Noul ministru al Transporturilor, Felix Stroe, a decis schimbarea din funcție, nemulțumit de situația Gării de Nord.
Toate știrile
Eugen Iancu, membru fondator al Asociaţiei Colectiv GTG 3010, arată acuzator către stat în acest dosar.
Familia Regală sărbătoreşte ziua de naștere a Regele Mihai prin două evenimente, a anunțat luni Secretariatul Regal.
Clasamentul WTA vine și cu vești mai puțin bune. Iată locurile ocupat de Simona Halep, Monica Niculescu, Irina Begu și Sorana Cîrstea în clasamentul mondial.
Institutul Cervantes din Bucureşti prezintă luni, în Sala mare a Ateneului Român, cel de-al doilea recital din cadrul proiectului Europa.
Sesizarea președintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a fost depusă luni la Curtea Constituțională a României.
N-am mai auzit de multă vreme să fie utilizată sau cel puțin menționată locuțiunea „puterea exemplului“, pe care o întâlneam des în anii de școală
Rusia acuză coaliția antiteroristă condusă de SUA în cazul orașului sirian Raqqa.
Un fost ofițer de contrainformații din cadrul DGIA, dezvăluie, în exclusivitate pentru Cotidianul unde se deplasa Gabriel Oprea în seara accidentului.
Deputata PSD Andreea Cosma a lansat noi acuzații la adresa procurorului suspendat al DNA Ploiești Mircea Negulescu, zis „Portocală”.
Un individ înarmat cu un pistol a luat ostatici într-un complex de de agrement din orăşelul Nuneaton, din Marea Britanie
Comisia SRI nu este nici pe departe Izvorul Tămăduirii naţionale, nu va reuși să ne scape de securiștii care prin mijloacele lor specifice ne ucid destinele
Dezvăluirile făcute de ofițerul în rezervă Daniel Dragomir ridică o parte a cortinei care ascundea activitatea Binomului și aranjamentele capilor din instituțiile de putere.
Deputatul PNL Mara Mareş a fost aleasă, duminică, în funcţia de preşedinte al Tineretului Naţional Liberal.
Selecţionerul Cosmin Contra a anunţat convocările preliminare pentru jucătorii din străinătate în vederea amicalelor cu Turcia şi Olanda.
Ministerul Muncii a oferit primele explicații despre cazul tinerei bolnave de scleroză „pedepsită” după ce a scris poezii.
După o călătorie în șase orașe din România până acum, violoncelistul Răzvan Suma și pianistul Daniel Goiți aduc turneul Vă place Beethoven? la București
Majoritatea politicienilor noștri sunt absolvenți ai unor instituții de învățământ militarizate.
Sâmbătă a avut loc Gala de Decernare a Premiilor Astra Film Festival 2017
Mai mulți intelectuali din Cernăuți au lansat o scrisoare-apel către „către cetăţenii României şi consângenii noştri din întreaga lume”.
Debut cu dreptul pentru jucătoarea cehă de tenis Karolina Pliskova și pentru spaniola Garbine Muguruza la Turneul Campioanelor.
Localnicii îl știau pe pilot ca fiind un pasionat al zborului și de multe ori îl vedeau cu avionul său
Conceptul-cheie al noilor războaie pentru care se pregătesc SUA
Principesa Marina Sturdza a încetat din viață. Anunțul a fost făcut duminică de jurnalista Marilena Rotaru.
Regiunile Lombardia și Veneto din Italia organizează duminică un referendum.