De ce la ei se poate iar la noi nu?

O nouă fabrică Mercedes în Ungaria

Marele producător auto german Daimler, care deține brandul Mercedes-Benz, a început construcţia celei de-a doua fabrici din Ungaria, realizată cu o investiţie de un miliard de euro, care va crea 2.500 de noi locuri de muncă.

Linia de asamblare va fi flexibilă, fiind adaptată pentru fabricarea de maşini cu tracţiune integrală, modele electrice, compacte şi sedanuri, a afirmat Markus Schafer, membru al Consiliului de Administraţie al Mercedes-Benz. Guvernul de la Budapesta sprijină investiţia cu o subvenţie de 38,5 milioane de euro. Această informație este concludentă pentru noi pentru că Mercedes ocolește din nou România după ce anul trecut a demarat în Polonia lucrările de construcție pentru o uzină de motoare care va fi gata în 2019, investiție 500 milioane euro, iar acum ungurii reușesc să-i seducă pe nemți cu o a doua fabrică. Producţia şi exportul de autoturisme asamblate de constructorii străini este un factor important de creştere economică pentru Ungaria, ţară unde salariile muncitorilor calificaţi sunt sub nivelul din Occident. Anul trecut, industria auto a fost responsabilă pentru un sfert din producţia industrială a Ungariei. Prima uzină Daimler de la Kecskemet a început producţia modelului Clasa B în luna martie 2012. Un an mai târziu a început să producă şi modelul CLA coupe, iar din 2015 CLA Shooting Brake. În România, Daimler are două unităţi de producţie de componente auto, la Cugir şi Sebeş.

De ce preferă nemții să investească mult în Ungaria și Polonia și mai puțin în România? Pe de-o parte este vorba de infrastructura precară și de calitatea forței de muncă și pe de altă parte se face aluzie la anumite plăți informale cerute. În ultimii ani, Ungaria a devenit o forță în industria auto europenă. Exportă anual de 20 de miliarde de euro iar producția a ajuns la un nivel record, de 500.000 de autovehicule. Comparativ, în 2017, au fost vândute în România 105.000 de mașini. Numai că o treime din ele au fost fabricate în țară, la Dacia și Ford. În Ungaria, Audi produce TT, A3 și S3, iar din 2018 va adauga Q3. Suzuki produce Swift, SX4, Vitara și S-Cross, iar Daimler produce modelele CLA, CLA Shooting Brake și Clasa B.

Dacă vorbim de fabrica Daimler de la Kecskemet trebuie avută în vedere și apropierea acesteia de piețele de desfacere. Unitatea se află foarte aproape de celebra autostradă M5 iar până la Viena sunt 320 de km, toți pe autostradă, până la Munchen 760 de km și până la Frankfurt ceva mai mult de 1.000 de km. Sânandrei, localitatea aflată în județul Timiș, care a fost luată în calcul în anii 2000 pentru o eventuală amplasare a fabricii Daimler are o poziție net dezavantajoasă, în condițiile în care în acea perioadă nu exista autostradă directă până în vest. În plus, Daimler AG a mai dat o lovitură României, a anunţat că va investi 500 de milioane de euro în construcţia unei noi uzine de motoare în Polonia. Astfel, România, care era în cărți pentru investiția germană, a pierdut o nouă oportunitate de atragere a unui investitor greu după ce de-a lungul anilor a mai dat cu piciorul unor astfel de ocazii. Aceasta este cea mai consistentă investiție care s-ar fi făcut în țară în ultimii ani. Noua uzină ar fi creat 500 de locuri de muncă bine plătite. Principala cauză a ratării o reprezintă infrastructura care lasă de dorit. Sebeșul, locul unde nemții au o fabrică de cutii de viteze, nu este conectat pe deplin cu vestul printr-o autostradă continuă. În plus, problemele care apar pe diversele tronsoane de autostradă au cântărit mult în refuzul producătorului german.

Jawor, orașul polonez din Silezia Inferioară, unde se ridică fabrica Daimler, se situează foarte aproape de autostrada care leagă Wroklaw de Cottbus. În plus, Jawor este un important punct feroviar. În comparație, tronsonul trei de autostradă Cunța-Săliște era demolat când s-a luat decizia mergerii în Polonia, iar între Lugoj și Deva se merge pe o singură bandă, în zonă deluroasă.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Cosmin Pam Matei 4594 Articole
Author

2 Comentarii

  1. Lasa, ca oricum romanii sunt impotriva multinationalelor. Spun ca repatriaza tot profitul si tarisoara noastra nu se alege cu nimic.

  2. Da … era cat pe ce sa se faca anga Arad . Insa politicenii ocali (PDL0 aveau in cap niste agaceri imobiliare si nu se „gaseau” terenuri. Asa ca aia de la Kecskemet au ofeit ei terenurile (cerand ca Mercedes sa plateasca doar impozitul!) care aveau deja amenajate retelele de apa si electrictate. Asa ca Mercedes a zis „auf widersehen la anu si la multi ani!” si au plecat. Oar noi am rmaas sa dezbatem cum e cu coruptia … Si preacinstitii banateni cu afaceri cu numele lui Arsenie Boca ..

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.