea dintre pactul de la Mecca și obligațiile Ankarei în NATO. O alianță suplimentară poate întări descurajarea, însă poate produce și crize dacă angajamentele sale rămân neclare.
Relația cu Pakistanul dovedește că România are mai mult de oferit decât declarații. La șantierul Damen din Galați au fost construite patru nave militare pentru marina pakistaneză. Primele două au fost livrate în 2020, ultimele în 2024. Navele au fost realizate în România, cu infrastructură și competență locală. Ele reprezintă o carte de vizită industrială pe care Bucureștiul ar trebui să o transforme în cooperare navală, mentenanță, instruire și noi contracte de apărare. Este dovada că industria din România poate conta în arhitecturi de securitate aflate la mii de kilometri distanță.
Turcia joacă la două capete: un nou ”Articol 5” în Orientul Mijlociu
Riadul și Cairo, relații care trebuie transformate în influență
Cu Arabia Saudită, România are cea mai solidă relație comercială dintre legăturile sale cu statele arabe. Schimburile de bunuri au depășit 1,3 miliarde de euro în 2024, iar 270 de companii cu participare saudită funcționau în România. Agricultura, energia, tehnologia și Portul Constanța pot transforma dialogul într-un parteneriat de securitate economică. Memorandumul agricol din 2024 indică direcția, dar Bucureștiul trebuie să treacă de la forumuri la investiții.
Egiptul poate completa oricând această geometrie. Bucureștiul și Cairo marchează în 2026 120 de ani de relații diplomatice, iar cooperarea s-a extins spre energie, agricultură și apărare, inclusiv prin memorandumul militar semnat în 2025. O axă Constanța-Suez ar lega Marea Neagră de noile centre de putere regionale.
România nu trebuie să privească pactul nici cu teamă, nici cu entuziasm naiv. Trebuie să unească diplomația, dar și poziția sa geografică și economică într-o politică regională coerentă. Aici se află oportunitatea pe care Bucureștiul nu are voie să o rateze.
de te dai asa da mare analist, dece nu incepi cu arestarile domnule mihai
_
dar pe aceia care au macelarit 3000 de oameni la lovitura capitalista da stat 1989, macelarit si pa seful statului Ceausescu si Nevasa, intrand slugi in capitalismu da europa, deci tradare de tara, au fost arestati judecati si executati vreunu, aia care sunt inregistrati, bagati la tv acum pa pensie speciala astronomica, drept plata mers pa burta la macelarit oameni pa strada, domnule, ce se mai asteapta, in tara aia mizeria europei, deunde vestului i sa zis „intrati toti, luati ce vreti”
Turcia fiind si in NATO si in aceasta alianta daca se implica intr-un razboi de partea A.S. si Pakistan, automat trage tot NATO in razboi prin activarea art 5.
Parca asa a fost si pe la mijlocul anilor ’30 inainte sa inceapa WW2.
Aliante si păci de complezenta care nu durau nici citiva ani, razboaie locale si zonale care se terminau nelamurite, Spania era in rolul Ucrainei de acum.
Trebuie sa se creeze o masa suficient de mare de plebei cu emotii beligerante pentru WW3.
Conform Tratatului, daca o tara este atacata, si celelalte tari semnatare se vor considera a fi atacate. Un fel de art.5 din Tratatul NATO. Arabia Saudita a fost atacata de huthi la scurt timp dupa semarea Tratatului si niciuna din celelalte tari nu a intervenit in sprijinul AS. Turcia spune ca si Egiptul doreste aderarea la acest Tratat, fiind in perspectiva si Azerbadjeanul. Pakistanul are relatii bune cu Iranul si nu doreste un regim ‘democrat’ acolo. Iar Romania ce treaba are cu zona aceea? Britanicii au fost consultati inainte de a scrie acest articol?
Cică, Ancuța a scăzut la rating cu mai mult de 50%! De când un prompterist face politica?
Singura tara din zona care se opune acestui pact nu e Iran:)))care a salutat pactul!