Papa Leon, întâlnire dureroasă cu persoane abuzate sexual de clerici

Biroul de presă al Sfântului Scaun a declarat că întâlnirea a avut loc „într-un spirit de apropiere, ascultare şi dialog”.

De (R.C.)
Papa Leon, întâlnire dureroasă cu persoane abuzate sexual de clerici

Biroul de presă al Sfântului Scaun a declarat că întâlnirea a avut loc „într-un spirit de apropiere, ascultare şi dialog”.

Papa Leon al XIV-lea a petrecut aproape trei ore, sâmbătă, cu 15 victime ale abuzurilor sexuale comise de clerici din Belgia, relatează CNN, citat de News.ro.

Biroul de presă al Sfântului Scaun a descris întâlnirea papei cu supravieţuitorii – fiecare dintre ei fiind abuzat de un membru al clerului când era minor – ca fiind „profundă şi dureroasă”. Biroul a declarat că întâlnirea a avut loc „într-un spirit de apropiere, ascultare şi dialog”, potrivit sursei citate.

Biserica Catolică belgiană a fost zguduită în ultimii ani de o serie de scandaluri devastatoare legate de abuzuri clericale, cu care Papa Francisc s-a confruntat direct în timpul unei vizite în Belgia anul trecut, petrecând mai mult de două ore cu supravieţuitorii. În timpul acelei vizite, premierul belgian de atunci, Alexander de Croo, l-a îndemnat pe Francisc, în termeni neobişnuit de direcţi, să ia măsuri concrete.

Dezvăluirile îngrozitoare despre abuzurile sexuale comise de clerici din Belgia în ultimii 30 de ani includ cazul unui fost episcop care a abuzat doi dintre nepoţii săi.

Durata întâlnirii lui Leon cu supravieţuitorii – aproape trei ore, ceea ce este mai mult decât pentru orice întâlnire papală – reflectă amploarea crizei.

De la alegerea sa în urmă cu şase luni, primul papă american a cerut Bisericii să instaureze un spirit care să refuze tolerarea abuzurilor „sub orice formă”, iar luna trecută a avut prima sa întâlnire cu supravieţuitorii la Vatican.

Această întâlnire a avut loc la câteva zile după ce un raport al unei comisii a Vaticanului a afirmat că liderii catolici trebuie să facă mai mult pentru a ajuta supravieţuitorii.

Leon are experienţă personală în ceea ce priveşte acuzaţiile de abuzuri comise de clerici: în timp ce era episcop în Peru, s-a confruntat cu unul dintre cele mai grave şi mai ample scandaluri din biserica din America Latină.

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.