Paradoxul este că Diana Șoșoacă i-a dat o mână de ajutor Ursulei, justifică Vasile Dîncu votut dat pentru Ursula von der Leyen în fruntea Comisiei Europene.
”Nedorita ei expresivitate a ajutat la o polarizare extremă, din care von der Leyen a câștigat voturi în plus”, a explicat Dîncu pe pagina sa de Facebook.
Evenimentul în care Diana Șoșoacă și-a făcut „numărul” a fost o surpriză și, oarecum, a căzut ca un trăsnet într-un hemiciclu aproape blazat, unde toată lumea știa că nu se poate face mare lucru, în afara unor efecte retorice.
Ieșirea primitivă a colegei mele din Parlamentul European a creat o surpriză și o contestare violentă. A fost fluierată și huiduită din toate părțile, inclusiv din zona ei de proximitate spațială si ideologică, acolo unde se știe că sunt plasați așa-numiții „patrioți” europeni. Această zonă nu a primit-o în niciun grup, dar a simțit că pierde la imagine dacă se asociază cu circul cu care Șoșoacă ne-a obișnuit deja. Admonestarea Ursulei de către Diana Șoșoacă a fost fluierată vehement și de colegii ei, dar și de noi, devenind astfel aliați de conjunctură, și nu a rămas fără efect. În toate grupurile s-a vorbit despre nevoia unui vot pentru Ursula, ca alternativă la violența și intoleranța extremei drepte.
Asta ne așteaptă dacă nu votăm pentru Ursula, spuneau și cei care se îndoiau cu o zi înainte de necesitatea votului pentru von der Leyen sau care spuneau că ne mai putem gândi până în toamnă”.
Paradoxul este că Diana Șoșoacă i-a dat o mână de ajutor Ursulei, a conchis Dîncu.
De ce mai dai dati interviu unui (editat) ca Dancu?? V-au platit bine macar? Dancu ar trebui sa fie in puscarie impreuna cu toate (editat) PSDNL sau mai bine la strang.
Abia acum v-ati prins de diversiunea ambasadei ruse din B in Parlamentul European exact cand trebuia contestata Ursula ? Eu v-am zis, dar „n-ai cu cine” ! Cine isi doreste Ursula si Stormy Harris ? Ati ghicit, Putin ! Tarziu …
Doar nu-și închipuie careva că singurul obstacol împotriva dreptei „extreme” (care eu credeam că este ilegală) e un corupt precum dna vdL, un birocrat antidemocrat al cărui singur rol este să promoveze politici cu care majoritatea europenilor au arătat că nu sunt de acord?!
UE – și mai ales CE – nu este democrație ca să poată fi schimbat în vreun fel puterea și politica prin „vot”, indiferent ce ar fi făcut dna Șoșoacă sau orice alt EP.
UE este o dictatură
de tip komunist în care lătrători precum dl. Dîncu se exprimă împotriva oricărui are opinii contrare voinței sistemului.
Dâncu face ce poate şi el: încearcă să manipuleze un pic folosind argumente cretine.
Povestea asta securistoidă cu „ajutorul dat de Şoşoacă Ursulei” a fost lansată în scop de diversiune pentru a discredita opoziția. Vor ca în subconştient să sădească ideea: „fiți liniştiți, nu criticați, şi când o faceți, făceți-o uşor de tot, de formă, elegant şi să nu se simtă, că aşa va fi mai bine”.
Îi deranjează criticile virulente, pentru că în istorie doar acestea au dus la răsturnări de regimuri, şi nu opoziția de fațadă.
Cuvinta ca sa nu taca,tov securist Dîncu.
Nu mai poate omu sa doarma din cauza de Ursula…Da ce are bre, Ursula, de nu trebuia votata? E foarte buna Ursula…Si daca nu era Ursula, era Petula, era Bascula….Ordinul amerloc trebuie oricum executat…leafa de 15.000 de euro oricum o ridici, si cu si fara Ursula….Cata zbuciumare intr – un sparlament care nu decide nimic. Lumina vine de la Amerlocia.
Ce vrajeala! Bolsevicii leghebetisti se ascund dupa Sosoaca acuma. Ei ar fi votat-o oricum pe idola lor, dar, stiindu-se cu musca pe caciula, incearca sa se ascunda sub poalele Sosoacai.
ComuniZdoidă din Dîncu…
Ar vrea unanimitate, aplauZe și urale prelungite, ca la „CeauCeașcă reales la al N-șpelea Congres !”
Sau măcar „IliciEscu, un Președinte pentru liniștea noastră !”
măR🤮g …
● RumburKK- PeZeDea IliciEscianâ TL & TM -RumburKK ●
Dîncu si panseurile a la Gâgă din putul gandirii pesedizde ale unui manelist-securist-contopist di partid
Indiferwent citi din cei care au fost trimisi la Bruxelles ar fi impotriva Ursulei ,nu vor putea niciodata sa o dea jos de unde au cocotato americanii si o sustin.Este omul americanilor aceasta vulpe sireata blonda si ea dicteaza ,dupa cum i se transmite de peste balta.Chiar si panaramele de europarlamentari romani o sustin pe Ursula pt. ca altfel nu ar mai putea sta acolo de unde incaseaza foarte multi bani si foarte multe avantaje.
Cand Sosoaca spune NU VOTEZ pe Ursula, doar un cretin „intelege” SA VOTEZ pe URSULA.
Daca Sosoaca zice ca 1 + 1 = 2, pentru leprele astea afirmatia este „extremista”.
Daca Sosoaca zice „cred in Dumnezeu”, gandirea adanca a la Dancu scoate extremismul din joc „marturisind” prin vot ca ele NU este cu Dumnezeu.
Si pentru ca nu era al 2-lea candicat, adica nu era vreo alegere ci CONFIRMARE, tenia de la Cluj si ceilalti complici nu s-au putut abtine – ceea ce era regulamentar… si au votat-o pe Ursula ca deh! – nu au gasit „alta rima”!
Vizitele „mahalalei inepte” la ambasada rusa din B sunt filmate, erau pe fata, nu se ascundea (ar fi imposibil). Asa ca, numai cineva incremenit in proiect neaga rolul rusilor in comportamentul ei, motiv pentru care PE au suspendat-o pe 60 de zile Acolo nu se glumeste, Severin stie cel mai bine, a fost exclus definitiv din PE.
Ce predica Sosoaca este in slujba pesedeilor si ceilorlalti politicieni, adica directioneaza nemultumirile credulilor spre cineva din afara, incat credulii sa-i realeaga pe Sosoaca, pe pesedei si pe alti politicienii bastinasi care sustin opiniile lui Sosoaca.
Adancule, tocmai i-ai facut un serviciu Dianei Sosoaca…..In timp ce i-a vorbeste despre interesele romanilor, idealurile si aspiratiile acestora, tu vorbesti de Diana Sosoaca…..continuati….continuati…..
Pe cine atacă Dâncu crește in sondaje.