În 2013, lumea era revoltată de dezvăluirile Offshore Leaks: mii și mii de afaceriști și politicieni se folosesc de scheme evazioniste, de corupție și lacunele din legislație pentru a sustrage sute de miliarde de dolari ce ar trebui să revină statelor. În 2016 a venit rândul Panama Papers, cu același tip de scurgeri de la companii financiare și firme de avocatură, analizate de aceiași ziariști de la Consorțiul Internațional al Jurnaliștilor de Investigație, cu aceleași revelații despre cum bogații își feresc averile de la impozitare și cum liderii politici, în special din Rusia, China sau fostele republici sovietice sunt parte a unor vaste rețele corupte.
Seria continuă acum cu Paradise Papers, după aceeași rețetă, iar loviți sunt Regina Elisabeta a II-a, cântărețul Bono, actualul secretar american al Comerțului, fostul trezorier de campanie al premierului Canadei. Cu ce folos, se întreabă o buna parte din presa europeană. „Din nou persoane celebre alergice la impozite. Din nou vedem cum un grup se consideră deasupra legii. Altădată, poporul încercuia palatul și cerea capul monarhului. Acum, noi, cei mărunți, suntem prea civilizați ca să mai tăiem capete. Tot ce putem face este să-i civilizăm pe evazioniști“, scrie ziarul olandez De Volkskrant. Ziariștii de la Suddeutsche Zeitung, care au deschis seria Panama Papers, par resemnați: „Paradisurile fiscale nu mai sunt demult locuri rău famate, sunt puncte de întâlnire ale elitei economice“. Ziarul The Guardian, participant activ la dezvăluiri, este acuzat că e lupul moralist, căci este suspectat de ascunderea profiturilor, începând din 2011. „Un ziar care evită impozitele aruncă vina pe o femeie de 91 de ani care beneficiază de aceleași legi fiscale“, scrie revista conservatoare The Spectator, cu referire la acuzele aduse reginei Marii Britanii.
Începem să cultivăm obsesia luptei împotriva vieții private a bogaților, scrie The Telegraph, care atrage atenția asupra unui detaliu esențial – investițiile în companii offshore sunt legale.
În plus, occidentalii tind să-i critice tot mai mult pe bogați, în timp ce statul, care are o influență mult mai mae asupra vieții lor, nu este judecat după aceleași standarde. „Când eram tânăr socialist mi se părea o idee bună, pentru că beneficiem de cheltuielile publice, iar banii publici vin din impozite. Acum, mai în vârstă și cinic, consider că bogații nu trebuie să plătească pentru greșelile statului. Guvernele nu și-au redus incompetența și, începând din anii 1970, au majorat mult taxele. Răspunsul a fost apariția paradisurilor fiscale – modalitatea bogaților de a pune presiune pe politicieni pentru a nu crește taxele. Dacă paradisurile ar fi eradicate, povara de acasă ar crește uriaș.“
@Calin Marchievici : da. Adica marxism. Lupta de clasa. Lectie pentru aia care voiau s-o-ngroape. Homo homini lupus. Chestiune genetica.