Turcia joacă la două capete: un nou ”Articol 5” în Orientul Mijlociu

Turcia, Arabia Saudită și Pakistan au semnat pe 7 august, la Mecca, un acord comun de apărare, după luni de negocieri. Evoluția are loc pe fondul atacurilor repetate din partea Iranului. Ministerul de Externe al Pakistanului a declarat că acordul prevede că orice atac armat împotriva uneia dintre cele trei țări va fi considerat un atac împotriva tuturor. Potrivit ministerului, pactul are ca scop promovarea „păcii, securității și stabilității în regiune și dincolo de aceasta”, în vederea construirii unui „viitor sigur și prosper”.

Un oficial turc a precizat că acordul are „un caracter strict defensiv”, obligând cele trei țări la sprijin reciproc doar în cazul unui atac. El a subliniat că pactul nu este îndreptat împotriva niciunei țări anume, este deschis participării altor state din regiune și nu înlocuiește și nici nu prevalează asupra acordurilor bilaterale sau multilaterale deja existente.

La începutul acestui an se discuta nu doar despre aderarea Turciei la acest pact. Pe fondul războiului din Golf, au avut loc mai multe întâlniri cvadrilaterale Arabia Saudită-Pakistan-Turcia-Egipt. Ultima țară, condusă de regimul autoritar al lui Abdel Fattah el-Sisi, este luată în calculele unei viitoare extinderi a alianței.

Un ”produs” al războiului din Golf

Dincolo de îndoielile legate de eficiența acestui pact, extinderea sa este rodul războiului dintre SUA, Israel și Iran. Statele regionale caută să-și diversifice garanțiile de securitate. Garanțiile americane, oricât de solide ar fi fost, s-au dovedit în egală măsură o vulnerabilitate sub administrația Trump. Iranul a atacat aliații SUA din Golf care găzduiau baze militare SUA. Au fost atacate și facilități petroliere. Aici trebuie căutat un motiv principal al acestui pact de apărare.

Pactul dintre Pakistan si Arabia Saudită căruia i se alătură acum Turcia a fost testat recent. Războiul din Golf, început cu atacurile SUA și Israel asupra Iranului a dus la lovirea de către Teheran a statelor din Golf. Au fost lovite locații din Arabia Saudită încă din prima zi de război. Ajutorul Pakistanului – avioane și trupe – a sosit abia în aprilie, după încetarea focului. Institutul pentru Studii de Securitate Națională din Israel spune că acest lucru arată că pactul de apărare are eficiență limitată.

Acțiunile Israelului și reacția SUA au grăbit încheierea Pactului

Arabia Saudită și Pakistanul au convenit asupra unui pact defensiv în septembrie 2025, pe fondul nemulțumirii față de reacțiile limitate ale SUA la două crize: atacurile cu drone iraniene asupra Arabiei Saudite din 2019 și loviturile israeliene asupra Qatarului din 2025. În 2019, instalațiile petroliere ale Aramco au fost lovite de drone și rachete lansate de rebelii din Yemen, sponsorizați de Iran. Arabia Saudită lansase un război de amploare împotriva rebelilor Houthi. A fost redusă temporar producția de petrol a Arabiei Saudite cu aproape 50%.

2025 a fost anul in care statele din regiune au realizat că poziția de mediator nu le ferește de lovituri militare. Israelul a atacat lideri Hamas sosiți la Doha pentru negocieri. Atacul a fost condamnat de autoritățile qatareze, iar administrația Trump l-a criticat, considerând că nu servește intereselor SUA. In toamna anului 2025, președintele Donald Trump a semnat un ordin executiv prin care promite că Statele Unite vor folosi toate mijloacele disponibile, inclusiv armata americană, pentru a apăra Qatarul.

Interese convergente

Acum, Turcia intră în aceste acorduri de apărare. Politica externă a Turciei s-a aliniat cu cea a Pakistanului când Ankara a susținut Islamabadul, în 2025, în scurta confruntare dintre Pakistan și India. Apoi, Arabia Saudită a privit cu ochi buni încercările de reducere a influenței kurzilor din Forțele Democrate Siriene de către noul regim din Siria, condus de un Islamist radical sunnit, aflat până de curând pe lista neagră a FBI. Turcia consideră că un embrion statal kurd în Siria este o amenințare existențială.

Turcia este stat membru NATO si beneficiază de garanțiile de securitate ale Alianței și de umbrela nucleară americană. În plus, Turcia acționează ca un mediator între Rusia și Ucraina. Este puțin probabil ca Ankara să-și dorească garanții din partea Pakistanului, putere nucleară. Este puțin probabil ca Pakistanul să-și poată extinde umbrela nucleară asupra Turciei. Pakistanul nu dispune de o triadă nucleară completă și nu se extinde în zona de responsabilitate a NATO.

O nouă bătaie de cap pentru Israel

Extinderea pactului de apărare este însă o nouă problema pentru Israel. Pakistanul și Turcia și-au înăsprit în ultimele luni discursul la adresa Israelului. Ministrul pakistanez al Apărării, Khawaja Asif, a calificat operațiunile militare israeliene din Liban drept ”un rău și un blestem pentru umanitate”, iar ministrul israelian de Externe, Gideon Sa’ar, a acuzat Islamabadul de ”calomnii antisemite” și a afirmat că Israelul se va apăra împotriva celor care îi doresc distrugerea. În timpul conflictului israeliano-iranian din iunie 2025, președintele turc Erdoğan a descris atacurile Israelului asupra Iranului drept ”terorism de stat” și a susținut dreptul Teheranului la autoapărare. Oficiali turci acuză că Israelul consider Turcia drept principalul său adversar din regiune.

Autonomie prin pendularea între Est și Vest

Turcia poate beneficia la nivel economic de un asemenea pact de apărare. Își poate întări influența regional. Își poate extinde exporturile de armament și dezvoltarea tehnologiilor militare. Însă aceste obiective puteau fi atinse de Turcia și fără un pact de apărare cu o clauză de tip NATO, precum cel cu Pakistan și Arabia Saudită.

De aceea, Turcia a semnat acest acord pentru a avea opțiuni alternative de securitate fără a renunța la alianțele existente. Pactul cu Arabia Saudită și Pakistan îi poate oferi mai multă influență în cadrul NATO. La fel procedează regimul Erdogan și  în relațiile cu BRICS, Organizația de Cooperare de la Shanghai sau Uniunea Europeană. Turcia a aplicat pentru a deveni membru BRICS. Acum este stat partener. Nu este membru nici în OCS, numit la începuturile sale drept un ”NATO al Estului”, dar este partener de dialog. Ankara încearcă să joace simultan între Est și Vest. Si astfel obține autonomie strategică și avantaje prin exporturile militare și investiții.