Deputatul USR Cătălin Drulă a publicat, pe pagina sa de Facebook, o postare în care descrie modul în care instituțiile statului au fost puse în mișcare pentru a rezolva o problemă creată chiar de PSD. E vorba de o lege adoptată recent, care nu a fost citită cu atenție de partid și care îi face incompatibili pe consilierii locali și județeni angajați cu contract de muncă la stat.
Potrivit lui Drulă, legea a intrat în vigoare pe 9 august, iar termenul de 15 zile în care un consilier local sau județean aflat în această situație trebuie să demisioneze — fie din funcția de la stat, fie din consiliul local — s-a împlinit chiar în aceste zile.
Ce spune Legea
Legea nr. 165/5 august 2026 face mai multe modificări la codul administrativ. Cea mai importantă pentru speța actuală ține de articolul 550, care echivalează funcționarii publici cu personalul contractual.
„Prevederile art. 94–97 din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la incompatibilitățile funcționarilor publici, sunt aplicabile în mod corespunzător și personalului contractual”, este textul punctului 6 al articolului 550 din legea inițiată de Cseke Atilla.
Pentru speța în cauză este foarte important articolul 97 din legea amintită, care reglementează faptul că raportul de serviciu al funcționarul public se suspendă până la finalizarea funcției de demnitate publică pentru care a fost ales sau numit. Asta explică și adresa ANI trimisă primarului Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a cărui aspect important este prezentat mai jos în articol.
Articolul 97/Legea 161 din 2003
(1) Funcționarul public poate candida pentru o funcție eligibilă sau poate fi numit într-o funcție de demnitate publică.
(2) Raportul de serviciu al funcționarului public se suspenda:
a) pe durata campaniei electorale, până în ziua ulterioară alegerilor, dacă nu este ales;
b) până la încetarea funcției eligibile sau a funcției de demnitate publică, în cazul în care funcționarul public a fost ales sau numit.
Contraargumentul lui Cseke
Într-o circulară trimisă Instituțiilor prefecților, Cseke Atilla susține că pentru consilierii locali și județeni se aplică articolul 88 din legea nr. 161/2003. Acesta prevede situațiile de incompatibilitate pentru funcțiile mai sus menționate.
„Consilierilor locali și județeni li se aplică normele de la art. 88 din Legea 161/2003 care reglementează expres incompatibilitățile pentru această categorie și nu li se aplică prevederile art. 550 alin. (6) din Codul Administrativ”, explică Cseke într-o adresă către prefecți.
Totuși, legea nouă echivalează incompatibilitățile funcționarilor publici cu cele ale personalului contractual prin articolul 97, deci creează situații noi de incompatibilitate pentru aleșii locali și județeni, așa cum argumentează și ANI.
Panică în PSD, după ce nimeni nu a citit legea la timp
Deputatul USR Cătălin Drulă susține că, la nivelul PSD, problema a fost sesizată abia în ultimul moment: „Cumva la PSD nu s-au prins de treaba asta până aseară, când într-o panică generalizată s-au dat mesaje în masă către consilierii locali.”
Drulă descrie o succesiune de reacții la nivelul partidului, pe care le numește „soluții” menite să anuleze efectele legii pe care PSD a votat-o.
Prima variantă, spune el, a venit din partea Olguței Vasilescu, care ar fi solicitat Agenției Naționale de Integritate (ANI) un punct de vedere prin care legea să fie interpretată altfel decât este scrisă. Rezultatul a fost, potrivit lui Drulă, unul parțial: „ANI le-a dat pe jumătate, dar nu prea, că totuși prea e trecută negru pe alb incompatibilitatea.”
De la proiect de lege cu amnistie, la o adresă semnată de ministru
A doua soluție descrisă de deputatul USR ar fi un proiect de lege prin care incompatibilitatea să fie eliminată pentru funcțiile de conducere de la stat, aplicabilă abia după mandatul actual al consilierilor, iar pentru cei aflați deja în incompatibilitate să se acorde amnistie. Drulă comentează ironic acest scenariu: „Da, ați citit bine. Amnistie. Pentru că e totuși activul de partid și pentru ei statul și PSDul e mumă.”
Pentru că un proiect de lege presupune timp și parcurgerea procedurilor parlamentare, deputatul susține că a fost activată o a treia variantă, mai rapidă: o adresă semnată de ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, trimisă către prefecți, prin care se oferă o interpretare favorabilă a legii. Potrivit lui Drulă, argumentul juridic invocat ar fi acela că noua lege, deși mai recentă, este considerată „mai generală” decât legea veche, mai „specială”, motiv pentru care nu s-ar mai aplica.
Deputatul afirmă, de asemenea, că ministrul ar fi menționat în adresă și o discuție purtată cu reprezentanții ANI: „și-am vorbit și cu ANI despre ce zic eu aici și-au zis că e ok”. Drulă precizează că deține documentele la care face referire în postare.
În finalul mesajului, deputatul USR face o critică mai amplă la adresa modului în care funcționează instituțiile statului, afirmând că România se confruntă cu „o combinație de ticăloșie, amatorism și multă răutate” atunci când vine vorba despre aplicarea legii în funcție de apropierea de cei aflați la putere.
Drulă atrage atenția și asupra unei probleme de fond a legii, dincolo de contextul politic imediat: eliminarea posibilității ca un consilier local să aibă un loc de muncă la stat ar afecta, spune el, zeci de mii de oameni care depind de un venit suplimentar, indemnizația de consilier local fiind, potrivit acestuia, de aproximativ 1.000 de lei pe lună.
Punctul de vedere trimis de ministrul Dezvoltării, Cseke Attila
Către: Instituțiile Prefectului
Stimată doamnă/Stimate domnule prefect,
Având în vedere unele semnale cu privire la posibile incompatibilități pentru consilierii locali și județeni, care au și calitatea de personal contractual în autorități și instituții publice, care ar putea să intervină ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 165/2026 de modificare și completare a Codului administrativ, în special în raport cu prevederile art. 550 alin. (6) din acesta, vă comunicăm următoarele, în vederea asigurării unei interpretări și aplicări unitare:
1 .Art. 550 alin. (6) din Codul administrativ reglementează faptul că art. 94-97 din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la incompatibilitățile funcționarilor publici, sunt aplicabile în mod corespunzător și personalului contractual.
2. Totodată, art. 88 din Legea nr. 161/ 2003 reglementează în mod expres situațiile de incompatibilitate aplicabile pentru consilierii locali și județeni. Astfel, funcția de consilier local sau județean este incompatibilă cu funcția de primar, prefect/subprefect, calitatea de funcționar public sau angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local respectiv sau în aparatul propriu al consiliului județean ori al prefecturii din județul respectiv etc.
3. Precizăm, totodată, faptul că prin Codul administrativ sunt stabilite regulile generale cu privire la organizarea și funcționarea administrației publice, ca lege generală, regimul incompatibilităților fiind stabilit prin legea specială în materie de incompatibilități, respectiv Legea nr. 161/2003. De asemenea, menționăm faptul că potrivit jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție (Decizia nr. 13/2012, Decizia nr. 72/2020, Decizia nr. 355/2025) se consacră interpretarea, aplicabilă și în speța de față, potrivit căreia aplicarea principiului specialia generalibus derogant (legea specială derogă de la legea generală) conflictul de norme se soluționează în favoarea legii speciale, chiar dacă aceasta este anterioară, iar norma specială nu poate fi modificată sau abrogată decât în mod expres printr-o normă generală ulterioară.
4. În ceea ce privește situația profesorilor și medicilor și a modului în care li se aplică acestora prevederile privind incompatibilitățile și conflictele de interese, precizăm faptul că aceștia nu se încadrează în categoriile de personal contractual vizate de art. 550 alin. (6) din Codul administrativ, neregăsindu-se în enumerarea prevăzută la art. 539 alin. (2) din același act normativ.
Față de cele menționate, reiteram următoarele:
- consilierilor locali și județeni li se aplică normele de la art. 88 din Legea 161/2003 care reglementează expres incompatibilitățile pentru această categorie și nu li se aplică prevederile art. 550 alin. (6) din Codul Administrativ;
- personalului medical și cadrelor didactice nu li se aplică prevederile art. 550 alin. (6) din Codul Administrativ ci statutele speciale respective.
Precizăm faptul că Agenția Națională de Integritate prin adresa nr. 13.561/25.08.2026 ne-a comunicat acordul asupra precizărilor de mai sus.
Vă rog să comunicați tuturor unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale informațiile de mai sus.
Adresa Agenției Naționale de Identitate
„În conformitate cu prevederile art. 550 alin.(6) din Codul administrativ, Prevederile art. 94-97 din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la incompatibilitățile funcționarilor publici, sunt aplicabile în mod corespunzator și personalului contractual. Prin urmare, având în vedere că legiuitorul nu face distincție între diferitele categorii de personal contractual, opinăm că prevederile art. 94-97 din Legea nr. 161/2003 se aplică întregului personal contractual la care se referă Titlul III Personalul contractual din autoritățile și instituțiile publice din Codul administrativ.
Astfel, interdicțiile și restricțiile legale pe care le au funcționarii publici se aplică și angajaților contractuali din instituțiile publice, însă adaptate la statutul lor specific (adică adaptate de la un raport de serviciu/numire la un raport de muncă bazat pe contract).”
Totodată, ANI explică faptul că rezolvarea situației de incompatibilitate poate fi rezolvată în 15 zile de la sesizarea sa prin demisia din una dintre cele două funcții. Pe 25 august s-a împlinit a 16-a zi de la intrarea în vigoare a legii.
Lia Olguța Vasilescu și încercarea ei de a rezolva problema SURSE
Primarul Craiovei a primit cele două răspunsuri de mai sus, de la Ministerul Dezvoltării și ANI. Apoi ar fi anunțat că Senatul dezbate o lege în care să fie inclus un amendament, astfel încât prevederile să fie aplicate la final de mandat. Urma să fie introdusă o amnistie generală în cele câteva zile care mai rămăseseră până la intrarea în vigoare a măsurilor. Fapt care nu s-a întâmplat.
Surse declară că, miercuri, ar mai exista o tentativă în Parlament de a trece un amendament prin care consilierii locali să fie scutiți de această măsură.
N are ambitie Bolo daca nu le pune 2 conditii: aia cu integritatea retroactiva si declaratiile de avere publice. Psdistii sunt asa de tampiti incat se impusca zilnic in picior.Cacacacacalin jorjeskkul președinte!
sa fie o actiune mult mai elaborata, asa cum au reusit sa transforme sindicatele intr-o parodie, multinationalele, n-au nevoie de un partid care sa aiba o cat de mica initiativa umana…pt ei banul este totul, asa ca omul e in plus in interesele lor de a avea un profit cat mai mare si cheltuieli cat mai mici cu angajatii pana si Franta a fost redusa la tacere de Macron fostul angajat intr-o banca…
– pesede grup infractional organizat
Mafia PSD se aduna
este incompatibil sa paraseasca postul, indiferent din ce partid face parte! Iar primul sa fie Fritz, FARA sa ceara pedepsirea Romaniei cu 770 milioane de euro pentru ca el a fost declarat incompatibil.
Drula, las-o! Și PSD și PNL au o grămadă de consilieri. De primari nu mai zic. Voi aveți unul. Cred că vă dosre.
. Ață ești de la PSD ?