Primăria Capitalei a făcut publică lista cu cele 13 evenimente aprobate care vor avea loc, sâmbătă, în Bucureşti, printre care nu se regăseşte şi protestul anunţat de manifestaţii #rezist din Piaţa Victoriei.
Toate știrile
Noul vicepremier al Italiei, Matteo Salvini, liderul Ligii Nordului, și-a exprimat intenția de a conlucra cu premierul ungar Viktor Orban pentru ”a schimba regulile UE”
Consumate de copii, pe termen lung, produsele bogate în E-uri îi predispun la numeroase probleme de sănătate.
La una dintre întâlnirile pe care polițistul le-a avut cu denunțătorul său, el a venit însoțit de un amic, pe nume Silviu Andrișan, pe care l-a prezentat ca fiind ofițer SRI.
România se menţine pe primul loc în ceea ce priveşte numărul investigaţiilor vizând fraude cu fonduri europene finalizate, conform Raportului pe 2017 al Oficiului European de Luptă Antifraudă.
Secţia pentru procurori în materie disciplinară a CSM a amânat pentru 13 iunie, pronunţarea în cazul uneia dintre acţiunile disciplinare exercitate de Inspecţia Judiciară (IJ) împotriva Codruţei Kovesi.
Avioane de vânătoare turce au pătruns neautorizat în spaţiul aerian al Greciei, în ceea ce pare a fi un act de intimidare după ce justiţia elenă a eliberat militari turci
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, noi atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile până la miezul nopţii
Simona Halep nu i-a dat prea multe șanse nemțoaicei Angelique Kerber în sferturile de finală de la Roland Garros, calificându-se în semifinale
Elevii pot primi gratis bilete la UNTOLD şi NEVERSEA. Pentru unii dintre ei, organizatorii au pregătit şi vochere de câte 500 de lei la un hipermarket.
Ministerul Mediului din România a vorbit miercuri despre efectele în România ale incendiului de la Cernobîl
Procesul de transformare şi dezvoltare a României din ultimii ani a scos în evidenţă diferenţele majore din interiorul ţării, existând în prezent două Românii, după cum au avertizat miercuri reprezentanţii Băncii Mondiale.
Daniel Horodniceanu a declarat miercuri că nu a fost începută încă urmărirea penală in rem în legătură cu plângerea penală depusă de liderul PNL, Ludovic Orban, împotriva premierului Viorica Dăncilă.
O nouă sesizare penală împotriva preşedintelui Klaus Iohannis a fost depusă la Parchetul General. Sesizarea a fost depusă de profesorul Toma Bălăşoiu, în urma a două articole apărute în ziarul „Cotidianul”.
Somptuosul Muzeu de Artă din Craiova găzduiește, până la 15 august, expoziția Manierismul ca stare.
Dragoș Dolănescu, devenit deputat în Costa Rica, a dezvăluit în ce situație ar putea ca statul să nu mai poată chema în România pe Elena Udrea.
O selecție de aproximativ 30 de filme din programul TIFF va rula la Cinema Elvire Popesco din București între 6 și 10 iunie.
Două evenimente de excepţie vă introduc în universul nipon la TNB
La 40 de ani de la câștigarea trofeului de la Roland Garros, Virginia Ruzici a vorbit pentru rolandgarros.com despre cariera sa, ce a însemnat acest trofeu, despre Simona Halep .
Recent am avut ocazia să constat pe viu că Victor Viorel Ponta a rămas același tupeist, habarnist și mincinos, o hahaleră în adevăratul înțeles al cuvântului, cum l-au caracterizat foști amici de-ai săi. Audiat ca martor într-un proces penal, Ponta a inventat fapte care nu s-au petrecut, contrazicând, în primul rând, declarațiile foștilor săi colegi […]
CCR a admis sesizarea PNL prin care se contesta înființarea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului privind analizarea și actualizarea cadrului normativ cu incidență în domeniul securității naționale.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat, miercuri, că nu se sperie de cei care vor să împiedice mitingul PSD.
Marele producător auto german Daimler, care deține brandul Mercedes-Benz, a început construcţia celei de-a doua fabrici din Ungaria, realizată cu o investiţie de un miliard de euro, care va crea 2.500 de noi locuri de muncă. Linia de asamblare va fi flexibilă, fiind adaptată pentru fabricarea de maşini cu tracţiune integrală, modele electrice, compacte şi […]
100 de pompieri militari şi două elicoptere caută miercuri un parapantist american dispărut în Masivul Bucegi.
Animalele erau la un pas să se lupte din cauza unei femele din parc.
Scandalul legat de marca Arsenie Boca ar putea avea ca efect canonizarea de urgenţă a fostului stareţ de la Manastirea Prislop.