Partidul common slash: PNL/PDL

PNL şi PDL ar urma să funcţioneze ca partid cu conducere unitară abia din anul 2017, în ciclul electoral următor, se arată în proiectului de statut al viitorului partid care ar trebui să rezulte dintr-o fuziune, relatează HotNews.

Din 1 iauarie 2015, timp de doi ani, viitorul partid, sub denumirea PNL/PDL ar urma să funcţioneze sub conducere bicefală, cu doi copreșednți. Statutul ar urma să se aplice din 2015, motiv pentru care în alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014 liberalii şi democrat-liberalii urmează să intre că alianţa electorală, deci nu ca partid nou înregistrat la tribunal.

Proiectul de statut întocmit de comisia mixtă de negociere PNL-PDL şi transmis organizaţiilor celor două partide a găsit o soluţie de compromis pentru denumirea viitorului partid: PNL/PDL. „Denumirea integrală a partidului este PNL/PDL”, prevede proiectul.
Sigla şi însemnele partidului rămân, însă, în suspensie până la congresele celor două partide, prevăzute pentru 26 iulie.

Din 1 ianuarie 2015, partidul PNL/PDL ar urma să aibă o conducere bicefală, cu doi copreşedinţi şi structuri de conducere rezultate prin comasarea celor existente la nivelul PNL şi PDL.

O persoană nu poate deveni membru PNL/PDL dacă „a fost condamnată penal pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, cu excepţia cazului în care a fost reabilitată”.

Conform articolului 15, alineatul 2

”O persoana nu poate deveni membru al PDL/PNL dacă:

(a) a fost condamnată penal pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, cu excepţia cazului în care a fost reabilitată;
(b) i s-a stabilit, printr-o hotărâre definitivă, calitatea de lucrător, colaborator sau asimilat colaborator al Securităţii în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
(c) îi este interzisă, prin hotărâre judecătorească definitivă, exercitarea drepturilor politice sau cetăţeneşti.
(d) promovează sau a promovat idei sau acţiuni de rasism, xenofobie, antisemitism sau intoleranţă;
(e) a ocupat funcţii politice de conducere retribuite în aparatul central al Partidului Comunist Român.”

Calendarul fuzuiunii dintre cele două partide este stabilit de articolul 163:”Modalitatea de funcţionare şi modul de reprezentare la nivelul structurilor judeţene şi locale pentru perioada 1 ianuarie 2015-1 ianuarie 2017 se va stabili prin hotărâre a CN în prima şedinţă de după alegerile prezidenţiale din 2014.”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Mia Tudose 1890 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.