Papa Francisc, noi declarații despre războiul din Ucraina

Papa Francisc a condamnat din nou miercuri toate războaiele, la câteva zile după ce a iritat Kievul şi Occidentul sugerând că Ucraina ar trebui să capituleze, transmite Reuters.

Suveranul pontif declarase radioteleviziunii elveţiene RSI că ucrainenii ar trebui să aibă „curajul steagului alb” şi să înceapă negocieri de pace cu Rusia.

Cardinalul Pietro Paolin a explicat marţi, într-un interviu, că mai întâi ar trebui ca forţele ruse să înceteze agresiunea.

Mulţi tineri, mulţi tineri merg la moarte. Să ne rugăm Domnului să ne dea darul de a depăşi această nebunie a războiului, care este întotdeauna o înfrângere”, a spus Francisc în timpul audienţei săptămânale din Piaţa Sfântul Petru.

El nu a menţionat specific nici Ucraina, nici alte zone de conflict, dar a afirmat că primise un rozariu şi un exemplar din Evanghelii care i-au aparţinut unui bărbat mort pe front.

Papa are 87 de ani şi se mişcă cu greutate, având şi probleme respiratorii. El şi-a limitat discursul pentru a treia săptămână consecutiv, încredinţându-i unui asistent citirea unor texte pregătite dinainte, şi le-a spus credincioşilor prezenţi la audienţă că este încă „puţin răcit”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

7 Comentarii

  1. O minte LIMPEDE si LUCIDA precum are Papa Francisc,trebuia ascultata si urmata de toti conducatorii „vremelnici”de armate si popoare!!.
    Dictatorul nazist Zelenski trebuie sa priciapa ca razboiul este pierdut si „Steagul alb nu este o rusine”!!.PACEA este singura solutie rezonabila in Europa!.
    Ucraina a vărsat prea mult sange de generatie tanara in 2 ani,sub regimul Zelenski.

  2. Nu sunt bisericos. Papa Francisc e primul papa care imi place. Este unic. Nu e nazist cum au fost precedentii din ultimii 80 de ani….Inteleg pentru ce lupta Rusia. Vrea sa ramana intre putinele tari Suverane ele lumii, Rusia e un exemplu de urmat…Dar Ucraina de ce se sinucide la modul cel mai imbecil posibil? Ucraina NU mai este Suverana din 2004. Si nici nu va mai fi…Se vor muta toti ucrainienii in America? Asta ar avea un sens…

  3. Lumea e sufocata de Propaganda celor 40 de Tari occidentale care vor sa distruga Rusia…Despre rusi stim doar ce ne spune Propaganda occidentala, caci Media rusa in limba romana este interzisa….Propaganda occidentala ne spune ca Rusia e varza, ca pierde milioane de soldati, ca se roaga de Coreea de Nord sa le dea munitie, ca armata ucrainiana face prapad la Moscova….Dar, tot Propaganda occidentala ne spune ca in mod sigur Rusia va ataca Europa…Cum dracu sa o atace cand Rusia e varza?…E limpede ca Vestul ne considera imbecili si creduli.

  4. L-a musrtat Urma de Adiere de Constiinta RAMASA dupa Mizeria SCABROASA cu the Homos cununati in Biserica lui Iisus …
    S-a incercat sa SE IA.Biserica …

    S-ar fi LUAT demuuult, DACA NU ramanea Biserica OrtoDOXA, adica sGRECII i-au DAT Seama ca NU este Bine, DELOC NU era Bine cu Crestinii DIN ROMA.NU Aia MICII Crestini era de Vina … 🙂

    CE l-o fi facut sa FACA CE a FACUT cu „Aprobarea ‘CUNUNIEI” intre … …
    ACUM o avea reMuscari INCERE?
    Sau este trimis la Inaintare, fie la Pacaleala catre PUTIN, fie CHIAR sunt Disperati …
    INCA de dupa Inaltarea la Cer a lui Isus.

  5. Iisus …
    Iisus ma iarta ca STA ese Profesiunea LUI de Baza … 🙂

  6. O minte limpede cu o experienta si un har deosebit, acest Parinte lucid ar trebui ascultat si de urmasi lui bandera . Dar sinuciderile sint greu de vindecat cind hegemonul de impinge .

  7. Chestia cu intratul in NATO, a insemnat pentru Romania sa nu fie in potentzial pericol cu vecinii, deci nu tu pericol de razboi. Zis shi facut, s-au apucat prin khazarul mankurt fost secretar de chibutz PCR Levantzica Tzapului sa dea teritorii romaneshti ca de la khazar la khazar, cu toate ca asha cum prezinta NATO problema astazi, ne obligau totushi atunci sa intram in NATO, asha cum bun shi facut ne-au bagat in UE fara referendum natzional deasemeni. Deci kakaia discutzia cu Ukraina in NATO cand este deja potentzial, existentzial actualmente pericol pentru NATO, UE shi mai ales Omenire pentru declansharea WW3=distrugerea vietzii pe pamant. Deocamdata pericolul este ca la fel ca in WW2=Marele macel Pobeda, mor milioane de creshtini nevinovatzi. Asha ka khazarii la butoane in Ukraina, daca vor rushii sa plece din Ukraina, trebuie shi ei sa plece din teritoriile ocupate de ei, ori prin ei de khazarii URSS, adica in cazul nostru din territoriile Romaneshti. Dublu standard, stat in stat, numai la orientali este nu la Europa creshtina, asha ca Ukraina, deocamdata nu poate fi UE, NATO, ci doar in planurile lor khazare de a face khakaretzul mare. Le convine sa cumpere pe nimic pamantul gras shi cu apa+bogatziile lor, sa vanda arme=ghisheft, dar mai ales sa moara slavii, care refuza sclavia lor. Khazarii din west & est, vor fi nevoitzi sa rezolve pacea, iar slavii vor plati pretzul. Momentul se apropie, pentru ca Pamantul are multe probleme de rezolvat, nu sa piarda vrema cu cei care dau cu stangul in dreptul = ka ka khazarii nu e nimeni, ascultand numai de Vocea Rabyiilor lor.
    O zi buna.
    Con
    Pe vremea secetei din 1947, khazarii pentru un saculetz de malai au cumparat toata Moldova, de a ajuns, Ghe Dej sa dea Lege de anulare a tranzactziilor khazare. PCR se face shi azi ca nu shtie ce au facut khazarii!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.