Partitura originală a Sonatei în La major de Mozart, descoperită la Budapesta

Manuscrisul original al uneia dintre operele cele mai cunoscute ale compozitorului de muzică clasică Wolfgang Amadeus Mozart, Sonata în La major, considerat pierdut pentru peste 200 de ani, a fost găsit printre alte documente vechi în depozitul unei biblioteci din Budapesta, informează MEDIAFAX.

„Foarte rar se întâmplă ca un manuscris al lui Mozart să iasă la suprafaţă astfel. În cazul Sonatei în La major, pentru care nu era cunoscut până acum niciun manuscris complet, este cu adevărat o descoperire majoră”, a declarat istoricul muzical maghiar Adam Bosze.

Autentificate de către experţi, cele patru pagini îngălbenite ale partiturii, descoperite cu puţin timp în urmă, se adaugă singurelor partituri originale cusnocute până acum, cele ale mişcărilor a treia şi a patra, aflate în conservare la Fundaţia Mozarteum din Salzburg, Austria, oraşul natal al compozitorului.

Sonata pentru pian nr. 11 în La major (K. 331), compusă în jurul anului 1783 şi a cărei partitură a fost publicată în milioane de exemplare, este una dintre cele mai cunoscute opere ale lui Mozart, celebră mai ales pentru finalul său, „Marşul turcesc”.

„Alături de «Eine kleine Nachtmusik» (Mica serenadă sau Serenada nr. 13 pentru coarde în Sol Major, KV 525, n.r.) şi prima mişcare a Simfoniei în sol minor, «Marşul turcesc» este fără îndoială una dintre melodiile cele mai cunoscute ale lui Mozart. Orice copil poate să o fredoneze”, a declarat Adam Bosze.

Partitura a fost descoperită datorită meticulozităţii unui angajat al bibliotecii maghiare, Balazs Mikusi, în vârstă de 42 de ani. Numit şef al departamentului muzical al Bibliotecii Naţionale Széchényi din Budapesta în 2009, specialistul a căutat timp de cinci ani prin „colţurile cele mai ascunse” ale venerabilei instituţii cu scopul de a cerceta nenumăratele documente neinventariate, peste care se aşeza praful.

„Când am descoperit acest manuscris, caligrafia mi s-a părut imediat foarte «mozartiană», iar când am citit notele, pulsul mi-a crescut brusc dându-mi seama că am descoperit faimoasa Sonată în La major” a explicat Balazs Mikusi pentru AFP. „Nu îl căutam pe Mozart, dar nu este o întâmplare că l-am găsit”, a mai spus Balazs Mikusi.

Modul în care faimosul manuscris a ajuns în colecţia bibliotecii înfiinţate 1802 de aristocratul maghiar Ferenc Szechenyi rămâne un mister, mai ales că Mozart nu a fost niciodată în Ungaria.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.