Într-o zi, a venit un zeppelin pe Strada Mare. S-a învârtit ce s-a învârtit în ritm electoral, na, că tre’ să ieșiți la vot, cu mic, cu mare.
Toate știrile
Astfel, Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a transmis că pe Autostrada A3 Bucureşti-Ploieşti, la kilometrul…
De ce nu ia avînt economia României? De ce pierde din creșterea oricum bazată pe consum? Resorturile acestei involuții sunt greu de citit…
La concursul organizat de Centrul de Cercetare și Creație Teatrală „Ion Sava”, pentru finalul piesei neterminate INSULA de Mihail Sebastian, au fost înscrise 44 de texte
În malaxorul ideologic al multiculturalismului și multilateralismului, valorile umaniste se amestecă cu directivele UE și convențiile internaționale și pot duce la subminarea suveranității
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, miercuri noapte, eliberarea mai multor persoane în dosare în care avocaţii condamnaţilor au contestat alcătuirea completurilor de cinci judecători…
Titlurile OMV Petrom au raportat pierderi de aproape 13% în data de 19 decembrie ca urmare unei hemoragii care a cuprins toată bursa de valori de la București…
Avocatul Alinei Bica a pus concluzii pe admisibilitatea în principiu a cererii şi pe solicitarea de suspendare a executării pedepsei.
Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de judecătorul Cristina Tarcea, pentru că a refuzat nejustificat îndeplinirea unei îndatoriri de serviciu.
”Sunt acuzat de toate, inclusiv că aș fi Amtihristul”, a spus Soros pentru Financial Times
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, miercuri, la Parlament, că decizia partidului este ca la motiunea de cenzura impotriva Guvernului Dăncilă…
Precizările vin după ce înregistrarea apărută în spaţiul public, în care protagoniste sunt actuala şefă a DNA, Anca Jurma, şi procurorul Florentina Mirică, a creat agitaţie în sistemul judiciar…
Decizia CCR în această speță fusese deja amânată de mai multe ori și este așteptată cu nerăbdare, pentru că ar putea spulbera sute de dosare penale, dacă judecătorii…
La orele prânzului, titlurile Băncii Transilvania, instituție cu capital românesc, se apropiau de o scădere de 20% la Bursa de Valori București…
Membrii Secţiei pentru judecători a CSM au decis, miercuri, ca toate dosarele repartizate în data de 13 decembrie la completurile de 5 judecători de la instanţa supremă să…
Inspecţia Judiciară a început o investigație legată de judecătoarea Cristina Tarcea, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție…
În faţa judecătorilor au fost Toni Greblă din partea Guvernului, și un consilier prezidențial din partea Palatului Cotroceni…
Chiar dacă face parte tot din asaltul asupra PSD și din trucurile folosite pentru dărîmarea guvernului PSD-ALDE, scandalul Iliescu-Le Figaro are meritul de a ne mai descreți frunțile…
Președintele României, Klaus Iohannis, va susține astăzi, ora 13:15, o declarație de presă, la Palatul Cotroceni, anunță Administratia Prezidențială…
Camera Deputaților a aprobat, miercuri, Legea pensiilor, după ce deputații au admis, în plenul de marți un amendament al UDMR, inițial respins…
În program vor fi piese ca: The First Noel, It’s Beginning to Look a lot Like Christmas, Moș Crăciun, Adeste Fideles, Let it Snow etc
În ședința din 4 decembrie, Comisia pentru legile justiției a hotărât abrogarea articolului 9 din OUG 92/2018, prin care magistrații…
Zvonurile care au circulat în ultima săptămână au fost confirmate de anunțul Ministerului Finanțelor Publice, prin conferința de presă susținută de ministrul
Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, anunță că organizează, în data de 31 decembrie, începând cu…
Președintele Asociației Autism Europa Bistrița, Ana Dragu, a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în legătură cu…
Indicii Bursei de Valori București înregistrau scăderi masive, în deschiderea ședinței de miercuri, după ce, marți seara, ministrul Orlando Teodorovici a…