Lovitură: Șefa instanței supreme, găsită vinovată de Inspecția Judiciară

Potrivit unui comunicat al Inspecţiei Judiciare, acuzaţia privind „refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu” se referă la faptul că şefa ICCJ ar fi refuzat nejustificat să îndeplinească îndatoririle de serviciu cu privire la constituirea completurilor de 5 şi de 2 judecători (prevăzute la art. 31 alin. (1) lit. b) şi art. 32 din Legea nr. 304/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 207/2018).

Tarcea nu ar fi pus în discuţia Colegiului de conducere schimbarea componenţei Completurilor de 5 judecători de la Instanţa Supremă (completurile care dau sentinţele definitive la demnitari) în luna iulie, imediat după intrarea în vigoare a modificărilor la legea 304 privind organizarea judiciară (prima dintre cele 3 legi controversate ale Justiţiei, modificate de Coaliţia PSD-ALDE), ci abia la începutul lunii septembrie. Potrivit legii 207/2018 de modificare a legii 304/2004 privind organizarea judiciară, C5-urile nu mai sunt conduse de membrii de drept, precum vicepreședintele ICCJ și șeful Secției penale, ci toți judecătorii din complet sunt trași la sorți.

În privinţa Completurilor de 2 judecători (C2), ar fi vorba de acele C2 care judecă contestaţiile în cameră preliminară şi drepturi şi libertăţi împotriva deciziilor Curţilor de apel. Potrivit IJ, şefa ICCJ, Cristina Tarcea, ar fi întârziat aplicarea legii 207/2018 de modificare a legii 304/2004 privind organizarea judiciară în sensul că aceste C2 trebuiau compuse din 2 judecători, nu doar dintr-unul singur, cum era înainte de modificarea legilor Justiţiei.

În privinţa abaterii disciplinare privind „nerespectarea dispoziţiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor”, Inspecţia judiciară susţine că, „prin refuzul de a implementa dispozițiile de imediată aplicare ale Legii nr.207/2018 anterior menţionate, 40 de cauze de competența completurilor de 5 judecători şi 11 cauze de competenţa completurilor de 2 judecători nu au fost repartizate aleatoriu unor completuri în compunerea prevăzută de legea în vigoare la data înregistrării lor.”

Potrivit legii, cele două acuzaţii reprezintă abateri disciplinare ce pot fi sancţionate cu revocarea din funcţie şi chiar excluderea din magistratură. „Acţiunea disciplinară a fost înaintată Secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii care va decide cu privire la răspunderea judecătorului în cauză”, arată IJ în comunicatul de presă.

În noiembrie, actuala şefă a CSM, judecătoarea Lia Savonea, a cerut revocarea şefei ICCJ, judecătoarea Cristina Tarcea, pe motiv că nu a respectat prevederile legale privind compunerea C5-urilor de la Instanţa Supremă.

Trebuie precizat şi că Secţia pentru judecători a CSM este dominată de gruparea Savonea, pro-PSD, care are majoritate de voturi. Scandalul privind compunerea C5-urilor de la ICCJ a început după ce dosarul lui Liviu Dragnea a ajuns în apel la unul dintre C5-urile Înaltei Curţi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 10
Author

8 Comentarii

  1. cristina , crestina, shone augen ..ai trecut parleazu bre Toamna..asa ca cine stie ce va urma…

    • Bandita (rusinea justitiei romane) vanduta din fruntea ultimei instante trebuie sa ajunga pe mana lui PORTOCALA s-o bage la HAULES!Huuo incompetent-o si vandut-o statului subteran!

  2. Facem pariu? Nu se va intampla nimic! Madama Tarcea este aliata aliatului strategic – deci, ca si Kovesi. intangibila! Sau ati auzit cumva de la vechilul sas gras si trufas vreo explicatie de ce a numit-o fara ceritifcat de necolaborare pe madama Tarcea? Era acest certificat in cazul madamei Tarcea doar o simpla „prostie” ca si furtul caselor? Atunci in cazul numirii doamnei procuror Florea de ce a fost motiv de respingere??? Pentru ca in locul certificatului lipsa al doamnei Florea nu era la dosar certificatul nevazut al ambasadei atoatehotaratoare??? De ce nu-l intreaba un ziarist, macar unul, pe vechilul sas gras si trufas cam care e treaba cu afacerea asta?

  3. In mod normal,atunci cand un salariat nu-si indeplineste sarcinile de serviciu,este dat afara.Dece nu se aplica si in cazul doamnei ?

  4. ..d aia ..ca i calita si canita..muhere da muhere..bre domnule..n ai inte;les ca suntem noi cei da rand si alesii…ea i cu alesii..cine stie cine i stinje lumina..io nu s curios sa nu caz da fraierescu..

  5. o nimica toata…doar vreo 40 de cauze de competenţa completurilor de 5 judecători şi 11 cauze de competenţa completurilor de 2 judecători nu au fost repartizate aleatoriu unor completuri conform legii in vigoare.Eh, un mic abuz in serviciu la o doamna asa suspusa nu se pune.chiar daca a fost numita fara acte la dosar.si de ce va agitati asa pentru un mic abuzel.intereseaza cum s-au judecat acele cauze.

  6. Unde s-a mai auzit in Romaniea ca un judecator sau prcuror sa fie dat afara?, orce incalcari de legi ar face, toti sunt batuti in cuie si raman pe functii.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.