Că vor să-l dea jos pe Ludovic Orban este ultima mea grijă, numai că, în declaraţiile celor doi primari eu văd cu totul altceva: acestea sînt primele semne concrete care trimit la planul lui Klaus Iohannis (…)
Toate știrile
Biroul Executiv al PNL a decis că de săptămâna viitoare prezența la plenurile Parlamentului să fie obligatorii până la data de 1 iulie. Liberalii care vor absenta de la moțiunea de cenzură ar putea fi excluși din partid.
În prag de vară, ritmul plin de foc și de pasiune al tango-ului este adus la Sala Radio prin muzica celebrului artist argentinian (compozitor, aranjor și interpret la bandoneon) ASTOR PIAZZOLLA!
Salonul Internaţional de Carte Bookfest s-a încheiat, duminică, la Romexpo, organizatorii apreciind ediţia 2019 ca fiind
Două feriboturi hibrid RoRo pentru Seaspan Ferries urmează să fie construite la Șantierul Naval Damen Mangalia, companie deținută de statul român
Marţi, 4 iunie, la ora 11.00, are loc lansarea volumului 3 al trilogiei „Resursele minerale ale României” – „Resurse energetice”, în Aula Academiei Române din Calea Victoriei nr. 125.
Cum au ajuns cuvintele Papei la ceilalți? Mă îngrijorează doar puterea de a înțelege a celor care ne conduc. Eu pot să plîng în gînd și în singurătate pentru ale mele.
În acest moment, KW Iohannis a ieșit din cărți pentru un al doilea mandat de președinte al României. Deși se afișează ca un mare învingător, pare destul de conștient că (…)
Cazierul individului căutat în judeţul Timiş, care l-a ucis de polițist, impunea ca poliţiştii să fie dotaţi corespunzător, nu cu echipamente de la nivelul anilor 1970
În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – JOCURILE TRECERII, Vocalize în Sol Major (Alegro ma non tropo) Editura Junimea Iaşi 2018
Darius Vâlcov, creierul economic al PSD, a demisionat, luni,, în urma unei discuții cu premierul Viorica Dăncilă…
Administrația Națională de Meteorologie a actualizat luni avertizările de ploi și vijelii. VEZI in articol harta judetelor vizate…
Liberalii se reunesc luni, de la 11.00, în ședința BEX urmată de BPN, de la ora 13.00. Formațiunea condusă de Ludovic Orban va face o analiză a…
Cabinetul Dăncilă aprobă în ședința de luni, 3 iunie, o hotărâre pentru reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai…
Procurorul militar şef al Ucrainei, Anatoli Matios, a cerut – duminică – convocarea unei reuniuni de urgenţă a conducerii Ministerului de Externe, Statului Major al armatei…
Documentele ar fi făcut parte din dosarele celor denunțați și de aceea nu ar fi fost găsite în dosarul lui Traian Băsescu….
Sunt prevăzute scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri pe
Ultima dată, premiul de categoria I, la Loto 6/49, a fost câștigat în data de 12.05.2019 și a fost în valoare de 22.265.937,00 lei.
Personalul armatei din Ungaria va fi, de asemenea, implicat în protejarea frontierei de la sfârșitul săptămânii. Un total de 1.000 de militari vor lucra…
Politicienii români din noua generație sunt de sorginte corporatistă și nu sunt sub influență rusă nici turcă. S-au școlit la Oxford și Harvard dar, se pare, nu au fost racolați încă de CIA, hei, CIA, ce faci?
Papa Francisc a postat, duminică, după încheierea vizitei de trei zile în ţara noastră, un impresionant mesaj în limba română pe Twitter.
Pe de altă parte, vizita Sfântului Părinte a dovedit solidaritatea și competența națională în aplicarea acestui proiect, care este un pas în istorie.
Potrivit reprezentanților IPJ Timiș, polițistul era, împreună cu alți colegi, într-o misiune pentru prinderea unui bărbat dat în urmărire națională.
Specialiştii în alimentaţie studiază nevoile cantitative şi calitative de hrană ale diverselor tipologii umane, după sex, vârstă, activitate depusă etc.
Președintele PNL Târgu Jiu, Marcel Romanescu, care este și primar al orașului, îi cere demisia lui Ludovic Orban din fruntea partidului
Asociația patronală a industriei de software și servicii (ANIS) a reacționat, duminică, după ce Ludovic Orban a declarat că lui nu i se pare normal ca IT-iștii să fie scutiți